La plimbare în explorarea Coastei Amalfi: Salerno şi Minori

TIPĂREȘTE

Venise rândul să pornim spre capătul celălalt al Coastei Amalfi, adică spre Salerno, dar vremea nu ne mai zâmbea chiar frumos, schimbase foaia şi se pregătea să picure. Cu părere de rău, ne-am luat la revedere de la cazarea noastră din Amalfi, am coborât în staţie, apoi ne-am dust la biroul Sita Sud de unde am cumpărat bilete de 10 euro/persoană care asigură transportul pe orice segment de coastă, valabile toată ziua, gen hop on-hop off.

Ne aştepta o zi plină fiindcă planul nostru era să călătorim la Salerno, să luăm un pic oraşul la pas, apoi să pornim înapoi la drum cu autobuzul spre Amalfi, să facem o haltă în Minori pentru a vizita ruinele Villei Romana (deh, niscaiva pietroaie!), pe urmă joncţiunea autobuzelor în oraşul Amalfi, ca pe seară să ajungem în Sorrento din nou, la cazarea rezervată acolo. Așadar, o zi numai pe drumuri!

De la Amalfi până la Salerno sunt 16 km pe care autobuzul i-a parcurs în puţin peste o oră cu opririle de rigoare în stații, trecând prin Atrani, Minori, Maiori, Erchie, Cetara, Vietri sul Mare, cu mențiunea că satul Erchie se poate vedea doar de sus. Șoseaua SS163 „Nastro Azzuro”este la fel de spectaculoasă, apoi, apare la orizont Salerno care nu mai este atât de captivant, dar nici de ocolit. Autobuzul avea punct terminus în Piazza Vittorio Venetto, lângă gara centrală-Stazione Salerno și tot de acolo avea și plecările ale căror ore se puteau regăsi pe un mic panou la peron. Ne făcuserăm socoteala că mai mult de două-trei ore nu putem să-i alocăm acum, dar cel puțin vedeam despre ce e vorba.

Salerno este un oraș mare, cu o istorie veche și un port pe măsură, de altfel acesta este capitala regiunii Campania, cu circa 150.000 locuitori și constituie cealaltă poartă de intrare în Coasta Amalfi. Are mai multe fețe: medievală, modernă (de secol XIX) și contemporană, iar pentru a i le putea descoperi pe toate, este nevoie să fie luat la pas pe îndelete. Micuța plajă Santa Teresa și portul ni se deschiseseră privirii încă de când eram în autobuz și, judecând chiar numai după mărimea portului, îți poți da seama lejer de dimensiunea orașului.

Nu ne fixaserăm decât câteva obiective situate în Centro Storico, adică centrul vechi, spre care am grăbit un pic pasul, mânați oarecum și de ploaia ce devenea iminentă. Am luat-o pe Corso Vittorio Emanuelle, arteră pietonală mărginită de clădiri frumoase, multe dintre ele foste palate, mai noi sau mai vechi, bănci, magazine, prăvălii, cafenele, terase. Pe stradă, lumea circula intens, astfel încât părea un furnicar.

Tot înaintând pe stradă, pe măsură ce intrăm în Centro Storico, aceasta își schimbă numele în Via Mercanti deoarece pe vremuri aici comerțul era în floare. Zărim la un moment dat pe partea dreaptă Scuola Medica Salernitana, adică prima Universitate de Medicină din lume, ce datează din perioada longobardă de secol al IX-lea, lucru cu care Salerno se mândrește fără îndoială. Acum găzduiește Muzeul Virtual al Școlii Medicale care prezintă, folosind tehnologia informației, povestea, personajele, temele și textele Școlii de Medicină din Salerno.

Pe străzile înguste, perpendiculare, ni se ivesc în raza vizuală bisericile de ev mediu, parte din moștenirea spirituală istorică a orașului, dintre care Chiesa di San Giorgio ar fi cea mai frumoasă, construită în stil baroc.

Însă, principala atracție a centrului vechi este Catedrala din Salerno sau Cattedrale di Santa Maria degli Angeli, San Matteo e San Gregorio Magno, cel mai de seamă locaș de cult al urbei, ce a fost construit în secolul al XI-lea, inaugurat de Papa Grigore al VII-lea în 1084, ulterior reconstruit de mai multe ori. Este foarte vestită fiindcă adăpostește moaștele Apostolului Matei Evanghelistul. Am ținut neapărat s-o vedem îndeosebi pe interior mai ales că aflasem că are o clădire impresionantă și un clastru pe măsură.

Curtea interioară este înconjurată de o pasarelă acoperită susținută de douăzeci și opt de coloane simple cu arcade și o serie de morminte romane în jurul zidurilor. Pe partea de sud a catedralei se află clopotnița care datează din secolul al XII-lea.

Accesul în catedrală se face printr-o ușă bizantină, masivă din bronz. În naosul central se află celebrul amvon decorat cu sculpturi și mozaicuri datând din ultimul deceniu al secolului XII-lea. De remarcat este și turnul clopotniței, impunător și zvelt, frumos decorat.

După ce am zăbovit o bucată de timp înăuntru, minunându-ne de toate cele văzute, la ieșire ne aștepta o surpriză oarecum așteptată, căci ploaia începuse să cadă mărunt. Am pornit printre picături pe străduțele înguste căci nu prea aveam timp de pauză, apoi ne-am oprit la un local micuț să ne delectăm cu fritto misto până ce cerul avea să se hotărască să se oprească din plâns. Cert este că ploaia ne-a încurcat planurile și am reconfigurat traseul.

Ne-am îndreptat apoi spre Lungomare Trieste, faleza cu palmieri, amenajată încă din anii 1950, considerată a fi una dintre cele mai frumoase din Italia care se vrea asemănătoare cu cele de pe riviera franceză. Reprezintă unul dintre punctele de reper ale orașului, locul de promenadă preferat al localnicilor și turiștilor, cu o lungime de peste 2 km. Chiar și acum după ploaie Lungomare Trieste se animase brusc, trecătorii făcându-și loc printre „bălțile”și „lacurile”de pe trotuar.

Am rămas cu regretul că nu am ajuns la apeduct, nu am urcat la Castelul Arechi ce datează încă din secolul VI şi aminteşte de construcţiile romane, de asemenea am ratat o plimbare prin Grădina Minerva, despre care se spune că ar fi prima grădina botanică din Europa, sau prin parcul Villa Comunale, toate situate relativ aproape de Centro Storico.

Am luat autobuzul spre Amalfi din aceeași stație unde ne lăsase, cu mențiunea că acesta s-a umplut ochi înainte de a porni la drum.

Minori, nu chiar cel mai mic sat de pe Coasta Amalfi

După nume, aș fi crezut că Minori ar fi cea mai mică așezare de pe Coasta Amalfi, dar nu e chiar așa. Însă, pe cât de mic ar părea, deține un obiectiv de seamă de pe coastă și anume ruinele unei somptuoase vile romane care, în opinia noastră, merită atenție și măcar o vizită pe fugă. În afară de aceasta, Minori este o stațiune frumoasă, cu câteva hoteluri și pensiuni, cu o plajă generoasă și o piață centrală de unde pornesc străduțe mici și strâmte pe care se află prăvălii, case, cafenele și chiar restaurante. Cel mai de seamă monument pare a fi bazilica di Santa Trofimena, custodele moaștelor acestei sfinte devenită patroana localității. Este o clădire arătoasă în stil baroc, de secol 18, cu o turlă semeață, la fel de frumoasă, care sare în ochi imediat ce intri în piață. Însă, noi aveam ca destinație Villa Romana până la care am mai mers un pic pe ulițe conduși la fix de indicatoare.

Am dat repede de ea, în afara vestigiilor am văzut că există și un mic muzeu în care sunt expuse obiectele scoase la lumină, numit Antiqarium. Am fost primiți cu căldură de lucrători, cărora nu le trece pragul prea multă lume. Intrarea este gratuită, în schimb, ne-au rugat să ne trecem numele și țara de proveniență într-un catastif, pentru statistică, după cum au zis. Ne-au pus la dispoziție câteva broșuri informative despre sit, cu mențiunea să le înapoiem la finele vizitei. De asemenea, ne-au sfătuit să începem cu cele câteva camera ale Antiquariumului, apoi să coborâm să vedem ruinele.

Villa Romana a fost construită în primul secol D. C., dar nu se știe exact de către cine, cert este că era vorba de o persoană cu dare de mână considerabilă, un nivel de cultură ridicat și cu gusturi rafinate în materie de locuințe luxoase, probabil un senator, știut fiind faptul că întinderea de coastă, plină de golfuri și porturi naturale, a fost un loc preferat pentru aristocrația romană imperială pentru a-și construi reședințele de vară. A fost edificată în valea Minori, de-a lungul râului Regina Minor, cu ieşire directă la mare și acoperea o suprafață de aproximativ 8.000 de metri pătrați.

Deși primele informații despre o clădire din epoca romană din Minori au apărut prin 1873–1874, când a fost menționată pentru prima dată descoperirea „Băilor Romane”, abia după 50-70 ani sunt scoase la lumină cu adevărat ruinele, cu ocazia unor săpături executate pentru ridicarea unui hotel sau a unor inundații devastatoare care au „spălat și măturat”realmente zona.

Vila a fost construită pe două niveluri, pe cel de la nivelul mării totul s-a dezvoltat în jurul unui „viridarium”adică a unei grădini romane, cu o piscină centrală înconjurată pe trei laturi de porticuri cu stâlpi solizi din cărămidă. Cea mai prestigioasă încăpere din vilă era un triclinium imens, adică o sală de mese mărginită de încă două mai reduse ca mărime. În rest, vila dispunea de multe camere de locuit dispuse pe ambele etaje, decorate fin cu picturi, fresce, mozaicuri cu personaje mitologice, sculpturi de marmură. Ca orice vilă romană deţinută de exponenţi respectabili ai nobilimii, vila deţinea tot ce era necesar confortului acestora: terme (băi), praefurnium (cameră responsabilă cu încălzirea apei), apodyterium (vestiar), tepidarium (încăpere unde se practicau băile cu apă potrivt de caldă), frigidarium (cele cu apă rece) şi caldarium (cele cu apă fierbinte), poziţionate la primul nivel.

Am coborât în teren să vedem cu ochii noştri ruinele înconjurate strâns de clădirile contemporane, ne-am plimbat peste tot şi am constatat că starea lor de conservare nu e chiar una foarte bună, deşi autorităţile se străduiesc să continue săpăturile şi să promoveze intens descoperirile, chiar şi prin accesul gratuit şi programul extins de vizitare, permis cu o oră înainte de apus.

Concluzie

Cea de-a patra zi petrecută pe Coasta Amalfi, dedicată oraşelor Salerno şi Minori s-a dovedit una fructuoasă, deşi ploaia ne-a urmărit în prima sa jumătate, ba chiar ne-a şi prins vreun ceas, două. Am reuşit să vedem locuri şi lucruri interesante care stătuseră în atenţia noastră încă de la configurarea planului de acţiune. Partea aceasta de coastă merită explorată mai mult, are potenţial, dar nu atât de multă faimă precum segmentul Sorrento-Amalfi, de aceea sper ca la o altă vizită să ne aplecăm mai mult asupra micilor staţiuni din estul Costierei Amalfitane.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: https://www.youtube.com/watch?v=BD0qJAs0Qwg

---

VIZUALIZĂRI: 5035 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI