Început de aventură: Islamabad - Besham - Chilas

TIPĂREȘTE

După ce am vizitat orașul Islamabad, ne-am trezit dis de dimineață, am luat micul dejun și am plecat la drum. De-abia acum începea aventura adevărată în Pakistan.

Aveam de parcurs un drum lung. Prima noastră destinație de tranzit era orașul Besham. Distanța dintre Islamabad și Besham era de 270 de kilometri pe care i-am parcurs în patru ore și jumătate. Orașul Besham este un oraș din districtul Shangla Acesta este situat pe malul drept al râului Indus.

Orașul Besham este situat la intersecția autostrăzii Karakorum care leagă Khyber Pakhtunkhwa și Punjab cu Gilgit Baltistan și traversează în Xinjiang din China.

Din punct de vedere istoric, locul a fost casa multor pustnici budiști, precum și a unei comunități hinduse. Am fost nevoiți să trecem prin Besham pe autostrada Karakorum către Hunza și Gilgit, deoarece ruta alternativă prin Valea Khagan este adesea blocată din cauza ninsorilor abundente.

Nu am stat prea mult prin acest oraș de tranzit. Doar am servit masa într-un local ad hoc al unor localnici. După masă am observat un pic viața localnicilor și ne-am delectat privirea cu o caravană de cămile care aveau și bebeluși! Timpul se scurgea implacabil așa că după numai vreo două ore am purces la drum, către următorul oraș de tranzit, Chilas unde aveam să și înnoptăm!

Evident drumul până la Chilas a fost mult mai greu deoarece am intrat de așa numită autostradă Karakorum/ Aveam de parcurs doar vreo două sute de kilometri pe care i-am făcut în mai bine de șase ore. Drumul era greu și erau și o mulțime de posturi de control, unde era musai să oprim și să prezentăm documentele la control, atât pașapoartele cât și vizele aferente, care erau pe niște coli A4.

Pe lângă autostradă curgea râul Indus cel mai mare și cel mai important fluviu din Pakistan. Acesta izvorăște din Tibet de la 5300 metri altitudine, parcurge nord vestul Indiei și străbate lanțul munților Himalaya, separă munții Hindukush de Himalaya, se îndreaptă spre SSV, curge pe teritoriul Pakistanului, prin câmpia Indo gange, trece prin Dera Ismail Khan, Sukkur și Hyderabad (Pakistan) și se varsă printr-o deltă de 8.000 km² în Marea Arabiei. Indusul a avut o importanță majoră pentru Asia de Sud încă din vremurile antice. Este menționat în Biblie ca fluviul care izvorăște din Rai, alături de Nil, Eufrat ș i Tigru. Pe teritoriile pe care a înflorit civilizația de pe valea Indului, au fost ridicate acum 5.000 de ani unele din cele mai vechi orașe din lume. Astăzi, numai tehnica avansată a sistemelor de irigații permite transformarea pământurilor regiunii în ogoare fertile, dar, cu 5.000 de ani în urmă, localnicii cunoșteau deja sistemele de irigație și își construiau casele pe piloni pentru a le proteja de inundațiile cauzate de revărsările fluviului.

Indusul, cel mai lung curs de apă din Asia de Sud, își începe călătoria sub numele de Sengge Chu, în Munții Gangdise Shan din lanțul Trans Himalaya. Izvoarele sale se află pe teritoriul Chinei, nu departe de granița cu Nepalul. Fluviul șerpuiește apoi pe teritoriul brăzdat de râpe adânci al fostului Regat al Kashmirului (în prezent disputat de India și Pakistan), care aparține acum în mare măsură Indiei[2]. La granița dintre cele două state se strecoară printre Munții Hindukush și Munții Himalaya și ocolește pe la nord Vârful Nanga Parbat (8.125 m), spaima tuturor alpiniștilor. În apropiere de Attock, fluviul scapă, în sfârșit, din corsetul munților. El parcurge teritoriul Pakistanului pe o distanță de 1.000 de kilometri. Deoarece orașele importante ale acestei țări sunt înșirate pe cursul fluviului, se poate afirma fără exagerare că Indusul este "aorta" Pakistanului. Astfel de comparații nu sunt bine primite în India, aflată de multă vreme în conflict cu statul vecin]. În apropierea orașului Hyderabad din sud, apele Indusului formează o deltă uriașă. Karachi, cel mai mare oraș din țară și principalul port al fluviului, este situat la marginea de nord-vest a deltei.

Șoseaua Karakorum pe malul acestul râu învolburat își are drumul. Autostrada Karakoram cunoscută prin inițialele KKH, cunoscută și sub numele de N-35 sau National Highway 35 sau China Highway este autostrada națională care se întinde de la Hasan Abdal din provincia Punjab din Pakistan până la pasul Khunjerab din Gilgit-Baltistan, unde trece în China și devine China National Highway 314. Autostrada leagă provinciile pakistaneze Punjab și Khyber Pakhtunkhwa plus Gilgit-Baltistan cu regiunea autonomă uigură Xinjiang din China. Autostrada este o atracție turistică populară și este una dintre cele mai înalte drumuri asfaltate din lume, trecând prin lanțul muntos Karakoram la o altitudine maximă de 4.714 m (15.466 ft).) lângă pasul Khunjerab. Datorită altitudinii sale mari și a condițiilor dificile în care a fost construit, este adesea denumit A opta minune a lumii. Autostrada este, de asemenea, o parte a autostrăzii asiatice AH4.

Autostrada Karakoram, cunoscută și ca Autostrada Prieteniei în China, a fost construită de guvernele Pakistanului și Chinei în strânsă colaborare. Probabil chinezii cu banii și pakistanezii cu forța de muncă. Oricum se spune că foarte mulți oameni au plătit cu viața munca la această autostradă de la înălțime. A fost începută în 1962 și a fost finalizată și deschisă publicului în 1978. Pakistanul a favorizat inițial rutarea prin pasul Mintaka. În 1966, China, invocând faptul că Mintaka ar fi mai susceptibil la atacuri aeriene, a recomandat în schimb pasul Khunjerab, mai abrupt. Aproximativ 810 pakistanezi și aproximativ 200 de muncitori chinezi și-au pierdut viața, mai ales în alunecări de teren și căderi, în timp ce construiau autostrada. Peste 140 de muncitori chinezi care au murit în timpul construcției sunt îngropați în cimitirul chinez din Gilgit. Exact ce spuneam mai devreme și astea sunt doar datele oficiale.

Traseul KKH urmărește una dintre numeroasele căi ale străvechiului Drum al Mătăsii. Chiar am observat undeva sus pe muntele abrupt urme ale vechiului, celebrului și periculosului drum al mătăsii. Romanul și aventurile lui Marco Polo mi-a făcut copilăria mult mai frumoasă și de-atunci am visat să ajung vreodată pe urmele lui.

Pe partea pakistaneză, drumul a fost construit de FWO (Frontier Works Organisation), angajând Corpul de Ingineri al Armatei Pakistanului. Filiala inginer-șef a armatei pakistaneze a finalizat un proiect care documentează istoria autostrăzii. Cartea Istoria autostrăzii Karakoram a fost scrisă de brigadierul (pensionar) Muhammad Mumtaz Khalid în două volume. În primul volum, autorul discută despre pământ și oameni, despre sistemul de comunicații preistoric din zonele nordice, despre necesitatea unei legături rutiere pe orice vreme cu Gilgit, și construcția drumului din Valea Indusului. Al doilea volum înregistrează evenimentele care au condus la conversia drumului din Valea Indusului la autostrada Karakoram, dificultățile în construcția acesteia și rolul Corpului de Ingineri al Armatei Pakistanului și al omologilor lor chinezi în construcția sa.

Dar astea sunt doar date tehnice! Ce pot spune eu despre autostrada Karakorum? Ei bine aceasta nu este chiar o autostradă așa cum o cunoaștem noi. Este doar un drum pe două benzi situat pe munte la mare înălțime. Strada este pe multe porțiuni destul de îngustă.

Autostrada Karakorum este un drum extrem de periculos. Este un fel de Transfăgărășan la puterea 100. Diferența dintre cele două este însă dată de periculozitate. Parapeți de protecție există doar pe mici porțiuni. Nu o dată șoferul microbuzului a trecut la doar juma de metru de prăpastie.

Apropo din ceea ce am văzut io pe acest drum toți șoferii sunt profi sunt un fel de șoferi ai iadului. Nu o dată mi-am făcut cruce când am văzut cum au trecut unul pe lângă altul pe această șosea îngustă și atât de periculoasă. Orice greșeală sau orice pană de cauciuc putea să te arunce în prăpastie în apele învolburate ale Indusului.

Autostrada Karakoromul este a treia atracție majoră a Pakistanului și este descrisă a fi una dintre cele mai frumoase atracții turistice din Lume. De pe această autostradă se pot ataca cei cinci optmiari din Pakistan și de aceea sunt mulți temerari care călătoresc pe ea.

O să mai vorbesc despre această autostradă și în articolele următoare dat fiind că am parcurs ceva drum pe ea și am văzut multe lucruri interesante.

Principalul vâr de munte pe care l-am admirat în prima noastră parte a traseului pe autostradă a fost vârful Nanga Parbat. Acesta este al nouălea vârf ca înălțime de pe Pământ și al doilea ca înălțime din Pakistan. Nanga Parbat înseamnă „Muntele Golaș” , în hindi parbat derivă din parvata ce înseamnă „munte” . Este considerat între alpiniști ca unul dintre piscurile de peste 8.000 de metri altitudine, cele mai grele de escaladat. În contrast cu Muntele Everest, chiar "ruta convențională Kinshofer" este foarte dificilă din cauza pantelor mari și pericolului avalanșelor, care au dus la 61 de accidente mortale. Posibilitatea de a muri la escaladarea acestui munte este considerată de trei ori mai mare decât cea a urcării Everestului.

În anul 1997, ca parte a unei expediții internaționale, Mihai Cioroianu a reușit ascensiunea în premieră românească a vârfului Nanga Parbat, de 8125 metri. Victoria a fost dedicată celor căzuți în anul 1996 pe acest munte - Răzvan Petcu și Gabi Stana, membri ai primei expediții în întregime românească care a atacat vârful Nanga Parbat.

În data de 19 iulie 2013 echipa integral românească formată din Zsolt Török, Marius Gane, Aurel Sălășan, Teo Vlad și Bruno Adamcsek a reușit în ascensiunea muntelui Nanga Parbat, pe fața Rupal, pe ruta Schell. Nu au folosit oxigen suplimentar sau șerpași, participanții echipând ei singuri integral ruta. Cucerirea celui de-al nouălea optmiar al lumii s-a realizat pe un traseu care a durat mai bine de o lună, de la data plecării din București spre Pakistan. Echipa românească a fost și singura care a rămas pe munte în ultima parte a traseului, ca urmare a tragediei din 23 iunie, în care 11 alpiniști străini au fost uciși într-un atac terorist asupra taberei Diamir, situată pe celălalt versant al muntelui. Periculoasă zonă din mai multe puncte de vedere.

Doar că noi nu venisem să cucerim muntele Nanga Parbat ci doar să ne bucurăm un pic ochii de priveliștile senzaționale. Șoseaua Karakorum șerpuia printre acești munți înalți. De-a lungul râului indus am admirat inovația și curajul acestor oameni de a traversa răul pe poduri pietonale improvizate. Unii se deplasau pe un cablu pe un scăunel cu forța brațelor. Alții treceau poduri foarte instabile în bătaia vântului care aveau podețe din loc în loc. Am traversat și noi un asemenea pod, dar despre asta o să vorbesc într-un articol următor.

Seara târziu am ajuns în Chilas unde ne-am cazat. Chilas este un oraș de tranzit și este capitala diviziei districtului Diamer situat în Gilgit-Baltistan, Pakistan, pe râul Indus. Face parte din Drumul Mătăsii conectat prin Autostrada Karakoram. Nu am văzut foarte mult din acest oraș de tranzit deoarece am ajuns seara târziu și am plecat dimineața devreme. Totuși când ne-am trezit dimineața nu ne-am putut abține să ne bem cafeaua pe malul Indusului la poalele maiestoșilor munți din apropiere.

Așa s-a încheiat această zi grea în care am fost numai pe drumuri. Am făcut cunoștința u acest atât de periculos drum Karakorum Highway. Dacă într-o parte era prăpastie în parte cealaltă era pietrosul munte abrupt, de unde nu o dată am văzut căzând bolovani. De multe ori strada era aproape blocată de un asemenea bolovan. Noi am avut noroc! ; -)

priveliștea care ni se înfățișa în fața ochilor era senzațională.

micile obiecți au fost pentru că drumul a fost extrem de obositor. Șoseaua în unele locuri arăta că după bombardament și rinichii noștrii au avut ceva de suferit.

---

VIZUALIZĂRI: 300 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI