ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2022
DURATA: 14 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTA MEDIE REZULTATĂ
85.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
[fb]
TIMP CITIRE: 5 MIN

Ce e mai periculos: avionul ori mașina?

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Am început lungul drum spre casă

Evident cu multe peripeții! Acestea au fost doar începutul lor! ; -)

Seara ne-am luat la revedere de la ghidul și de la șoferul nostru, care ne-au dus atâtea zile în siguranță cu microbuzul pe șoșelele periculoase ale țării. Ei urmau să se întoarcă în Lahore. Noi în schimb trebuia să luăm avionul de dimineață spre Karachi, ultimuloraș din periplu nostru pakistanez. Numai că socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg.

Unul din băieții lui mister Akhtar, proprietarul pensiunii ce ne-a găzduit în Skardu, lucra chiar la aeroport. Aeroportul din Skardu este un aeroport foarte mic. Acesta are două piste de doar 3600 de metri lungime. Este situat la altitudinea de 2500 de metri și asta nu e tot este înconjurat de munți de peste 7-8000 de metri.

Toate astea plus inerenții curenți din zonă fac dificilă atât aterizarea cât și decolarea avioanelor de pe această pistă. În ziua respectivă erau doar două curse, una Lahore Skardu-Karachi și una retur. Doar că nu se știe în nicio zi sigur, dacă această cursă se ține.

Am stat dimineață ca pe ghimpi la pensiune. Băiatul lui Akhbar ne ținea la curent cu evenimentele în desfășurare. Până la ură într-un târziu s-au hotărât să decoleze din Lahore spre Karachi cu escală aici la noi în Skardu.

Așa că ne-am îmbarcat în două jeep-uri de la pensiune și am purces spre aeroport. Aici am dat de un mic aeroport în aer liber. Sala de așteptare era pur și simplu afară. Cu toții așteptam același avion. După câteva ore chinuitoare de așteptat afară în soare suntem anunțați să mergem să predăm bagajele de cală și să primim biletele de îmbarcare. Zis și făcut. Chiar eram bucuroși că într-un final o să plecăm de acolo și o să avem parte de un zbor palpitant.

În timp ce stăteam în interiorul aeroportului cu biletele în mână și așteptam să ne îmbarcăm vedem cum avionul nostru încearcă să aterizeze și nu reușește. Asta cu toate că afară era senin era soare, doar bătea puțin vântul. Mai încearcă o dată cu același rezultat și apoi suntem invitați să mergem să ne ridicăm bagajele, pentru că ziua noastră de zbor este total compromisă.

Așa că n-am avut de ales și ne-am întors la hotel. Eram destul de îngrijorați pentru că peste doar trei zile aveam zborul spre casă și noi eram blocați undeva în munții Pakistanului. Aveam doar două variante a doua zi să mai încercăm o dată să ne îmbarcăm sau să plecăm dis de dimineața spre Islamabad și de acolo să zburăm spre Karachi. Am ales această a doua variantă împreună cu ghidul nostru, chiar dacă ultima parte a excursiei prin împrejurimile orașului Karachi era compromisă. De fapt a fost un pic mai complicat decât atât dar despre asta o să povestesc mai târziu.

Ziua era deja pierdută așa că am avut program liber prin orașul Skardu! Noaptea a fost foarte grea pentru mine, am tușit încontinuu de ziceam că pur si simplu îmi dau duhul. Norocul meu a fost că aveam patul la geam și cu toate că era foarte frig afară, mi-am pus perna pe pervaz și așa am reușit să respir aer curat și să trec peste această noapte. Cert e că vroiam să plec de acolo cât mai repede posibil. Dis de dimineață, mai exact la ora șase ne-am îmbarcat într-o mașină a pensiunii destul de veche și incomodă și am purces la drum spre capitala Islamabad.

Urma un lung drum de nu mai putin de 600 de kilometri prin munții Pakistanului și pe drumurile acestuia. Am mers pe ruta Skardu- Babusar Pass sau Babusar top- Naran- Kaghan Valley Islamabad.

Babusar Pass sau Babusar Top (altitudine 4.173 metri sau 13.691 picioare) este un pas muntos din Pakistan, la nord de Valea Kaghan, pe autostrada Karakoram (KKH). Este cel mai înalt punct din Valea Kaghan, care poate fi ușor accesibil cu mașinile.

Pasul Babusar conectează Khyber Pakhtunkhwa cu Gilgit-Baltistan. Este una dintre cele mai periculoase rute din Pakistan. În fiecare an, aici se întâmplă multe morți din cauza versanților muntoși, care sunt printre cei mai periculoși din lume. Cel mai frecvent motiv al morții este defectarea frânei mașinilor, din cauza lipsei de experiență a șoferilor.

Cam despre asta a fost vorba preț de multe ore din această zi atât de grea. Abia pe la 10 seara am parcat în fața hotelului din Islamabad. Nu vreți să știți cât de înțepenit eram și cât de obosit. Felicitări șoferului care a condus foarte bine, chiar cu viteză, altfel probabil am fi ajuns tocmai dimineața. A fost o rută grea, aglomerată tare pe niște șoșele extrem de periculoase. Bine că am scăpat cu bine din această experiență. Parcă aș fi preferat să zbor chiar de pe aeroportul din Skardu.

După o noapte foarte odihnitoare la hotelul din Islamabad la 7,30 dimineața am plecat relaxați spre aeroportul din Islamabad. Aici am luat o cursă locala care în vreo două ore ne-a dus până la punctul final al unora dintre noi în această excursie respectiv în orașul Karachi.

Despre ultima zi în orașul Karachi o să vă povestesc în alt articol în care sper să închei în sfârșit seria Pakistan. Mi-a luat mai bine de șase luni să povestesc ceea ce am făcut acolo în două săptămâni. Cam mult, nu?


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

drumul spectaculos nimic de zis


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

doar că a fost foarte lung si foarte obositor

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 20.10.22 13:29:28
Validat / Publicat: 20.10.22 14:30:44
VIZUALIZĂRI: 205INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Argentina, Bahamas, Brazilia, Chile, China, Dubai, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Republica Dominicană, Rusia, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 la Babusar top
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

robert [20.10.22 13:59:58] »

rog https://www.youtube.com/watch?v=4-43lLKaqBQ&list=RDMM4-43lLKaqBQ&start_radio=1

mersi frumos!

webmasterX [20.10.22 14:30:33] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Michi [20.10.22 15:52:34] »

@robert: Frumos, adrenalină, se vede că ai sânge în instalaţie.

robertscris / TELEFON [20.10.22 16:55:28] »

@Michi: doar un pic. Mersi frumos!

doinafil [20.10.22 23:40:27] »

Avionul sau mașina?! Acolo, în Pachistan, se pare că amândouă implică riscuri. Tu ai fost norocos cu mașina aia despre care spui că pe acolo pe unde ai umblat sunt multe accidente, unele chiar mortale!

Cu toate peripețiile prin care ai trecut în această aventură pachistaneză cred „că ți s-a cam luat” de zonele prea înalte, unde respirația ( și nu numai!) ți-a jucat feste!

Bine că ai juns sănătos acasă și că ne-ai povestit și nouă cam cum este pe-acolo!

Felicitări!

robert [21.10.22 09:35:55] »

@doinafil: sincer nu prea mi-a priit această aventură pakistaneză. Nu am depistat care au fost motivle poate altitudinea, poate praful, poate rau niste plante ce mi-au declanșat o urâtă criză de astm. Chiar nu știu ce a fost. Covid sigur nu a fost pentru că m-am testat și nici altcineva din grup nu a avut vreo problemă. Cert este că m-a mai sâcâit vreo două săptămâni tusea asta nenorocită!

De tăiat mie nu mi se taie niciodată, ba din contră cu cât sunt mai multe opreliști cu atât vreau mai tare să le depășesc.

Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu

mishu [24.10.22 16:14:11] »

@robert: Am apucat sa citesc articolul tau la postarea lui insa atat, mi-am lasat placerea de a-l savura la intoarcerea acasa.

Mi-a luat mai bine de șase luni să povestesc ceea ce am făcut acolo în două săptămâni. Cam mult, nu?

daca tie ti-a luat 6 luni sa povestesti, ce mai contau cateva zile ca sa comentez si eu.

Nu stiu ce sa iti spun, eu zic ca daca ati mers cu masina ati mai vazut una alta, pe de alta parte cred ca deja ti se luase (din cauza de tuse) si numai chef nu mai aveai, oricum, important este ca ati revenit cu bine si acum totul face parte din poveste.

Felicitari, votat cu mare drag.

robert [24.10.22 18:13:11] »

@mishu: evident starea mea de sănătate mi-a făcut mari probleme și nu am mai putut să mă bucur așa de mult de excursie. Dar până la urmă ăsta este unul din riscuri pe care ți-l asumi, în mod special când pleci în țări exotice și îndepărtate!

Mulțumesc frumos de vizită si comentariu! Chiar te dădusem absentă când am strigat catalogul! ; -)

mishu [24.10.22 18:19:25] »

@robert: Absenta motivata! In curand pe ecrane... nu peste 6 luni, ci peste vreo 2 articole

robertscris / TELEFON [24.10.22 18:24:54] »

@mishu: super! Abia aștept!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Michi, mishu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2023 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0725591182709 sec
ecranul dvs: 1 x 1