GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfântu Gheorghe...pe ploaie normal..
Am fost acolo la Sfântu Gheorghe. Articolul se rătăcește de anul trecut, nu știu de ce deoarece Sfântu Gheorghe este un obiectiv turistic suficient de important. Și cum era o perioadă ploioasă și nu era nici o surpriză... vizita a avut loc... normal pe ploaie...
Acces Sfântu Gheorghe
Distanța din Sibiu este 161 km pe cel mai scurt drum, naționale și județene dar eu am folosit drumurile DN1/E68, DN11/E574 și DN13E dar se poate și DN12/E578. Starea drumurilor a fost în general bună. Din Brașov sînt 33 km, din București 215 km.
Despre Sfântu Gheorghe
Este municipiul de reședință al județului Covasna. Geografic Sfântu Gheorghe se află la 555 m deasupra mării în Depresiunea Brașovului, are în jur de 56000 locuitori. Cel mai important râu care străbate localitatea este Oltul. O atestare prin documente arată că Sfântu Gheorghe există din 1332. Dar pe de altă parte s-au descoperit urme de civilizație dintr-o perioadă mult mai veche cea a neoliticului. Istoria orașului este asemănătoare orașelor din Transilvania. În 1461 orașul este important din punct de vedere comercial și este ridicat la rang de târg, în 1658 este atacat de tătari, în 1661 de turci. În secolul XVIII apar fabrici, se electrifică orașul și se construiește și o cale ferată. Din punct de vedere etnic sînt maghiari cca 73%, restul în mare parte români, iar confesional reformați 35% catolici 31% ortodocși 18%.
Din punct de vedere turism voi discuta despre ce am văzut cu ocazia turului pietonal făcută parțial în tovărășia umbrelei. În general se poate vizita în ½ zi și sînt câteva obiective de văzut.
Ce am văzut în Sfântu Gheorghe?
Vizita a fost împărțită în 2 opriri mai scurte, una la Cetatea Sfântu Gheorghe cu biserica reformată, una la biserica care poartă același nume Sf Gheorghe dar ortodoxă și o oprire mai lungă pe lângă Parcul Elisabeta și vizita obiectivelor din jurul acestuia.
Cetatea Sfântul Gheorghe
A fost prima oprire. Locuri de parcare se găsesc pe străzile din jur. Cetatea Sfântu Gheorghe este compusă din Biserica Reformată, zidul de incintă care înconjoară ansamblul de clădiri, o capelă și o școală, clădiri administrative. Pentru a intra în incintă se va urca pe un mic deal pe o alee măriginită de zonă verde amenajată. La intrare un afiș ne înștiințează că întregul ansamblu se află în reabilitare între 11.2019-11.2023. La momentul vizitei mi s-a părut că în mare parte era finalizat, zidul de apărare de piatră avea fiecare bolovan la locul lui, iar clădirile aveau o zugrăveală de alb imaculat. Acoperișul de pe turnul bisericii în formă de bulb metalic și țiglele de pe restul clădirilor arătau că s-a muncit din greu pentru reabilitare.
Biserica fortificată s-a construit la sfârșitul secolului XV în stil arhitectural gotic târziu. Datorită deteriorărilor la cutremurele din 1726 și 1736 au avut loc demolări iar biserica prezentă este construită în 1761. Dar se pare că necazurile au continuat, au venit turcii și tătarii în 1658 și 1661 și în 1802 un alt cutremur. A urmat altă reconstrucție, nava bisericii în 1805 și turnul în 1829. În 1894 s-a primit o orgă nouă. În 1940 a mai venit un cutremur dar nu mai era nevoie de reconstrucție doar de renovări acestea au avut loc în 1978-1980. Ultima renovare este cea din prezent. Nu am mai văzut nici un oiectiv vizitat de mine cu atâtea distrugeri și reabilitări la activ ca acesta.
Biserica Sfântu Gheorghe
Nu departe de primul obiectiv vizitat pe Dealul Attila se află un alt monument istoric biserica ortodoxă cu hramul Sfântul Gheorghe. Inițial în 1810 a existat o clopotniță și o biserică de lemn iar cea zidită pe care o vedem în prezent s-a construit în 1872. Am mai citit că lângă biserică a fost o școală ortodoxă iar în prezent s-a transformat în casă memorială. Pe acesta s-au construit 3 turle. Biserica este simplă cu o singură navă și turn clopotniță dar mi-au plăcut picturile exerioare de pe fațadă.
Vizita în centrul municipiului
Circulând până lângă parcul Elisabeta am parcat în dreptul Pieței Mihai Viteazu. Pentru a ajunge la diferite obiective a trebuit să traversez parcul. Este principalul parc al municipiului dispune de arbori seculari, locuri de joacă, de odihnă, flori, un lac și un monument al eroilor sovietici, care în actualul context cu războiul nu prea ar mai avea ce căuta aici. Dar a fost alt război, altă epocă. Parcul s-a amenajat în secolul XIX și a fost numit după împărăteasa Austriei.
Traversând parcul am ajuns la strada Libertății și Piața Libertății. Se cheamă și Sepsiszentgyőrgyi tér. Ascunsă oarecum după clădiri am dat și de Catedrala ortodoxă Sfântul Gheorghe. a fost construită între 1939-1983 și dispune și de un spațiu muzeal. Mai departe am trecut pe o zonă pietonală dotată cu terase și am ajuns în Piața Libertății care se află între parc și clădiri istorice. Aici este loc de întâlnire pentru locuitorii orașului și tot aici se organizează diferite evenimente având în vedere locul de amplasare a unor scene.
Clădiri istorice în centrul municipiul ar fi sediul primăriei, sau clădirea Colegiului Miko. Colegiul s-a construit în 1859 și poartă numele lui Hidvegi Grof Miko Imre personalitate a vieții publice, om de cultură și politician istoric. Colegiul Miko și-a început activitatea în școala din cetate ulterior mutându-se aici.
Muzeul cinegetic al Ținutului Secuiesc este amenajată în Casa Bene o altă clădire istorică construită în 1914. Sînt expuse trofee de vânătoare, muzeul este asemănătoare cu cel din Sibiu casa Spiess, doar că acesta din Sf Gheorghe are expuse cca 300 trofee de animale. Un tur virtual se poate vedea aici: https://www.vadon.ro/romana/3
Ploaia insistentă m-a făcut ca încet să mă retrag dar nu înainte de a vedea alte obiective. Am înconjurat parcul iar pe partea opusă am zărit Biserica Sfântul Iosif. În 1786 a existat o capelă dar în acest loc s-a construit biserica catolică între 1832-1834. S-a reconstruit parțial în 1895-1905 și a primit forma care este vizibilă în prezent. Clopotele acestei biserici au fost aduse din Udine Italia. Lângă biserica barocă se află o statuie al lui Papa Francisc și al lui Sfântul Ștefan.
Visavis de această biserică istorică o vedem pe cea unitariană dar într-o arhitectură modernă. A fost construită în 1998 și dispune de un turn futuristic.
După ce m-am reîntors pe strada Gabor Aron acolo unde am parcat am tecut pe lângă Muzeul Carpaților Răsăriteni. Secția de arhologie a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei s-a înființat în 1995. Din 2003 sectia va deveni un muzeu de sine stătător care funcționează într-o clădire istorică aici lângă Parcul Elisabeta. Muzeul virtual se poate vizita aici https://muzeu. mncr.ro/
Înainte de a ajunge înapoi în Piața Mihai Viteazu am făcut un mic ocol spre Parcul Galamb Utcai Park și am trecut pe lângă Parcul Martirilor. Înainte de a pleca spre mașină am văzut și grupul statuar Mihai Viteazu. Atât am văzut din orașul Sfântul Gheorghe. WM rog acest video la început :
https://www.youtube.com/watch?v=qWl_-S8fNJo
Trimis de AZE in 09.10.22 21:10:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SFÂNTU GHEORGHE [CV].
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Sfântu Gheorghe și împrejurimi, SFÂNTU GHEORGHE [CV]" (deja existentă pe sait)
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Biserica Fortificată din Sf. Gheorghe (Sepsiszentgyörgyi Vár) — Locație foarte frumoasă în Sf. Gheorghe — scris în 07.07.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Sfântu Gheorghe sau Sepsiszentgyörgy – Un oras mic cu nume mare — scris în 07.09.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2012 Sfântu Gheorghe. Un pic din savoarea Ţinutului Secuiesc — scris în 13.04.12 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2011 Aventurile unui muntean la (prin) curtea Sfântului Gheorghe — scris în 14.12.11 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Decorul unui film celebru - Mestecanisul de la Reci — scris în 03.05.10 de ancamariagadea* din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Jul.2008 Sfantu Gheorghe, un oras frumos, curat, dar parca fara viata duminica — scris în 19.07.10 de ascent din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jun.2008 Sancrai - sau cum sa te tii in sa pe orice vreme — scris în 26.05.10 de TORA INGRID din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