O moștenire fabuloasă: Palermo arabo-normand. Partea I

TIPĂREȘTE

„Obiectivele incluse în Patrimoniul UNESCO sub titlul «Palermo arabo-normand şi catedralele din Cefalú şi Monreale» reprezintă un exemplu de sincretism socio-cultural unic în lume între culturile occidentală, islamică şi bizantină”.

Valoare şi unicitate

Italia este ţara cu cele mai multe situri aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO iar Sicilia, regiunea sa cea mai bogată în astfel de obiective. Pe lângă superba Villa Romana del Casale cu celebrele sale mozaicuri, parcul arheologic din Agrigento, Insulele Eoliene, orașele barocului târziu din Val di Noto, Siracusa și necropola Pantalica, Opera dei Pupi şi Muntele Etna, din 2015 în prestigioasa listă au fost înglobate alte nouă monumente siciliene religioase şi laice - două palate, şase biserici şi un pod -, reunite sub titlul colectiv «Palermo arabo-normand şi catedralele din Cefalú şi Monreale».

Şapte din cele nouă obiective astfel catalogate se găsesc - după cum aţi înţeles deja - în Palermo: catedrala, Palatul Normanzilor, Biserica Santa Maria dell'Ammiraglio (Martorana), Biserica San Cataldo, Biserica San Giovanni degli Eremiti, Palatul Zisa şi Podul Amiralului.

Motivaţia UNESCO, din care am citat un fragment ca motto al acestui review, se referă la sinteza pe care normanzii au realizat-o în secolul al XII-lea între culturile islamică, bizantină şi occidentală, fructificând moştenirea lăsată de cuceritorii anteriori ai insulei (grecii şi arabii) şi adăugându-i elemente specifice arealului lor de provenienţă - nordul Europei.

Reinventarea formelor, structurilor şi materialelor folosite în arhitectură, precum şi intervenţiile inovative în domeniul decoraţiunilor interioare au dus la redefinirea conceptului de spaţiu şi la apariţia unui stil original de valoare universală, care s-a răspândit apoi de-a lungul ţămului Mării Tireniene şi de aici în întreg bazinul mediteranean.

Monumentele arabo-normande de pe coasta nordică a Siciliei stau totodată mărturie unei coexistenţe paşnice şi fructuoase între popoare de diverse origini şi religii - musulmani, bizantini, latini, evrei, lombarzi, francezi.

Cultura normando-arabo-bizantină

Despre istoria Siciliei şi a capitalei sale am povestit în reviewul anterior vezi impresii, iar despre interacţiunea dintre civilizaţiile musulmană, creştină şi iudaică într-o postare mai veche dedicată unui superb oras andaluz - Córdoba vezi impresii.

Nu voi mai reveni cu alte detalii; de ajuns să amintesc că ultimele două secole ale mileniului întâi al erei creştine şi primele două din al doilea mileniu de după Hristos au marcat în sudul Europei, de la Peninsula Iberică şi până în sudul Italiei, o întrepătrundere fără precedent a unor culturi şi civilizaţii care au reuşit să supravieţuiasă şi să prospere împreună, contrar oricăror "pronosticuri" şi în totală contradicţie, din păcate, cu cele petrecute ulterior pe bătrânul continent, începând cu alungarea musulmanilor din Spania şi continuând cu pogromurile împotriva evreilor. Iar evenimentele din secolul al XX-lea şi cele ale căror martori suntem în prezent ne îndreptăţesc să ne îndoim de posibilitatea unei întoarceri la vremuri mai bune în viitorul apropiat…

Normanzii, urmaşii vikingilor deveniţi mercenari în slujba arabilor, au reuşit într-un singur veac de dominaţie asupra Siciliei să facă din insulă un regat bogat, tolerant etnic şi religios, bine organizat şi guvernat. Roger II s-a înconjurat la curtea regală de poeţi şi savanţi arabi şi a numit greci în fruntea forţelor maritime. A încurajat traducerea manuscriselor bizantine greceşti în limba latină şi a preluat tehnicile folosite de arabi în agricultură şi construcţii. A angajat meşteri arabi şi greci care, împreună cu cei normanzi, au ridicat edificii impunătoare, caracterizate prin alăturarea turlelor de biserici la cupolele roşii de moschei, prin combinaţia dintre stilul romanic occidental al construcţiilor cu arcadele şi înscrisurile din Coran şi cu mozaicurile bizantine, prin bogăţia de incrustaţii şi de elemente sculpturale în porfir sau fildeş.

În veacul al XIII-lea, sub guvernarea Sfântului Imperiu Roman, a început prigoana împotriva musulmanilor din Sicilia, vânduţi ca sclavi sau obligaţi să-şi caute refugiu dincolo de Marea Adriatică, în Albania. Moscheile au fost abandonate sau transformate în biserici iar limbile arabă şi greacă au fost treptat înlocuite de latină: ultimul document oficial în arabă descoperit în Sicilia datează din 1245.

Dacă din Palermo arab, cu palatele şi grădinile sale descrise drept opulente în mărturiile vremii nu s-a păstrat mai nimic, în schimb edificiile refăcute de normanzi pe ruinele sau fundaţiile mai vechilor structuri au supravieţuit şi se constituie într-o fabuloasă moştenire aproape milenară.

Cu excepţia podului Amiralului, am văzut toate monumentele UNESCO din capitala Siciliei. Am vizitat şi catedrala din Monreale, marele meu regret fiind acela că în urmă cu şase ani nu am oprit în Cefalú decât foarte puţin timp, total insuficient pentru a putea admira catedrala.

Pont: Unele biserici palermitane cu plată au acces liber în prima duminică din fiecare lună. Reducerile pentru seniori (persoane de peste 65 de ani) nu se aplică lăcaşurilor de cult, ci numai palatelor. De discounturi la vizitarea bisericilor, palatelor şi muzeelor beneficiază elevii şi studenţii, copiii sub 7 ani având gratuitate.

Cattedrale di Palermo

Adresa: Corso Vittorio Emanuele

Website: cattedrale.palermo.it

Orar: luni-sâmbătă 9-19, duminică 8-13,16-19

Bilete: accesul în catedrală este structurat pe două arii:

■ "zona de devoţiune şi închinare religioasă", constând din cele trei nave, se vizitează gratuit

■ "zona monumentală", unde accesul se plăteşte: mormintele regale 1,50 euro; terasa (rooftop) 5 euro; există şi variante combinate, astfel: tezaurul, cripta și absidele 5 euro; mormintele regale, cripta și tezaurul 6 euro; terasa, cripta, tezaurul, mormintele regale și încăperile de la subsol 10 euro.

Precizez că noi nu am vizitat decât zona gratuită.

Situată în apropierea zidurilor punico-romane care înconjurau prima aşezare feniciană de pe teritoriul actualului Palermo, catedrala, închinată Sfintei Rosalia, principala patroană spirituală a oraşului, impresionează prin monumentalitate, ca şi prin amestecul de stiluri arhitectonice şi decorative, rezultat al adăugirilor şi modificărilor survenite de-a lungul secolelor, motiv pentru care este considerată o adevărată "carte de istorie" a capitalei siciliene. Ocupă un spaţiu vast, în spatele unei curţi cu ronduri de flori, pe principala arteră din Palermo.

A fost construită între 1169-1185 de arhiepiscopul Gualtiero pe locul unei basilici din secolul al IV-lea distrusă de vandali şi al unei alte structuri cu funcţie religioasă din secolul al VI-lea, care a înlocuit-o pe prima şi din care s-a păstrat cripta. După cucerirea arabă aceasta a fost transformată în moschee, pentru ca în 1072 Roger de Hauteville, primul rege normand al Siciliei, să o redea creştinilor, iar un veac mai târziu, sub domnia lui William II, să fie refăcută şi extinsă.

Faţada sudică (dinspre Corso Vittorio Emanuele) este cea mai frumoasă şi mai spectaculoasă; aici se poate observa cel mai bine succesiunea etapelor construcţiei. Decoraţiunile exterioare, cu inscrustaţii în piatră vulcanică şi motive ornamentale islamice, sunt în mare măsură cele originale din secolul al XII-lea. Corpul principal, cel normand, are un aspect sobru, cu o cornişă cu mici arcuri şi creneluri. Porticul cu trei arcade cu decoraţiuni florale, încadrat de două turnuri mici, este o capodoperă a stilului gotico-catalan şi datează din 1453; pe prima coloană din stânga s-a păstrat un text din Coran.

Fascinaţi de exteriorul atât de eclectic, i-am dat ocol şi cu greu ne-am lăsat duşi din faţa porticului pentru a pătrunde în biserică.

Interiorul cu plan în cruce latină a fost masiv transformat între 1781-1801 în stil baroc, cu o cupolă care îi conferă echilibru şi eleganţă. În transeptul drept sunt reliefuri din secolul al XVI-lea de Gagini, printre care cele care decorează baptisteriul. Altarul principal (1794), sculptat în lemn nobil, este bogat ornamentat cu pietre semipreţioase. În dreapta presbiteriului se află capela Sfintei Rosalia, cu urna din argint conţinând moaştele sale, purtată în procesiune în fiecare an pe străzile oraşului la mijlocul lunii iulie.

În catedrală au fost încoronaţi regii normanzi Roger II, William I şi William II, care îşi au aici mormintele, alături de cele aparţinând lui Frederic II, lui Henric IV, Sfânt Împărat Roman şi totodată tatăl lui Frederic II, ca şi cele ale Constancei de Aragón, soţia lui Frederic II, şi Constancei de Sicilia, mama lui Frederic II. Cripta conţine mormintele arhiepiscopilor de Palermo.

Tezaurul catedralei cuprinde, printre altele, faimoasa coroană (tiară) din aur a Constancei de Aragón, veşminte preoţeşti, chivoturi, bijuterii, broderii, manuscrise valoroase etc.

Vizavi de latura vestică a catedralei, în clădirea Palatului Episcopal, Diocesano Museo adăposteşte picturi şi icoane bizantine, fragmente de mozaicuri şi fresce, sculpturi, o parte din ele recuperate din bisericile distruse în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial.

Părăsim catedrala şi ne continuăm drumul pe Corso Vittorio Emanuele până în capătul său, unde ne întâmpină, perfect vizibil de la distanţă, un alt edificiu important.

Porta Nuova făcea parte din fortificaţiile oraşului antic fenician şi ulterior al celui medieval, marcând hotarul său vestic şi fiind cea mai importantă cale de acces pe uscat în Palermo. Distrusă în cursul unor bătălii, a fost reconstruită în 1583 - de aici, denumirea de Poarta Nouă -, însă n-a rezistat decât până la incendiul din 1667. A fost total refăcută doi ani mai târziu după planurile arhitectului Gaspare Guercio, cu un acoperiş piramidal având în vârf un vultur cu aripile întinse şi cu reliefuri ce îi înfăţişează pe mauri învinşi în luptă de armata lui Carol V.

Poarta este adiacentă Palatului Normanzilor, dar înainte de a-l vizita facem un popas prelungit în parcul aflat pe latura opusă catedralei.

Villa Bonanno, aşa a fost denumită frumoasa grădină umbrită de palmieri în onoarea primarului Buonanno, cel care a susţinut ideea înfrumuseţării acestei părţi a oraşului. Spaţiul verde a fost amenajat în 1905.

După o binemeritată odihnă pe o bancă, ne îndreptăm spre al doilea monument din seria capodoperelor arabo-normande palermitane.

Palazzo dei Normanni

Adresa: Complesso Monumentale Palazzo Reale e Cappella Palatina, Piazza Indipendenza nr. 1

Website: teatriemusei.ovest.com/it ... a-a-palermo.php

Orar: luni-sâmbătă 8.15-17.40; duminică 8.15-13

Biletul complet (palat, Cappella Palatina, apartamentele regale, grădina) 13,50 euro, redus pentru seniori 10 euro

Spre deosebire de catedrală, Palatul Normanzilor sau Palatul Regal (Palazzo Reale) impresionează, după părerea mea, prin interiorul său, şi mai puţin prin structura masivă, aproape greoaie, pe care am studiat-o inclusiv din mica grădină din spate, nici ea prea remarcabilă.

Dar înainte de a pătrunde în interior, câteva cuvinte despre istoria acestei clădiri, simbol al bogăţiei, culturii şi puterii politice a regatului normand.

Inițial pe acest loc, cel mai înalt punct din centrul vechi al oraşului, deasupra primelor aşezări punice, ale căror ruine pot fi văzute în subteran, s-a aflat un castel (Qasr) construit de arabi în secolul al IX-lea. Imediat după cucerirea Siciliei şi stabilirea capitalei la Palermo, Roger II (sau Ruggero, aşa cum îi veţi mai întâlni numele) a refăcut şi lărgit castelul, transformându-l în reşedinţă regală, rol pe care l-a îndeplinit şi sub urmaşii săi normanzi, şi chiar în timpul domniei lui Frederic II.

Tot Roger II a dispus în 1132 construirea Cappellei Palatine, cea mai splendidă încăpere din întreg edificiul, finalizată în 1189. Palatul a servit şi ca sediu administrativ, fiind alcătuit din mai multe clădiri legate între ele prin coridoare şi înconjurate de grădini în stil arab, din care nu s-a păstrat mai nimic.

Regii francezi şi aragonezi şi-au ales alte reşedinţe, însă în a doua jumătate a secolului al XVI-lea guvernatorii spanioli au redescoperit palatul, pe care l-au reamenajat şi fortificat cu bastioane iar Bourbonii i-au adăugat săli de recepţii şi au refăcut Sala d'Ercole (Sala lui Hercule). Din 1946, Palatul Normanzilor găzduieşte Parlamentul sicilian.

Traseul pentru vizitatori este prestabilit, şi urcând scara somptuoasă primul obiect care ne atrage atenţia este trăsura din aur cu care prinţul de Butera a călătorit în 1766 până la palat pentru inaugurarea lucrărilor Parlamentului.

De la etajul întâi se poate admira curtea interioară, încadrată de coloane cu arcade şi decorată cu fresce şi mozaicuri. Puţină lume îi acordă însă atenţie, ne grăbim cu toţii să intrăm în Cappella Palatina.

Văzusem filme şi fotografii şi citisem destul de mult despre această basilică formată din naos şi două nave, considerată cel mai edificator exemplu al îngemănării tradiţiilor romanică normandă, islamică şi bizantină. Totuşi nimic nu m-a pregătit pentru uluitoarea sa opulenţă: fiecare centimetru pătrat a fost folosit pentru a transmite ideea de putere şi bogăţie, de supremaţie în luptă a normanzilor şi totodată supunere în faţa lui Dumnezeu. Nu-i de mirare că Guy de Maupassant a descris-o drept "cea mai surprinzătoare bijuterie religioasă creată de mintea omenească şi desăvârşită de artişti".

Între cele zece coloane din granit egiptean cu capiteluri corintice şi arce romanice normande se intercalează splendide mozaicuri bizantine în culori aproape incredibil de vii pe fundaluri decorative din foiţă de aur, lucrate cu mare minuţie, din câte se pare, de meşteri aduşi de la Constantinopol. Ele înfăţişează scene din Vechiul Testament şi din vieţile sfinţilor Petru şi Pavel, cărora le-a fost închinată biserica, în timp ce Hristos Pantocrator domină din cupolă întreg spaţiul. Tot de inspiraţie bizantină este şi podeaua mozaicată, cu elemente geometrice repetitive.

În stil arab este tavanul din lemn cu incrustaţii în formă de fagure - muqarnas, brâurile decorate cu motive geometrice şi citatele din Coran frumos caligrafiate.

Facem înconjurul capelei şi nu încetăm să ne minunăm - rar ne-a fost dat să vedem atâta măiestrie, atât rafinament şi lux. Poate doar la Alhambra…

Ne continuăm într-un târziu vizita şi dăm peste aleşii locali adunaţi în sala de şedinţe, după care ne îndreptăm către etajul al doilea, care găzduieşte apartamentele regale. Din păcate, sunt practic goale, mobilierul nu s-a păstrat, aşa încât ne mulţumim să admirăm scenele de vânătoare din Sala Ruggero şi pereţii pictaţi din Sala Vânturilor, Salonul Pompeian şi cel Chinezesc.

Plecăm uşor ameţiţi de aşa opulenţă, şi cât pe-aci să ratăm, chiar în fata palatului, în Piazza del Parlamento, un monument baroc din marmură construit în 1662 - Teatro Marmoreo. Îl fotografiem şi, obosiţi dar încântaţi, ne îndreptăm spre apartamentul închiriat, lăsând pe ziua următoare descoperirea altor comori ale oraşului.

Închei acest prim review dedicat monumentelor arabo-normande palermitane cu câteva cuvinte despre Ponte dell'Amiraglio, înscris şi el în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Aşa după cum am precizat, nu am ajuns să vedem acest pod, care nu se află în centrul vechi al oraşului, ci la sud de Stazione Centrale, pe Corso dei Mille (se ajunge cu tramvaiul 1).

A fost construit în 1132 din ordinul lui George de Antiochia, marele amiral (grec de origine) al lui Roger II ca primul pod din piatră de după căderea Imperiului Roman de Apus. Avea menirea de a lega oraşul de grădinile situate dincolo de râul Oreto, peste care a fost ridicat, şi este considerat o capodoperă de inginerie medievală la care au contribuit meşteri şi muncitori normanzi, arabi şi greci. Blocurile de calcar au fost aşezate în formă de “schiena d’asino” (“spinare de măgar”), cu două rampe simetrice sprijinite de arce ogivale.

Pentru istoria Siciliei şi a Italiei, Ponte dell'Amiraglio e important şi dintr-un alt considerent: în mai 1860, Giuseppe Garibaldi a reuşit să-l traverseze, învingând trupele Bourbonilor, pentru a pătrunde în Palermo şi a elibera oraşul.

Nu îmi rămâne acum decât să vă invit să vizionaţi fotografiile ataşate, şi în special pe cele ce înfăţişează Cappella Palatina; ele vă vor edifica în mod cert mai bine decât am reuşit eu prin cuvinte asupra monumentelor arabo-normande palermitane pe care le-am etichetat drept o "fabuloasă moştenire" lăsată posterităţii spre cunoaştere, apreciere şi desfătare.

Webmaster, rog următoarea ilustraţie: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI