Marea Ciorângeală sau spre Vârful Ascuțit prin Brâul Ciorânga Mare

TIPĂREȘTE

Toamna este cel mai bun anotimp pentru drumeții montane in munți cu vârfuri inalte ca Făgărașii sau Retezat sau pe munți cu abrupturi stâncoase cum sunt cele din Piatra Craiului. Deși ziua se scurtează pe zi ce trece, vremea este mult mai stabilă, ploile nu mai vin pe neașteptate și nici nu mai sunt așa de zgomotoase, nu mai este foarte cald, iar pădurea capătă culori de la galben aprins la roșu ruginiu.

Din acest motiv am răspuns afirmativ, fără să stau prea mult pe gânduri, invitației unei drumeții in impărăția stâncilor din Crai, in prima sâmbătă din octombrie.

Traseul a fost următorul: Plaiul Foii - Vârful Ascuțit prin Brâul Cioranga Mare, continuare pe creasta nordică până la Varful Turnu și coborâre spre Șaua Crăpăturii și apoi prin Valea Crăpăturii inapoi la mașini.

Intrarea in traseu se face din DN 50A, drumul care leagă Zărneștiul de Cabana Plaiul Foii, cu aproximativ 1,2 Km inainte de cabană.

După ce o mașină a fost lăsată in locul unde urma să ieșim din traseu, am pornit in drumeție pe marcajul triunghi roșu. Traseul spre Vârful Ascuțit prin Brâul Cioranga Mare a fost inclus in circuitul turistic și marcat abia prin 2016, până atunci el fiind considerat un traseu de alpinism, cu gradul de dificultate 1B (adică ușor pentru alpiniști, fără necesitatea de a fi legat in coardă).

Traseul a fost nu numai marcat ci au fost instalate și câteva lanțuri pe anumite porțiuni mai dificile.

Vremea se anunța foarte bună, doar vântul bătea cu putere, dar pentru moment nu ne punea mari probleme.

Urcușul incepe ușor prin pădure, pe Podul Călinețului. Când mergi prin pădure te gândești că mergi pe o cărare de pământ bătătorit, acoperită de iarbă sau de frunze. Ei bine, prin această pădure nu era nicio cărare și asta pentru că pe jos, in loc de pământ, iarbă sau frunze, era un strat gros de grohotiș alb. Prin anii ' 80, in zona munților Piatra Craiului și Bucegi, a fost o puternică furtună, cu ploi extrem de abundente care au produs viituri și au dizlocat o mare de pietre de pe versanți. Acest grohotiș a acoperit pădurea, formând un peisaj straniu de frumos.

După un prim urcuș de peste o oră am ajuns la o intersecție de drumuri, aproape de Izvorul Căpitanului Orlovski. Izvorul se află la 3 minute de mers de această intersecție, dar nu pe drumul pe care trebuia să il urmăm. Am făcut totuși o mică pauză pentru completarea rezervelor de apă a celor care nu aveau suficientă.

Pentru că am ajuns la capitolul apă, trebuie să vă spun că recomand să aveți arpoximativ trei litri de apă. Pe traseu nu se găsește apă și este posibil să găsiți secat chiar și acest izvor al Căpitanului Orlovski.

După surta pauză am continuat urcușul, de această dată mult mai susținut, printr-o porțiune abruptă și ajungem la un mic horn prevăzut cu lanțuri. Am escaladat destul de ușor hornul, ajungem intr-o mică șa deasupra Hornului Nisipos și continuăm urcușul aburpt, prin hățișuri, până la Adăpătoarea Caprelor, la 1540 m altitudine. Aici, sub un perete surplombat, a fost construit un bazin mic din beton in care se colectează apa care se scurge pe pereții stâncoși, venind astfel in ajutorul viețuitoarelor din zonă. Când am trecut noi nu era strop de apă in bazin, semn că nu mai plouase de ceva vreme.

Am continuat să urcăm, trecem de o mică săritoare amenajată cu cabluri și ajungem la Refugiul Speranțelor, la altitudnea de 1685 m.

Aici am făcut o pauză puțin mai lungă, mergeam de peste trei ore și urma o porțiune grea, pe Brâul Ciorânga Mare.

După ce am mai prins puteri am pornit din nou la drum. Intrăm in porțiunea numită Brâul Ciorânga Mare, o succecsiune de urcușuri și coborâșuri pe o cărare ingustă pe lângă zidul stâncos. Traversăm Muchia Răchitei, trecem de o mică săritoare apoi printr-un tunel in stâncă foarte frumos, amenajat parcă special pentru fotografii. Traseul este foarte frumos, cărarea ingustă șerpuiește pe lângă stâncă deasupra abruptului amețitor. Jos in vale se vede șerpuind șoseaua care merge la Plaiul Foii și m-am gândit că de jos, văzând abruptul stâncos, nu m-aș fi gândit că există o cărare care merge pe acolo și că, vreodată, pe acea cărare aș merge eu.

Am intrat in Canionul Ciorânga pe firul căruia coborâm cca 20 de metri pentru a urca din nou pe o porțiune de jnepeniș. Suntem tot pe Brâul Ciorânga Mare, mai poposim puțin pentru câteva fotografii, era păcat să trecem nepăsători pe lângă peisajul superb care se deschidea in fața noastră. Trecem peste o porțiune abruptă, acoperită de grohotiș, pe care am trecut-o cu mare atenție. Orice alunecare putea duce la o accidentare, călcam incet, cu atenție. Ajungem in golul alpin de unde părăsim Brâul Ciorânga și urcăm susținut spre Vârful Ascuțit. Urcușul este greu, abrupt, pe porțiuni stâncoase, dar sus se vedea creasta și știam că acolo se va termina și urcușul. După un ultim efort am ajuns in creastă, unde, inainte de a merge spre Vârful Ascuțit, am făcut o scurtă ședință foto. Peisajul era unul de vis. In vale se vedea abruptul pe care urcasem, un zid stâncos care părea de netrecut dar pe care, cu succes, tocmai il dovedisem. In depărtare se vedeau Munții Tămaș și Iezer Păpușa. Mai aveam câțiva pași până la Vârful Ascuțit, pe care i-am parcurs repede. Cinci ore a durat urcarea până pe vârf, la 2133 m, mai puțin cu jumătate de oră decât timpul de pe indicator. Pe vârf am făcut o pauză puțin mai lungă pentru refacerea puterilor și pentru câteva fotografii. Vântul bătea cu putere fiind nevoită să mă țin zdravăn de stâlpul care indica vârful, atunci când am făcut fotografia.

Creasta nordică a Pietrei Craiului se ridica semeață in fața noastră, așteptând să o parcurgem. Nu am mai zăbovit și am plecat la drum, pe marcajul bulină roșie. Mai aveam cale lungă in față. Parcurgerea crestei nordice pe timp frumos este o adevărată plăcere, peisajele care se deschid de jur imprejur fiind o adevărată incântare. Doar vântul ne mai dădea de furcă. Bătea atât de tare, incât erau momente in care aproape că mă dezechilibra. Parcurgerea crestei nu inseamnă o plimbare, ci o serie de urcușuri și coborâșuri pe o cărare ingustă, deasupra unor hăuri adânci. Am trecut și de porțiuni de jnepeni, plante care de multe ori ne-au fost de ajutor, fiind adevărate lanțuri naturale.

Pe drum am intâlnit un cățel obosit și insetat, blocat intr-un loc abrupt, ajuns acolo cine știe cum, probabil insoțind niște turiști. L-am luat cu noi o parte din drum, i-am dat apă și ceva de mâncare, și l-am pasat unor turiști care coborau spre Cabana Curmătura printr-un loc mai accesibil.

Am mai bifat pe drum Vârful Padina Popii (2013 m) și am ajuns la Vârful Turnul Pietrei Craiului, la 1914 m. De aici aveam două posibilități de coborâre: pe marcaj cruce roșie spre Padina Șindileriei sau pe bulină roșie, spre Șaua Curmăturii.

Nu știu cât de grea era prima variantă, din ce am ințeles era o coborâre susținută printr-o zonă cu grohotiș, dar știu că cea de a doua variantă a fost dificilă. Coborârea de la Vârful Turnul la Șaua Crăpăturii presupune o descățărare continuă pe zone foarte abrupte. Unele porțiuni sunt prevăzute cu lanțuri dare altele nu. Porțiunile fără lanțuri mi-au pus ceva probleme, erau aproape verticale și destul de inalte. Noroc că erau destule prize, pe care trebuia să le urmăresc printre picioare, să văd exact unde pun vârful bocancului, de care vârf de stâncă să mă agăț sau să mă țin zdravăn. Am fost ajutată și de cei care coborâseră inaintea mea, și care imi indicau unde să pun piciorul sau ce direcție este mai bună. Dacă ar fi plouat ar fi fost foarte greu de parcurs această porțiune. Deși nu pare, descățărarea la munte este mult mai grea decât cățărarea.

După aproape o oră de coborâre am ajuns in Șaua Crăpăturii. De aici nu mai aveam decât să coborâm, prin Valea Crăpăturii, timp de aproape două ore, pe marcajul bandă galbenă.

Deși nu mai prezentat dificultăți tehnice, această coborâre nu a fost una ușoară. Mai bine de o oră am coborât pe serpentine abrupte printr-o zonă de grohotiș. Trebuia să pășești cu mare atenție, ca să nu aluneci. Chiar și așa, tot am căzut de două ori, alunecând in momentele când am crezut că este mai ușor, și nu am mai fost foarte atentă.

După grohotiș am intrat in pădure și după scurt timp am ieșit intr-o poiană mare de unde se vedea șoseaua și mașinile parcate pe lângă ea.

După aproape 11 ore de mers am ajuns la mașini. Am mers aproximativ 11 Km, cu o diferență de nivel de 1500 m. A fost un traseu dificil, solicitant, dar foarte frumos. Munții Piatra Craiului rămân in topul preferințelor mele, depășiți la mică distanță de Munții Făgăraș. Pentru cei cărora le place muntele și au ceva experiență recomand acest traseu, dar numai pe vreme bună și bine echipați (ghete cu talpă rigidă, cască, bețe de trekking). Pentru ceilalți, care preferă traseele mai ușoare sau nu pot face drumeții montane, le propun să parcurgă acest traseu vizual, cu ajutorul fotografiilor atașate.

O drumeție in impărăția stâncilor calacaroase din Piatra Craiului.

Traseu dificil și foarte frumos.

---

VIZUALIZĂRI: 1207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI