Lespezi Reloaded

TIPĂREȘTE

Fără să fi planificat, s-a nimerit să merg pe Vârful Lespezi, unul dintre vârfurile Carpaților cu inălțime mai mare de 2500 m, în aceeași zi ca și in 2023, pe 24 ianuarie. Anul trecut, când am ajuns pe vârf, am spus că nu voi mai urca le Lespezi, că este prea greu din punct de vedere fizic. Trebuie să urci 1300 m, continuu, fără porțiuni mai line. Dar, mi-am adus aminte de peisajele superbe văzute pe parcursul urcușului sau de pe vârf și mi-am spus ca trebuie să  mai merg încă o dată. Nu am fost în cea mai bună formă a mea din punct de vedere fizic, o răceală rebelă m-a împiedicat să mă mai antrenez cu cel puțin 10 zile înainte de tura. Știam ca îmi va fi greu, dar nu am renunțat.

Am ajuns la Piscul Negru, locul în care începe tura, pe la ora 7 dimineața. Vremea se anunța bună până pe la ora 15.00 când se prognoza o întețire serioasă a vântului și înmulțirea norilor. Ca să evităm vântul puternic de pe vârf, trebuia ca la ora 15.00 să fim deja în coborâre, de preferat în zona de pădure. Din acest motiv am plecat din Arefu, locul unde ne-am cazat în noaptea dinaintea turei, la ora 5.45.  

Deși merg mult cu mașina, pe diferite drumuri, am avut rău de mașina, așa ca am plecat în tură cam amețită și cu o stare nu prea bună.  Tura începe cu un urcuș abrupt prin pădure. Am sperat să fie zăpadă, dar ra cam puțină și  înghețată. A trebuit să ne punem colțarii încă de la început, altfel ar fi fost foarte greu sa urcăm. De parcă răul de mașină nu ar fi fost de ajuns, au început să mă doară tălpile, o  mai veche fasciită plantară, care din când în când îmi dă bătăi de cap, mai ales atunci când merg cu bocancii de iarnă. M-am decis să o ignor și să merg mai departe. De fapt, durerea era mai mare exact atunci când stăteam, așa ca am încercat  fac mai puține opriri. In aproximativ o ora am ajuns la stână, loc pentru un prim popas. După  o gustare și o cană cu ceai am pornit la deal. Vremea era perfectă, cerul albastru și atmosfera clară și limpede, cum numai iarna poți să întâlnești. Vântul nu bătea aproape deloc, și,  desi gradele din termometru erau sub zero, ne era foarte cald. Rând pe rând am dat jos straturile de haine și am rămas doar în bluză de merinos cu mânecă lungă. Căldura mare, mon cher! Deși vârful se vedea încă de la stână, și părea ca este aproape, în realitate mai aveam  de urcat. Vroiam să văd o dată celebrul bolovan, singurul obstacol ceva mai dificil de pe acest traseu. Anul trecut era complet acoperit de zăpadă, oare cum va fi în acest an, mă întrebam.  Aveam să aflu după aproape două ore de urcuș. Bolovanul avea puțină zăpadă pe el, aproape că se putea ocoli dar cu risc crescut de alunecare. Pentru că totuși, vroiam să ajungem pe vârf și nu mai repede în vale, am ales să nu îl ocolim ci să  îl escaladăm și apoi să îl descățărăm. Totul ar fi fost mult mai greu dacă  Ilinca nu ne-ar fi asigura cu o  coardă. Am coborât mai greu decât anul trecut, stanca avea doar câteva porțiuni cu gheață, zăpada, care m-ar fi ajutat în coborâre, lipsind aproape integral. Până la urmă am coborât și am plecat spre vârf. Știam că urmează cea mai solicitantă parte a traseului, un urcuș susținut și epuizant  de vreo 300 m. Nici nu am început bine să urc, că am simțit  o durere  insuportabilă în coapsă dreaptă. Practic, nu mai puteam să pășesc. Era un cârcel, o crampă musculară puternică, datorată efortului sau poate frigului. M-am așezat pe zăpadă, am făcut câteva mișcări de stretching și am luat o pastilă cu magneziu. Din fericire, durerea mi-a trecut la fel de repede cum a început. Am continuat să urc, greu, epuizant. Vedeam vârful, mă tot încurajam, încercam să nu mă opresc mai mult de un minut, ca să nu îmi ies din ritm. Până la urmă am ajuns! A fost greu, dar a meritat. Priveliștile de pe vârf erau de vis - de la Călțun, Negoiu și  trapezul Vistea-Moldoveanu până la Cozia. Crestele înzăpezite al Făgărașilor  străluceau in soare, deasupra unui ocean de nori. Merita orice efort pentru așa frumusețe. Vântul bătea ceva mai tare pe vârf, a trebuit să mă imbrac. Mâinile mi-au înghețat pe telefon, este greu de făcut poze cu mănuși. Roza vânturilor de pe vârf era acum complet vizibilă. Doar soclul era acoperit de zăpadă, spre deosebire de anul trecut când din roză se vedea doar puțin vârful. Nu am putut să stăm prea mult pe vârf, vântul era prea tăios. Am coborât câțiva metri sub vârf, unde nu se mai simțea vântul, ca să bem ceai și să mâncăm ceva care să ne dea energie pe coborâre. Nu am stat prea mult, am început să coborâm  pentru că nu vroiam să ne  prinda vremea rea care se anunța că va veni după ora 15.00. Am ajuns la bolovan, am trecut de el cu o cățărare și o traversare cu puține emoții, și am continuat la vale în ritm alert. Mergeam mult mai bine acum. Când am ajuns aproape de stână am privit spre varf.  Nori de zăpadă pluteau deasupra lui, semn ca vântul se întețise. Era aproape ora 15.00, meteorologii au nimerit la fix prognoza.  Când am ajuns la stână, vârful era deja acoperit de un nor albicios. Ce noroc am avut cu vremea! La stână am făcut o pauză puțin mai lungă, ne permiteam, sigur aveam să ajungem pe lumină la mașini. Unii au încercat să mai repete oprirea în piolet, ar fi trebuit să o fac și eu dar nu prea mai aveam putere. Coborârea prin pădure nu a pus probleme. Am ajuns la mașini înainte de ora 17.00.  

A fost o tură frumoasă dar, așa cum mă așteptam, epuizantă. Traseul spre vârful Lespezi nu este dificil din punct de vedere tehnic, dar fizic este epuizant. Trebuie să fii  pregatit, altfel nu ai cum să ajungi. Mai ales pe timp de iarnă, când zăpada, gheață sau vântul pot îngreuna mult urcușul. Eu am urcat doar iarna pe Lespezi, și,  daca voi mai urca vreo dată, probabil că tot iarna o voi face. Căldura verii pe acest urcuș nu prea mă stimulează. Dar, pentru mulți este mai ușor vara. Recomand acest traseu cu mențiunea ca trebuie să aveți condiție fizică bună și echipament adecvat - ghete sau bocanci, în funcție de sezon, pantaloni de trekking, tricou, bluză cu mânecă lungă, geaca vânt și ploaie, geacă puf, căciulă, mănuși (chiar și în anotimpul călduros este bine să aveți o căciulă și o pereche de mănuși în rucsac). La acestea se adaugă mâncare  neapărat apă și/ceai. În rest, voie bună și putere!  

---

VIZUALIZĂRI: 219 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI