Călătorie pe faleza... de la Comăneşti, sau cum, la manşete, muntele şi-a tras tiv impermeabil

TIPĂREȘTE

Într-o după-amiază (adică ieri, ca să fim trecute-fix), am crezut că urechile nu-mi aud bine... (fiind spălate, din punctul meu de vedere cu sârg, încă de dimineaţă). Aflător la Muzeul din palatul Ghika din Comăneşti, la ieşire, doamna muzeografă după ce ne-a dat câteva informaţii despre parcul castelului, ne-a spus că am face bine să mergem pe faleza Trotuşului. “- Pe… acolo! Mergeţi prin parc şi ajungeţi la faleză. E frumos, vă recomand să mergeţi şi la centrul de agrement” . Hmmmmm! Faleză… Brăila, Galaţi, Marea Neagră… ceva clar e în neregulă. Ce…... să…... caute o faleză în Depresiunea Comăneşti?

Un pic ţâfnos, că doar auzisem că mi se indică să merg undeva unde din punctul meu de vedere, urma să fie un loc al “pierzaniei” de … lovele (auzi tu, centru de agreement … !), i-am spus că noi suntem turişti cărora nu ne place să consumăm timpul pe păcănele, baruri, restaurante & Co. “- Păi, nu e aşa ceva, ne-a replicat doamna. Să mergeţi, că nu o să vă pară rău!”

Ne-am dus în parcul castelului. Din învârteală în învârteală am învărtit şi mobilul de câteva ori (de foame, nu de dorinţă de agreement, ce credeaţi… ?) căutând cu ajutorul Dr. Google Maps un leac pentru afecţiunea de care toţi 5 sufeream. Mai mult leşinaţi ne-am târâit spre “spitalul” culinar ales şi dacă tot urma perioada de aşteptare necesară preparării “doctoriilor” , am zis să învârt smartpone-ul în altă direcţie, să nu se plictisească, săracul... M-am uitat la el: să tastez “faleză” ... să nu tastez..., să tastez că poate nu ştiu eu bine definiţia... să nu tastez... În fine, curajos în raport cu ce ştiam şi acordându-i încredere lui Mr. Google Maps, am tastat “Faleza Trotuş” .

Iete…. Totuşi există aşa ceva dom’le, adicătilea o faleză la munte. Formidabil! Repede, tastez pe Google Ăl Bătrân şi mă uit la poze. Gata! Mergem să o vedem! Cu rezervorul acum plin, am început munca de convingere, acordând (aşa cum mai întâi se cuvine) periuţa la diapazonul soţiei mele, care se cam săturase de vizitat una şi alta, precum şi contrabasul la mofturile copiilor mei (mă rog, tot copii le zic, deşi ăl mare are acum 19 ani...), din a căror parte simţeam un iz de goange pe post de contraargumente.

Una peste alta am înfrânt cerbicia alor mei (Yes!... Încă mai sunt luat în seamă!... Cât încă? Greu de spus, dar deocamdată mă bucur de victorie.) şi drumu’ la faleză! Ca atare am luat-o spre podul pe care trece DN12A în sensul ieşirii din oraş spre vest, dar totuşi încă neconvins complet, am cârmit mai devreme la stânga. Am aterizat cam după locul în care Trotuşul face un cot, acolo unde cârmeşte silit de dealul Goanţa. Din stradă nu se vede mare lucru... doar nişte blocuri. Fie ce-fi, merg înainte... Zis şi făcut! Apare ceva care seamână a un val de pământ înverzit. Ok, hopa peste el şi...

... Şi vorba e că a meritat! O alee pietonală dotată pe margine cu leagăne, bănci şi copăcei care în câţiva ani vor fi umbroşi, se întinde pe malul apei. Solid ancorată într-un meterez trainic de beton călare peste creasta Trotuşului, pe partea râului este păzită de un gard metalic din fier forjat, iar pe partea oraşului de o supraînălţare de pământ a digului, plantată cu iarbă şi dotată cu scări de acces. De întins, faleza se întinde de la podul peste care trece DN12A Trouşul, la vest, până... nu ştiu exact până unde, că noi la un moment dat ne-am oprit. De ce? Povestesc mai jos.

Faleza are povestea ei, cu cântec... şi sursa frumuseţii ei se află în tragedii. Povestea spune că au fost în 2004-2005 inundaţii mari în oraş, inundaţii de care Trotuşul, supărat pe munţii cheliţi de păduri, se face vinovat. Reconstrucţia zonelor afectate de inundaţii a impus şi lucrări de amenajare a albiei râului. De aici a venit ideea cu “faleza” care şi-a dovedit trăinicia în 2016 şi în 2018. Cu lungimea cea mai mare pe partea stângă a apei, are o replică pe dreapta, care începe în aval de dealul Goanţa.

Deh, ideea e că i-am scăpat pe ai mei copii la leagăne... Un leagăn, al doilea leagăn... al treilea leagăn... mă rog, până la urmă m-am împăcat cu faptul că fiecare leagăn de pe faleză are ceva special şi că un copil (fie el acum şi doar cu acest titlu, la 19 ani...) trebuie să le încerce pe toate (iar eu am trei copiii...). Resemnat m-am aşezat pe o bancă şi în soarele blând al orei ceaiului, am aşteptat să se tocească turul pantalonilor odraslelor mele de atâta legănat, în timp ce soţia mea a început să viseze privind spre Trotuş. Un loc liniştit de altfel, faleza asta, cu oameni liniştiţi (fie ei bătrânei, copii sau tineri), ori bicilete pedalate...

Timpul a trecut şi decizii crude au trebuit luate. Gata cu legănatul! În calitate de mascul patern (încă) dominant, am ordonat cârdului familial să se mişte mai cu spor spre un pod din aval. Ca să nu sufăr un eşec penibil, am adăugat că se va intra în centrul de agrement (care hoţeşte se iţea pe Google Maps), mai încolo, lângă pod şi dacă există acolo ceva maşinării în care cei trei “să se dea” , am să fiu generos. Cu un aer regal, dat fiind această dispoziţie a mea, chiar i-am rugat să profite de o astfel de oportunitate.

Zis şi făcut. Iată-mă ajuns lângă Centrul de agrement Ionuţ Iftimoaie (numit astfel după luptatorul K1 Ionuţ Iftimoaie şi intrat în funcţiune recent, cred că prin 2017). Acolo, surpriză, acoperişul este unul viu, la propriu, deoarece suprastructura clădirii conţine un covor vegetal. Aveam să aflu că este cel mai mare acoperiş verde din România, 3.200 de mp de plante şi flori. Sală interioară cu două tribune, două bazine, parc în care se face plajă, fain, ce mai, merită clar trecut pe acolo! Dar… parcă mai apetisant e podul legănat din apropiere şi în plus e cam târziu.

Traversăm podul supendat pe cabluri peste apa râului, ne lăsm legănaţi uşor, observând ici colo lacăte animate de margini. Misterul se lămureşte când vedem pe un lacăt scrişi un El şi o Ea adunaţi cu plus şi deasupra pe bară, între numele lor în loc de plus, o inimioară. Clar, e un pod al jurămintelor de dragoste ferecate de lacăte. Mai mari, mai mici, mai solide sau …. şi mai solide (că doar jurămintele trebuie să ţină, neh?!).

De pe pod observăm cum un ciopor de puştani se bălăceşte în apa, toţi fericiţi, în aval. Trecem dincolo şi privim de pe dreapta apei, faleza de pe partea oraşului, care continuă. Asta, noi... că ai mei puradei (de ce le-oi mai fi spunând asta, că doar îs mari... probabil mă alint) şi-au găsit să facă un concurs de aruncat cu pietre în apă, de pe faleza din dreapta. Noi părinţii, conştienţi de faptul că o atare activitate frenetică ar putea construi până dimineaţă un baraj de bolovani, din cauza căruia am putea fi învinuiţi de o nouă viitoare inundaţie, am amintit făptaşilor că timpul trece şi iată-ne, după un sfert de oră de privit cine aruncă mai departe, versus cine trage mai bine la chită, înapoi, pe pod şi de aici în oraş.

Am luat-o prin stânga Centrului de Agrement şi urcând nişte scări am ajuns pe o lungă alee a unui frumos colţ de parc, ce mai încolo s-a dovedit a fi de fapt Parcului Ghika. Iată-ne ajunşi fără voie de unde am plecat, de parcă doamna de la muzeu se transformase în muză, spre a ne dirija taman pe unde ne zisese ea să mergem spre Faleza Trotuş şi Centrul de Agrement.

Acum ajuns acasă, am cetit despre problemă. Comăneştenii se pare că sunt mândri de treburile asta şi au şi de ce. Puţină mândria locală, din partea doamnei muzeograf, ne-a îndreptat spre două obiective unde merită, chiar aflat în trecere, să-ţi petreci ore agreabile: frumoasa faleză de astăzii, fiică a unor tragedii de ieri şi Centrul de Agrement fără păcănele, baruri şi restaurnate, pe a cărui frontispiciu tronează auster “Mens sana in corpora sano” . Ultima frază, privită dinspre faleza care este un loc pentru suflet şi spirit, aminteşte în mod evident că acolo nu este un loc al pierzaniei, ci “un service” pentru întreţinut şi păstrat în bune condiţii, trupul, prin răsfăţ cu sport, apă şi soare...

Vă recomand din toată inima!

P. S. Nu au avut unde “să se dea” , puştanii, dar nici că le-a păsat….

Mai mult decât rewiewul... ar fi să mergeţi acolo.

Fraţi şi surori, mie mi-a plăcut, ce mai!

---

VIZUALIZĂRI: 1146 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI