Lespezi și Cornul Călțunului - pe două vârfuri semețe din Masivul Făgăraș

TIPĂREȘTE

Pentru că în ultima perioadă am citit pe AFA mai multe impresii despre drumeții, m-am hotărât să scriu prezentul articol pe aceeași temă. Drumeția pe care urmează să o detaliez este una dintre cele mai frumoase și este, cu siguranță, cea mai dificilă din acest an. Munții Făgăraș au reprezentat destinația noastră de la finalul lunii iulie, iar ținta aleasă a fost zona de creastă, mai precis două vârfuri semețe din România: Lespezi și Cornul Călțunului.

Pentru o mai bună înțelegere a ceea ce voi prezenta, trebuie spus că în țara noastră există 13/14 vârfuri de peste 2500 de metri înălțime: Peleaga și Păpușa în Masivul Retezat; Parângul Mare în Masivul Parâng; Moldoveanu, Viștea Mare, Negoiu, Lespezi, Cornul Călțunului, Dara, Hârtopul Darei și Vânăt (o) area lui Buteanu în Munții Făgăraș; Omu și Bucura Dumbravă (numit și Vârful Ocolit) în Masivul Bucegi. După unele păreri, pe această listă selectă intră și Vârful Capul Morarului (2501 metri) din Bucegi, dar în jurul lui sunt opinii pro și contra, întrucât se află aproape de Omu și nu arată ca un vârf distinct, ci mai degrabă ca un dâmb, fără o diferență de nivel semnificativă față de mult mai cunoscutul său vecin.

Să revenim la drumeția noastră către coloșii Lespezi și Cornul Călțunului! Cele două vârfuri sunt uneori numite” gemenii Făgărașului” , alții spun că reprezintă un vârf dublu, cert este că priveliștile sunt grozave de acolo de sus dacă ai parte de o zi frumoasă. Oricum, este indicat să arunci o privire la prognozele meteo pentru o astfel de drumeție, altfel s-ar putea să ai parte de surprize majore, nu neapărat plăcute!

Traseul nostru către cele două vârfuri a pornit din zona Piscul Negru de pe Transfăgărășan, iar marcajul urmărit a fost” punctul roșu” atât la urcare, cât și la coborâre. Pe site-urile de specialitate, această drumeție este considerată una medie ca dificultate, pentru noi a fost dificilă. Dar am reușit să atingem vârfurile și să revenim cu bine la punctul de plecare, poate cel mai important lucru!

Drumeție Piscul Negru - Vârful Lespezi; Vârful Cornul Călțunului și retur - reperele temporale și alte informații:

Ora 07.20 - plecarea din parcarea de la Piscul Negru.

Ora 08.20 - am ieșit din pădure în golul alpin; ne apropiam de stâna din Lespezi.

Ora 08.30 - eram la stână. Am mai urcat câteva minute și am luat o pauză de 15 minute.

Ora 12.00 - am ajuns la bolovanul de sub Vârful Lespezi și am luat o pauză de vreo 35 de minute. Acolo am mâncat.

Ora 13.45 - Vârful Lespezi! Uraaa!

Ora 14.10 - am plecat spre Cornul Călțunului; am ajuns pe acest al doilea vârf în 20 de minute, pe traseu nemarcat, expus, dar totuși vizibil.

Ora 14.30 - Vârful Cornul Călțunului! Din nou, uraaa!

Ora 15.00 - am revenit pe Lespezi și am început coborârea pe același traseu.

Ora 15.35 - am lăsat în urmă bolovanul de sub Lespezi.

Ora 17.20 - am revenit la stâna din Lespezi.

Ora 18.20 - final de drumeție.

11 ore dus-întors și o diferență de nivel semnificativă - circa 1320 de metri pe sens, având în vedere că zona Piscul Negru se află la aproximativ 1200 de metri altitudine.

Am parcurs cam 10 kilometri dus-întors, distanța este relativ mică, dar urcarea continuă, de multe ori cam abruptă, ne-a stors de vlagă. Pe acest traseu nu am găsit vreo sursă de apă!

Știam dinainte la ce urma să ne înhămăm, așa că am căutat să fim cât mai aproape de intrarea în traseu, pentru a pleca dis-de-dimineață către vârfuri. Ne-a ieșit parțial, am dormit o noapte la cort pe Transfăgărășan, la câțiva kilometri mai sus de Piscul Negru. Ne-am trezit puțin înainte de ora 06.00, doar că am mai zăbovit până am strâns cortul (parțial strâns, mai bine zis mototolit în portbagaj):)

Cert este că pe la ora 07.00 ne aflam la Piscul Negru, unde ne-am echipat corespunzător. Am încălțat bocancii, am luat cu noi cinci litri de apă, am luat fluier, haine largi, pelerine de ploaie, șepci, mâncare în rucsac, bețe de drumeție și am pornit la drum. Poteca și-a arătat imediat intențiile: după câțiva pași am început să urcăm, iar această urcare continuă avea să se sfârșească tocmai pe Lespezi! Ufff! Greu la deal...

Am trecut pe lângă o construcție părăsită (pare a fi intrarea într-o mină sau ceva de genul ăsta) și am stat cu ochii după marcaje, în vreme ce poteca urca susținut printre copacii falnici. Denumirea de Lespezi și-ar putea găsi o explicație și prin faptul că poteca este aproape peste tot acoperită cu pietre mai mici sau mai mari, ceea ce necesită o atenție sporită. În fine, am mai trecut printr-o poieniță, am mai oftat un pic, am mai ocolit un trunchi de copac căzut și iată-ne în golul alpin cam după o oră de la plecare! De acolo practic începea greul, chiar dacă vârful se vedea deja!

Am mai urcat vreo câteva minute și am trecut cu grijă pe lângă stână, încercând să nu deranjăm dulăii aflați în partea opusă a țarcului. Chiar dacă oile erau plecate, la stână mai erau vreo doi căței, dar și un cioban. Nu am avut nicio problemă, astfel că ne-am văzut încetișor de drum. Cu fiecare pas făcut, în spatele nostru priveliștea se deschidea tot mai mult. Încurajați de vremea excelentă și mângâiați de un vânt domol, am tot urcat pe Piciorul Lespezilor. După vreo două ore de la plecare am început să facem pauze scurte și destul de dese, iar printre tufișurile din jur mai ocheam câte o afină. Până pe vârf, acest traseu alternează porțiunile înclinate cu cele mai domoale, însă peste tot se urcă. Soarele ardea destul de tare, doar că am avut noroc pentru că am mai găsit stânci uriașe în lateralul cărora ne bucuram de un pic de umbră.

Pe traseu ne-au depășit câțiva iubitori ai muntelui cu o condiție fizică mai bună, dar nu a fost vreo problemă! Noi nu ne propusesem să batem vreun record, pur și simplu am vrut să vedem dacă putem atinge vârful.

După mai bine de patru ore de la plecare, am ajuns la prima zonă mai expusă a traseului și anume bolovanul de sub Lespezi. Din ceea ce am mai citit, acest obstacol se traversează iarna prin escaladare, iar vara se ocolește prin partea dreaptă. Este o porțiune nu foarte dificilă, dar unde trebuie atenție sporită întrucât hăul este la doar un pas greșit distanță. Ne-am cățărat puțin, am coborât abrupt câțiva pași și iată-ne trecuți cu bine de imensul bolovan!

Era timpul pentru o nouă pauză, mai ales că stânca ne-a oferit un loc la umbră chiar după ce am depășit-o. Am stat acolo mai bine de 30 de minute, am mâncat, am băut apă și ne-am refăcut cât de cât forțele. În dreapta noastră se vedea tot mai mult din zona de creastă, inclusiv cunoscutul pisc Lăițel, cel care îi pune la încercare pe drumeții care” atacă” Negoiu dinspre Bâlea.

În fața noastră se arăta impunătorul Lespezi, parcă tot mai stâncos și mai arogant, părând a ne transmite că nu se va lăsa ușor cucerit! Și așa avea să fie, căci ultima porțiune este cea mai abruptă dintre toate, iar noi eram foarte obosiți; cu toate acestea, am reușit să ajungem pe Lespezi, lângă roza cea verde, un simbol al acestui pisc. În acest timp, norii s-au cam adunat deasupra noastră, dar prognoza s-a confirmat, în sensul că am scăpat neplouați.

Ne-am odihnit puțin, am schimbat câteva impresii cu alți patru turiști aflați pe Lespezi în acel moment și apoi am început sesiunea de fotografii. Era probabil unul dintre acele momente” o dată-n viață” , așa că nu ne-am zgârcit cu pozele. Am mai făcut câțiva pași în dreapta deoarece știam că ceva fain se ascunde la marginea hăului - este vorba despre frumosul lac Călțun (aflat la 2135 de metri altitudine). Lacul are suprafața de 7751 metri pătrați, dar privit de la peste 2500 metri altitudine părea un strop albastru într-o lume de piatră.

Roza Vânturilor, simbolul Vârfului Lespezi, este un monument ridicat în data de 15 mai 2005, ce pune în evidență altitudinea maximă a piscului, respectiv 2517 metri. Apare și aici o discuție, întrucât la vreo doi metri este trecută cu vopsea altitudinea de 2522 de metri (pe care am mai întâlnit-o prin diverse surse de informare). Poate cineva care știe mai multe amănunte ne-ar putea lămuri...

Tot de pe Lespezi pot fi admirate Cornul Călțunului, impunătorul Negoiu (al doilea vârf din România după Moldoveanu), iar în direcția opusă am recunoscut Vânăt (o) area lui Buteanu, dar și trapezul Viștea Mare-Moldoveanu. Se vedea chiar și o parte din lacul de acumulare Vidraru!

Trecerea de pe Lespezi pe Cornul Călțunului (porțiune expusă, nemarcată)

Consider că pasajul nu trebuie abordat de către cei care au rău de înălțime! Pentru că ajunsesem atât de aproape de încă un vârf semeț, am zis să îl” atacăm” , să vedem dacă ne iese... Întrucât soția era în continuare foarte obosită, a ales să rămână pe Lespezi, iar eu și cu băiatul ne-am înarmat cu foarte multă atenție și am pornit către Cornul Călțunului. Cele două vârfuri sunt despărțite de o spintecătură, dar se poate ocoli cumva pe la baza ei pentru a ajunge pe Cornul Călțunului.

Am coborât preț de câteva minute oarecum perpendicular pe Piciorul Lespezilor, apoi am dat peste niște momâi (grămezi de pietre) care ne-au ajutat să ne orientăm mai bine. Chiar dacă zona este înclinată, am parcurs-o relativ repede cu cel mic de mână; consider că atunci când stâncile sunt umede, zona prezintă un real pericol pentru oricine, indiferent de experiență.

Am ajuns apoi la un pasaj care ne-a condus în hornul dintre cele două vârfuri și de acolo am urcat prin stânga, ajungând destul de repede pe Cornul Călțunului. Ei bine, aș spune că acestui vârf i s-ar potrivi și mai bine denumirea de Lespezi! Zici că a avut loc o explozie acolo, vârful este format exclusiv din bucăți uriașe de stâncă, împrăștiate în toate direcțiile.

Au urmat bineînțeles pozele cu indicatoarele de vârf, acestea menținând controversa de pe Lespezi; un indicator spunea că ne aflăm la 2505 metri, iar celălalt la 2510 metri altitudine. Mă rog, important e că ne aflam la 2500+ :)

Am admirat încă o dată frumosul lac Călțun, apoi Negoiu, în timp ce mami ne făcea cu mâna de pe Lespezi. Nu am zăbovit mai mult de câteva minute pe Cornul Călțunului și ne-am întors pe Lespezi folosind același pasaj de trecere dintre vârfuri.

Coborârea de pe munte nu a fost deloc ușoară, chiar dacă am ieșit mult mai bine cu timpul. O bună bucată ne-am temut și de ploaie, ceea ce ne-a făcut oarecum să fim mai sprinteni, dar oboseala își spunea cuvântul, astfel că pe ultima parte ne pierdusem elanul. Când ne-am apropiat de stână am observat că oile reveniseră acolo, dar încă o dată cățeii ne-au dat pace, chiar dacă ne văzuseră. Probabil că sunt obișnuiți cu turiștii, deși nu m-aș baza niciodată pe asta!

Deoarece norii acoperiseră aproape complet cerul, iar în depărtare se auzeau tunete înfundate, am intrat în pădurea întunecată cu speranța cu mașina nu mai este chiar așa departe. Porțiunea a fost ciudată, am parcurs-o cu teamă și vorbind întruna, fluierând uneori, fiindu-ne frică să nu ne apară cumva Moș Martin în cale. Am avut iarăși noroc, ursul ne-a scutit de alte emoții și nu a apărut, iar zgomotul mașinilor aflate în trecere pe Transfăgărășan ne-a spus că suntem aproape de final. Așa avea să fie, în câteva minute eram la mașină, rupți de oboseală, cu gleznele și cu genunchii praf, dar hei! tocmai ce coborâsem de pe Lespezi!

Concluzii - Pentru noi a fost o adevărată provocare” să ne luăm la trântă” cu un asemenea traseu. Nu suntem chiar începători, dar nici nu suntem foarte antrenați, facem acest lucru din plăcere și încercăm mereu să ridicăm ștacheta. După cum am mai spus, a fost o drumeție grea, însă zona de creastă din Făgăraș dă dependență, așa că nu ar fi exclus să ajungem pe acolo din nou în următorul an.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 725 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI