Ciocanesti, ”comuna muzeu”

TIPĂREȘTE

Aha! …aici era fisierul…deci n-a plecat nicaieri…mi-era teama c-am gresit computerul…ia sa mai verific odata…”Triluliulu”... Nu! …”Google”…Nu! …”Miss Venezuela”…. Nu!... Iata! …am gasit!

Iata frumoasa pagina principala de un albastru azuriu ca un cer de vacanta ce se reflecta intr-o mare tropicala a site-ului AFA! Ia sa-mi pun mai bine ochelarii, o clipa va rog…sa vad unde am postat eu "motelul Caprioara din Stanceni" si "comuna Ciocanesti" din judetul Suceva…aha! …da, da, …iata-le! …e bine…sa-ncepem asadar…

Drumul nostru. incepe la Stanceni, “din varful patului”, stand cocosati deasupra hartii Romaniei si cautand cea mai scurta cale de acces spre Ciocanesti... Suntem in motelul "Caprioara" din Stanceni, o localitate aflata la limita dintre judetul Mures si Harghita, iar destinatia noastra e inca departe, dincolo de Vatra Dornei, la 200 de km, in judetul Suceava. In acest week-end mergem sa vizitam o “comuna muzeu” a Bucovinei in care am aflat ca se afla buzduganul lui Stefan cel Mare.

La motelul Caprioara vom petrece o jumatate de zi, o seara si-o noapte, dar inainte de-a fi ajuns aici, ne-am delectat cu clipocetul cu sclipiri de Murano al solzilor din helesteul de la Campul Cetatii, loc in care o multime de oameni stau sprijiniti intr-un bat de bambus si-un fir de nailon ore-ntregi…ca sa ce? …ca sa cumpere mai apoi unul sau doi pastravi vii de la cativa meti mai incolo…la kilogram…si sa-i duca apoi la prajit la restaurantul de langa balta de mai sus...

Dar sa incepem cu inceputul, adica cu motelul Caprioara, aflat la 12 km de Toplita, pe drumul inspre Reghin, un motel simpatic si usor de recunoscut, caci “Caprioara” are chiar deasupra intrarii sale niste coarne de cerb. …e-un motel de tranzit, care nu prea ne spune insa nimic…pentru ca e cam gol…o padure deasa apare in spatele lui, padure in care daca intri, simti ca cineva a stins lumina in spatele tau. Cateva capite de fan, lenevesc galbene in fata lui, pe-o pajiste, langa apa si mai lenesa a Muresului. Cativa pitici adusi probabil de la Barsanesti stau nemiscati in fata parcarii…

Hei, Barsanestii! Merit si eu un pitic in iarba din fata blocului meu de la oras, ca am scris despre voi anul trecut, v-am facut niţică “free international publicity”.

Parcarea e larga, mai larga poate si decat Valea Largului unde trebuie sa ajungem maine, poti intra linistit cu oglinzile laterale ale masinii tale mari cat doua urechi de elefant fara sa zgarii nimic, ba poti intra chiar si cu batul de undita de 3 metri legat deasupra portbagajului de-a latul, pentru ca parcarea…e goala. Nu se cazeaza mai nimeni in acest motel, decat eventual cate un TIR-ist obosit, noaptea.

Prin parcare e presarata spartura de cremene care produce un hâşâit sinistru de placuţe de frane expirate. Intram. Dupa ce-i dam fetei de la bar, 75 de lei pentru o camera dubla, fata, care ne zice c-o sa-i dea ea banii receptionerului cand acesta se va intoarce din sat, ne conduce la etaj, pana in camera noastra. Suntem rugati sa scoatem undita de pe portbagajul masinii ca sa nu deranjam TIR-urile ce-o sa mai vina pe-aici. Ne conformam... Femeia de serviciu, a doua persoana intalnita in motel, amabila si ea, ne zice ca au si un garaj "privat", al sefului, care este dus si el pana in sat “cu treburi", si ca putem sa lasam undita, cutiuta cu rame si cizmele de pescuit acolo. Fata de la bar revine insa si ne spune c-ar fi mai bine sa trecem mai intai pe la “spalatoria auto manuala” din fata motelului si sa spalam cizmele. Aceasta e de fapt albia Muresului, aflata la nici 200 de metri in fata motelului, intre doua salcii si se ajunge acolo simplu... trecand pe langa doua capite de fan si-o tufa de scaieti. Ma intreb, oare cum de n-a primit motelul decat doua stele, cand acesta, are-n fata, si-o spalatorie auto?

Apoi a aparut si receptionerul din sat, care s-a scuzat politicos, …ca e ora cand i se-ntoarce acasa vaca de la pascut si azi, cum tot n-au clienti... Acesta este insa un om citit, “un adevarat profesionist” in materie de pescuit sportiv, ne-a soptit chiar in taina, sperand la un mic ciubuc, ca, daca vrem sa prindem ceva peste pe-aici, cei mai buni “cucatzi”, adica viermisori albi, excelenti la mreana si scobar dar mai purin buni la clean, stiuca sau somn, se gasesc in curtea lui Pista bacsi (nenea Pista) de la nr. 219, a saptea casa pe dreapta... E-o gramada de compost mare pentru gradina pe-acolo, pe care Pista bacsi o tine in spatele latrinei. Atata convingere a bagat receptionerul in pledoaria sa despre viermisorii lui albi cu ochii mici si rosii incat eram convins ca tot pestele din Mures s-a obisnuit deja cu gustul “cucatzilor” lui Pista-bacsi si daca "voi da cu mamaliga sau cu musca", n-am nici o sansa...

Eu eram insa bucuros ca urmeaza si un “somn” pe-un pat normal, caci aerul de la Stanceni e tare, aduce cu el mireasma parfumata a brazilor din muntii Bucovinei.

Cum arata camera hotelului? , ... nu mai tin prea bine minte, e mult de-atunci, stiu doar ca am primit o camera la primul (si singurul) etaj, baia era curata, camera era frumoasa, cocheta, inalta, cu mobilier alb, era lunga cat o zi de post si ca eram singurii clienti ai hotelului…Cand raman doar pentru o noapte, in general, nu sunt atent la detalii. Motelul avea si un restaurant elegant, la parter, am servit masa acolo, cascaval pane cu cartofi prajiti, la 35 de lei portia, preturi normale, zic eu, n-am luat insa carne, nu prea avem incredere in restaurantele fara “rulaj”. Apoi, am facut o escapada in padure, pana cand soarele a disparut complet intre doua radacini de brad. Langa parcarea din fata motelului, e-o caruta cu flori, o caprioara de argila si un bucatar burtos, iar mai incolo e-o fantana cu cumpana…in rest nimic…decat liniste…era atata liniste pe-acolo, incat auzeai in iarba, daca ciuleai bine urechile, chiar si melcii cum se cearta intre ei...

A doua zi, o dimineata cu soare, ne anunta ca destinatia noastra va fi un succes fotografic dar nu a fost tocmai asa, aparatul foto s-a descentrat si mi-au aparut unele fotografii cu case fara acoperis.

De la Stanceni, pornim spre “dulcea Bucovina”, un tinut caruia doar cand ii auzi numele incepi sa te simti mai bine si sa te relaxezi. Folosim, dupa lungi dezbateri, varianta Stanceni-Toplita (pe E578), apoi Toplita-Borsec-Tulghs-PoianaTeiului (pe DN15). La Poiana Teiului sau “Poiana Largului”cum i se mai zice pe-aici, loc de popas, unde, dupa ce ai trecut muntii prin Pasul Tulghes, poti vedea “cotele apelor lacului Bicaz” caci te afli chiar la capatul terminus al lacului, la “coada lui”. Vei sti, dupa cantitatea de apa existenta acolo, la coada lacului, daca acel an, a fost un an ploios sau nu. Suntem deci in Muntii Neamtului, admirabil descrisi de Calistrat Hogas. Dupa Poiana Teiului, o bifurcatie ne imbie s-o luam spre dreapta, spre Pipirig, nume cu rezonanta literara, ce-mi aduce aminte de copilaria lui Ion Creanga, dar noi o luam spre stanga, spre Brosteni, localitate care imi aduce aminte de acelasi mare povestitor pentru copii, despre Nica a lui Petre, Smarandita popii si mos Chiorpec Ciubotarul.

“Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la anii copilariei mele si la Ozana cea frumos curgatoare, parca mi se umple inima de bucurie".

