Biserici de piatră în Țara Hațegului

TIPĂREȘTE

Planul pentru vizitarea câtorva dintre vechile biserici de piatră ale Țării Hațegului fusese făcut de acasă, înainte de a ajunge la Hotel Diamond - Cinciș. Aveam și câteva notițe cu direcții de deplasare, cu distanțe de parcurs și - pentru cazul în care acolo nu am fi găsit pe nimeni care să ne mai spună câte ceva - cu informații sumare privind obiectivele. Pentru ziua de vineri, când majoritatea colegilor noștri abia soseau la hotel pentru Întâlnirea AmFostAcolo 2016 înfiripasem un minicircuit cu puncte de popas bine stabilite, dar - cum socoteala de acasă mai greu se potrivește cu cea din târg - iată ce a ieșit:

Biserica din Strei

Aproape de Călan, chiar înainte de a intra în orășel, venind dinspre Hunedoara, am virat la dreapta înspre Strei pentru că știam că acolo, în mijlocul vechiului cimitir al satului, dăinuie unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii religioase transilvănene. Ajutați de localnici, dar și de amplasarea sa pe un teren înalt, nu ne-a fost greu să ajungem acolo. O poartă de lemn, apoi o potecă în pantă și… eram lângă zidurile bisericii. Pe ușa de pe peretele sudic, afișate vizibil, erau două numere de telefon la care putea fi apelat cel care deține cheia. Am sunat și în câteva minute a apărut însuși preotul satului, un om între două vârste, foarte plăcut la vorbă. Până la apariția lui, am dat ocol sfântului lăcaș și l-am fotografiat exterior.

Biserica este acoperită cu șindrilă și are un turn de piatră, înalt, cu acoperiș piramidal. Ultimul nivel este decorat cu un brâu din cărămizi așezate intercalat, asemănător celui pe care urma să-l vedem la Biserica Densuș. Ușa de la baza turnului nu mai este practicabilă, dar alături de ea, ferecată în zid, am remarcat o piatră cu inscripție romană despre care am aflat ulterior că ar fi un fragment dintr-un sarcofag. Deasupra acestei intrări se mai păstrează o porțiune de frescă, singura relativ bine conservată din pictura exterioară. Urme vagi se mai disting și pe fațada sudică, deasupra intrării.

Pășind în interiorul bisericii, atenția ne-a fost atrasă de tavanul de scândură al naosului și de pardoseala din cărămizi romane. Altarul are formă dreptunghiulară, cu plafon boltit. Preotul-ghid ne-a spus că Biserica Strei a fost construita la sfârșitul sec. XIII - începutul sec. XIV, iar ctitor a fost boierul Ambrozie. De asemenea, ne-a spus că săpăturile arheologice efectuate aici au evidențiat faptul că pe locul în care astăzi se află biserica și cimitirul a existat o așezare romană, relicvele ei fiind vizibile la tot pasul.

Pictura interioară, un vechi și prețios ansamblu de pictură medievală, deși nu s-a păstrat bine în totalitate, permite identificarea unor scene și sfinți. Frescele au fost realizate de un grup de meșteri zugravi avându-l în frunte pe Grozie. Acesta și-a zugrăvit singur portretul și a scris alături "Grozie, fiul meșterului Ioanis, a pictat biserica".

În final, preotul ne-a spus că - exceptând ziua de 8 septembrie când se prăznuiește hramul bisericii (Adormirea Maicii Domnului) - la vechea biserică din Strei nu se mai oficiază slujbe.

Aflând că vrem să ajungem și la biserica veche din Streisângeorgiu, ghidul nostru ne-a arătat-o (pentru că de acolo, din deal, de la Strei, biserica din Streisângeorgiu se vede foarte bine), ne-a indicat direcția de mers, dar ne-a și avertizat că acolo nu vom avea acces și în interior.

Biserica din Streisângeorgiu

Din Strei până în Streisângeorgiu, pe DJ 668, nu ai de străbătut decât 1,5 km. Și nici să găsești biserica nu este greu.

În cimitirul satului, nu departe de biserica nouă, se păstrează vechea biserică (cu hramul Sf. Gheorghe). Din documentările anterioare, știam că sfântul lăcaș - unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură medievală din Transilvania - a fost înălțat la începutul sec. XIV, pe locul unei mai vechi biserici de lemn. Mai știam că pictura din interior (din care se mai păstrază câteva fragmente originale) se datorează cneazului Bâlea și zugravului Teofil. Din păcate, nu am avut parte să vedem frescele interioare. Pe ușa ferecată, pe o filă acoperită cu plastic, scria: "Pentru vizitarea monumentului istoric vă rugăm să apelați la numerele de telefon... " și atât. Fila era ruptă, iar numerele de telefon cu neputință de aflat. Ne-am mulțumit să privim pragul ușii ferecate și jilțul de piatră de alături, apoi - fotografiind - să dăm ocol bisericii. Important de menționat este faptul că la restaurarea din sec. XVIII, în partea de vest, lipită de turnul clopotniței, a fost adăugată o tindă care a fost ulterior înlăturată (în 1970) redându-se monumentului forma de început.

Cu destul de puține noutăți aflate la fața locului, mai mult niște impresii vizuale și câteva fotografii, am mai bifat un obiectiv din lista de vizite propuse.

Biserica din Sântămăria-Orlea

Din Streisângeorgiu, trecând din nou prin Strei, apoi prin Hațeg, după 26 km, pe E 79, am ajuns în Sântămăria-Orlea. Și pe DJ 686, după un parcurs ceva mai scurt, se poate ajunge tot acolo, dar… alegerea a fost a soțului meu.

Acolo, lângă biserică, văzându-ne parcând pe ulicioară, o doamnă din vecini - custodele de serviciu - a venit cu o cheie mare și ne-a deschis. Știam că interiorul adăpostește un vechi și foarte prețios ansamblu pictural și mai știam că dintre toate scenele religioase care încă se mai pot distinge pe pereți, una este deosebită. De aceea, înainte de orice, am cerut să ni se arate scena Înălțării Sfintei Cruci, scenă în care Sfânta Elena și Patriarhul Macarie al Ierusalimului susțin Sfânta Cruce pe care o ridică un slujitor din fața unui mormânt. Se spune că această compoziție este nemaiîntâlnită în iconografia ortodoxă.

Pereții naosului și altarului sunt încărcați cu pictură. Chiar dacă pe alocuri deteriorate, se disting scene din viața Fecioarei Maria, Judecata de Apoi, chipurile Sf. Ierarh Nicolae și ale Sfinților Apostoli din altar, precum și alte reprezentări. Vreau să menționez că - în pofida așteptărilor mele - la Biserica Sântămăria-Orlea fotografiatul ne-a fost permis. Chiar am fost invitați să o facem. Specialiștii și ghizii specializați spun că biserica ar fi fost pictată în trei etape, fiecare dintre ele cu influențe diferite.

Biserica din Sântămăria-Orlea a fost înălțată pentru credincioși catolici mai înainte de anul 1300, apoi, până în 1555 când a devenit reformată, a aparținut creștinilor ortodocși. În perioada în care cnezii Cândea (deveniţi după reformă Kendeffy) au stăpânit satul, s-a zidit o capelă de curte, ortodoxă, care a fost împodobită cu pictură și în care s-a amenajat (pe peretele vestic) un balcon de unde membrii familiei puteau asista la slujbe. De aceea, bisericii reformate din Sântămăria-Orlea i se mai spune astăzi Biserica cnezilor Cândea.

Alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară cu turn pe fațada vestică si altar boltit în cruce, biserica-monument de la Sântămăria-Orlea este dotată cu bănci pentru credincioși și tot ceea ce este necesar pentru oficierea slujbelor. În timp ce eu escaladam anevoioasele trepte ale scării ce urcă în clopotniță, soțul meu asculta relatările custodelui care înțelegând că nu suntem din partea locului, a început să vorbească și despre alte relicve istorice care fac faima ținutului. Așa se explică faptul că următorul obiectiv aflat pe lista noastră de vizite - Biserica Densuș - a fost atins abia după o prealabilă abatere în comuna Râu de Mori despre ale cărei atracții turistice ni s-a vorbit atât de convingător.

Din Sântămăria-Orlea, pe DJ 686, prin Săcel și Unciuc, după vreo 15 km ajungi în comuna Râu de Mori. A fost o abatere neprevăzută, dar benefică pentru că acolo am văzut Biserica Colț - Suseni, "Castelul din Carpați" și ruinele curții nobiliare Kendeffy.

Biserica din Densuș

Chiar dacă n-au reușit să se pună de acord în privința datei construcției sau a destinației sale inițiale, cu toții - specialiști sau simpli vizitatori - împărtășim părerea lui Nicolae Iorga care a spus că Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este "fără pereche în toată românimea". Străvechimea ei, pictura valoroasă și arhitectura nemaiîntâlnită la un așezământ de acest gen, au făcut ca - în 1991 - sfântul lăcaș să fie propus pentru a fi inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Ca vizitator de rând, n-am fost interesată să aflu cu precizie dacă inițial edificiul a fost mausoleu al generalului Longinus Maximus sau templu închinat zeului Marte. Am privit cu uimire construcția stranie, din blocuri masive de piatră și marmură, am văzut coloane romane care sprijină zidurile la nord și la sud, am descoperit doi lei cocoțați pe acoperiș și mi s-a părut că altarul nu este orientat chiar înspre răsărit - conform canoanelor ortodoxe. Am mai văzut un zid terminat în unghi, înălțat ca un paravan în fața intrării, brâuri de cărămidă așezate în zig-zag înconjurând biserica și turnul, niște anexe lipite de peretele sudic, precum și nenumărate pietre cu inscripții romane.

Când am ajuns noi acolo, după ce am străbătut o alee care tăia în două un tăpșan albăstrit de toporași, ușa bisericii era incuiată. Am crezut că avem "norocul" pe care l-am avut la Biserica Streisângeorgiu, dar curând a apărut paracliserul care ne-a deschis. Intrarea este liberă, dar fotografiatul este interzis. Ne-am conformat și nu am făcut nici o fotografie în interior. Chiar dacă pe exterior biserica pare robustă, din cauza zidurilor foarte groase, spațiul interior este mic. Cei patru stâlpi masivi care sprijină tavanul pronaosului - așezați aproape unul față de celălalt - accentuează și mai mult impresia de spațiu restrâns.

Valoroasa pictură interioară este deteriorată, cu toate acestea se înțelege că a fost dispusă în patru registre, cu figuri mai mari în partea superioară. În altar, pictura s-a păstrat mai bine doar în partea inferioară a zidurilor. Din documentațiile anterioare știam că fragmentele de pictură murală (datând din anul 1443) aparțin lucrării pictorului de biserici Ștefan a cărui semnatură s-ar vedea și astăzi. Poate din cauza luminii prea slabe din interior, eu nu am putut să o identific. Cum paracliserul era ocupat cu un alt grup de vizitatori, nu l-am abordat.

Am încheiat aici periplul nostru la vechile biserici de piatră din Țara Hațegului. Abătându-ne la Râu de Mori se înțelege că timpul cam începuse să ne preseze. Până la întâlnirea de seară de la Hotel Diamond - Cinciș mai aveam de făcut o vizită la Cetatea Devei, apoi o deplasare pentru cină la Castelul Lupilor din Chimindia.

Ziua de vineri a Întâlnirii AmFostAcolo 2016 a fost pentru noi o zi plină, obositoare, dar deosebit de frumoasă.

---

VIZUALIZĂRI: 2596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI