Palermo, atât cât l-am putut vedea într-o zi

TIPĂREȘTE

Introducere

La Palermo aproape că era să nu mai ajungem, din mai multe motive: ba de oboseală acumulată, ba de căldură excesivă, ba de comoditate instalată şi, nu în ultimul rând, din penurie financiară, căci vacanţa era pe sfârşite şi banii așijderea.

Însă, impulsul decisiv a venit de la un cuplu de prieteni, mult mai tineri, care se căsătoriseră doar cu o săptămână în urmă şi veniseră să-şi petreacă o săptămână de miere într-o staţiune, undeva pe lângă Palermo. Ştiind că suntem încă în Sicilia ne-au sunat şi ne-au invitat la ei, invitaţie pe care nu o puteam onora aşa cum ar fi vrut ei, rămânând peste noapte, dar am făcut înţelegerea că venim şi ne întâlnim în Palermo petrecând împreună o zi întreagă. Într-un fel le sunt recunoscătoare pentru faptul că am călcat şi în Palermo fiindcă aproape renunţaserăm la capitala Siciliei, zicându-ne că poate cine ştie, apare un city-break...

Aşadar, în ziua dinaintea plecării spre casă, ne-am înfiinţat dis-de-dimineaţă la autogara Borsellino (Alcala) să luăm autobuzul spre Palermo. Acestea circulă foarte des spre Palermo, numai pe autostradă, iar distanţa de 210 km dintre Catania şi mai marele oraş, fiind parcursă în două ore și jumătate. Biletul a costat 24 euro/persoană dus-întors şi ca o curiozitate, pentru prima dată ni s-a cerut să specificăm exact cursa de întoarcere care urma să fie trecută pe bilet. În cazul în care n-am mai fi putut să ne prezentăm la întoarcere la cursa menţionată pe bilet, contravaloarea biletului se pierdea, fiind necesară achiziţionarea altui bilet. Am plecat în acea dimineaţă din Catania cu o cursă la orele 07,35 şi ne-am înscris la cea de întors de la orele 17,00, considerând că era rezonabil timpul petrecut împreună.

La orele 10,30 eram deja la locul de întâlnire din faţa gării Stazione Centrale din Palermo, la „coada calului” marii statui ecvestre ce-l reprezintă pe Vittorio Emanuele II din Piazza Giulio Cesare şi dădeam ochii cu prietenii noştri proaspăt însurăţei.

Câteva cuvinte despre Palermo

Despre Palermo vă voi spune de la început că mi s-a părut altfel, diferit total de oraşele din est, se observă imediat că nu sunt chiar din același aluat. Palermo a fost fondat în timpuri străvechi de fenicienii care au venit din sud-estul Mediteranei și i-au cucerit pe localnicii sicani ce erau pe acele plaiuri cu opt mii de ani înainte. Fenicienii i-au zis pe atunci „Ziz”, adică floare, lesne de înțeles de ce, însă aceștia nu s-au bucurat prea mult de portul său bogat, fiindcă grecii, vecinii ce ocupaseră estul insulei, au devenit interesați de așezare, spunându-i Panormus, adică portul adăpostit. Au urmat cartaginezii veniți din nordul Africii, apoi romanii l-au anexat după războaiele punice, iar triburile germanice l-au acaparat și ele după secolul al V-lea.

A venit pe urmă o perioadă de peste două sute de ani, care și-a pus o puternică amprentă în viața și cultura orașului. E vorba despre cea de dominație maură care a adus alte obiceiuri, alt tip clădiri, moschei, biblioteci elegante, în conformitate cu credințele musulmane. Saracenii (arabii) l-au redenumit Balharm și l-au amenajat ca pe un centru de cultură menit să rivalizeze cu Cairo sau Cordoba.

La vremea respectivă, nicio capitală musulmană nu se putea considera la adăpost de cruciați, așa că din 1072, Palermo a intrat sub stăpânirea normanzilor regelui Roger I când orașul a cunoscut o înflorire nemaivăzută și o epocă de aur a arhitecturii, când au fost construite palate și castele noi, multe dintre ele fiind și astăzi clădiri emblematice, moscheile au fost transformate în biserici creștine, (invers ca-n Cipru).

Mai târziu, sicilienii l-au sprijinit pe Pedro de Aragon să le devină rege, iar dominația spaniolă a durat mai bine de 500 ani și a venit cu celebrul stil arhitectonic baroc. De aici, rezultă acel mozaic exotic de culturi, manifestat în toate, și-n diversitatea clădirilor cu mai multe tipuri de arhitectură, chiar și în gastronomie, unde gusturile și aromele sunt întrepătrunse cu succes. Toate acestea fac din Palermo un melanj șarmant, rezultat al unor civilizații ce s-au succedat treptat, un oraș cosmopolit de la ai cărui dominatori i s-a imprimat câte un pic în propriul caracter.

Plimbarea noastră prin Palermo

Şi noi, şi prietenii noştri aveam „un singur dor”: să căutăm Piazza Marina unde citiserăm că se află bustul lui Bălcescu, marele revoluţionar paşoptist român ce şi-a trăit ultimii ani din viaţă în Palermo unde a şi murit. Nu suntem excesiv de patrioţi, dar ştiind că un asemenea mare om de stat român are o statuie la peste două mii de km de ţară, parcă îţi dă un sentiment de respect şi te atinge la inimă.

Am luat hărţi de la primul punct info ce ne-a ieşit în cale, iar consilierul de-acolo ne-a încercuit, la cererea noastră, toate obiectivele pe care le-am fi putut trece în revistă în câteva ore. Ne-a mai arătat că centrul istoric al capitalei Palermo este un dreptunghi concentrat în jurul a câtorva străzi paralele și perpendiculare ce se desfășoară de partea cealaltă a portului La Cala, un port micuț, arcuit în jurul unui golf, de ambarcațiuni reduse ca dimensiune, majoritatea sofisticate. E vorba de străzile paralele Via Cavour la nord, Via Abramo Lincoln la sud, având ca ax central Via Vittorio Emanuele ce porneşte din port şi ţine până la Porta Nuova, în bună parte stradă pietonală. Acestea sunt tăiate perpendicular de vestitele Via Maqueda şi Via Roma şi acestea, aproape în întregime, pietonale.

Aşadar, am luat-o imediat prin Piazza Giulio Cesare, apoi pe Via Maqueda, am dat de chiesa dell’Assunta, Palazzo Comitini, chiesa di San Orsoli şi chiesa di San Cataldo, ultima devenită biserică după ce fusese moschee. Impunătoare prin dimensiune şi delicată prin aspect, atrage atenţia Chiesa di Santa Caterina, o bijuterie arhitectonică. Cel mai aşteptat moment a fost cel al întâlnirii cu Piazza Pretoria, gazda Fântânii Ruşinii, o superbă construcție circulară cu un ax central ramificat, numită așa după multele nuduri înălțate pe marginea sa. Sculptată în jurul anului 1555, fântâna trebuia să împodobească inițial o grădină florentină, însă în timp a devenit unul dintre simbolurile palermitane foarte iubite de turiști. Piazza Pretoria este și locul unde se ală primăria orașului.

Imediat, la intersecţia străzilor Via Maqueda cu Via Vittorio Emanuele se află Quattro Canti, o deschidere creată de cele patru splendide clădiri fără colţuri sau mai bine-zis, cu colţurile rotunjite concav, bogate în decoraţiuni sculpturale. Mai văzusem şi în Catania un loc similar, la fel de frumos. Cele patru colturi ale frumoaselor palate împart Palermo în patru mari zone: Vucciria în nord, Capo la vest, Albergheria la sud şi La Kalsa la est.

Apoi, am făcut la dreapta şi am intrat pe Via Vittorio Emanuele care avea să ne ducă în Piazza Marina şi Giardino Garibaldi, nu înainte de admira şi alte palate, chiesa di San Matteo, micuţa biserică Madona del Lume ai Casseri situată puţin lateral pe o străduță. Apoi am dat de Fontana del Garraffo ce precedă intrarea în Giardino Garibaldi unde te întâmpină statuia lui Giuseppe Garibaldi, eroul naţional italian. De departe, l-am zărit cu uşurinţă pe Bălcescu al nostru, uşor de reperat după banda tricoloră ce-l înconjura. Oricât ai fi de insensibil, parcă tot te emoţionezi atunci când îi vezi bustul pe care scrie: NICOLA BALCESCU, şi dedesubt, cu majuscule: grande storico e patriota romeno morto a Palermo. În parc, se află relativ aproape cel mai bătrân ficus benjamin din Palermo, cu o venerabilă vârstă de 150 ani, dar şi mulţi palmieri, alți copaci ornamentali şi, desigur, flori graţioase.

Spre portul La Cala ne-a ieșit în față superba Chiesa Maria della Catena, o construcţie pe cât de veche (1490), pe atât de măreaţă, însă portul atrage toate privirile cu ambarcaţiunile sale micuţe aşezate ca mărgelele pe salbe. De departe, am întrezărit şi ruinele fortăreţei Castello a Mare, după aceea ne-am reluat traseul pe Via Vittorio Emanuele, trecând pe lângă Palazzo Riso, azi Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană, statuia lui Carlo V (Carol Quintul) din Piazza Bologni, Chiesa del Santo Spirito Salvatore şi făcând binemeritata pauză de masă la o tonetă stradală unde fiecare a înfulecat ce a vrut: fructe de mare, arancini şi o specialitate locală de plămân de vițel în chiflă pe nume panina con la milza.

Fireşte că ţelul nostru următor era vestita Catedrală din Palermo, un monument despre care citisem că a fost ridicată pe locul unei foste moschei, care, la rândul ei fusese construită pe locul unei bazilici bizantine, de aceea devenisem tare curioasă să văd cum arată. De cum am dat cu ochii de aceasta mi-am dat seama că este impresionantă şi impunătoare în acelaşi timp, cu o uimitoare arhitectură mixtă ce reuneşte stiluri precum gotic, baroc, maur, normand, neoclasic. La intrare am zăbovit cam mult afară, pe de-o parte că nu ne mai săturam de atâta frumuseţe, pe de altă parte că nimeriserăm după o căsătorie religioasă în urma căreia mirele şi mireasa făceau poze de catalog, iar noi, considerând întâmplarea ca pe una norocoasă, ne zgâiam într-una la ei.

În interior, iarăşi rămâi mut în faţa atâtor fresce minunate, atâtor decoraţiuni, a pavimentului, parcă nici nu îndrăzneşti să stărui prea mult cu privirea de teamă c-ai putea să strici ceva insistând. Ea are multe puncte de interes, noi ne-am mulţumit să admirăm de jur-împrejur dând roată cu privirea pe sus şi apoi pe jos, pardoseala superbă cu emblema cavalerilor ioaniţi şi însemnele celor douăsprezece zodii. Am asistat şi la un experiment de astonomie constând în stabilirea orei exacte în funcţie de pătrunderea luminii solare prin plafonul catedralei şi suprapunerea peste „corpul” racului înfăţişat pe podea.

După ce ne-am desprins de măreaţa catedrală, în scurtă distanţă am dat de capătul Via Vittorio Emanuele, respectiv Porta Nuova, poarta ridicată în 1569 ca arc de triumf în semn de celebrare a victoriei lui Carol Quintul în Tunisa. E frumos ornată cu busturi de oameni pe jumătate goi şi cu capetele înfăşurate cu turbane.

Pe partea cealaltă a străzii, Piazza del Parlamento cu părculeţul şi fântâna aferentă ne-au întâmpinat înainte de întâlnirea cu Palazzo dei Normani (Palatul Normanzilor) , un fost palat fortificat arab ridicat în cel mai înalt punct din Palermo, modificat la cererea regelui normand Roger I după ce acesta cucerise Palermo în 1071-1072. E o construcţie monumentală ce captează imediat atenţia, cu o arhitectură de un melanj ce iese imediat în evidenţă: stil maur, stil gotic, stil normand. Nu l-am vizitat în interior, deşi aflasem că deţine obiective prețioase, de neratat, însă timpul ne-a dictat contrariul. Astăzi este sediul Comandamentului Militar din Sicilia.

Foarte aproape de Palatul Normanzilor se află un alt simbol al orașului, chiesa San Giovanni degli Eremiti, plasată în mijolcul unei grădini luxuriante, având cinci cupole roșii, caracteristice stilului arab. De fapt, și aceasta a fost la origine o moschee, transformată mai apoi în biserică creștină. În spatele bisericii, acolo unde am nimerit și noi, se găsește o curte interioară mică, parcă edificată în stil mai occidental, iar ruinele arcadelor sunt susținute de un șir de coloane gemene. Spațiul liniștit și verde oferă priveliște către Palazzo dei Normani.

Nu puteam să plecăm din Palermo fără să vedem cele două edificii de cultură ale capitalei: Teatro Massimo și Teatro Politeama, primul situat în Piazza Giuseppe Verdi la intersecția Via Maqueda cu Via Cavour, cel de-al doilea, ceva mai departe, în piața omonimă, la întretăierea Via Roma cu Via Emerico Amari.

De-acolo ne-am propus s-o luăm întins pe Via Roma către Stazione Centrale fiindcă ora plecării devenea din ce în ce mai certă și nu ne permiteam să ratăm autobuzul spre Catania. Din mers am remarcat și Palatul Poștei. Dar, cum socoteala din târg nu se potrivește întotdeauna cu cea de acasă, am nimerit în Piazza San Domenico în spatele căreia ne-a făcut cu ochiul superba chiesa San Domenico. Bineînțeles că nu ne-am mulțumit s-o vedem numai pe-afară, am și intrat, i-am admirat interiorul, iar lucrul cel mai surprinzător a fost să descoperim că aici magistratul Giovanni Falcone își odihnește somnul de veci. Este vorba, după cum probabil vă amintiți, de ferventul justițiar ucis de Mafia în 1992.

La final

Ştiu că ar mai fi fost multe de văzut/vizitat, multe de făcut într-un asemenea oraş, dar atât am reuşit şi vă spun sincer că mă bucur foarte mult că am ajuns să calc în Palermo. Dacă nu am fi mers la Palermo, în numai câteva zile, mi-ar fi părut tare rău, aşa sentimentul de regret pentru cele nevăzute şi cele nefăcute e mai mic, poate atenuat de gândul că vom mai ajunge și altădată în Palermo, acum există mai multe companii de zbor low-cost care operează ieftin şi des, aşa încât bariererele de distanţă şi preţ pot fi uşor depăşite.

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=14kSyQ8eyBU

---

VIZUALIZĂRI: 6035 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI