Solicitare CMR / ITALIA

Excursie Toscana/Italia, traseu cu masina

Trimisă în 08.12.15 12:18
autor MirabeauSV [Galati]
» VIZUALIZĂRI: 7775

Buna ziua

Cochetez cu ideea sa combin anul asta litoralul (obligatoriu pentru cei mici) cu o zona in care sa pot vedea muzee, castele, etc.

Asa am ajuns la zona Toscana.

Cunostintele mi-au recomandat Viareggio ca fiind o statiune frumoasa.

Obiective in jur sunt gramada.

Intrebarea principala este despre drum: Galati - Craiova - Belgrad - Ljubljana - Venetia (ajung repede si o pot viziona) - Viareggio.

Pare ok? Sa evit Serbia si sa merg prin Ungaria?

In Venetia - as vrea ceva cu parcare dar si aproape de zona turistica, având doar cateva ore pentru a vedea piata San Marco.

Stiti cumva statiuni mai bine pozitionate?

Multumesc.


  • PERIOADA: iulie -- NOPŢI CAZARE: 12
  • BUGET: 4000 -- TRANSPORT: auto
  • ADULŢI: 4 -- COPII: 2 -- VÂRSTA: 2 si 5

Răspunsuri

MikaAU13r[08.12.15 13:11]

@Mirabeau - Buna, dupa mine cel mai scurt drum este prin Serbia.

Eu am mers pa ambele drumuri, poate la intoarcere schimbati traseul ca sa vedeti si altceva.

La Venetia, daca vreti sa inopta'i, va propun sa stati in Mestre, este aproape de Venetia, se poate parca fara probleme si de acolo ajungeti usor in Venetia cu mijloace de transport in comun.

Ar mai fi si Lido di Jesolo, dar e putin mai departe de Venetia.

Concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

Carmen IonTITCONSILIER ONORIFIC AFA / ITALIA62r[08.12.15 13:38]

@Mirabeau - 1. Traseul mi se pare extrem de dificil de suportat pentru doi copii atât de mici. Dacă vrei în Italia la plajă, de ce nu te opreşti la Lido di Jesolo, o staţiune cu plajă publică bună, multe hoteluri, aquapark şi alte posibilităţi de distracţie, şi care în plus este şi foarte aproape de Veneţia? Preţurile la cazare, masă etc. mi s-au părut rezonabile la Lido.

2. În legătură cu drumul prin Serbia: noi am ieşit pe la Porţile de Fier şi într-adevăr, pe malul Dunării şoseaua e foarte frumoasă şi pitorească dar cu multe curbe, după care urmează o porţiune destul de prost semnalizată până dai în autostradă. Colegii care sunt mai în temă decât mine îţi vor recomanda probabil o rută mai bună de ieşire din România. Oricum, după localitatea Vranovo se intră pe autostradă şi de aici se merge numai pe autostradă până la Veneţia, străbătând rapid Croaţia şi Slovenia. Nu văd niciun motiv să ocoleşti prin Ungaria.

3. Dacă totuşi vrei să ajungi în Toscana cu oprire în zona Veneţiei, cazarea o poţi face fie la un hotel din localitatea Mestre, imediat în apropiere de Veneţia, fie la unul din multele campinguri din jur. Pentru ambele vei găsi nenumărate variante pe booking.

4. În legătură cu Viareggio - e o staţiune mare, cu o plajă imensă cu nisip fin dar cu următorul incovenient major, după părerea mea: în afara zonelor din capetele plajei, toată plaja este privată, operată de diverse firme care au la intrare restaurante, cabine de schimb, duşuri şi alte facilităţi. Preţurile practicate mi s-au părut exorbitante: în 2011 închiriau două şezlonguri cu umbrelă la 15 euro (sper că nu mă înşală memoria). De asemenea, şi la restaurante preţurile sunt foarte mari. Văd că ai prevăzut un buget destul de generos pentru acest concediu; totuşi...

Ar mai fi de adăugat că atât la Lido cât şi la Viareggio intrarea este bruscă în apă (nu foarte recomandate pentru copii mjici) şi că Viareggio se întinde, spre deosebire de Lido (o staţiune mai "compactă") pe o lungime foarte mare, cu distanţe considerabile până în "centru", deci mare atenţie la căutarea unui hotel bine amplasat.

5. Pe de altă parte, Viareggio este o bază excelentă pentru a vizita Pisa, Lucca şi Cinque Terre.

Aşa că rămâne la latitudinea ta...

În rest, nu pot decât să adaug că, dacă tot ajungi în Toscana, ar fi păcat să nu dedici Florenţei măcar 2-3 zile.

Dacă îţi mai pot fi de folos cu alte explicaţii, nu ezita.

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ITALIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

abancorSE1r[09.12.15 23:25]

În Veneția vrei să te cazezi, sau doar să parchezi cîteva ore pentru o plimbare?

Oricare ar fi cazul, parcări sînt în 2 locuri, ambele „la intrare”, adică în zona unde ajunge șoseaua dinspre „uscat”.

Prima zonă cu parcări, mai aproape de centru, este Piazzale Roma. Aici ai 2 parcări cu tarif zilnic (cam 30 euro pe zi, deci nu merită pentru cîteva ore, pentru că tot o zi plătești) și una cu tarif orar.

Piazzale Roma e destul de aglomerată, aici sînt și stațiile de autobuz și stații pentru mai multe linii de vaporaș. Deci, avantajul este că ești mai aproape de „miez”. Avantajul ăsta îți e de folos mai ales dacă vrei să te cazezi. Ca să nu ai mult de mers de la mașină, caută un hotel în zonă.

A doua zonă cu parcări, cu tarif zilnic, dar și orar, e Tronchetto, mai mărginașă decît P. Roma. Tronchetto e zona unde opresc vapoarele, feriboturile etc. Fiind mai departe de centru, parcările sînt mai ieftine. Dacă aș sta doar cîteva ore, aici aș parca. E mai puțină înghesuială decît în P. Roma, și mai ieftin.

De fapt, și dacă stai la hotel și ai de mers cu bagajul poți parca la Tronchetto, pentru că s-a construit acum cîțiva ani un soi de tramvai suspendat (people mover), între Tronchetto și Piazzale Roma.

În Piața San Marco ajungi fie pe jos, plimbare ce oferă prilejul de a vedea pe îndelete străzile Veneției, dar nițel dificilă fără o hartă bună, dat fiind gradul de întortochere al traseului, căci nu există o stradă „directă”, fie cu vaporașul (vaporetto) 1 sau 2.

Linia 1 leagă Piazzale Roma de San Marco mergînd pe Canal Grande, dar nu o recomand, pentru că are vreo 12 stații, și te saturi de atîtea opriri.

Linia 2 ajunge și la Tronchetto, și la Piazzale Roma, și la San Marco, dar trebuie să fii atent în ce direcție pornești, pentru că parcurge și Canal Grande, și Canale della Giudecca. Pe Canal Grande oprește numai de 4 ori pînă la San Marco.

Eu aș merge cu linia 2 (fie de la Tronchetto, fie de la P. Roma) pe Canal Grande pînă la San Marco, iar la întoarcere, din San Marco aș reveni la parcare fie pe jos, fie tot cu linia 2, dar pe Giudecca de data asta. În felul ăsta îți faci o idee și despre zonele mai puțin turistice ale Veneției.

Mai există și gondole (dar sînt pentru plimbare, nu pentru transport pe distanțe mari) și bărci - taxi, cu care îți poți face traseul cum dorești. Pentru astea din urmă, ca să îți faci o idee, poți consulta watertaxisvenice.com.

Despre traseu, eu personal aș merge prin Ungaria. Am mers o dată prin Serbia și mi-a ajuns, nu există nici un avantaj major din punct de vedere al deplasării. Doar turistic, faptul că vezi Clisura Dunării. Prin Ungaria e nițel mai lung, dar mai rapid. În plus, e fără bătăi de cap la granițe (mă rog, asta în teorie, nu știu cum e zilele astea), pentru că intri în Schengen și nu mai ieși, pe cînd prin Serbia ieși din UE, intri din nou în UE în Croația, apoi ai iar control la intrarea în Schengen (Slovenia). Ai 3 opriri la frontieră, față de una prin Ungaria.

