Solicitare CMR / ROMÂNIA

Prima oara in Delta

Trimisă în 01.06.16 21:44
autor ile07GD [Bucureşti]
» VIZUALIZĂRI: 6524

Buna ziua,

Ne dorim sa mergem in Delta in luna august pentru 4/5 nopti (eu impreuna cu prietenul meu).

Localitatea ideala:

- sa avem acces la terase, restaurante, magazine

Cazarea ideala:

- piscina (micuta, nu ne trebuie una mare)

- cu ponton de unde sa se poata pescui

- acces la bucatarie

- gratar

- sa organizeze plimbari pe canale la un pret accesibil

- buget maxim: 150 ron/noapte

Va rog sa ne sfatuiti ce localitate si cazare sa alegem.

Multumim frumos!


  • PERIOADA: august -- NOPŢI CAZARE: 4
  • BUGET: 600 ron
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

BogdanSV2r[01.06.16 22:04]

Buna seara,

Din pacate nu sunt in masura sa va raspund. Este al doilea drum in Delta si deci nu am experienta sa recomand.

Cu prietenie,

Bogdan


valileauPM1r[01.06.16 22:23]

Nu stiu ce sa zic... In Delta n-o sa prea gasiti magazine, restaorante, terase...

August este luna de varf, la bugetul vostru o pensiune, dar trebuie sa va fixati o zona totusi in care vreti sa mergeti...

Vreti sa vedeti zona Sulina, zona Murighiol, Sf. Gheorghe, Uzlina... peste tot sunt pensiuni cu piscine, ponton, acces la bucatarie... depinde de voi ce alegeti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (3 voturi)

sogal*SV7r[01.06.16 22:28]

Buna seara.

Nu cred ca o sa găsiți in Delta localitatea ideală cu terase si restaurante. Poate doar la Sulina sau Sf. Gheorghe, dar veți sari din bugetul propus (cazare, masa, transport din Tulcea).

Ca si propuneri de pensiuni unde puteți "savura" Delta Dunării, va recomand Pensiunea Laguna Albastra - Murighiol, Casa Lucia si Casa Nicu si Aneta - Dunavatul de Jos.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

muriSV1r[01.06.16 22:28]

Daca vrei terase si restaurante, Sulina. Dar esti mai mult intr-un oras decit in Delta. Poti merge si la mare.

Nu stiu ce vrei de la magazine, sint cam sarace in oferta, mai bine iti iei de acasa tot ce ai nevoie.

De pe ponton nu prea ai ce sa pescuiesti, nu prea stau pestii in zona localitatilor, cel putin nu cei mari, e prea mare traficul.

Renunta la accesul la bucatarie, mai bine maninca preparate locale, nu o sa iti para rau.

Eu iti recomand pensiunea Puiu din Crisan (vezi impresii). Ai acces usor cu vasele de pasageri, ai terasa personala pe malul Dunarii, poti sa si pecuiesti (au si o balta mica in spatele pensiunii pentru amatori), mincare traditionala foarte buna, cazare ieftina (parca 40 lei/persoana/noapte) si decenta (baie proprie, tv, aer conditionat), este si gratar dar nu este piscina.

La plimbatul pe canale treaba sta cam asa: cca 100-150 lei barca (pe zi), 50-100 un om sa conduca (daca nu ai permis, depinde cit timp vrei sa umblii) si benzina 4-5 litrii pe ora de mers, 8 ore costa cam 400 de lei. Pretul e acelasi si pt o persoana si pentru 4.

[...]

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

ile07GDAUTOR SOL9r[01.06.16 22:53]

@valileau - Cand zic magazin ma refer la un mic supermarket, de unde sa putem lua fructe, legume, altfel de carne in afara de peste, suc, bere.

Daca pensiunea are un foisor si un gratar si ofera acces la bucatarie, nu ne mai trebuie terase/restaurante

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

muriSV1r[01.06.16 23:13]

@ile07 - Eu cand zic magazin (in Crisan) ma refer la un micromarket. Bere si sucuri sint, parca erau si ceva legume si fructe, carne sigur nu.

Cumpara din Lidl (intrarea dinspre Bucuresti) carne de gratar, pina la pensiune nu se strica. Poate ar trebuie sa-ti iei si carbuni.

La pensiunea Puiu nu aveti acces la bucatarie.

Nu inteleg exact cum e asta, vrei si restaurant si sa-ti si gatesti...

Eu doar recomand sa maninci peste pt ca doar in delta poti minca bucatarie pescareasca adevarata, dar poti comanda si altceva, pui sau porc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

ile07GDAUTOR SOL9r[01.06.16 23:19]

ile07GDAUTOR SOL9r[01.06.16 23:43]

@muri - eu nu mananc peste si ne gandeam ca am iesi mai ieftin daca am face noi cate un gratar, salata si daca am merge doar intr-o zi la restaurant.

Era bine daca puteam sa aducem cu noi alimente si bautura din Bucuresti dar vom merge cu trenul si nu putem cara prea mult

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Anne124JR1r[02.06.16 00:14]

Bugetul e cam mic pentru preferințe.

Delta din nou nu se potrivește cerințelor voastre. Traficul in fata pensiunilor din delta e extrem iar liniștea e greu de găsit pe timpul zilei in foarte multe pensiuni cu terasa si ponton lângă apa. In spatele pensiunilor de obicei se vărsa toaletele si restul mizeriilor, deci miros angro si peste super minuscul.

Tariful bărcilor e extraordinar de mare mai peste tot deci...

E mai ușor sa mergeți 3 zile la o pensiune mai serioasă decât 5 la ceva ieftin.

Gura Portiței e cel mai bun si frumos loc din delta după părerea mea, însă in August e cam scump.

Murighiol e departe de gara, iar majoritatea pensiunilor sunt la distanța de localitate... Fără mașina e super greu de ajuns... cam asta e tot ce pot spune

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

misterJR1r[02.06.16 00:46]

Deci, eu am fost anul trecut exact in perioada inceput de august dar am facut rezervare din luna iunie, am stat in Mahmudia, Pensiunea Mahmudia se cheama exact ca orasul.

Pensiunea intrunea exact conditiile pe care le ceri tu mai putin pescuitul de la ponton in rest are tot ce vrei, piscina mica, gratar, foisor, parcare inchisa si pazita, barca, biciclete, etc. vezi impresii

Dar numarul unu a fost bucataria, era acolo o bucatareasa D-na Fanica, am mancat ce am vrut noi, de preparate din peste nu mai zic, o ciorba de peste, extraordinaraaaaa.

Pana la bratul Dunarii era cam 500 m, era bine asa pentru ca nu am avut tantari deloc.

Am platit 90 lei pe noapte cu micul dejun inclus. Cazarea era la casute si vila cu aer conditionat, tv si internet wifi.

Ar mai multe de spus dar nu imi aduc aminte tot, oricum a fost extraordinar de bine pentru noi, am fost patru familii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

Adriana SoareJR1r[02.06.16 09:23]

Buna dimineata, recomandarea mea este pensiunea Dunarea Veche din Mila 23, chiar in "inima" Deltei. Pretul (care include cazare, masa, 5 excursii) este de 950 RON/persoana. In acesti bani beneficiati si de ghid foarte bine documentat.

In situatia in care nu va place pestele - multi si-au schimbat parerea dupa ce au gustat din pestele gatit acolo - anuntati si o sa se gateasca pentru dumneavoastra preparate din carne de pui.

Pentru ca doriti sa mergeti intr-o perioada foarte aglomerata, o alta recomadare este ca, indiferent de ce alegeti, sa rezervati din timp.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

webmasterX[02.06.16 09:28]

@sogal

Ca si propuneri de pensiuni unde puteți "savura" Delta Dunării, va recomand [... ] Casa Lucia si Casa Nicu si Aneta - Dunavatul de Jos.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestor destinații.

În plus, când vei solicita informaţii despre o anumită destinaţie, cei care îţi răspund vor putea să o facă adecvat "profilului" tău turistic (vor putea vedea, de exemplu, în istoricul tău, locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1)


Diana 2015JR1r[02.06.16 10:09]

Buna ziua,

Noi am fost weekend-ul trecut la Sulina. Este pentru prima data cand am mers in Delta, dar m-a impresionat foarte mult. Prietenii cu care am fost mai mersesera si in alte zone din Delta, dar au spus ca le-a placut aici foarte mult.

Cazarea a fost de exceptie. Am stat la Pensiunea Delta Miraj-vezi impresii. O recomand din toata inima pentru ca totul a fost extraordinar.

Pensiunea se afla pe malul drept al bratului Sulina, are acces direct la apa printr-un ponton foarte frumos amenajat cu mese si scaune.

Mancarea e absolut delicioasa si variata. In grupul nostru au fost si persoane care nu consuma peste sau preparate din peste, dar acest lucru nu a reprezentat un impediment. Eram intrebati ce dorim sa servim si ni se pregatea intocmai. Noi am mancat numai la pensiune pentru ca totul era foarte bun si nu am simtit nevoia de altceva.

Curatenia este exemplara. Plase de tantari la toate geamurile, inclusiv la geamul din baie. Conditiile de cazare sunt foarte bune.

Au si piscina in curte.

Intreg personalul de la pensiune este foarte amabil si saritor.

Iar raportul calitate-pret este foarte foarte bun. Pretul este decent (120 lei/noapte/camera dubla + demipensiune 65 lei/pers/zi). Prietenii mei care mai fusesera in Delta au zis ca au stat cu bani mult mai multi in conditii proaste, care nu merita comparatie.

Am avut posibilitatea de a face excursii foarte frumoase. Am mers la Lacul Rosu unde am vazut o colonie de pelicani, am fost si am vizitat Padurea Letea (dunele de nisip, caii salbatici, stejarul secular), am fost la varsare, la mare. Excursiile acestea au fost in jur de 50 lei/pers. Cea de la Letea a fost 80 lei/pers (este mai lunga). Cei de la pensiune ne-au pus la dispozitie posibilitatea acestor excursii minunate.

Pentru Delta, parerea mea e ca trebuie sa alocati un buget mai mare pentru ca sa va bucurati de ceea ce poate oferi. Nu merita sa ajungeti pana acolo si sa nu explorati zona.

Mai trebuie sa luati in calcul drumul de la Tulcea la Sulina cu salupa. Este aprox 60 lei/pers/dus. Faceti o ora jumate cu o cursa privata rapida. Nu merita alta varianta (faceti mai mult - aprox 4 ore, pretul este tot pe acolo, iar orarul este total aiurea).

Sper ca informatiile oferite sa va fie de folos.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Mariana PopaJR5r[02.06.16 14:00]

Buna ziua

In delta inseamna intre ape, nu pe uscat. Cazarea pe malul apei este ca la tara. O casa mai frumoasa cu ceva facilitati numita pensiune/hotel, iar vecinii... cum se nimeresc.

De la Tulcea pana la Sulina nu cauta sa cumperi ceva ca nu ai de unde. Nu ai nici un supermagazin. Eventual un chiosc cu produse ieftine si de proasta calitate. Ia de acasa tot ce poti cara si mai ales bani.

Cu masina ajungi numai pana la Dunavat. Ideal este sa va cazati pe insulite.

Oferta pensiunilor de plimbarea pe canale este f scumpa, mai bine apelati la particulari. Atentie la tantari. Seara nu te lasa sa traiesti.

Incercati Puflene - Murighiol.

Vacanta placuta si vreme buna!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

webmasterX[02.06.16 14:45]

@Mariana Popa

Incercati Puflene - Murighiol.

Dacă aţi fost cazaţi acolo: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1 a saitului)


ile07GDAUTOR SOL9r[02.06.16 17:50]

@Diana 2015 - Multumim pentru sfaturi!

Pretul pentru cazare este un pic mai mare decat bugetasem noi dar vad ca excursiile pe care vi le-au pus la dispozitie au un tarif foarte bun fata de alte variante pe care le-am auzit.

Pensiunea are si ponton de pe care sa se poata pescui?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

zlatnaAU215r[02.06.16 18:14]

@ile07 - Buna ziua, noi in 2014 am fost in Delta si am fost cazati la pensiunea "La Sorin" din Murighiol - vezi impresii.

Pensiunea are restaurant cu terasa, piscina, gratar sala de jocuri. Domnul Sorin a oragnizat si doua iesiri pe canalele Deltei.

Sper ca v-am fost de folos.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 5950 PMA (9 voturi)

Noi13SV1r[03.06.16 10:58]

Salut

Vreau sa adaug la cele deja discutate.

Daca plecati pe 4-5 zile verificati grafic circulatie nave, se poate nimeri in ziua care vreti sa va intoarceti n-o sa fie, si veti fi nevoit sa prelungiti sau sa luati un privat.

Daca n-o sa rezervati de pe acum nu cred ca o sa va prinda bine sfaturile cu - la ce pensiune e mai bine, ca toti vreau la ele, si cele mai bune sint ocupate pentru perioada asta.

Asa am patit noi pentru august la cite am sunat recomandate pe forum erau toate ocupate si am nimerit intr-o peripetie, care puteti sa o cititi in postare. Sau o sa fiti nevoit sa acceptati zilele libere propuse de pensiune.

Vacanta placuta

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

mihraduGD11r[03.06.16 11:16]

@ile07 - Buna,

Va recomand din tot sufletul Casa Lida-Mahmudia. vezi impresii

Inteleg ca o sa mergeti cu trenul si de la Tulcea aveti autobuz catre Mahmudia (cca. 20-30 min. de mers). O sa gasiti acolo o pensiune f. frumoasa, curata, cu o pozitie f. buna si gazde SUPER.

Pensiunea are piscina, o curte superba si la 2 min. de mers pe jos este un ponton pe bratul Sf. Gheorghe unde puteti sta sa va odihniti si sa admirati in liniste peisajul inconjurator.

Puteti servi masa la pensiune sau la alte terase care sunt situate f. aproape una de alta, iar daca vreti sa preparati dvs., aveti la dispozitie bucatarie ptr. turisti utilata cu tot ce trebuie si un foisor unde este gratarul. Foisorul are frigider, chiuveta, mese, scaune si tot ce va trebuie.

Exista si un magazin la cca. 1 min. de mers unde gasiti cate ceva. Ex:branzeturi, mezeluri, dulciuri etc.

Hotelul Mon Jardin este la 2 pasi de pensiune si puteti merge si acolo daca doriti sa serviti o masa intr-un mediu mai select - cu preturile de rigoare

D-nul Nelu (gazda) organizeaza plimbari cu barca pe canale si nu veti regreta daca va veti hotari sa va plimbati.

Daca luati in calcul si aceasta varianta si vreti detalii suplimentare va stau la dispozitie cu mult drag.

Oricare ar fi hotararea voastra va doresc "vacanta placuta"!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

ioppoGD15r[03.06.16 15:32]

Salut,

Recomand locurile unde am fost in ultimii ani, fiecare cu punce slabe/bun si care se muleaza mai mult sau mai putin cu ce vreti voi:

- Pensiunea Nada Apelor - Maliuc. Cazare ok, masa super, au gratar si posibil poate fi folosit de turisti (noi nu am incercat). Piscina super. Pensiunea e inconjurata de canal prpriu unde se pescuieste (si se prinde crap frumos dar e C&R). In 15 min ajungi pe jos in Maliuc, de unde poti cumpara diverse sau cauta vreo terasa. Am platit in 2014 pentru 3 nopti cu pensiune completa 1400 lei/2 pers. (pretul a inclus si o plimbare de 3 ore pe lacul Fortuna, la pelicani).

- Pensiunea Califar - Dunavatul de Jos. Cazare super, masa super, au gratar si posibil poate fi folosit de turisti (noi nu am incercat). Piscina foarte mica dar curata. Pensiunea are ponton de pe care poti pescui dar pesti mici/la bat. Super proprietari si mod de a face turism. Am platit in 2015 pentru 3 nopti cu pensiune completa aprox 1200 lei/2 pers. Plimbarile nu mai retin cat costau dar oricum nu exagerat (cred ca am dat vreo 150 lei/cuplu pe plimbare de 2 ore dus si 2 ore intors + asteptat dupa noi vreo 2 ore - am fost la mare).

Pentru ambele am review-uri aici pe site.

- Gura Portitei. Aici nu ai posibilitate de a face gratar sau achizitiona alte produse decat din complex. Preturi relativ mari. Eu plec acolo la sfarsitul lunii Iunie pentru 3 nopti. Voi plati cazare in camera de 3 stele, 3 persoane: 1050 lei. Estimez ca cu tot cu mancare / bautura / diverse voi ajunge la aprox 1800 lei. Stiu la ce sa ma astept, am mai fost in 2013 acolo. (vezi impresii).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

dmoJR1r[05.06.16 14:53]

@ile07 - In primul rand FELICITARI! Ati ales o destinatie minunata. Tocmai am fost acum trei saptamani la Mila 23, a fost minunat. Ne-am cazat la pensiunea Dunarea Veche, cazare foarte buna, masa la fel si ce-i de la pensiune se ocupa de tot (plimbari cu salupa pe canale, vazut padurea Letea, vizitarea orasului Sulina.

Am ajuns joi si ne-am intors duminica, atat a fost pachetul.

In Delta nu sunt terase si restaurante, magazine alimentare da. Sa cumperi apa, sau altceva alimentar. Dar nu merita, in Delta este bine sa mananci mancare locala, pestele gatit de ei sub diferite feluri.

Vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

ccondeiuPM7r[17.06.16 21:32]

@ile07 - Am cateva sugestii:

1) Sulina, unde aveti avantajul accesului in Delta si la Marea Neagra. Aprovizionare fara probleme, mancare la restaurantele din zona, etc. Singura problema este pescuitul si vizitatul Deltei, pentru care trebuie sa inchiriati o barca cu sau fara pilot, si sa va deplasati pe canale. Desigur trebuie sa luati o salupa rapida Tulcea-Sulina si retur. Este sugestia cea mai neatractiva pentru ca nu va duceti cu adevarat in Delta...

2) O pensiune la Mila 23, Sat Crisan. Acolo sunteti aproape de zone interesante de pescuit, dar aveti nevoie de barca. Nu am incercat pensiunile pentru ca dormim in barca personala dar am pescuit in zona cu rezultate foarte bune. Salupa rapida face escala la Crisan-Mila 23.

3) Acum doi ani am incercat pensiunea Tamarin din Uzlina - vezi articolul postat de mine in august 2014 cu titlul La pescuit in Delta, in cautarea 'celui mare'. Ce este interesant este ca mergeti cu masina pana la Murighiol, de unde va preia una din barcile pensiunii. Au locul lor de parcare unde sa va lasati in siguranta masina. Au barci cu motor de inchiriat, e o zona foarte pitoreasca, au piscina si posibilitatea de pescuit de pe mal, mancarea este buna, iar cazarea la casute nu e rea (am vrut sa facem economie). E probabil varianta cea mai economica si cea mai apropiata de ce doriti sa faceti in Delta. In privinta costurilor, sunt negociabile - nu sunt postate pe site-ul lor, dar o negociere inteligenta prin telefon va duce la cele mai bune preturi posibile (pe mine si pe baiatul meu ne-a costat 900 RON pentru 5 zile, cu o singura masa pe zi platita, cazare la casute si barca cu motor cu benzina noastra).

Petrecere frumoasa.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [23] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.21537590026855 sec
    ecranul dvs: 1 x 1