Drumeție la Cascada Șupanu + alte obiective de pe Valea Trotușului

TIPĂREȘTE

Primul sfârșit de săptămână din luna octombrie ne-a adus în dar o vreme foarte frumoasă, superbă pentru drumeții. Sunt sigur că mulți dintre iubitorii de natură au profitat de aceste condiții meteo (bineînțeles, dacă au fost liberi de alte obligații în această perioadă). Noi veneam după o lună septembrie dificilă, așa că o ieșire a fost ceea ce ne doream cel mai mult. Condițiile fiind îndeplinite, sâmbătă dimineața am pornit la drum, ochind câteva obiective de pe Valea Trotușului. Meleagurile băcăuane ne-au făcut cu ochiul și în trecut, iar acum ne-au oferit suficiente alte argumente să pornim din nou într-acolo.

Pe la ora 10.00 ne aflam la Târgu Ocna, oraș cunoscut mai ales pentru salina sa, dar și loc de unde mai sunt circa 15 kilometri până la Slănic Moldova, o frumoasă stațiune din această parte a țării. De data aceasta nu am virat stânga spre Slănic Moldova, ci am continuat pe DN 12A spre Comănești, unde am ajuns destul de repede. Știam că trebuie să căutăm un pod peste râul Trotuș care să ne conducă pe Valea Șupanului, principala noastră țintă pentru această zi. Ajunși în centrul orașului, am virat stânga pe niște străduțe și am ajuns în locul care a reprezentat începutul unei drumeții superbe. Tot căutând idei pentru plimbări în natură pe poteci mai puțin umblate, descoperisem cu câteva zile înainte informații despre o cascadă aflată pe Valea Șupanului, afluent al râului Trotuș; acesta a reprezentat motivul pentru care venisem aici.

Podul peste Trotuș către Valea Șupanului este abordabil de pe strada Gârlei din Comănești; un punct de reper pentru intrarea pe această vale ar putea fi Biserica ”Sfântul Ștefan”, un frumos lăcaș de cult de lemn din apropiere, realizat în stil maramureșean.

După ce am trecut podul peste Trotuș, ne-am mai bucurat vreo 200 de metri de asfalt, apoi am intrat pe drum pietruit. Am trecut repejor printre gospodăriile din jur și am ieșit pe o pajiște, apoi am observat un izvor amenajat pe partea stângă a drumului (în direcția noastră de mers). Aveam să constatăm că apa care curgea prin două țevi are probabil niscaiva proprietăți terapeutice, dar gustul nu prea ne-a încântat. Ca urmare, ne-am bazat pe rezervele noastre de apă.

Tot din acel loc am constatat că drumul devine mai denivelat, așa că am preferat să parcăm în apropierea izvorului, pe marginea drumului. Ne-am gândit că, decât să mai avansăm și să lăsăm mașina prin nu-știu-ce coclauri, mai bine o parcăm acolo în oarecare siguranță. Și bine am făcut, pentru că drumul avea să devină tot mai dificil; dar și tot mai frumos! Din ceea ce găsisem pe internet despre destinația noastră, știam că ar fi vreo 5 kilometri până la Cascada Șupanu de la podul peste Trotuș din Comănești, ceea ce este probabil adevărat (din estimările noastre). Oricum, de la pod până la izvorul mineral (până în locul unde noi am lăsat mașina) sunt 2 kilometri.

Era ora 10.35 (începutul drumeției).

Am luat rucsacurile (cu gustărele și sticlele de apă), bețele și un fluier, apoi am pornit la drum! Șupanu pare un pârâiaș amărât în această perioadă, dar ne-a convins repejor că este în stare de mult mai mult! După câteva sute de metri am ajuns la un prim sector de chei, o zonă foarte frumoasă în care firicelul de apă rămâne undeva pe fundul văii, un canion plin de stânci care mai de care mai colțuroase. Drumul forestier este plin de locuri mlăștinoase întrucât peretele din stânga este brăzdat de numeroase izvoare. Ne-a plăcut mult unul amenajat, în care apa se prelinge într-un butoi pe un jgheab improvizat. Aflându-ne într-o zonă umbrită și cu multă umezeală, răcoarea ne-a amintit că totuși suntem în octombrie, deși la soare puteai chiar să faci plajă.

Am trecut în aproximativ un sfert de oră de această porțiune a drumului, am ajuns în dreptul unor locuințe modeste (din ceea ce am văzut, nu cred că oamenii aceia beneficiază de electricitate, întrucât stâlpii nu ne-au mai însoțit din zona izvorului). Am traversat apoi un pod, trecând de pe stânga pe cealaltă parte a pârâului și am ieșit într-o zonă ceva mai înaltă și totodată deschisă, de unde am putut admira meleagurile colorate ireal de frumos de către Mama Natură și răsfățate de soarele generos. Am dezbrăcat și noi hanoracurile rămânând în tricouri, apoi am pornit din nou la drum. Apa Șupanului se mai vedea din când în când, dar nu aveam timp să ne concentrăm doar la ea. Oriunde întorceam privirile, găseam motive să facem alte fotografii! Turme de oițe scoase la păscut, vreo salcie bătrână cu rădăcina noduroasă, un lac pe dreapta drumului în care am văzut câțiva peștișori, vreo construcție părăsită, toate acestea au făcut să nu ne plictisim străbătând acest drum de țară.

La orizont se contura tot mai clar o culme montană cu un releu în vârf, acesta fiind un alt punct de reper pentru a ajunge la Cascada Șupanu. Sper să nu greșesc, am găsit pe diferite hărți online faptul că locul unde este amplasat releul ar fi Obcina Lapoș – 1337 de metri altitudine.

Am fost singuri pe acest drum forestier la dus, doar o veveriță jucăușă a traversat drumul la un moment dat! A fost atât de iute, încât nu am apucat nici măcar o poză să-i facem! (La întoarcere ne-am întâlnit cu un bărbat care probabil că era om de-al locului, nu turist.)

La ora 12.00 am traversat un alt pod (al patrulea de la intrarea pe Valea Șupanului; primele două le-am remarcat dimineață, din mașină). Podul este serios deteriorat, găurile de pe o porțiune fiind acoperite cu lemne. Podul facilitează traversarea unui afluent al Șupanului (curge din dreapta, la urcare).

Podul acela stricat este un alt punct de reper întrucât din acea zonă drumul forestier urcă mai pronunțat și intră în pădure, iar pârâul Șupanu se pierde undeva în valea din stânga drumului. Doar murmurul apei se mai auzea din când în când, iar râpa de lângă drum era plină de vegetație și foarte abruptă, așa că nu am putut cerceta cu atenție zona. Am mai străbătut aproximativ un kilometru în aceste condiții, ajungând la un al cincilea pod. Din ceea ce aflasem, cascada ar fi trebuit să se afle în acea zonă, astfel că ne-am lăsat în albia pârâului, coborând pe firul apei. Șiii... victorie!! Ajunsesem la Cascada Șupanu! Era ora 12.40!

Fiind o perioadă secetoasă, debitul apei nu este foarte mare, însă cascada este frumoasă! Apa se azvârle printr-un jgheab săpat în stâncă, apoi se strânge într-un bazin unde probabil că nu ajunge prea ușor lumina soarelui, locul fiind mărginit de pereți stâncoși înalți de 20-25 de metri! Nu am reușit să coborâm întrucât stâncile erau tare alunecoase și cei aproximativ 10 metri până la baza cascadei ne-au convins să abandonăm ideea. Am făcut mai multe fotografii, am revenit apoi în drumul forestier tot pe unde coborâsem în albia pârâului și ne-am adihnit preț de câteva minute pe iarbă. Eram doar noi, niște păsări și vântul, care începuse să adie ușor! Sălbăticia la ea acasă!

Din acel punct ne-am întors, dar la ieșirea din pădure mi-a venit o idee! Ce-r fi dacă aș încerca să cobor în albia pârâului la intrarea în pădure și să încerc să urc apoi până la cascadă?! Soția a preferat să rămână în acel loc, după ce i-am promis că nu voi întârzia mai mult de jumătate de oră.

Am pătruns în probabil cel mai sălbatic sector de chei pe care l-am parcurs vreodată! Am depășit stânci de mărimea unor mașini, am trecut peste trunchiuri de copaci prăbușite în albia pârâului, am alunecat pe pietrele umede, dar răsplata a fost pe măsură! Șupanu a creat acolo niște chei deosebite, înguste de 3-4 metri și adânci probabil de 20-25 de metri, din ceea ce mi-am putut da seama. Peste tot sunt bazine naturale și căderi mici de apă; probabil că atunci când debitul pârâului este mai mare, nu ar fi posibilă străbaterea acestui traseu de chei. Încetul cu încetul, micile cascade s-au înmulțit și am ajuns într-un loc unde erau 4 praguri consecutive! Am escaladat cu grijă stâncile și răsplata mea a fost pe măsură, deoarece am ajuns la cascadă din direcția opusă, prin albia pârâului! Privită de jos în sus, Cascada Șupanu era parcă și mai frumoasă! Nu am zăbovit întrucât nu voiam să întârzii prea mult, așa că am parcurs cu grijă ”tunelul” cu podea din stânci alunecoase și cu acoperiș vegetal, întorcându-mă la locul de întâlnire în aproximativ 40 de minute.

Cred că ar fi util de precizat că în zonă este semnal de telefonie, întrucât am sunat-o pe soție atunci când mă apropiam de ieșirea din albia pârâului. Mai trebuie precizat că pe acest traseu nu am văzut niciun fel de marcaj.

Drumul de întoarcere la mașină a fost parcă ceva mai simplu de parcurs, pentru că acum știam precis unde trebuie să ajungem și pentru că am coborât (mai încet sau mai pronunțat) în cea mai mare parte a timpului.

La ora 15.30 am ajuns la mașină (finalul drumeției), am lepădat bocancii, ne-am scuturat de praf, am strâns bețele și le-am pus în portbagaj, apoi am pornit la drum. Timp total de mers pe jos – 4 ore și 55 de minute.

Alte obiective vizitate/observate în această zi:

1) La venire, trecând de Târgu Ocna, la vreun kilometru am făcut un prim popas. Ajunsesem lângă locul unde a existat prima sondă din România săpată prin foraj mecanic în anul 1861. Sonda-simbol se vede ușor din șosea, fiind amplasată pe malul râului Trotuș; data ridicării monumentului este precizată pe o plăcuță metalică: ”01 mai 1977, în cinstea petroliștilor”.

De lângă acest monument am făcut câteva fotografii, întrucât Trotușul este mărginit de arbori care au îmbrăcat hainele colorate de toamnă.

2) Din mașină, am admirat silueta impunătoare a dealului Drăcoaia atât la dus, cât și la întors. Am oprit acum doar pentru câteva poze, însă ne-am propus ca -la un moment dat- să urcăm acest deal care marchează granița între orașul Târgu Ocna și comuna Dofteana. Culmea acestui deal seamănă cu spatele solzos al unui animal preistoric, iar altitudinea sa maximă este de 666 de metri. Dealul a fost declarat rezervație geologică – Hogbackul Drăcoaia.

3) La plecare, un ultim popas l-am făcut în orașul Comănești, acolo unde am vizitat preț de aproximativ un sfert de oră Parcul și Palatul Ghika. În zona centrală a parcului este amplasat bustul lui Dimitrie Ghika (1840 - 1923). Pe o placă de marmură amplasată pe soclu este precizat faptul că acest bărbat a fost ”doctor în Drept, consilier la Curtea de Apel, prefect de Bacău, explorator, om de știință și renumit cinegetician”.

În dreapta se află Palatul Ghika, o clădire impunătoare – declarată ”monument istoric”. În această clădire funcționează în prezent Muzeul de Etnografie și Artă ”Dimitrie Ghika” din Comănești. Privind clădirea din exterior, am observat că palatul este destul de degradat și că anumite lucrări de restaurare sunt mai mult decât necesare. Nici parcul nu arăta prea grozav. Din păcate! Am revenit după această scurtă vizită la mașină și am pornit la drum! Fusese ultima oprire din acea zi.

Concluzii – Am făcut o drumeție superbă spre Cascada Șupanu și am putut admira locuri destul de sălbatice, ceea ce ne-a încântat. Ne-am bucurat de o sâmbătă splendidă de octombrie și ne-am încărcat din nou bateriile! În plus, am mai vizitat și alte obiective de pe Valea Trotușului. Sper ca fotografiile pe care le voi atașa prezentului articol să reușească să redea măcar o parte din frumusețea acelor meleaguri.

O toamnă cât mai frumoasă vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 4132 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI