Solicitare CMR / ROMÂNIA - MOLDOVA

Mocăniţe / Trenuri forestiere în România

Trimisă în 08.05.13 14:54
autor PatyPM [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 6144

Am vrea să planificăm un nou circuit prin România în vara aceasta şi, cum soţul meu este foarte pasionat de trenurile forestiere, am dori să ne planificăm traseul şi în funcţie de aceste obiective.

Întrebarea mea, concret, este: ce trasee funcţionale mai există, unde anume şi care este programul de funcţionare (dacă există restricţii de zile sau perioade).

M-ar interesa în special răspunsuri de la cei care au informaţii recente, pentru că pe internet am gasit multe informaţii contradictorii sau care nu mai sunt de actualitate.

Vă mulţumesc anticipat pentru ajutor.


  • PERIOADA: ---
  • BUGET: ---

Răspunsuri

NasshuSE6r[08.05.13 14:59]

Nu cunosc prea multe detalii, dar uite aici pe internet o informatie click aici, actualizata, tot aici ai si date de contact, ptr o mai buna informare.

@Paty: uite inca una functionala si actualizata - Mocanita Moldovita

mocanitasovata.ro - circula incepand cu perioada de paste , Mocăniţa pleacă din Sovata la 10, 13, 17 şi 19, durata unei călătorii fiind de 105 minute.tarife trenulet Potrivit siteului mocanita.sovata.ro, din Câmpul Cetăţii mocăniţa pleacă la orele 12, 14,30 şi 18. Relaţii puteţi obţine la tel.0743-160.556

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

NicuPR47r[08.05.13 15:40]

Am fost cu Mocănița pe Valea Vișeului pe un traseu foarte frumos, am și scris ceva despre această călătorie în trecut.

Am fost cazat în Trenul Hotel care e chiar în gara de unde dimineața pleacă mocănița.

Acest tren turisic circulă din mai pina în octombrie.

Detalii mai amănunțite gasești aici cffviseu.com/ro/preturi_s ... _rezervari.html

Sau vezi ce am scris despre traseul cu trenul și cazarea in Trenul Hotel.

E ceva mai deosebit.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (2 voturi)

CatzusPM29r[08.05.13 16:07]

@Paty:

Am fost anul trecut in Maramures si am facut un traseu cu mocanita pe valea Vaserului, plecare din Viseul de Sus.

Detalii ale review-ului facut de mine cu aceasta ocazie aici: vezi impresii

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

elena_iasiSR42r[08.05.13 20:51]

Mocanita din Sovata este functionala si are si un traseu destul de lung si pitoresc, de la Sovata la Campu Cetatii si retur. Tariful este de 30 lei dus-intors si plimbarea dureaza aproximativ 2 ore.

Noi ne-am intors pe 6 mai din Sovata, nu am fost cu mocanita desi aveam in plan dar s-au plimbat alti turisti cazati la pensiunea noastra si ne-au dat toate amanuntele.

Noi la Campul Cetatii am ajuns cu masina dar la un moment dat soseaua se intersecteaza cu, calea ferata.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

dragos1985GD3r[08.05.13 23:50]

De asemenea puteti incerca mocanita din Comandau (CV). Dar ar trebui sa va interesati un pic inainte deoarece nu cred ca functioneza tot timpul anului... oricum zona e o splendoare... doar nu degeaba "marinaru" isi face vacantele si prin acesta zona...

Have fun!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

dogneanSR5r[09.05.13 16:09]

Am aflat ieri că în Brad, jud. Hunedoara, s-a repus în funcțiune mocănița dintre Brad și Gura Barza. Funcționează doar la sărbători mari. Tarife: 10 RON pe adult și 5 RON pe copil.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (2 voturi)

biancutaSE99r[09.05.13 23:52]

Pot confirma ca mocanita Sovata - Campul Cetatii functioneaza. S-a repus in functiune acum vreo 2 ani, dupa o absenta de apx. 15 ani. Reporneste in fiecare an cam de 1 mai / Paste. Este un tren din Polonia, din anii '40, reconditionat. Poti vedea o inregistrare aici:

zi-de-zi.ro/poftiti-in-va ... rneste-mocanita

La Targu Mures avem inca o mocanita la Platou Cornesti, dar este pentru copii, circula prin padure pe un traseu foarte mic. Trenuletul Thomas porneste in fiecare an de 1 Mai.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

sorana2GD22r[10.05.13 04:34]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

ElissaSR13r[10.05.13 14:59]

@Paty: desi sunt mai multe mocanite in tara noastra, cred ca cel mai spectaculos traseu este cel din Maramures cu plecare din Viseul de Sus-cu o lungime (dus - intors) de aprox 43km.

Plecarea e in fiecare zi a sapatamanii la ora 9 din gara amenajata special- sunt destule indicatoare ca sa ajungi acolo. Traseul este pe marginea apei, pe langa munte, iar daca ai ales un vagon descoperit, trebuie sa ai ceva haine mai calduroase pentru dimineata. E incantator sa mergi cu viteza trenurilor de odinioara, sa asculti semnalele micilor locomotive (noi am fost cu Mariuta), sa admiri locuri minunate. Este un popas mai lung la jumatatea timpului de mers, intr-o poienita, unde poti servi linistit un mic, o bere - se gasesc acolo, sau poti pur si simplu sa stai la soare pe marginea raului. La intoarcere, ajungi in Viseu pe la 15-16.

Ca sa te bucuri de drum, va sfatuiesc sa verificati din timp vremea si sa alegeti o zi cu soare.

Si daca tot e concediu, de ce sa nu faceti un traseu care sa uneasca mocanita de la Moldovita (cu un traseu mai scurt de 3 ore, dar frumos) - din Bucovina, cu cea din Maramures?

Ce poate fi mai frumos decat sa strabateti nordul Bucovinei cu ale sale minunate manastiri - Moldovita, Sucevita si mareata Putna, si apoi, prin pasul Prislop sa treceti in Maramures (prin Borsa sunt cam 145 km) ?

De curand, am fost la Sovata si am auzit de o mocanita Sovata - Campu Cetatii - nu am fost dar am auzit ca e un traseu frumos, destul de scurt, care din pacate e mai greu de inclus intr-un traseu de vacanta. Doar daca vreti sa va opriti in Sovata, sa vizitati salina Praid, si sa mesrgeti intr-o zi cu mocanita.

Peste tot sunt locuri frumoase si este alegerea dvs pentru a avea un concediu minunat.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

elena_iasiSR42r[10.05.13 20:00]

Sincer nu as recomanda trecerea din Moldova spre Maramures prin pasul Prislop daca tineti la nervii dumneavoastra si la masina din dotare.

Acum cativa ani am facut si noi aceeasi greseala si desi eram incarcati pozitiv de toate frumusetile din Maramures drumul asta ne-a mancat nervii. Noi veneam din sens invers si din cate am inteles acum este si mai rau.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

ElissaSR13r[11.05.13 09:26]

daca este asa cum spuneti, atunci cei care au de pierdut suntem noi romanii. In aceasta situatie raman pe recomandarea cu mocanita de la Viseu. Am fost nu de mult pe acolo, si in Maramures drumurile sunt OK.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Alexandra_32JR[23.05.13 23:36]

Buna, fiind si eu din zona... iti recomand Mocanita din Maramures, Valea Viseului... este o zona superba... si daca nu vreti sa dormiti in trenul Hotel, exista un hotel foarte fain Hotel Gabriela in Viseu, care are si un centru Spa!! Daca vrei mai multe detalii nu ezita sa intrebi!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

Dragoș_MDAUCONSILIER ONORIFIC AFA / ROMÂNIA211r[19.07.13 19:39]

@Paty: tocmai ziseră la telejurnal despre repunerea în funcțiune a mocăniței de la Abrud.

Știrea mai pe larg, aici. Poate mai e încă utilă...

N.B.: Dragoș_MD este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

PatyPMAUTOR SOL16r[22.07.13 10:49]

@Dragos: Mulţumesc mult, Dragoş. Cererea nu mai este de actualitate. Concediul s-a dus deja. Despre mocăniţa de la Abrud am aflat încă de când eram în concediu, chiar de la patron (acelaşi care administrează mocăniţele din Covasna/Comandău, Moldoviţa şi Hunedoara). Din păcate, faptul că majoritatea mocăniţelor circulă doar in weekend ne-a îngreunat mult sarcina de a cuprinde cât mai multe şi a ne bucura, totuşi, în tihna de concediu. Am planificat un concediu care a cuprins două weekend-uri şi, cu toate acestea, am reuşit să includem doar 3 în circuit.

@all: cu ceva întârziere (pentru care îmi cer scuze), vă mulţumesc tuturor pentru ajutor şi răspunsuri. Am aflat lucruri de care nu ştiam şi am reuşit să planificăm o vacanţă frumoasă. Am să revin curând cu detalii despre mocăniţe, într-un review pe AFA.

@dragos1985 - ai avut dreptate: Covasna este, într-adevăr, o zonă superbă. Am plănuit o revenire cât de curând.

@Elissa - din păcate, starea proastă a drumului care face legătura între Moldova şi Maramureş ne-a fost confirmată de mai multe persoane care au fost de curând în zonă. Noi nu l-am testat - oricât de mult ne-am fi dorit să ne mai plimbăm o dată cu Mocăniţa din Vişeu (am mai fost acolo, în 2007 şi, într-adevăr, este cel mai frumos traseu de mocăniţă din România, la ora actuală), obiectivul era mult prea departe de restul traseului nostru, stabilit şi aşa, cu multă bătaie de cap.

Încă o dată, mulţumiri sincere tuturor! Să aveţi o vară minunată şi concedii pe măsură!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

  • [14] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.29549098014832 sec
    ecranul dvs: 1 x 1