ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.09.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 05.05.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2015
DURATA: 1 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

La pas prin M-ții Piatra Craiului

Team building

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cred că a fost ultimul sfârșit de săptămână perfect al unui început canicular de toamnă. Poate, tocmai ca o ispită de nerefuzat…

Dincolo de imaginea demnă de filmele cu Stan și Bran, a mașinuței încărcate cu șapte oameni serioși, care, cu icnete și vai, au ajuns la Fântâna lui Botorog. Binecunoscut reper pentru montaniarzi, o noutate absolută pentru mine, în acea frumoasă dimineață de septembrie.

Deși mi se spusese că va urma un traseu de vreo 11 ore, mi-am zis că, ce, nu am mai mers eu kilometri pe munte? Da, am mers. Deci, nici o problemă. Mai ales când am pornit la drum, pe panta spiralată din pădure, spre cabana Curmătura.

O adevărată preumblare de voie, de vreo două ore. Puțin cam cald, dar, una peste alta, în regulă. Ne mai intersectam cu diverși, îmbrăcați în echipamente mulate, cu șepci, rucsace și pioleți, iar discuțiile încropite mi se păreau de-a dreptul science-fiction… „Încotro?” întreba, cunoscător, onorabilul domn M, cel care ne gâdilase orgoliul să pornim în expediție. „Prin Șaua Crăpătura”, spuneau unii… „Pe la Turnu, apoi spre vârful Ascuțit”, ziceau alții, iar domnul M îi privea admirativ. „Pe la lanțuri?” „Da, pe acolo, apoi vrem să ajungem la Grind, poate dormim acolo, poate coborâm”. Iar eu îmi imaginam aventuri de vis, rupte din filmul Everest; oricum ceva departe de lumea dezlănțuită în care noi, protagoniștii acestei povești, ne ducem modesta viață cotidiană. De aceea îl priveam oarecum uimit pe domnul M cum se grăbea, de parcă îl mânau turcii, deși nu era decât un matinal opt și jumătate… Doar doamna L ne privea, compătimitor. „Eu am fost… Poate vreți să coborâm prin Prăpăstii și să mai stăm la taclale”… Aiurea, cum să coborâm prin Prăpăstii? Auzi, prăpăstii! Ce, suntem vulturi? „Tocmai, pentru că nu suntem”… a răspuns, cu blândețe, doamna L…

Iar poteca până la cabana Curmătura am parcurs-o voioși, toți cei șapte care ne îngrămădiserăm, cu noaptea în cap, în mașinuța domnului M. Cu oprirea de rigoare în Poiana Zănoagei, de unde am fotografiat artistic peretele calcaros vertical, gândindu-mă la potențialii alpiniști care s-ar fi încumetat să-i calce fruntariile…

Ultima porțiune, prin pădure, am străbătut-o alene, mai o discuție, mai o ciupercă, până când, brusc, după niște copaci, am ajuns la colțul cabanei. Unde am găsit o atmosferă veselă, cu oameni de toate vârstele, unii care își făceau încă toaleta de dimineață, fie de la corturile din vale, fie de la priciul cabanei. Inspirat, bântuit fiind de unele presimțiri de pe drumul anterior, am cumpărat o sticlă de apă la jumătate – nu aveau alta – pe care am golit-o instantaneu, apoi m-am îndreptat spre masa din lemn, cu vedere la creastă, unde adăstau prietenii mei. Am zăbovit câteva minute, am glumit, am schimbat binețe cu ceilalți turiști, printre care am regăsit pe cei câțiva în costume mulate și pioleți – sau poate că erau alții, dar în aceeași ținută. Apoi, domnul M a dat semnalul plecării… „Sigur nu vreți să vă întoarceți prin Prăpăstii?” a întrebat doamna L. Mult mai târziu i-am înțeles privirea...

Am pornit pe dincolo de cabană și ne-am oprit la un izvor, de sub poteca cu dungă albastră. În timp ce ne umpleam sticlele cu apa căreia aveam să îi simt lipsa câteva ore mai târziu, am apucat să aud cum domnul M bombănea ceva despre dunga galbenă, pe care o părăsisem când am ajuns la cabană. Cum că, adică, nu eram pe drumul cel bun, dar se gândea el la ceva...

Și am pornit, în sus, alături de onorabilii domni M și S, împreună cu stimabila doamnă R. Ceilalți, lipsiți de curaj – am zis eu, inițial, dar, doar mai înțelepți, aveam să cuget ulterior – au rămas la cabană, pentru a coborî prin Prăpăstii, ce-or fi fost alea...

Bun, la început, drumul a fost normal, un urcuș prin pădure, poate puțin cam abrupt, dar, totuși, fără vreo dificultate evidentă. Chiar m-am mirat să văd cum domnul M rămânea în urmă. Pentru ca, apoi, să dăm de ceva grohotiș, dar, iar, nu l-am băgat în seamă, mânat de niscaiva adrenalină. La puțin timp după, poteca s-a îngustat simțitor și, la o pauză între copaci, s-a ițit prima prăpastie și prima priveliște copleșitoare asupra cabanei Curmătura, unde, cu o poză puternic zoom-ată, ne-am descoperit prietenii, ceilalți trei, care puneau lumea la cale, la adăpostul spătarelor din bârne ale băncilor cu vedere la creastă.

Nu știu de ce, m-am simțit pentru o clipă un personaj din „Toate pânzele sus”, în urcușul acestuia prin înălțimile patagoneze... Nici nu bănuiam cât de aproape de adevăr eram. Dar nu atunci, la jumătatea urcușului pe traseul zis Karol Lehmann... Care, îndată după prăpastia adâncă, a început să se înșurubeze pe lângă o stâncă înaltă, calcaroasă, în plin soare, de credeam că o să ne coacem ca niște gândaci... Apropo, imaginația-mi mă ducea la cuiburi de viperă ascunse pe sub pietrele calde... Tot acolo, pe urcușul pietros, am întâlnit o familie dublă – mama, tata, fiica și ginerele (sau fiul și nora, nu știu), care coborau spre cabană. Veseli, veniseră dinspre Turnu, pe lanțuri. Zburdau, nu alta, iar tânăra a și comentat că iar urmează traseul căprițelor. Naiv, am râs, crezând că se exprimă metaforic. Aiurea!

Poteca a părăsit adăpostul peretelui stâncos, ca să dispară; doar marcajul se zărea, undeva, vertical, pe alte pietre, de am zis că e o glumă sadică. Nu era o glumă sadică, pe acolo, pentru prima oară în acea zi, aveam să mă folosesc de toate cele patru membre ca să înaintez. Tare! Dar scurt, deoarece, imediat, ne-am trezit pe drumul de creastă către ceea ce se numește Padina Închisă. Cum domnul M tot rămânea în urmă, am adăstat în șaua largă, cu vedere de vis spre Țara Bârsei. Și am admirat cum, ca pe bulevard, grupuri-grupuri mergeau ba spre Vîrful Ascuțit, ba spre Turnu. Oare ce or fi alea?

La un moment dat, am întrebat un montaniard cu ștate vechi – haine bătute de vreme, clop boțit, din vremea războiului de secesiune american, bocanci scâlciați și tatuaje șterse pe brațe, ca la 50 de ani – cum crede el că e mai comod de coborât spre Curmătura. S-a uitat la noi, pantofarii, plin de milă, dar și de admirație – probabil că se întreba cum de am supraviețuit până acolo – apoi a răspuns, alegându-și cu grijă cuvintele, ca să nu ne jignească, poate, că e mai bine să ne întoarcem pe unde am venit, pe Lehmann, adică, deși, în timpul urcușului, doamna R și cu mine decretasem clar că trebuie să căutăm alt traseu, acela părându-ni-se mult prea dificil – câtă copilărie și naivitate în acest decret! ”Dar cum e pe la Turnu?” „A, nici vorbă, pe acolo e mai bine să urci, nu să cobori”...

Foc și pară s-a făcut domnul M, abia ajuns în șa, când a auzit o asemenea neghiobie. Dar nici vorbă, nu mai urcăm la Vârful Ascuțit, pentru că nu îl mai ținea un picior, coborâm prin Turnu, că e mai scurt și mai sigur...

Da?

Eh, o să vedeți!

După o oră de odihnă în șa, am pornit spre vârful Turnu, pe drumul de creastă. Chiar de creastă, pe o potecă îngustă, mărginită de prăpastia adâncă ce lăsa privirii Plaiul Foii și șoseaua, cam așa cum se văd asemenea lucruri de obicei din avion. Apropo de avion, micul aeroplan ce făcea zboruri de agrement își târa existența la sute de metri SUB noi, de ne-am umplut piepturile de mândrie... Doar pentru puțin, deoarece domnul S, cincizeci de metri mai încolo, după ce și-a închis aparatul de fotografiat, a râs, arătând cu degetul în sus. Poteca era foarte bine marcată cu cercul roșu, doar că, de acolo, părea dintr-un film de desene animate. Cum spuneam, până atunci, poteca era străjuită de o prăpastie, la stânga și de stânci sau copăcei, la dreapta, dar, totuși, putea fi numită potecă. Dar de acolo, marcajul urca vertical, pe piatra calcaroasă. Nici urmă de potecă, în sensul clasic al înțelesului. Ioi! Pune-te și cațără, exact ca în copilărie. Priza înseamna trei puncte de sprijin, niciodată mai puțin... Și, pe cât posibil, nasul în stâncă, nu privirea în prăpastie. Și așa am ajuns iar pe poteca de creastă, de data asta plină ca pe Lipscani, la Turnu. Cu o priveliște incredibilă spre Piatra Mică, Zărnești și chiar cetatea Râșnovului, în zare. Vremea era incredibilă, senin, fără nici o adiere de vânt! Chiar și montniarzii de clasă se mirau și se bucurau, ca niște capre negre, pe colții periculoși de stâncă.

Am stat, am chiuit, ne-am fotografiat la răscrucea traseelor, am râs de ne-curajul prietenilor noștri și am purces la coborâș. Ce mai putea fi rău de acum? Iar domnul M, expertul nostru, ne asigura că el știe, că totul va fi lejer. Așa că am pornit, doamna R prima – noi, fiind cavaleri, am lăsat-o – eu, domnul S și domnul M, închizând coloana. La început a fost ușor, o serpentină abruptă, dar sigură. Până când doamna R s-a oprit pe un ștei, ca să lase un grup de tineri să urce. A durat ceva până ce au urcat toți, timp în care am închegat discuția cu cei ajunși. „Mai e mult până la cabană?” Nu știu cine m-a pus să deschid gura, crezând că mai avem vreo oră de plimbare... „A, noi urcăm de două ore jumate, dar cred că o să faceți vreo trei”... Oare cât de ageamii păream, dacă era a doua oară în decurs de 60 de minute când ni se făceau asemenea complimente? „Păi?” „A, aveți abrupturile astea de coborât, apoi câteva de urcat, apoi vin porțiunile cu cablu. O să vă distrați”. Și au plecat, mai departe, pe drumul lor.

Și noi, pe al nostru...

Vertical, în jos, cu priză – știți, mereu, trei puncte de sprijin... Dacă până acum ni s-a părut greu, de acum... Am pus aparatul de fotografiat în rucsac, mi-am dat jos ceasul de la mână și, gata, ca o capră neagră. Acum începeam să pricep poanta cu traseul de căprițe al tinerei de pe Lehmann. Acolo era, într-adevăr, de căprițe, deoarece caprele abia aici se regăseau.

Și dă-i, și luptă... Unul, doi, al treilea abrupt, nu se mai terminau. Dar era palpitant; probabil că suprarenalele și-au făcut norma anuală de adrenalină.

Asta, până când au apărut cablurile de oțel... Mai întâi unul orizontal, așa, de încălzire, doar ca să îți verifici aderența tălpilor bocancilor pe roca verticală, căci altfel nu puteai traversa. Și au urmat... Mai oblice, mai verticale, vreo trei coborâșuri. Și, colac peste pupăză, la un moment dat, iar film de desene animate... Punctul roșu a luat-o din nou, în sus, vertical, pe pietre, încât domnul S, care tăcuse până atunci, în spate, a bombănit: „Dar, parcă trebuia să coborâm”. Am urcat, cu nasul la perete, zidul vertical, doar ca să sărim, la propriu, pe cablul care te purta, orizontal, peste o altă prăpastie. Unde ne-am întâlnit cu alt grup de tineri, care urcau. Cred că am dezamăgit o tânără domnișoară, povestindu-le ce îi așteaptă, că prietenul acesteia, montaniard, după aparențe, a simțit nevoia să adauge că ceea ce trăisem până atunci a fost partea relativ ușoară a drumului. Nu am vrut să îl credem, dar realitatea acelei zile ne-a învățat o lecție: „dacă ți se pare că drumul de acum e greu, așteaptă doar etapa următoare”... Din păcate, puștiul a avut dreptate, deoarece ultimele trei porțiuni cu cabluri au fost diabolice. Iar la ultima, a trebuit să facem un tur de imaginație și de forță; aici, doamna R mi-a cedat întâietatea, pe principiul că, decât ea, mai sigur e să cad eu. Cavaler, ca de obicei, m-am conformat și, după ce am rămas suspendat între două stânci, am cugetat că cel mai bine e să îmi iau avânt, să dau drumul picioarelor în abis și să pendulez din brațe dintr-o parte în alta. În fond, viața e frumoasă!

Ceea ce am făcut, pasându-le și celorlați, care așteptau deznodământul, secretul fericirii. Și așa am reușit cu toții să ajungem teferi pe poteca prin pădure, care avea să ne ducă, în cele din urmă, la Curmătura. Bine, probabil că supraviețuirea noastră miraculoasă se datorează încăpățânării destinului de a crede că niște astfel de ageamii pot numai să se încumete a gândi un astfel de traseu, darămite să îl efectueze...

Să nu credeți că ceea ce a urmat până la cabană a fost parfum, dar, pentru noi, cele câteva mici escalade care ne-au mai așteptat, au fost simple jocuri de copii. Așa că am zburdat până la izvorul din care ne-am adăpat din belșug. Îl părăsisem la ora 11, iar acum era 17... Dar priveam în sus, la peretele vertical, alb, calcaros, cu un sentiment straniu.

Am Fost Acolo!

De aceea, nu am mai pierdut vremea; în fond, un învingător nu mai are ce să caute lângă victima sa, o dată bătălia încheiată și am purces la vale, prin Prăpăstii, adică pe acolo pe unde refuzasem să cobor, șase ore mai devreme. Pe cât de înfricoșătoare este denumirea traseului, pe atât de banal este. O coborâre de voie pe un drum forestier. Atât doar că, la un moment dat, intri în așa-zisele Prăpăstii; un canion, de fapt, săpat de secul Râu Mare... Un canion spectaculos, care arunca umbre fantomatice acum, la apus de soare.

Undeva, pe la un 19.30, regăseam mașinuța, care se odihnise, binemeritat, la Fântâna lui Botorog... Doar ca să privim, încă o dată, din depărtare, un perete vertical, înalt, alb...

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de makuy in 26.09.15 21:28:36
Validat / Publicat: 27.09.15 07:24:58
VIZUALIZĂRI: 2420INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL PIATRA CRAIULUI.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

22 ecouri scrise, până acum

makuy [26.09.15 21:40:39] »

Dacă se poate,

https://www.youtube.com/watch?v=gQa7YmMlHIc

Mulțumesc

webmaster [26.09.15 22:28:54] »

Sigur că se poate.

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

===

Și, pe deasupra, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

makuy [26.09.15 22:30:21] »

@webmaster: Multumesc

Dan&Ema [27.09.15 09:28:50] »

Foarte foarte frumos traseu. Ati vazut capre negre? Caii din poze erau salbatici? Felicitari pentru poze si pentru articol, minunat!

MCM [27.09.15 10:10:39] »

@makuy - Frumoase amintiri mi-ai starnit. Acum ceva ani in urma, pe vremea dinozaurilor, prin 1987, am avut de facut aceeasi alegere pentru coborarea de la Curmatura, unde de altfel am innoptat intr-un dormior cu 10 paturi suprapuse, fara incalzire, dar cu chitare, palinca si voie buna. Din fericire pentru noi, fetele din grup, un prieten a ales Prapastiile si uite asa, la inceput de octombrie, n-am sa uit toata viata, am prins prima ninsoare din acel an in Canionul Prapastiilor. Era o liniste de se auzeau fulgii de nea cum ating pamantul.

tata123 [27.09.15 11:00:39] »

@makuy - Frumos povestit și frumoasă incursiune în munți. Zic „frumoasă” stand jos pe scaun - e ușor de comentat din București... hi, hi. Totuși este o experiență, iar peisajele văzute sunt excepționale. Când citesc și văd fotografii de pe vârful munților îmi doresc să ajung și eu pe acolo, dar îmi dau seama că nu sunt antrenat pentru așa ceva. Astfel că rămân cu plăcerea cititului și privitului de fotografii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
saxonul [27.09.15 12:40:16] »

@makuy - Fain teambuilding, felicitări! Sper că echipa e mult mai unită acum, mai ales după coborârea de pe Turnu . Eu am vazut acum 2 ani un nene care a coborât pe acolo în premieră, cu un câine în rucsac! Și nici măcar nu era al lui, se luase după el de la Plaiul Foii. Când i-am zis că nu are șanse să coboare câinele singur de la Turnu pe zona cu cabluri, și-a golit rucsacul dând soției ce era în el și a băgat câinele în rucsac. Noroc că era un maidanez de talie mai mică Eu în locul vostru aș fi făcut tura exact invers - Pe grohotiș e mai palpitant la coborâre

P.S. Am adăugat și eu câteva poze din aceeași zonă, scuze pentru imixtiune.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [27.09.15 13:38:35] »

Hai că v-ați distrat! Sau cel puțin așa sună textul, minunat scris.

puiutea [27.09.15 14:13:04] »

Un review deosebit, cu poze deosebite! Acum exact 40 de ani, după intrarea la facultate, cadoul părinților a fost un cort de 2 persoane, doi saci de dormit, două saltele pneumatice și bani de drum! Am refăcut atunci trasee cunoscute deja de mine, pe care le făcusem împreună cu ei, pe care le-ai făcut și tu și pe care le vor face mereu și mereu iubitorii de munte! Multă sănătate și numai bine!

P. S. Cu creasta Făgărașului ce se aude?

makuy [27.09.15 21:28:49] »

@Dan&Ema - Mulțumesc pentru vizită și pentru aprecieri!

Nu, nu am văzut capre negre; era prea aglomerat. Dar am trăit o aventură de capre negre

Caii nu erau sălbatici. De fapt, se temeau, căci nu doreau altceva decât să se adape de la o adăpătoare pusă pe potecă și au așteptat să treacă toți turiștii. Când am înțeles asta, m-am dat la o parte și i-am văzut cum se duc acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
makuy [27.09.15 21:33:47] »

@MCM - Frumoase amintiri, într-adevăr... Ce te poate transpune mai mult ca o rememorare din vremuri de demult? Cu chitara, palinca și voia bună?

Și, dincolo de toate, cu nepăsarea celui pentru care viața este încă o poveste care așteaptă să fie scrisă!

Dar, să știi, și acum, când povestea este în bună măsură așternută pe hârtie, senzațiile sunt la fel de tari

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
makuy [27.09.15 21:37:50] »

@tata123 - Apoi, chestia cu antrenamentul... De fapt, eu credeam că am mers pe munte, la viața mea. Ei, bine, nu... Am drumețit pe munte! Dar o creastă, o escaladă...

Este un început pentru toate

Până la urmă, totul se reduce la voință. Și la oamenii cu care pornești la drum.

Mulțumesc pentru vizită!

makuy [27.09.15 21:41:52] »

@saxonul - Mulțumesc! Da, fain teambuilding. Bine, din cei 30, doar 4 am ajuns acolo. Însă cu ce figuri de eroi ne-am întors la bază, seara, în fumul grătarului

Dar, da, se sudează echipa.

Păi, am vrut să facem tura în sens invers, dar am ratat dunga galbenă, care era la intrarea în cabană, cum vii din vale. Noi ne-am dus la izvor și am urcat pe dunga albastră, pe la grohotiș. Acum, nu știu dacă era mai palpitantă coborârea pe acolo. Mie mi s-a părut destul de palpitantă pe la Turnu

Am văzut și pozele. Nici o imixtiune; sunt binevenite și completează traseul pe care l-am povestit. Căci, în locul câinelui, aveam rucsacul plin cu aparatul de fotografiat

makuy [27.09.15 21:44:31] »

@abancor - Da, ne-am distrat. De fapt, nu a fost nici un moment de supărare, de spaimă. Dimpotrivă, cuvântul de ordine poate fi „fascinație”.

Mulțumesc pentru comentariu

makuy [27.09.15 21:48:44] »

@puiutea - Vă mulțumesc pentru vizită. Da, amintiri frumoase, de început de drum! Și de povestit la un pahar de vorbă.

Creasta Făgărașului? He...

puiutea [27.09.15 22:41:51] »

@makuy - N-am spus Creasta Făgărașului, iarna! Dar vara, cu o echipă bună... eeee?

Aurici [28.09.15 15:28:11] »

@makuy - Ne-am trezit acu j'de ani cand am facut si noi traseul acesta cu o pereche de tineri, fata si baiat, frati, ca se alipesc grupului nostru de 5. Pe el il stiam drumetind pe munte si nu ne-am facut nici o problema. Am plecat de la Plaiul Foii, pe lanturi, si cum am ajuns pe creasta o vedem pe fata din ce in ce mai palida, pana s-a intins pe jos. Acolo, sus pe creasta, ne-a spus cu un glas pierdut ca ea n-a mai fost niciodata pe munte. A fost aventura si spaima vietii noastre sa ajungem cu ea la Curmatura si apoi jos si direct la spital unde a stat o saptamana. Diagnosticul nu a fost grav pana la urma: panica, epuizare, voma si evident deshidratare. Si ea inconstienta dar noi si mai si. Ne-a fost invatatura de minte si o lectie ca multe altele pe care le-am primit pe munte.

Ce traseu frumos, bravo, felicitari! Nu are nici o legatura cu varsta si nici vorba de ageamii printre voi. Vorba sotului: totul vine de la creier. Nu trebuie sa te uiti in sus si sa spui "ce greu, ce urcus, ce efort... " ci, "suntem in vacanta, ma relaxez, nu ma alearga nimeni, nu trebuie sa fac un efort deosebit ci doar sa pun un pas inaintea celuilalt, usor, relaxat... pana ajung unde mi-am propus. "

makuy [28.09.15 19:35:31] »

@puiutea - Eh, cine știe?

Echipa, vreau să văd echipa

makuy [28.09.15 19:37:33] »

@Aurici - Așa e, totul vine de la creier. De aceea nu doar traseul e important, ci și cu cine îl faci.

puiutea [28.09.15 19:42:10] »

@makuy - Acu', acu' vin, doar să-mi schimb genunchii, mâinile, câțiva plămâni și - eventual - capul! Acu' vin!

cuchi [29.09.15 19:38:31] »

@makuy - Bravo ageamiule!

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [13.10.15 14:50:14] »

Foarte frumos! Felicitări pentru articol dar mai ales pentru drumeţie.

Într-adevăr, deseori muntele este mai greu de străbătut însă peisajele şi toate frumuseţile pe care le oferă, merită tot efortul. Te fac parcă să "evadezi" într-o altă lume şi să uiţi de toate alea mai puţin bune.

Iar dacă mai punem la socoteală şi porţia de sănătate ce o oferă o drumeţie în mijlocul naturii, plus amintirile şi satisfacţia de la finalul unei ture (inclusiv că ai ajuns cu bine acasă ), avem reţeta perfectă pentru... relaxare (ca unul care iubeşte astfel de drumeţii, binenţeles că poate sunt subiectiv)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, cuchi, Dan&Ema, makuy, MCM, puiutea, saxonul, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.107393026352 sec
ecranul dvs: 1 x 1