O vreme ma insotesc minunatele amintiri din copilarie a lui Creanga, dar nu mult timp, caci ajung in satul Sabasa, loc pe unde a disparut Nechifor Lipan, (mai precis intre satele Sabasa si Suha), cu turma lui de cateva sute de oi cu tot, declansand frumoasa si nemaiintalnita “actiune de urmarie” in stil sadovenian din romanul “Baltagul”. Actiune care ne-a demonstrat inca odata, daca mai era nevoie, destoinicia si tenacitatea femeii simple din Moldova, care o porneste la drum, de una singura, in necunoscut, ca sa-si faca dreptate si sa-si razbune “omul” rapus de doi ciobani necinstiti. De la Poiana Teiului, urmam soseaua DN 17B, pana la Vatra Dornei, trecand printr-un peisaj care-ti da dureri de cap daca n-ai aparat foto si ti le ia daca mai faci si cate un popas la aer curat, peisaj ce te unge la suflet, te incarca cu imagini pe care le gasesti si pe internet, dar nu e totuna! In acest caz mintea omului e imperfecta, ea nu poate niciodata sa-si imagineze in totalitate frumusetea locului decat daca va merge “la fata locului”. De la Vatra Dornei urmam E 58, pana in comuna Iacobeni, centru minier, loc in care am mai fost odata, in anul1977, an cand am terminat facultatea, si am pornit sa vizitez “in avans” cateva comune ce figurau pe lista mea de repartitie. La Dispenasarul din Iacobeni, cineva de-acolo mi-a zis ca prin zona nu prea sunt oameni bolnavi ci mai degraba oameni ”obositi”, munca in adancuri, e grea... Trecem “pasul Mestecanis” intre Muntii Giumalau si Suhard, pe aceeasi E58, ajungem la o alta intersectie, la dreapta e Pojorata, la stanga e pasul Prislop ce duce spre Maramures, spre Borsa. O luam spre stanga pe DN18 si dupa cativa kilometri rasuna deja sipotul frumos curgator al Bistritei Aurii. Dana nu se poate abtine sa nu intre cu picioarele in apa mica, ajunge pana la jumatatea raului din care, odata, demult, locuitorii vaii extrageau nisip aurifer, cernind nisipul cu sita. Dupa fiecare cernere, ramaneai, in cel mai bun caz, cu 2-3 fire din metalul pretios. Stau asa vreo 10 minute si-o astept, poate va apare cu-o pepita ce ne-ar permite sa ne punem macar cauciucuri noi la masina dar nimic…nu ne alegem decat cu cateva fotografii.

Ajungem in final si la Ciocanesti, "comuna muzeu" a Bucovinei. De ce e Ciocanestiul o ”comuna muzeu"? Pentru ca mai fiecare casa de-aici, asa precum ouale din Bucovina sunt frumos incondeiate, asa precum manastirile din Bucovina sunt frumos pictate la exterior si aceste case sunt oranate cu diferite motive populare traditionale romanesti. E-o comuna “unicat” a tarii noastre, in care agroturismul a luat o mare amploare, Dar aici mai intalnesti si cateva legende frumoase printre dealurile abrupte care-ti distrag atentia, facandu-te sa neglijezi soseaua. E greu sa treci repede cu masina prin Ciocanesti. E si pacat, cel mai bine e sa tragi pe dreapta si sa parcurgi comuna “la pas”.

Comuna e situata pe soseaua Iacobeni-Borsa, la 100 de kilometri de orasul Suceava si la 22 Km de Vatra Dornei. La intrare, ea te intampina cu doua mari panouri publicitare ce-ti expun oferta locului, agroturism, o partie de ski, un muzeu in aer liber, festivalul oualor incondeiate din 10-12 aprilie si cel al pastravului din 14-16 august. Comuna se afla situata intre Muntele Suhadului si Obcinile Mestecanisului, pe malul Bistritei Aurii. E-u loc plin de incantare, cu oameni gospodari si linistiti, un loc plin de culori si frumuseti.

Dupa aproape 30 de ani, iata-ma din nou la Ciocanesti. Cine calca odata macar pe aceste meleaguri, revine mereu, atras de legendele si frumusetea locului. Circula mai multe legende pe aici, pe care le afli de la cei ce practica agroturismul. Prima legenda spune ca Muntele Suhard a fost primit de catre Alexandru cel Bun, drept cadou de domnie de la sotia sa Ana, cu ocazia incoronarii sale. Cele mai multe familii din localitate poata numele de “Ciocan”, iar acest nume, a dat nastere unei alte legende…

”Se spune ca pe vremea lui Stefan cel Mare, pe-aici traiau cei mai bun “ciocanari” din Moldova, mesteri ce “bateau si ascuteau” sabiile marelui nostru domitor care n-a pierdut la viata lui decat vreo 2-3 batalii, dar a castigat mai mult de 30 impotriva turcilor si tatarilor. Si asta, se pare ca si datorita artizanilor “ciocanari” din acaesta comuna. Stefan avea mare incredere in ei. Inaintea fiecarei mari batalii, cand ”turcul batea la portile Dunarii”, Stefan dar si Bogdan sau Dragos voieovd, trimiteau cate un convoi cu arme la Ciocanesti spre a fi prelucrate”

O alta legenda spune “ca cel mai bun arcas a lui Stefan a fost pus, de-aici de la Ciocanesti sa traga cu arcul in sus si acolo unde a cazut sageata, domnitorul a ridicat Manstirea Putna, manastire care a fost ridicata de oamenii acestui loc si aurita cu praf de aur din Bistrita Aurie... " Dar legenda are si un sambure de adevar, pe malurile raului Bistrita Aurie, se mai vad si azi movile de pamant, care nu sunt altceva decat movilele de nisip aurifer cernut din apa Bistritei, dupa ce acesta a fost scos din rau.

Mai toate casele “incondeiate” ale “ciocanarilor" au pictate pe pereti motive populare traditionale florale, pe care insa nu le mai gasesti in vreo alta parte a tarii. Le gasesti si pe “iile", camesile si pe bunditelelor satenilor de-aici. Nu de putine ori, printre flori apare si crucea, simbol al credintei. Pana si Primaria din Ciocanesti, cea care a interzis modificarea fatadelor caselor, sprijinindu-i financiar pe cei ce nu aveau posibilitatea de a-si picta peretii caselor a ”dat un exemplu personal”, pictandu-si si ea peretii in acelasi fel.

Dintotdeuna Primaria Ciocanesti a luptat impotriva “chichiurilor” arhitecturale si a poluarii vizuale care exista astazi in unele localitati. Rezultatul? Ciocanesti a fost declarata “comuna-muzeu” iar agroturismul rural, aici, functioneaza din plin, pe tot timpul anului. E-adevarat, Natura i-a ajutat mult pe “ciocanari”. Norocul insa, le surade de obicei, numai celor curajosi... Azi, exista in Ciocanesti si televiziune prin cablu si internet si telefonie mobila dar nimic n-a putut altera in vreun fel sau altul, traditia localnicilor, pastrata neschimbata si nealterata timp de secole. Poate ca aici, la Ciocanesti, a compus Lucian Blaga acel vers ce l-a facut celebru…”Vesnicia s-a nascut la sate”.

La Ciocanesti, de Craciun, de Boboteaza, de Sfintele Pasti, “tot omul” se imbraca in straie de sarbatoare si merge la biserica. Atunci e cel mai frumos! Atunci simti ca te-ai intors cu multi ani in urma, in istorie, si mai ales simti…ca esti roman!

De cateva decenii bune incoace, desi ascunsa printre dealuri abrupte, comuna Ciocansti a devenit o noua perla a Bucovinei in siragul de perele al manstirilor bucovinene, ce nu se afla departe de aici. O perla care incanta ochii si desfata sufletul, un loc unde legendele apar printre pasii ursilor, zborul cocosilor de munte si cel al sagetilor ostenilor lui Stefan. Dar nu numai exteriorul caselor ”ciocanestenilor” e pictat ci si interiorul lor, unde veti intalni, camasi inflorate, bundite si catrinte, purtate din mosi-stramosi.

In mijlocul comunei, o poarta impresionanta, desprinsa parca din lumea lui Gulliver, iti atrage atentia. E-un muzeu in aer liber, in care poti admira “ghioaga si buzduganul” lui Stefan cel Mare. Ei, ei…daca aceastea erau ustensilele de lupta ale celui mai mare domnitor moldovean, atunci Stefan trebuia, cu coroanalui lui de aur, sa zgarie coama norilor, precum o fac astazi sute de blocuri din New York.

Si intr-adevar, Stefan a fost un gigant, el se inalta, cel putin in constiinta moldovenilor care-l venerau si a turcilor care-i stiau de frica, pana-n nori!

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 5700 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI