ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.03.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAR-2016

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

Trattoria il Mulino - o surpriză plăcută pentru fete de ziua lor

TIPĂREȘTE

Seara bună oameni buni. Tocmai ce am revenit de la acest restaurant de ale cărui servicii am fost foarte mulțumit.

După cum zice și titlul, e vorba despre trattoria il Mulino, de pe strada Radu Vodă numărul 28A, la doi pași de poarta mânăstirii Radu Vodă, dar și de cheiul Dâmboviței, în zona podului Mărășești.

Cum ziua femeii se celebrează în jurul unei mese mai deosebite, anul ăsta i-am ales pe ei să ne-o ofere. Decizia a fost de ultim moment, cu puțin noroc am reușit să rezervăm o masă și la ora stabilită iată-ne prezenți acolo.

Masa ne aștepta, atmosfera din local e deosebit de plăcută, cu un muzicant care a cântat tot timpul la orgă electronică (și cu vocea, din când în când) melodii foarte frumoase care au contribuit și ele la o stare de relaxare și „bien-etre”.

Personalul foarte amabil, eficient și profesionist ne-a ajutat să facem comanda (vreo două beri, un pahar de vin, vestita apă - ca băuturi; o pizza, paste carbonara, o salată de creveți, un piept de pui cu spanac și o porție de șnițel de vițel cu paste și ardei iute - de mâncare).

În așteptare, ca să meargă băuturile, ni s-a adus și un coșuleț cu grisine (de casă) din partea lor, pe lângă focaccia cu busuioc pe care o mai cerusem eu. Foarte bune!

În încăpere se simțea un ușor miros de fructe de mare, fix cât să-mi facă poftă de mâncare. De remarcat așezarea foarte aerisită a meselor (poate și din cauză că în salonul alăturat erau multe grupate într-o masă mare, pentru o gașcă mai numeroasă probabil).

Nu am avut mult de așteptat și ni s-a adus și mâncarea (cu un mic minus - pizza a venit cu oarece întârziere, nu foarte mare totuși). Gustoasă și în niște porții atât de generoase, încât unora le-a fost peste puteri să le termine, iar alții au avut ceva de furcă. Ce mai în sus și-n jos - am mâncat de ne-au plesnit brăcinarii, ne-am simțit bine și dacă mai avem ocazia, mai trecem pe-acolo.

Gama de prețuri medie, dar calitatea produselor și profesionalitatea serviciului fac banii.

La sfârșit, am fost întrebați dacă ne-a plăcut, dacă mai dorim eventual ceva, și chiar dacă am declinat orice invitație la delicii suplimentare, ne-au condus și până la ușă și și-au luat respectuos rămas bun de la noi.

Recomand călduros.


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 08.03.16 23:33:08
Validat / Publicat: 09.03.16 00:13:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1551 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Trattoria Il mulino - interior; În spatele geamului din spatele televizorului se vedea tot ce se prepară în bucătărie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

mishu
[09.03.16 11:19:36]
»

Votat cu mare placere articolul tau si asta pentru ca este un loc accesibil ca si destinatie pentru mine, la inceput mi-era teama ca nu e in Bucuresti. In rest ce sa spun, poza favorite P11, normal pizza, care chiar arata superapetisant. Cat despre nutret, nu stiu daca am ajuns la acest nivel incat sa ma tenteze intr-un local cand pizza arata in halul in care arata. Despre P06 pot spune ca exact acet tip de cosuri si grisinele aferente am mancat la restaurantul Cucina la Marriot despre care am spus ca nu aveam cum face poze avand contextul (preturile sunt insa pe masura locului). Aceste grisine home made sunt bestiale. Felicitari, am sa tin minte locul acesta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[09.03.16 11:23:14]
»

Ah! da, mi-am mai adus aminte că am uitat un mic amănunt: toate fetele care luau loc la mese primeau și o zambilă, de ziua lor! (se pot vedea în pozele 7, 8 și 11).

mishu
[09.03.16 16:41:10]
»

@Dragos - Frumos gest care conteaza mult, noi la Therme (am scris un review, e in asteptare) am primit la plecare cate un trandafir superb, inmanat de 2 tineri foarte draguti (erau fetele cu ochii pe ei ca pe butelie) si imbracati elegant la costum. Am remarcat ieri o atitudine foarte frumoasa a domnilor fata de doamne si parca lucrurile erau privite mai cu seninatate. Eu si o doamna ceva mai in etate incercam sa prindem un autobuz 133 (Piata Romana ora 17.00) si am vazut cum soferul a inchis usile si ne-a facut semn ca ne ia ca sa nu ne mai grabim spre el si in dreptul nostru ne-a deschis usa. A fost un gest foarte frumos cu atat mai mult cu cat in masina avea un afis prin care cerea sa nu-I fie solicitata deschiderea usilor intre statii sau la stop.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[09.03.16 19:19:12]
»

Foarte important de reținut: înghețătăria care se vede în poza 1, Gran Gelato! Obiectiv important în zonă (și nu numai, am venit pe bicicletă tocmai din Herăstrău pentru o înghețată de aici). În serile de vară, pînă la ora închiderii (22 sau 23, nu mai știu), e coadă ca la șaormerie. Cînd mai treceți prin zonă, faceți o încercare.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[09.03.16 19:29:19]
»

@abancor - corect; dar cum n-am fost (și) acolo... rămâne pe altă dată. Țin de aceeași firmă, oricum (există o ușă care comunică din aleea din poza 2 direct în gelaterie).

mishu
[09.03.16 19:35:48]
»

@abancor: daca puteam sa-ti dau mai mult de 300 de puncte ti le dadeam sigur, as manca inghetata la orice ora din zi si in orice anotimp. Multumesc frumos pentru informatie

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[19.07.16 13:18:36]
»

@abancor -

În serile de vară, pînă la ora închiderii (22 sau 23, nu mai știu), e coadă ca la șaormerie

revin ca să confirm și această știre.

Am fost acolo din nou duminică seară, cu fiu-meu, la un pahar de vorbă. El a luat două beri fără alcool (că era pe antibiotice) și eu un mojito (excelent!), iar de cronțănit - el o porție de Cheesecake, iar eu un Souffle Di Cioccolato cu două cupe de înghețată (adusă de la vecini). Totul a fost excelent.

Când am ieșit de acolo, am remarcat și coada pentru înghețată - până la poarta mânăstirii Radu Vodă.

Cum nu mi s-a schimbat deloc prima impresie lăsată de local, nu am mai scris un articol nou - nu are sens.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[20.02.17 15:37:46]
»

@Dragos: Spune-mi, te rog, daca dansa cineva când ați fost voi sau muzicantul asigura doar fondul. Suntem pe cale să facem o rezervare, ne-au zis că au muzică doar cu ocazia unor evenimente organizate și noi mergem într-o seară d-asta, dar nu m-am prins cu dansul. Doamna cu care am vorbit a început să râdă când am întrebat-o. "Chiar vreți să dansați? " a fost întrebarea ei, ca și cum n-a văzut de mult așa ceva. Localul îl știu, am mâncat și noi o dată acolo.

Mulțumesc pentru lămuriri,

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[20.02.17 16:26:34]
»

@Aurici: ultimele dăți când am fost, nu mai cânta nenea ăla de niciun fel. De fapt, era lipsă la apel.

Iar în vremurile când cânta, nu se dansa - era doar ca muzică de fond.

Loc de dans ar fi, dar... nu se organizează.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[21.02.17 09:38:09]
»

@Dragos: Mulțumesc, m-am luminat între timp și am și rezervat. Au muzica doar când organizează ei seri tematice și noi ne nimerim într-una. Important era să mă asigur că este muzică, cu dansul ne descurcăm noi că nu trebuie să dea cineva startul, îl dăm chiar noi.

Mulțumesc încă o dată de răspuns.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[21.02.17 09:52:30]
»

@Aurici: cu plăcere; distracție frumoasă și poftă mare!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074122905731201 sec
    ecranul dvs: 1 x 1