Casa Memoriala George Cosbuc - casa in care s-a nascut marele “cantaret” al poporului

TIPĂREȘTE

“Fiecare loc de pe pamant are o poveste a lui, dar trebuie sa tragi bine cu urechea ca s-o auzi si trebuie un dram de iubire ca s-o intelegi” (N. Iorga)

Plecand de la Casa Memoriala Liviu Rebreanu din satul Prislop (click aici), ne-am indreptat spre Casa Memoriala George Cosbuc, aflata in localitatea care-i poarta numele, cunoscut odinioara sub numele de Hordou, situat la 12 km de Nasaud.

Ghidul Muzeului Liviu Rebreanu ne spusese ca trebuie sa fim atenti deoarece nu este nicio reclama prin apropiere si s-ar putea sa nu o vedem, prin urmare eram cu ochii in stanga si-n dreapta pentru a nu trece de casa poetului. Cand tocmai ne gandeam ca am trecut pe langa ea, am vazut-o!

E pozitionata la coltul unei strazi. E o casa taraneasca, simpla, lunga, vopsita in bleu, asemeni cerului senin. Am parcat pe straduta laterala si ne-am indreptat spre intrarea care se afla la drumul principal. In trecere, ne-am “salutat” cu marele poet, al carui bust priveste tacut trecatorii si-am intrat in curtea casei. Curtea este destul de mare si e ferita de privirile curiosilor de brazii inalti care formeaza un gard viu, dubland gardul mic de lemn care imprejmuieste curtea. Aici este amenajat un amfiteatru in aer liber, iar amfitrion nu este altul decat George Cobuc, un alt bust de marime mai mare, insotit de ghidul casei memoriale care ne intampina de cum ne zareste pasind in curte. Are o fire foarte deschisa si ne povesteste cu placere despre viata poetului, invitandu-ne in casa.

Este casa in care s-a nascut marele “cantaret” al poporului, al 8-lea copil din cei 14 pe care i-a avut tatal sau, preotul Sebastian Cosbuc.

Am intrat prin tinda. Ceaunul de mamaliga atarnat deasupra vetrei dau impresia ca acum se pregateste mancarea. Deasupra vetrei este un fel de gura de aerisire direct prin acoperis, fara horn. Dupa usa, lada de faina, iar mai incolo, pe pereti, vesela din ceramica. Toate au apartinut familiei.

In dreapta sunt 2 camere amenajate cu mobilier original, iar in stanga s-au amenajat trei incaperi despre viata si opera poetului.

Prima data intram in dreapta, in camera de zi. Un interior sobru, simplu, dar totusi primitor! . Langa fereastra, masa cu scaune isi asteapta locatarii la masa. Mobilierul din lemn este fin lucrat. Pozitionat in locul cel mai expus este un tablou care-l infatiseaza pe tatal poetului, batran, sprijinindu-se intr-un toiag, amintindu-ne ca am intrat pe un teritoriu din trecut, un trecut la care si el a participat iar locatarii casei sunt demult plecati.

Tabloului este ornat cu un stergar traditional care imbraca imaginea incremenita, asa cum am vazut si la tara, la bunicii mei. Perdelele sunt asemeni unor stergare albe, dar brazdate de o dunga rosie care da un strop de culoare interiorului, facandu-l cald si primitor. Dusumeaua este acoperita doar in zona mesei cu un covor caramiziu cu motive traditionale.

Incaperea alaturata este chilia – camera de rugaciune. Pe peretele opus intrarii o cruce mica ne aminteste rolul incaperii, mobilata precum o camera simpla de locuit. Si aceasta incapere are o multime de elemente traditioanle, stergarele, cuvertura patului si “tapetul” mare, cusut pe etamina care acopera o parte mare din pereti. Punctul de atractie al camerei sunt insa leaganul din lemn asezat in coltul camerei si banca scolarului. In nisa din perete sunt expuse vase din ceramica, iar alaturi, un ceas cu cuc ne aminteste ca aici timpul s-a oprit, totul este inert, doar amintirea este vie!

Ne intoarcem in tinda si intram in salile cu expozitia dedicata poetului. Pe peretele opus intrarii ne impresioneaza un tablou. Este atat de bine realizat incat mai ca ne asteptam sa coboare de acolo si sa ne pofteasca inauntru! Este foarte expresiv, portretistul reusind sa scoata in evidenta frumusetea interioara a poetului, caracterul sau plin de personalitate si deschis, un om care a stiut sa identifice frumosul, traditia si aspectele vietii in general, sa traiasca cu ele si sa le transpuna in versuri!

Am zabovit in incaperea plina cu fotografii din anii de scoala ai poetului (a invatat sa citesca la 5 ani), cautandu-l printre elevii clasei la terminarea liceului, am privit cateva copii dupa manuscrise, am citit parerea altor scriitori despre Cosbuc. Totul ne aminteste de valoroasa mostenire culturala pe care ne-a lasat-o poetul.

Tot aici ne inalnim cu universul care l-a inspirat pe Cosbuc! Aflu acum ca « moara cosbucenilor », foarte des amintita in mai multe poezii, chiar exista! Din pacate turistii nu prea stiu de ea si accesul la moara nu este usor, ajungandu-se la ea prin curtea unor familii, prin urmare acest obiectiv e lasat la o parte! A fost a familiei, transmisa din generatie-n generatie.

Podul de lemn din « Podul iubirii », este podul – tunel din satul Cosbuc, peste raul Salauta, cu o arhitectura deosebita, construit in 1778, dar momentan este gata sa se prabuseasca. Din cate am inteles, este unic in Transilvania si un pod asemanator exista doar in Canada, Quebec. E pacat ca avem asemenea valori si sunt uitate!

Urmatoarea incapere este un omagiu adus poetului. Aici sunt extrase din ziare, din articole, se aminteste de Centenarul George Cosbuc, din 1966. Punctul de atractie al incaperii (pentru mine) a fost un bust din bronz al poetului, in pastrare la acest muzeu.

Ultima incapere impresioneaza prin obiectele poetului care sunt expuse in aceasta incapere. Primul lucru care se zareste la intrare este biblioteca, unde sunt expuse foarte multe carti editii princeps care au apartinut poetului. Intr-o vitrina vedem o ie ingalbenita de vreme, o cravata, o perie si alte cateva obiecte care au apartinut lui Cosbuc. Aici putem vedea pelerina, palaria si geanta de voiaj a lui Cosbuc. Admiram inca un tablou al poetului. Este foarte bine realizat si pozitionarea lui in aceasta incapere e bine gandita, astfel ca imaginea din tablou se “combina” cu cea din vitrina si mai ca-l vedem pe Cosbuc plecand la plimbare cu lucrurile expuse. Acest tablou are un aer mai vesel, de om implinit si multumit, dar aceeasi fire deschisa, care pare ca asculta vorbele cuiva!

Aici este si un pupitru din lemn, pe care sunt asezate doua calimari cu cerneala si penitele de scris, cele cu care poetul si-a scris operele sale!

In spatele casei este inca un mic spatiu unde sunt adunate diferite obiecte traditionale ale poetului si ale oamenilor din sat, adunate aici ca obiecte cu valoare etnografica.

Asa cum Liviu Rebreanu a trait intre eroii romanului sau “Ion”, si George Cosbuc a trait in universul pe care l-a “cantat” atat de frumos in versurile sale. Eroii sai au fost oamenii simpli de la tara, cu tot ce implica acest lucru: trairile lor, traditiile lor si tot ceea ce inseamna viata omului de la sat. Dar eroii versurilor sale au fost si pamantul, glasul padurii, necuvantatoarele, si tot ce apartine de lumea satului romanesc, care a fost sursa de inspiratie a poetului.

Despre caracterul unei personalitati ne facem o idee prin intermediul actiunilor sale, prin ceea ce lasa in urma, prin ceea ce a creat. George Cosbuc, poet al taranimii, al neamului romanesc, a descris in versuri momentele cele mai importante ale vietii omului simplu, intelegand astfel ca a fost un iubitor al omului, al frumosului, al datinilor in general si cunoscand in general latura lui poetica.

Chiar daca a fost un mare poet, a fost la randul lui un om ca oricare altul! Vizitand casa memoriala, intelegem mai bine “omul” din George Cosbuc, intelegem legatura stransa pe care a avut-o cu satul in care a trait, suntem mai aproape de creatiile sale si ne apropiem putin si de acel suflet din sufletul neamului sau”.

---

VIZUALIZĂRI: 6907 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI