Castelul din Carpați - mai aproape de cer

TIPĂREȘTE

Cetatea Colț, ctitorită de cneazul Cândea, undeva, pe la începutul sec. XIV, am descoperit-o în raita dată în ceea ce credeam că ar putea fi ultima întâlnire cu zăpada pentru anul în curs, înainte de a-și intra, în totalitate, primăvara în drepturi.

Nu era în plan, dar, pe drumul de revenire de la pârtia Râușor, pe DJ 686, intrarea pe valea Râușor, (comuna Suseni, jud. Hunedoara) am văzut-o cocoțată într-un vârf de munte, pe un colț de stâncă. Brusc, mi-au revenit amintiri, m-au asaltat câteva rânduri, rămase în memorie din copilărie, când, în timpul liber, înghițeam pagini după pagini din romanele vremii.

Cetatea de colț al lui Jules Verne - m-a străfulgerat! Suficient încât să-mi doresc să ajung acolo.

Din păcate, spre deosebire de mănăstirea Colț, aflată în apropiere, fără semnalizare. A fost nevoie să caut și să mă informez la câțiva localnici, care să mă îndrume, din păcate, destul de laconic.

Oricum, căpoasă fiind, din aproape în aproape, din om in om, din informație in informatie, am lăsat mașina într-un loc liber de vegetație, nu îl pot numi chiar parcare, pe partea dreaptă a drumului de la mănăstirea Colț (dinspre Râușor) înspre Râu de mori și am luat-o încetișor la deal.

Recomand! O plimbare în natură, un traseu nu foarte dificil, aer curat, sport. Nu sunt adepta drumețiilor de aiurea, dacă nu am la capăt de drum ceva interesant de văzut, în cazul acesta, cetatea.

Inițial, construită în scop de apărare, având un plan neregulat, datorită reliefului accidentat, printre colți de stâncă, cu un turn cu secțiune pătrată, în jurul căruia s-a construit un zid de incintă și s-au întărit cu alte turnuri, s-a dovedit a fi insuficient de mare pentru acest rol, astfel încât, probabil, cetatea servea ca loc de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi.

În prezent, resturi de zid, ruine, monument istoric, pentru reabilitarea cărora reprezentanții comunei Râu de Mori încearcă să atragă fonduri.

De sus, din vârf, panorama îți taie răsuflarea. Putea, la fel de bine, să fie folosit ca punct de observație.

Zidurile rămase nu îți incită prea mult imaginația, am suprapus descrierile cărții peste ceva palpabil, dar mi-a fost greu să străbat cu ochii minții coridoare strâmte, să pot găsi cripta de sub capelă, în schimb am putut simți o nălucă albă furișându-se pe lângă ziduri pe acordurile vocale "Andiamo, mio cuore, andiamo!” sau ale ariei "Innamorata, mio cuore tremante, /Voglio morire” ...

Un fior de teamă paralizantă a urmat-o, știam deja că era Stilla, vedeam rândurile în fața ochilor, citisem de atâtea ori cartea încât ii vedeam mâna însângerată și lacrimile sclipind. O pasăre uriașă planează deasupra mea, iar imaginea Stillei se sparge în mii de cioburi colorate, care se împrăștie, apoi se adună laolaltă, ca să explodeze, antrenând și castelul după ea. Aria îngânată se întrerupe treptat, în ecouri prelungite, ruinele își recâștigă locul, mă regasesc printre ele înfrigurată, e trist, pustiu, tăcere. Într-un târziu se aude un trilurit meșteșugit, dialog de păsări, surâd, uite, totuși, vine, chiar vine primăvara peste noi ????

Ca alte obiective istorice, monumente istorice chiar, fără indicatoare! ???? Supărător!

În rest, natura la ea acasă! ????

Recomand acum, la început de primăvară: drumeție, traseu relativ ușor, relaxare, sport, isorie - minunată combinație

---

VIZUALIZĂRI: 427 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI