Solicitare CMR / ITALIA

Buget pentru 3 zile la Roma

Trimisă în 12.10.17 11:03
autor Ramona023GD [Suceava]
» VIZUALIZĂRI: 8643

Buna ziua,

As dori sa imi creez un buget pentru o mini-vacanta la Roma. M-am uitat peste bilete si cazare (aprox 350 Euro), insa dilema noastra a fost la intrarile obiectivelor turistice. Stiu ca sunt costisitoare si daca a fost cineva anul acesta si imi poate da detalii despre preturile biletelor as fi recunoascatoare.

Ma intereseaza cam tot ce tine de Roma. Nu am fost niciodata in Italia si as vrea sa vizitez cat de mult pot in 3 zile, in functie si de buget. Voi sta in Roma de pe 29 noimebrie si pana pe 2 decembrie 2017.

Va multumesc!

(Imi cer scuze daca nu am scris articolul unde trebuia dar nu am gasit nimic asemanator in rubricile deja create).


  • PERIOADA: Decembrie -- NOPŢI CAZARE: 3
  • BUGET: 800 euro -- TRANSPORT: Avion
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

deeagheGD1r[12.10.17 13:55]

Buna.

Eu am fost in Roma, dar in 2014 cam in aceeasi perioada in care vrei sa mergi si tu, plecarea mea a fost pe 1 decembrie si am stat o saptamana. Atunci stii ca am avut un buget de vreo 500-600 de euro, bani cheltuiti pe intrari la muzee, abonamente de transport si o masa la terasa/restaurant pe zi. Noi am stat la niste cunostinte si doua mese le luam acasa.

Biletele sunt un pic mai ieftine iarna si orasul este muuuuuult mai liber.

Poți citi si rewieul meu deepre Roma. vezi impresii

Ca un minin necesar de cheltuiala cu 2 mese pe zi, intrari si transport cred ca va fi suficient undeva la vreo 400-500 de euro ca sa aveti si o rezerva.

3 zile eu cred ca va vor fi super suficiente.

Vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

giulianiSR13r[12.10.17 17:31]

Eu iti recomand sa cauti online preturile la obiectivele turistice pe care ti-ai dori sa le vezi. Pe internet gasesti preturile si iti poti calcula singura, poti adauga sau elimina cate ceva in functie de buget.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

adri-nicoPR28r[12.10.17 18:34]

eu am vazut acum citeva zile o oferta cu 100 euro avion si cazare pentru Roma.

cit despre program, poti sa le grupezi pe zile, gasesti multe articole pe site (si de ale mele...) cum sa faci ca sa vizitezi cit mai multe in cele 3 zile care iti vor fi insuficiente.

eu am fost de vreo 4 ori si tot n-am acoperit ceea ce mi-as fi dorit.

ca buget, undeva la 400 de cheltuiala sint suficienti. noi am mincat si de pe la magazine, nu numai la restaurante.

sa ai pantofii cei mai moi si mai comozi, cu talpa tare, ca sint pietre.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

deeagheGD1r[12.10.17 19:15]

Cel mai simplu pentru organizarea traseului e să iei o harta pe carebsunt marcate toate obiectivele turistice si stațiile de metrou.

Noi am avut o astfel de hartă si ne-a ajutat enorm. Vezi exact statia la care sa cobori si toate obiectivele din zona. Te ajuta mult in organizare.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

moglySR3r[12.10.17 21:01]

Depinde ce anume doresti sa vizitezi, sunt multe, la majoritatea obiectivelor intrarile sunt in jur de 12 euro de adult sau chiar peste, reduceri doar pentru tinerii studenti din UE intre 18 si 26 de ani sau persoane peste 60 de ani. Copiii sub 18 ani de regula intrarea gratuita. Poate ar trebui sa citesti despre Roma pass, sa vezi daca iesi mai ieftin asa.

Incearca sa mergi cu un plan stabilit de acasa, pe zile ce faci, pe unde mergi si ce preferi sa vizitezi, in trei patru zile nu poti vedea tot, nu ar fi rau sa cumperi si un ghid din librariile noastre, nu sunt scumpe in schimb sunt utile, cel putin mie mi-au folosit.

Cum a spus si adri-nico musai papuci comozi de preferinta adidasi, eu m-am dus cu pantofi si degeaba dupa doua zile picioarele erau pe punctul de a deceda, noroc ca am gasit acolo adidasi comozi la 10 euro.

La hotel de trei stele vei plati o taxa de 4 euro persoana pe zi, la mai multe stele mai multi euro.

De regula hotelul unde esti cazata ofera gratuit harta cu obiectivele Romei. Gasesti si obiective gratuite de exemplu Panteonul.

Personal ador Roma, e orasul meu de suflet, am vazut-o prima data anul trecut la temperaturi toride, apoi anul acesta in martie am savurat-o mai pe indelete, da tot nu mi-a ajuns asa ca mi-am rezervat deja bilete de avion si cazare pentru anul viitor in martie inca 7 zile... nu cred ca imi vor ajunge nici acestea

Iar despre obiectivele vizitate sa stii ca m-au impresionat mai mult tocmai acelea mai putin cunoscute ca de exemplu Palatul Doria Pamphili de pe via del corso.

Vacanta de vis, iti doresc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

AMLGD2r[12.10.17 22:06]

poate ajuta linkurile de mai jos, cu tarife (sunt mai multe site-uri care vand, cele de mai jos sunt alese la intamplare)

ticketsrome.com/en/coloss ... n-forum-tickets

rome-museum.com/booking-v ... can-tickets.php

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

irinadAPL53r[12.10.17 22:34]

@Ramona023: Am fost la Roma anul acesta, la mijlocul lui februarie pentru prima dată în viaţă.

Am avut un buget mic, de doar 400/ euro pentru 2 persoane, incluzând zbor cu Blue Air (fără bagaj de cală) şi cazare, ambele la 140 euro, restul însemnând bani de buzunar. Am mai cheltuit 77 euro pentru cardul Roma Pass 72 ore pentru 2 persoane. Cu acesta am circulat pe toate mijloacele de transport în comun (mai puţin transferul de la/la aeroport) şi am intrat prioritar, adică fără stat la coadă, la Colosseum (împreună cu Forumul Roman şi Dealul Palatin) şi castelul Sant’Angelo.

Nu am vizitat muzee căci nu am avut dispoziţie şi timp, am vrut o minivacanţă outdoor şi am mers de mi-am rupt picioarele în fiecare zi. Ne-am axat pe altele: Bazilica San Pietro, fântâni şi pieţe celebre, Panteon, Bocca dela Verita, etc.

Am mâncat atât stradal, cât şi la localuri care serveau tavola calda, multă pizza, multă îngheţată.

Depinde ceea ce vreţi voi să vedeţi/faceţi/vizitaţi în cele trei zile. Eu cred că bugetul avansat de tine este cam generos, dar, repet, e în funcţie de ceea ce aţi vrea voi să faceţi.

Oricum eu îţi urez de pe acum vacanţă plăcută!

.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

moglySR3r[12.10.17 22:55]

@irinad: Pietele Romei pe langa ca le vezi pe gratis sunt unice, mie mi-au cazut cu tronc: Piata Farnese, de la Rotonda, Barberini, Silvestro, Collona, Bocca de la Veritas, Santa Maria in Trastevere, normal si cele mai mari si mai cunoscute Navona, di Spagna, del Popolo, Venetia, de la Republica, del Quinare sau San Pietro.

Cat despre transport, decat sa pierzi timpul cu el, eu cred sincer ca merita sa stai la un hotel in centrul Romei, nu sunt mai scumpe decat cele marginase, ca exemplu Hiberia de trei stele situat intre Altare de la Patria si Fantana di Trevi si are si mic dejun variat si bogat (am platit 390 euro pentru 6 nopti, doua persoane) si de acolo poti vizita pe jos absolut orice, nimic nu e prea departe.

Doar la Vatican am mers cu autobuzul, nici ala nu era chiar foarte departe de acolo, dar eram noi deja prea obositi, iar pe autobuz am platit 1,5 euro persoana dus intors.

Acum in Roma poti cheltui si putin si mult, depinde de fiecare, oricum este un oras in care in mod sigur te poti descurca si cu bani mai putini. Iar mancarea de strada si inghetata sunt chiar delicioase si ieftine. Am mancat la noi in Cluj inghetata mult mai scumpa si nu la fel de buna.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

irinadAPL53r[12.10.17 23:06]

@mogly: Corect, asta am încercat şi eu să spun. Cazarea pe care am avut-o eu venise la pachet cu zborul şi nu am putut interveni în niciun fel, dar a avut avantajul că a fost aproape de Vatican.

Bugetul îl poţi ajusta în funcţie de ceea ce vrei să vezi, te informezi de pe saiturile oficiale ale obiectivelor cam cât sunt biletele de intrare şi începi să încropeşti planul de bătaie.

Roma necesită mult timp pentru a o vizita, însă pentru trei zile şi pentru prima dată, noi am considerat că ar fi bine să vedem mult pe-afară, mai ales dacă şi vremea ne permitea. Aveam şi planul B mai mult în muzee dacă ar fi plouat. Dar, am prins o vreme superbă şi am cutreierat mult, mult.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

moglySR3r[12.10.17 23:18]

@irinad: Noi prima data am prins o vreme caniculara de peste 40 de grade si n-am vazut mai nimic, erau si copiii cu noi, care de care mai lesinati. Atunci am plecat de acolo cu un mare regret ca nu am vazut atat din Roma cat mi-as fi dorit.

A doua oara am prins un timp foarte bun, la sfarsitul lui martie si am avut timp de cutreierat cat cuprinde, doar ca m-am indragostit atat de mult de oras incat am zis ca mai vreau si a treia oara ca sa pot acum sa gust pe indelete si in amanuntime tot ce mi-a placut, asa fara graba si fara hei rup, ca o vacanta relaxanta nu ca un city break pe fuga.

Stiu ca multi considera ca nu trebuie sa mergi de mai multe ori in acelasi loc, ca sunt extrem de multe locuri frumoase de descoperit in lume, in principiu sunt de acord cu asta, insa pur si simplu orasul acela m-a fermecat, de parca as apartine acelui loc si doar simplu gand ca nu as mai revedea niciodata Roma m-ar intrista enorm, e un muzeu in aer liber, la fiecare colt de strada e ceva minunat de vazut, terasele, strazile, totul e superb, sufletul meu pur si simplu rezoneaza cu tot ce am gasit acolo. Hai ca ma opresc...

Noapte buna si calatorii minunate!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

irinadAPL53r[12.10.17 23:27]

@mogly: Mulţumesc la fel, ştiu că eşti îndrăgostită profund de Roma şi îţi dau dreptate întru totul!


krisstinnaAU3r[13.10.17 00:15]

@Ramona023: Eu am fost in aceeași perioadă, dar în 2015, nu rezerv nimic înainte, nu iau carduri pentru absolut nimic, îmi place libertatea de a mă mișca și senzația de “azi fac ce vreau, nu alerg, nu am Ținte” și spun că îți ajung 800 de euro, nu îți face griji.

Noi am cheltuit doar 600 și am văzut aproape tot. Și nu am mâncat in cameră, am circulat pe jos și cu metroul.

Și... soțul meu e mai figurant, nu mănâncă oriunde, el caută lux și fițe, buricul târgului sa fie mereu.

Dacă era după mine, cheltuiam mult mai puțin.

Îți doresc vacanță plăcută, bugetul propus este suficient.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Ramona023GDAUTOR SOL[13.10.17 10:02]

Multumesc frumos pentru raspunsuri, deja mi-am notat cateva lucruri. Cazare ne-am gasit la un House ceva, aproape de Colosse, deci banuiesc ca suntem suficient de aproape de multe obiective turistice si nu va trebui sa mergem mult cu metroul sau autobuzul.

Italia nu a fost niciodata destinatia mea preferata (nu am un motiv anume), dar incep sa ma entuzismez cu gandul ca voi merge in Roma, mai ales citind cum ati fost acolo si de 3-4 ori si tot va place. Abia astept .

Concedii placute tuturor si abia astept sa citesc reviewurile voastre

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Oana.euSV1r[13.10.17 10:11]

Noi am fost in mai 2017 la Roma.

Buget pt Intrari 150 euro/2 persoane, dar fara a sta la coada.

Ne-am alaturat unor ghizi care formau grupuri si astfel evitai cozile. Am considerat foarte util acest lucru pentru la Vatican se statea aproximativ 4-5 ore la coada.

In aeroport exista Centre de informare turistica de unde poti lua harti cu toate obiectivele din oras. Sunt foarte folositoare si foarte bine facute. Noi am preferat sa mergem pe jos, pentru ca asa vizitezi mult mai bine orasul, dar asta tine de fiecare si daca va tin picioarele. Toate strazile dau dintr-una intr-alta. Cand esti asa fascinat de toate cladirile pe care le vezi, nu iti dai seama ca mergi 15 minute pe jos pana la urmatorul obiectiv turistic.

Exista fantani cu apa potabila in tot orasul, de unde puteti bea apa gratis.

Restarantele sunt mai ieftine daca va indepartati de obiective, dar in general cam 30 euro/2 persoane pentru1 masa cu cate 1 fel de mancare si o bautura.

Nu va imaginati portii imense sau mancare foarte buna, dar......cam asta e Roma....

Vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Luiza1990JR1r[13.10.17 10:41]

@Ramona023: Buna,

Eu am fost in aprilie, chiar inainte de paste si as putea sa iti dau cateva detalii / sfaturi / informatii.

In momentul in care am aterizat pe Ciampino ne-am achizitionat bilet de autobuz pana la gara centrala: Termini. Nu imi aduc aminte costul exact, dar parca era vreo 9 euro.

La gara am achizitionat: Roma Pass in valoare de 40 euro. Ti-l recomand cu mare drag. De ce? Pentru ca ai transportul inclus pe toate mijloacele de transport in comun timp de 72 ore, adica 3 zile din momentul in care ai bfat prima calatorie. Este avantajos pt ca in general o calatorie costa cam 1,5 euro.

Odata cu acest card primesti un pachet care contine o harta a principalelor obiective turistice si o lista a muzeelor pt ca daca ai acest card ai si intrarea la 2 muzee la alegere incluse si nu numai ca nu mai platesti, dar ai si acces prioritar... mai exact nu stai la cozi (care de obicei sunt kilometrice). Noi am ales muzeul StAngelo (13 euro) si Coloseum (16 euro). Daca faci un simplu calcul: 13+16=39 si ti-ai scos banii de pe Roma Pass

In principiu sunt toate muzeele, cu exceptia Vaticanului. La vatican noi nu am vrut sa intram la muzeu... nu ne-a interesat sa vedem niste tablorui si vesminte bisericesti... iar coada era infernala. Adevarul este ca ai acces si la gradini... care sunt superbe... dar pe acestea le poti vedea daca alegi sa urci in cupola vaticanului. In cupola vaticanului platesti 6 euro daca alegi sa urci 5000 trepte sau 8 euro daca alegi sa urci 2000 cu liftul si 3000 pe jos. Privelistea e minunata si vezi si gradinile si cand cobori de acolo ai accesul inclus si in biserica.

O alta cheltuiala care merita este la muzeul militar, langa columna lui traian. Acolo accesul e liber in marea parte a muzeului, sunt doar anumite incaperi in care se plateste... nu stiu cat ca nu am intrat. In schimb... in spatele muzeului este un lift de sticla care costa 7 euro (parca) si te duce sus pe cladire, dar privelistea merita din plin. Panteonul si fontana di trevi sunt gratis.

Per total nu ai foarte multe cheltuieli. Noi aveam micul dejun inlcus, la pranz mancam ceva de pe stradutele adiacente obiectivelor turistice... ceva ce puteai manca pe drum... un fel de patiserie, iar seara ne opream la una din terase pt a manca ceva specific. Recomandarea mea este sa mananci multa inghetata.

Distractie placuta

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

gcristianPM2r[13.10.17 10:50]

vatican 19 euro, coloseum 14e cu ruinele din jur, si inrest la muzee mai mici intre 2-6 euro depinde de importanta fiecaruia!!

cel mai ieftin bilet in transportul in comun 1,5 e valabil 90 de minute cu schimbarea mai multor mijloace de transport!!

pizza 7-14 e, paste pana in 10 e, cafea 0,8 - 2 e, bere 2-4 e :-)) )

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

raduconduracheSE4r[13.10.17 15:43]

Buna, 3 nopti cazare inseamna maxim 2 zile si 1/2 vizitare in functie de ora la care aterizati la Roma.

ziua 1 Vaticanul si muzeele, urcare pe acoperis. Rezervare online obligatorie, chiar astazi daca nu ati rezervat deja.

Seara Fontana di Trevi sau Colosseum+Forro.

ziua 2 Galeriile Borghese, Rezervare online obligatorie, chiar astazi daca nu ati rezervat deja.

Seara panorama de pe Pincio langa Piazza del Popolo sau din Piazza Garibaldi.

ziua 3 Pantheon, Piazza di Spagna, Piazza Navona, Columna lui Traian, San Pietro in Vincoli (cu Moise de Michelangelo) in functie de timpul ramas.

Nu am indicat preturi pentru ca online puteti face si rezervari combinate in functie de ce alegeti sa vizitati.

Vacanta minunata!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

deeagheGD1r[13.10.17 15:50]

@raducondurache: Vatican si coloseum nu merg in aceeasi zi. La vatican am intrat de dimineata la 9:00-10:00 si am iesit abia seara la 18 cu tot cu basilica. Iti mai ramane timp de plimbat intr-o piata pe seara.

Eu zic o zi vatican si basilica, o zi pietele cu panteon, o zi coloseum piata venetia cu vittorio emanuelle si neaparat basilica san giovani in laterano. Ultimele 3 sunt foarte aproape una de alta, distanta de 10 min de mers pe jos.

Coloseum înseamnă si forul roman si dealul palatin. Noi l-am vizitat in doua zile deoarece am intrat tarziu.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

  • [18] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.19442510604858 sec
    ecranul dvs: 1 x 1