File de poveste! Etiopia reală.

TIPĂREȘTE

Ne-am trezit dis de dimineață! Soarele încă nu răsărise. Până m-am dezmeticit un pic, m-am spălat un pic pe față, deja era sus pe cer. Are ceva viteză pe aici prin Africa!

Peisajul care ni se înfătișa în fața ochilor era absolut magnific, așa că până la cafeaua de dimineață am făcut o tură de fotografie prin complex. Cu greu ne-am dezlipit de asememea peisaje. La ora 8,30 dimineața era programată plecarea, dar cu greu ne urneam. Nici măcar în momentele în care aveam plecarea la patru dimineața, nu ne urneam așa te greu.

Bagajele au ajuns la final la locul lor sus pe mașină, iar noi ne-am înghesuit în microbuzul ce urma să ne transporte către următoarea noastră destinație Turmi, situată la vreo 300 kilometri depărtare. Nu pare așa departe, dar pe drumurile lor desfundate să știți că e.

Am coborât de pe munte însoțiti de țipăturile zglobii ale unei găști de vreo 5-6 copii cu vârste între 3 si 6 ani! I-am întâlnit și la urcare. La început nu ne-am dat seama ca erau aceiași. Făceau tumbe în fața mașinii, doar doar îi vom observa și le vom da câte ceva. Ni se rupea sufletul, să nu le dăm nimic. Apoi în timp ce mașina urca pe drumul greu, pe serpentine ei luau muntele pieptiș si erau iar în fața mașinii. Și asta s-a repetat de mai bine de zece ori. Colac peste pupăză erau absolut desculți. Pe pietrele alea ascuțite, nu prea cred că e o plăcere să alergi așa desculț. Dar cine mai știe când mai aveau ei posibilitatea să-l întâlnească pe omul alb și să primească vreo jucărie unică în viață.

Evident fiecare le-a dat câte ceva, dar o familie din Câmpina a ieșit în evidență la modul pozitiv. Au avut pregătit de la București un geamantan întreg de cadouri pentru copii. Au avut creioane de colorat, caiete, jucării de tot felul plus hăinuțe pentru copii. Nici nu vă închipuiți cât se bucurau cei mici. Gândiți-vă că toate lucrurile la care copiii noștri nici nu se uită, pentru ei sunt o adevărată binecuvântare. I-am văzut jucându-se cu pietre, cu minge făcută din haine sau învârtind cu un băț o roată de bicicletă! Ce-ar însemna pentru ei de exemplu o bicicletă? Cred că ar fi ca pentru noi un Porsche!!!

Am trecut iar prin orașul Arba Minch unde ne-am oprit la o benzinărie! Aici am văzut o scenă foarte tare, unde am râs cu lacrimi. Era unul cu un tuc-tuc, pe care îl urcase cu două roți pe trotuar și îl alimenta cu benzină. Probabil ca să intre mai mult carburant el și cu un prieten a ridicat-o pe-o parte destul de sus. Ne țineam cu mâinile de burtă de râs, așa că nici n-am apucat să-i pozăm. Și totuși unul din gașcă a pozat, așa ca atașez poza pentru conformitate.

Am luat în piept drumul de macadan și am purces la drum. Această parte nu este foarte ofertantă din punct de vedere turistic. Am văzut multe case de chirpici, am văzut și plantații de teff, cereala lor, dar am observat și stilul lor de viață.

Majoritatea umblă pe jos kilometri întregi sau atât cât e nevoie. Autobuzele sunt rare, iar călătoria cu ele probabil un lux. Eu sincer nu-mi imaginez cum pot câștiga un ban, oamenii care trăiesc în zona rurală a Etiopiei si care sunt marea majoritate a populatiei.

Practică agricultura de subzistență. Aici am văzut pluguri de lemn ca-n 1900 la noi, aici am văzut oameni care trag la plug! Pământul vă dați seama, că nu este prea bun pentru agricultură. Este muncă multă, pentru foarte puțin.

Majoritatea locuitorilor din zona rurală au câteva căprițe, care îi ajută să supraviețuiască. Acestea sunt animale mai puțin pretențioase care se mulțumesc probabil cu puțin. Unii mai avuți au și văcuțe. Acestea sunt ca talie cam jumate ca ale noastre sunt cocoșate și au ugere foarte mici. Probabil sunt tot așa, putin pretențioase, cumva adaptate zonei. Abia au de unde sa mănânce câte un smoc de iarbă.

În Etiopia sunt două mari sezoane, unul ploios și unul secetos. Cele mai ploioase luni sunt iulie si august, moment în care se umfla la propriu râurile! Evident lunile astea nu sunt bune pentru turism pentru ca plouă de rupe pământul, dar sunt extrem de bune pentru agricultură și pentru viață în general.

Acum ca eram pe la final de sezon secetos debitul râurilor era extrem de scăzut, iar unele râuri erau secate. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că apa a devenit un lux, un adevărat privilegiu! De extrem de multe ori am văzut pe marginea drumului femei ori copii cu bidoane galbene de 5-10 litri pline cu apă. Unde sunt râurile secate, îi mai ajută guvernul cu câte o cisternă de apă! Dar câte poți să faci cu un bidon de apa de 10 litri de exemplu? Trebuie să ai apă de băut, trebuie să dai și la animale, trebuie să ai apă și de gătit, iar pentru spălat ce mai rămâne? Este o viața nu grea, extrem de grea.

Căratul apei și al vreascurilor de foc sunt apanajul doar al femeilor și al copiilor. Bărbații se ocupă cu probabil construcția caselor și cu procurarea hranei zilnice. Nu e ușor, nu e nimic de invidiat!

Tot mă întreba cineva, cum e cu spălătoria! Ei bine pe micile fire de apă care mai curg vedeai într-o parte animale ce adăpau, într-o parte oameni goi ce se scăldau, într-o parte gospodine ce spălau. Cum săpunul este clar un lux bănuiesc eu și că spălatoria era câte se poate de ecologică. Poate aveau săpun vegetal produs de ei, chiar nu știu nu am intrat in așa amănunte. Colac peste pupază în acest amalgam creat în acest areal, mai erau oameni ce-și umpleau bidoanele galbene cu apă. Chiar nu e de râs, chiar e de plâns.

Drumul a fost tare lung! Am mai oprit la un pipi ori la o poză ori doar să ne desmorțim un pic picioarele. Prânzul l-am consumat la o terasă foarte frumoasă, la o adevarată oază de vedeața și frumusețe răsărita cumva din neant. O să vorbesc de ea cu altă ocazie.

După această pauză binemeritată în drumul nostru, am dat de o turmă de cămile. Caii aici sunt foarte rari, cămilele sunt baza pentru cărat plus magărușii. Asta pentru cei avuti, restul cară cu cârca! Fiecare are câte ceva de cărat!

Drumul a continuat prin sate sărăcăcioase. La un moment dat am oprit la birtul satului pentru a ne alimenta cu niște bere rece. Aici am descoperit un târg cu de toate. Ad hoc s-a oferit unul să ne fie ghid, să ne păzească prin acel târg. Chiar nu cred că am avut fi avut nevoie, dar toți vor, dacă se poate, să câștige ceva de pe urma ta.

Am format un grup cât mai compact, cu mare atenție la buzunare și la lucrurile de valoare și ne-am avântat in târg. Aici oamenii vindeau produse agricole, cereale, semințe de tot felul, dar și anumite produse hand made. Chiar nu mi-am dat seama dacă s-au organizat ad-hoc și au adus produsele specifice etiopiene special pentru noi. Cert este că eram singurii cumpăratori ai acestor produse. Aici aveau o gamă largă de brățari, lănțișoare, statuete, chiar si carpete de tot felul. Negocierea era ca la piață. Ei supralicitau pentru omul alb bogat, noi incercam doar să scoatem prețul corect. Cert este că fiecare am cumpărat câte ceva pentru acasă.

Tot umblând prin târg am dat și de birtul ăla adevărat, unde erau doar localnici. Aici era full și am fost invitați la masă. Condițiile nu erau foarte primitoare, dar totuși nu am scăpat până nu am gustat din berea lor artizanală servită într-o găleată de plastic. Clar era o poșircă!

Vizita într-un târg tradițional de la marginea străzii este un must see este o exeperiență autentică de neratat. Sunt frumoase și zonele turistice, dar astea sunt locurile ce-mi plac, astea sunt locurile unde vreau să ajung, când explorez lumea.

Am achitat tariful ghidului de ocazie, apoi ne-am urcat în microbuz să plecăm. Drumul ne era barat de o altă mașină. Șeful ghidului de ocazie, flancat de alți bărbati, ne cerea și partea lui, despre care nu discutasem nimic. 5-10 minute au negociat șoferul și ghidul nostru, până ne-au lăsat să plecăm. Chiar nu știu dacă i-au dat ceva, dar acest incident ne-a lăsat așa un gust amar.

De-abia seara, când se întuneca, am ajuns la Esmeralda Lodge, locul nostru de cazare din satul Turmi. De-aici urma să mergem să vedem viața din triburile Hamer și Dassanech, dar asta ziua următoare. Obosiți am servit cina și apoi direct la nani! Aici erau ceva condiții, așa că ne-am și îmbăiat cu nesaț!

---

VIZUALIZĂRI: 559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI