Fortuit şi totuşi convenabil: Hotel Porto Salvo Sant’Agnello

TIPĂREȘTE

Pentru cea din urmă noapte a minivacanţei amalfitane, după îndelungi cumpăniri, am ajuns la concluzia că tot în Sorrento e mai bine s-o petrecem, după ce o vreme credeam că cea mai bună soluţie ar fi fost să rămânem la Napoli unde chiar rezervasem ceva în apropierea gării. Asta din raţiunea că a doua zi după-amiază aveam zborul spre casă şi ar fi fost mai bine de stat cât mai aproape de aeroport. Apoi, văzând din cele citite din diverse surse că transportul este destul de facil şi pus la punct între Sorrento şi Napoli, cum aveam de gând să ne oprim la Pompei, aflat undeva cam la jumătatea distanţei, am înclinat balanţa spre Sorrento, anulând-o pe cea la Napoli.

De cum ne-am decis, am consultat booking-ul să vedem ce ne poate oferi şi după câteva perieri, am ajuns la concluzia că un hotel mic precum Le Quattro Piazze ar fi fost numai bun pentru noi. Avea note mari şi comentarii pe măsură, era aproape de gară şi centru, deci părea o variantă bună. Luaserăm în calcul să ne întoarcem şi la B&B Caruso amfostacolo.ro/hotel9.php ... amalfi&id=26273, dar nu era liberă nicio cameră. Aşa că am rezervat o noapte la Le Quattro Piazze, cu mic dejun şi anulare gratuită contra sumei de 44 euro, pe care urma să-i achităm la check-in, estimând intervalul de sosire la proprietate între 17,00-18,00.

Autobuzul care ne-a adus de la Amalfi la Sorrento n-a avut prea mare întârziere, aşa încât am sosit cu bine în Sorrento, şi destul de uşor la Le Quattro Piazze. Pe străzile oraşului era forfotă, am aflat mai târziu că se sărbătorea ziua oraşului. Abia am apucat să fac o poză cu panoul de pe clădire, că mă trezesc abordată de o tânără chipeşă şi înţepată ce părea să ne aştepte în stradă lângă propria maşină. Începe şi îmi povesteşte cu un debit verbal grăbit că încercase să mă sune în acea zi, dar am avut telefonul indisponibil, să-mi spună că trebuie să ne mute la altă cazare întrucât în Le Quattro Piazze se defectase sistemul de încălzire şi nu se putea sta acolo. Cu ochii mari, o întreb cine este şi ce vrea. Vizibil deranjată că-i pun la îndoială spusele, îmi zice că este gazda noastră şi ne aşteaptă acolo în stradă de mai bine de o jumătate de oră. Ce-i drept, telefonul îmi murise după ce îl solicitasem cam mult, dar povestea ei, nu numai că părea neverosimilă, dar mă luase cu totul prin surprindere. Ea îi dă înainte, că cealaltă cazare se află la doar cinci minute de locul în care ne aflam, ba chiar ne invită în maşină să ne ducă frumos acolo.

Deja mă iritasem după ce simţisem că vrea să-mi forţeze mâna şi mă pregăteam să ripostez, că soţul mă calmează şi-mi spune că n-are rost să ne enervăm şi să acceptăm să vedem unde ne duce, că pentru o seară şi o noapte nu are rost să ne stricăm dispoziţia. Tare aş fi vrut să anunţ booking-ul, să văd ce părere ar fi avut, dar instinctul de conservare a fost mai puternic şi am lăsat lucrurile aşa. Ne-am urcat în maşină, iar după ce s-a îndreptat către ieşirea spre Sant’Agnello, o întreb dacă ne duce într-acolo. Nu se aştepta să ştiu că Sant’Agnello este o suburbie a oraşului Sorrento, însă am vrut să vadă că nu sunt ca picată din lună, că ştiu despre ce este vorba, dar ne-am învoit doar din dorinţa de a nu ne complica existenţa cu nervi şi supărare pentru următoarele 12 ore.

Bănuiam că făcuse un fel de overbooking în ziua de 14 februarie, că dăduse camera noastră având cerere mare de ziua oraşului, iar motivul defectării instalaţiei de căldură fusese numai un pretext ieftin. Dar, odată ce ne învoiserăm să ne mute, ne-am decis să ne detaşăm de toate acestea pentru a nu ne strica cheful, doar eram încă în vacanţă!

Am ajuns imediat la noua cazare despre care nu ştiam chiar nimic, deşi Sant’Agnello stătuse la un moment dat şi în atenţia mea ca locaţie, dar faptul că până în centrul Sorrento am fi făcut cam jumătate de oră per pedes, nu îmi dăduse prea mult ghes. Iată că am avut parte fără voie pentru o seară de acest cartier periferic, dar cochet şi stilat, al oraşului Sorrento.

Porto Salvo, un hotel clădit pe lângă biserica Chiesa di San Francesco dei Frati Cappuccini

Hotelul Porto Salvo nu este deloc mic, are 22 camere de confort diferit, multe cu vedere la mare, cu o curte şi o grădină generoase. Edificiul nu este chiar nou, părând destul de modest ca aspect, cu decenţa de rigoare imprimată de bazilica vecină, dar curăţenia fiind la ea acasă peste tot şi pentru noi acest lucru are importanţa cea mai mare.

Am intrat în recepţie, duduia ne arată sala de mese unde se serveşte micul-dejun începând cu orele 07,30, apoi ne conduce la camera rezervată nouă, situată la nivelul principal al clădirii. Am primit camera nr. 17, o dublă economy din ce mi-am dat seama, apoi ne-am întors la recepţie să achităm şi să ne facă check-in-ul. Ne-a făcut chiar şi reducere, aşa încât preţul final a fost de 40 euro pe care i-am plătit cu cardul. Am primit parola wi-fi şi acolo s-a încheiat întrevederea noastră, după ce i-am comunicat că a doua zi de dimineaţă urma să plecăm înainte de micul-dejun întrucât ne propuseserăm să ajungem la Pompei când se deschidea situl, la 08,30.

Imediat am purces la inspecţia camerei, că eram curioşi din cale afară să vedem ce ne repartizase, fiindcă, dacă în toate cazurile aleg cazările după o atenţie sporită şi vizualizări în amănunt pe diverse saituri pe internet, acum făceam cunoştinţă în premieră cu ce primiserăm.

Prima impresie a fost de spaţiu intim, cald şi generos, deoarece se intra la început într-un fel de hol destul de mare din care se pornea prin uşi separate spre dormitor şi spre baie. Holul era mobilat cu un dulap de haine, măsuţă de bagaje, iar pe perete o oglindă îşi dovedea utilitatea din plin.

Camera în sine era micuţă, caldă la propriu, căci radiatoarele îşi făceau datoria din plin, şi mobilată minimalist, dar fără a ne lipsi nimic din ce am fi vrut. Aveam pat matrimonial, foarte confortabil, încadrat de noptiere la capete pe fiecare fiind aşezată câte o veioză. Prosoapele şi lenjeria de pe pat, imaculate, pernele şi pilota, excelente. Pe peretele din faţa patului se aflau în linie, un fel de birou sub care se găsea minifrigiderul şi un scaun, pe perete era suspendat un televizor LCD cu diagonală mai mult decât suficientă şi canale pe măsură. Nu aveam balcon, iar vederea de la fereastră dădea către grădina interioară cu lămâi şi portocali plini ochi de fructe. O vedere cu adevărat frumoasă aveam de pe fereastra din holul nostru, de la care priveliştea către mare şi grădină ne-a încântat imediat, atât la apus, cât şi la răsărit.

Pardoseala era din mozaic mărunţel, dar nu părea rece, aerul cald din cameră nelăsând să se simtă niciun fel de răcoare provenită de la un astfel de tip de pardoseală.

Baia mi-a plăcut tare mult deoarece era generoasă ca spaţiu şi dotată cu tot ce trebuie, extrem de curată şi cu obiecte sanitare destul de moderne. Am avut consumabile de tot felul, cabina de duş era perfect etanşă, instalaţiile funcţionau foarte bine.

Wi-fi a „mers”ceas, poate nu era trafic foarte intens, parola o primiserăm de la check-in. De parcare nu ne-am interesat că nu era cazul, m-am uitat pe booking ulterior şi am văzut că ar fi posibilă contra unei sume de 10 euro/zi la parcarea privată a proprietăţii şi nu e posibilă rezervarea prealabilă. De asemenea, nici despre micul-dejun nu pot spune nimic fiindcă am plecat dis de dimineaţă, înainte de ora începerii acestuia. La fel, pozele de pe booking relevă un mic dejun ok, nu doar din cel cu espresso şi croissant.

Concluzie

Deşi n-aş fi crezut, iată că uneori şi neprevăzutul are latură lui bună. Am nimerit bine, însă dacă nu ne-ar fi convenit, atunci aş fi sunat la booking că doar căpătasem exprienţă şi aş fi apelat la ajutor specializat să ne găsească ceva similar cu rezervarea mea iniţială. Desigur, îmi făcusem acest plan în minte în timp ce duduia ne transporta cu maşina la noua locaţie şi am amânat punerea lui în aplicare până la vederea cazării hărăzite, din considerentul să nu agit spiritele. Din fericire, am avut noroc şi n-a fost cazul, fiindcă am fost extrem de mulţumiţi, în ciuda faptului că nu m-am împăcat deloc cu motivele invocate de aşa-zisa noastră gazdă. Însă totul e bine, când se termină cu bine.

Recomand hotelul dacă sunteţi în trecere prin zonă, chiar dacă distanţa faţă de centrul Sorrento nu este chiar de neglijat, m-am convins că Sant’Agnello este un cartier dichisit, cu vile arătoase, foarte liniştit, care merită atenţie.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI