ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.03.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 01.03.23
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JAN-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 2 MIN

Biserica părăsită, Bretea Română

TIPĂREȘTE

„Nu trebuie să îți fie frică de nimic în viață. Trebuie numai să înțelegi.” – Marie Curie

biserica părăsită - ciudată denumire, dar nu suficient încât să mă mâne într-acolo.

așa azi, așa maine, deși trecând prin zonă, am ajuns de-abia acum să o văd întâia oară. ca atâtea alte biserici din sătuce, neschimbate de vremuri, în vârful unui deal, în miez de cimitir. dispunerea scărilor mi-a plăcut din prima, le-am urmat în pas săltat.

sprinteneala s-a muiat in fața a ceea ce nu se vedea de jos - ruină. zidurile dimprejur, semețe încă, deși acoperișul s-a prăbușit demult, marchează mijlocul cimitirului. înconjurată de bălării, cu golurile geamurilor căscându-se sinistru, adăpostește doar vegetație; vreo doi copăcei su prins curaj să se aciuiască pe margini. turnul bisericii mai există, în schimb crucea a fost pedepsită în mod repetat de ceruri, fulgerată.

un mormânt proaspăt mai încolo îl arată încă funcțional (cimitirul), atât cat permite contextul. din nou ciudat, cimitirul folosit, biserica părăsită.

m-am surprins căutând pe loc informații, ceea ce nu prea fac, citind avidă, zgribulindu-mă, simțindu-mi curiozitatea subțiindu-se într-un fior.

ridicată prin secolul XVIII, abandonată în anii 1980, povestea pomenește de o pictură de pe un perete al bisericii, care i-a îndepărtat pe toți - "moartea închinând un pocal".

în prezent, deși zidurile rămase în picioare sunt pe jumătate prăbușite, în bună parte fără tencuială, totuși chipul pictat e încă acolo. demon râzând, cu o coroană de cuie... piază rea, semne rele...

am ajuns și am fugit.

necunoscutul, mitul, negrul, moartea ne fascinează și, totodată, ne înspăimântă din cauza misterului.

**

#buhuhu, #somnușor


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Bretea română, biserica părăsită, jud Hunedoara


[fb]
---
Trimis de Daniela H in 01.03.23 07:15:43
Validat / Publicat: 01.03.23 08:20:02

VIZUALIZĂRI: 496 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Daniela H); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Eternitate
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19300 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[01.03.23 08:19:28]
»

Interesant review de dbeut, merită remarcat

@Daniela H: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

-

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Țara Hațegului, HAȚEG [HD]" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: (Alte) Biserici/cetăți fortificate din Transilvania]

webmaster
[01.03.23 08:42:25]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Daniela HAUTOR REVIEW
[01.03.23 10:44:55]
»

@webmaster: multumesc mult atat pentru apreciere, cat si pentru acceptare, o sa revin cu siguranta

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Daniela H
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Țara Hațegului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045831918716431 sec
    ecranul dvs: 1 x 1