Ca zone cu plaje cu nisip mai e și Rimini, mai departe decît Veneția, dar nițel mai aproape decît Toscana. Numai că muzeele și castelele din zonă (Ravenna, San Marino etc.) sînt mai puține și mai puțin spectaculoase decît în Toscana. Plajele sînt și aici concesionate, tot pe model italian, pe zone de cîteva zeci de metri fiecare, doar capetele plajei fiind publice (la Rimini coincidența face ca unul din capete, care e deci plajă publică, adică fără taxă de intrare, dar și fără șezlonguri, să fie chiar în centrul orașului).

O variantă mai aventuroasă este să traversezi Adriatica cu feribotul, între Italia și Croația. Dar asta implică un circuit mai lung și mai înspre sudul Italiei.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

MirabeauSVAUTOR SOL[10.12.15 09:45]

@Mika - multumesc de sfat. trebuie toscana neaparat

despre ungaria sunt cam satul. sibiu-szeged-viena de cativa ani...


MirabeauSVAUTOR SOL[10.12.15 09:48]

@Carmen Ion -

1. Traseul mi se pare extrem de dificil de suportat pentru doi copii atât de mici.

Cel mare a rezistat la o excursie similara in Grecia. Nu imi fac probleme. Si sa se invete ca noi nu zburam

2. În legătură cu drumul prin Serbia: noi am ieşit pe la Porţile de Fier şi într-adevăr, pe malul Dunării şoseaua e foarte frumoasă şi pitorească dar cu multe curbe, după care urmează o porţiune destul de prost semnalizată până dai în autostradă. Colegii care sunt mai în temă decât mine îţi vor recomanda probabil o rută mai bună de ieşire din România. Oricum, după localitatea Vranovo se intră pe autostradă şi de aici se merge numai pe autostradă până la Veneţia, străbătând rapid Croaţia şi Slovenia. Nu văd niciun motiv să ocoleşti prin Ungaria.

Super. merci de sfat.

3. Dacă totuşi vrei să ajungi în Toscana cu oprire în zona Veneţiei, cazarea o poţi face fie la un hotel din localitatea Mestre, imediat în apropiere de Veneţia, fie la unul din multele campinguri din jur. Pentru ambele vei găsi nenumărate variante pe booking.

Din Mestre in Venetia e usor de ajuns?

4. În legătură cu Viareggio - e o staţiune mare, cu o plajă imensă cu nisip fin dar cu următorul incovenient major, după părerea mea: în afara zonelor din capetele plajei, toată plaja este privată, operată de diverse firme care au la intrare restaurante, cabine de schimb, duşuri şi alte facilităţi. Preţurile practicate mi s-au părut exorbitante: în 2011 închiriau două şezlonguri cu umbrelă la 15 euro (sper că nu mă înşală memoria). De asemenea, şi la restaurante preţurile sunt foarte mari. Văd că ai prevăzut un buget destul de generos pentru acest concediu; totuşi...

Nici la bulgari nu e ieftina plaja

Ar mai fi de adăugat că atât la Lido cât şi la Viareggio intrarea este bruscă în apă (nu foarte recomandate pentru copii mjici) şi că Viareggio se întinde, spre deosebire de Lido (o staţiune mai "compactă") pe o lungime foarte mare, cu distanţe considerabile până în "centru", deci mare atenţie la căutarea unui hotel bine amplasat.

5. Pe de altă parte, Viareggio este o bază excelentă pentru a vizita Pisa, Lucca şi Cinque Terre.

Exact. Obiectivele din jur conteaza!

În rest, nu pot decât să adaug că, dacă tot ajungi în Toscana, ar fi păcat să nu dedici Florenţei măcar 2-3 zile.

CLAAAR

Multumesc pentru ajutor

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

MirabeauSVAUTOR SOL[10.12.15 09:55]

@abancor

În Veneția vrei să te cazezi, sau doar să parchezi cîteva ore pentru o plimbare?

Ajung din Slovenia pe la un 10-11, plimbare si apoi stam o noapte.

Oricare ar fi cazul, parcări sînt în 2 locuri, ambele „la intrare”, adică în zona unde ajunge șoseaua dinspre „uscat”.

Prima zonă cu parcări, mai aproape de centru, este Piazzale Roma. Aici ai 2 parcări cu tarif zilnic (cam 30 euro pe zi, deci nu merită pentru cîteva ore, pentru că tot o zi plătești) și una cu tarif orar.

Piazzale Roma e destul de aglomerată, aici sînt și stațiile de autobuz și stații pentru mai multe linii de vaporaș. Deci, avantajul este că ești mai aproape de „miez”. Avantajul ăsta îți e de folos mai ales dacă vrei să te cazezi. Ca să nu ai mult de mers de la mașină, caută un hotel în zonă.

A doua zonă cu parcări, cu tarif zilnic, dar și orar, e Tronchetto, mai mărginașă decît P. Roma. Tronchetto e zona unde opresc vapoarele, feriboturile etc. Fiind mai departe de centru, parcările sînt mai ieftine. Dacă aș sta doar cîteva ore, aici aș parca. E mai puțină înghesuială decît în P. Roma, și mai ieftin.

De fapt, și dacă stai la hotel și ai de mers cu bagajul poți parca la Tronchetto, pentru că s-a construit acum cîțiva ani un soi de tramvai suspendat (people mover), între Tronchetto și Piazzale Roma.

În Piața San Marco ajungi fie pe jos, plimbare ce oferă prilejul de a vedea pe îndelete străzile Veneției, dar nițel dificilă fără o hartă bună, dat fiind gradul de întortochere al traseului, căci nu există o stradă „directă”, fie cu vaporașul (vaporetto) 1 sau 2.

Linia 1 leagă Piazzale Roma de San Marco mergînd pe Canal Grande, dar nu o recomand, pentru că are vreo 12 stații, și te saturi de atîtea opriri.

Linia 2 ajunge și la Tronchetto, și la Piazzale Roma, și la San Marco, dar trebuie să fii atent în ce direcție pornești, pentru că parcurge și Canal Grande, și Canale della Giudecca. Pe Canal Grande oprește numai de 4 ori pînă la San Marco.

Eu aș merge cu linia 2 (fie de la Tronchetto, fie de la P. Roma) pe Canal Grande pînă la San Marco, iar la întoarcere, din San Marco aș reveni la parcare fie pe jos, fie tot cu linia 2, dar pe Giudecca de data asta. În felul ăsta îți faci o idee și despre zonele mai puțin turistice ale Veneției.

Mai există și gondole (dar sînt pentru plimbare, nu pentru transport pe distanțe mari) și bărci - taxi, cu care îți poți face traseul cum dorești. Pentru astea din urmă, ca să îți faci o idee, poți consulta watertaxisvenice.com.

Super! Daca imi poti recomanda si un hotel pe langa cele doua parcari te rog! Ideea e sa pierd cat mai putin timp pe drum intre hotel cazare piata ca sa pot vizita cat de cat Venetia.

Despre traseu, eu personal aș merge prin Ungaria. Am mers o dată prin Serbia și mi-a ajuns, nu există nici un avantaj major din punct de vedere al deplasării. Doar turistic, faptul că vezi Clisura Dunării. Prin Ungaria e nițel mai lung, dar mai rapid. În plus, e fără bătăi de cap la granițe (mă rog, asta în teorie, nu știu cum e zilele astea), pentru că intri în Schengen și nu mai ieși, pe cînd prin Serbia ieși din UE, intri din nou în UE în Croația, apoi ai iar control la intrarea în Schengen (Slovenia). Ai 3 opriri la frontieră, față de una prin Ungaria.

Sunt cam satul de Ungaria si imi e dor de Belgrad. Dar da, vremea pierduta in vama e de luat in considerare. Despre politie, taxe, pericole nu e cazul?

Ca zone cu plaje cu nisip mai e și Rimini, mai departe decît Veneția, dar nițel mai aproape decît Toscana. Numai că muzeele și castelele din zonă (Ravenna, San Marino etc.) sînt mai puține și mai puțin spectaculoase decît în Toscana. Plajele sînt și aici concesionate, tot pe model italian, pe zone de cîteva zeci de metri fiecare, doar capetele plajei fiind publice (la Rimini coincidența face ca unul din capete, care e deci plajă publică, adică fără taxă de intrare, dar și fără șezlonguri, să fie chiar în centrul orașului).

Asa imi pare si mie: Toscana e mai apetisanta

O variantă mai aventuroasă este să traversezi Adriatica cu feribotul, între Italia și Croația. Dar asta implică un circuit mai lung și mai înspre sudul Italiei.

Poate la anul, combinat cu Roma. ehh. vedem

Multumesc mult pentru sfaturi!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

MikaAU13r[10.12.15 10:18]

@Mirabeau - Pentru ca tot am vazut ca se scrie pe aici ca e complicat prin Serbia, cu vama sau cu drumul, trebuie sa iti spun ca nu e asa.

Am mers pe acest drum de mai multe ori, am trecut foarte usor granita atat dinspre Romania spre Serbia cat si dinspre Serbia spre Croatia. se trece doar cu buletinul. de un singur lucru trebuie insa sa tii seama.

Sa eviti plecarea spre Italia la sfarsitul lunii august sau intoarcerea din concediu la inceputul lunii august. Este f. f. aglomerat la vama dintre Serbia si Croatia.

In rest, drumul e OK.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

Carmen IonTITCONSILIER ONORIFIC AFA / ITALIA62r[10.12.15 11:06]

@Mirabeau - OK - dacă vrei să-ţi "căleşti" copiii e treaba ta...

Cum Veneţia merită cel puţin o zi plină, altfel nu vei înţelege nimic şi ar fi păcat, Mestre este locul de cazare cel mai potrivit: multe hoteluri bune, cu parcări proprii. De altfel, orăşelul pentru asta a fost practic creat: ca să asigure cazarea turiştilor veniţi să viziteze Veneţia. Repet, după părerea mea nu merită să intri cu maşina în Veneţia şi nici să stai într-un hotel acolo: oricât de pitoresc ar fi aşezat, rişti să dai peste camere igrasioase cu mirosuri insuportabile şi hotelieri scârboşi. În plus, o să te jupoaie de bani...

Din Mestre, care se află la aprox. 10 km de Veneţia, se ajunge la Veneţia foarte uşor, ieftin şi repede cu autobuzul sau trenul (curse regulate, fac cca. 10 minute, biletul costă 1-3 euro - vezi http://www.rome2rio.com/s/Mestre/Venice).

Veneţia fiind hiperturistică, să te aştepţi nu numai la preţuri uriaşe peste tot, ci şi la o atitudine nu foarte prietenoasă. Sfatul meu? Concentrează-te pe obiective şi nu te lăsa influenţat de comportamentul celor ce asigură serviciile!

În legătură cu traversarea Serbiei: când am ajuns noi în vama de la Porţile de Fier am găsit pustiu. E un loc de trecere a frontierei mai puţin utilizat şi era în iunie. Formalităţile vamale au decurs foarte, foarte repede. După ce am ieşit din porţiunea ce şerpuieşte pe malul Dunării, cu şosea cam peticită dar practicabilă şi unde nu ai cum să te rătăceşti, fiind un singur drum, a trebuit să fim atenţi la indicatoarele către Belgrad, asta până la intrarea pe autostradă.

Taxe de autostradă: Serbia şi Croaţia: cca 7 euro/100 km; Slovenia: vignetă - 15 euro/săptămână.

Noi am traversat aceste ţări în 2011, când Croaţia nu era membră UE, şi în vama croată ni s-a verificat portbagajul, ni s-au desfăcut valizele etc. Acum sunt convinsă că au renunţat la astfel de practici, şi chiar dacă cele trei ţări pe care le vei tranzita nu sunt în spaţiul Schengen, probabil că nu vei pierde mult timp în vămi.

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ITALIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

MirabeauSVAUTOR SOL[10.12.15 11:27]

@Carmen Ion -

despre copii sunt deja caliti. dar e normal sa ma avertizezi

in venetia vad si niste scoruri astronomice, pe langa hotelurile autentice si deci nu cele mai moderne

stiu ca timpul este foarte scurt. ar fi oare mai bine sa stau 2 zile in mestre si sa alerg mai relaxat?

sunt un pic ingrijorat ca voi ramane noaptea prin san marco...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

MikaAU13r[10.12.15 11:39]

Daca nu ai mai fost in Venetia, si pentru a evita oboseala si eu cred ca e mai bine sa stai doua nopti in Mestre. E pacat sa vezi in fuga, cu ochii pe ceas orasul.

Nu ramai noaptea in San Marco pt ca sunt autobuze pana tarziu. Este un orar afisat in statia de plecare, care chiar se respecta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

Carmen IonTITCONSILIER ONORIFIC AFA / ITALIA62r[10.12.15 12:05]

@Mirabeau - Da, rezervă două nopţi în Mestre - e mai bine.

Mika are dreptate - consultă orarul afişat în gară sau staţia de autobuz. E chiar preferabil să ajungi cu 10 minute înainte de plecare.

Noi era s-o păţim şi să pierdem ultima cursă; autobuzul a luat-o din loc la fix, imediat după ce am urcat noi!

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ITALIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

abancorSE1r[10.12.15 12:43]

Super! Daca imi poti recomanda si un hotel pe langa cele doua parcari te rog!

Sînt o mulțime de hoteluri la cel mult 10 minute de mers pe jos de la P. Roma. Uite unul bun pentru plaja de prețuri mici - medii din Veneția, cu amplasare pe canal (deși are o stea - nu îmi explic din ce cauză, poate pentru că e de familie și recepția nu e non-stop. Plus cine știe ce alte facilități nu are) hotelsalieri.com

Sunt cam satul de Ungaria si imi e dor de Belgrad. Dar da, vremea pierduta in vama e de luat in considerare. Despre politie, taxe, pericole nu e cazul?

Tu știi ce e mai important. Dacă ai chef să mergi prin Serbia, mergi liniștit, nu e periculos. Cel puțin eu n-am perceput nici un pericol din partea poliției, celorlalți șoferi sau ai unor eventuali bandiți de drumul mare.

Pentru mine, dacă am ca țintă Italia, faptul că prin Serbia drumul „ne-autostradă” e mai lung, treci mai multe frontiere, taxele de drum se plătesc la barieră și e posibil să ai nevoie și de bani locali (mai ales în cazul tău, care e posibil să ai nevoie să înnoptezi chiar în Serbia) fac această variantă prea „enervantă”, față de senzația de drum întins, bătut, prin Ungaria, unde e posibil să nici nu ai nevoie să oprești, pentru că taxa de drum o poți plăti din țară.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

elena.dragana*CH[17.03.16 17:12]

buna ziua, anul acesta voi face si eu cu masina acelasi traseu ca dvs- Romania-Italia (Toscana).

ma puteti ajuta cu cateva sfaturi? ce drum ati ales- cel prin Ungaria sau cel prin Serbia?

ce taxe sunt de platit in Italia?

unde ati stat cazat in Venetia-Mestre?

Va intreb pentru ca eu voi merge cu sotul si un bebe de 7 luni.

Multumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

MirabeauSVAUTOR SOL[18.03.16 08:37]

eu unul ajung in iunie si am ales un apartament cu mai multe camere.rosana parca


MikaAU13r[18.03.16 09:50]

@elena. dragana - Buna, noi am fost in Italia si prin Serbia si prin Ungaria. Este putin mai scurt prin Serbia si mai frumoasa prima parte a drumului. Noi am stat si in Venetia (nerecomandat daca mergeti cu masina din cauza pretului ridicat la parcare) si in Mestre. Sunt foarte multe hoteluri in Mestre, majoritatea cu conditii bune si foarte bune. In ce priveste taxele de autostrada din Italia, trebuie sa trebuie sa te pregatesti bine pentru ca sunt mari. Daca aveti timp si vreti sa faceti si economie si sa vedeti mai mult din Italia puteti alege drumurile nationale, care nu se platesc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [15] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.14336800575256 sec
    ecranul dvs: 1 x 1