O foarte scurtă vizită în Țara Hațegului, dar suficientă pentru a-mi dori să revin!

TIPĂREȘTE

Iată că mai am restanțe despre plimbările de anul trecut, așa că vă invit astăzi la o scurtă plimbare prin Țara Hațegului. Am ajuns acolo pornind de la Deva, în primăvara anului trecut, atunci când am vizitat și castelul de la Hunedoara (da, urmează și asta), am hotărât ad-hoc să mergem mai departe. N-aveam nici un plan, așa că pur și simplu am purces la drum.

Hațeg, ca și localitate, mi s-a părut foarte drăguț, cu străzi largi și foarte aerisit. Este drept că și vremea a ajutat, de, primăvara este un anotimp când totul este poate mai frumos, cu copacii înfloriți, cu soarele lucind pe cer suficient cât să ne încălzim și să ne bucurăm de priveliști. Dealuri verzi înconjoară zona, drumurile sunt acceptabile, mă așteptam la mai rău.

Orașul Hațeg situat în județul Hunedoara, are o populație de cca 9.300 de locuitori, de care mai aparțin 3 sate-Nălațvad, Silvașu de Jos și Silvașu de Sus.

Hațeg-denumit Hötzing în germană și Hátszeg în limba maghiară, este situat la confluența Râului Mare cu Streiul, în depresiunea cu același nume-Hațeg.

Cadrul natural după cum spuneam, este deosebit de frumos, deluros-muntos, ca o fortificație naturală, având la est-Munții Orăștiei, Parâng la sud, Retezat la vest și Poiana Ruscă la nord, inima Daciei de altădată.

Zona este cu un potențial turistic uriaș, foarte valoros, iar noi pentru o scurtă vizită nu am apucat să vedem decât pe fugă una-alta, dorindu-ne să revenim cândva.

Neavând nici un plan prealabil, am consultat puțin harta și am văzut un petec albastru, ce corespundea unui baraj, la Sântamaria-Orlea. Dacă mai pui și faptul că acolo există un castel, ne-am zis că e musai să mergem. Așadar, după ce am trecut prin oraș, ne-am îndreptat spre micuța localitate, îndrumați de waze, sunt doar cca 3 km, așa că am ajuns repede în satul cu o denumire așa de frumoasă și de deosebită.

Satul Sântămaria-Orlea este situat între văile Râul Mare și Sibișel. Acest nume frumos provine din combinația dintre numele bisericii reformate și Orlea, numele dealului ce domină toată zona. Este o așezare foarte veche, fiind atestată documentar încă din 1363. Satul revine familiei Cândea în anul 1447, când membrii acestei familii în urma luptelor cu turcii, devin nobili.

Imediat la intrare în sat, vedem pe stânga, biserica de care vă pomeneam mai devreme, Biserica Reformată-Calvină Sântamăria-Orlea. Ea se numără printre cele mai vechi biserici din România, construită la sfârșitul secolului al XIII-lea, la origine fiind catolică. Este ridicată din piatră brută și piatră fățuită la muchii, cu ziduri înalte și un turn pe fațada de vest. Biserica prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la arta gotică timpurie. Se poate observa frumusețea portalurilor, a ferestrelor, cu coloane și chenare, atent lucrate. Lăcașul este luminat de ferestre înalte, înguste, cu deschizături semicirculare.

De aici chiar nu mai avem mult de mers și ajungem la castelul Kendeffy, situat aproape de centrul localității. Oprim pe marginea drumului și zăresc deja lacătele de pe poartă, care mă dezamăgesc profund. Castelul este înconjurat de un zid, poarta este închisă, se pare că nu mai funcționează nimic aici, deși cândva a fost chiar și hotel cu restaurant. Îmi lasă un gust amar vederea clădirii, gardurile vii și zidurile înalte nu permit să văd chiar tot, pesemne mai bine că e așa, decât să văd degradarea. Eu o văzusem vie, frumoasă în poze. De ce oare?

Am mers de-a lungul zidului, încercând să surprind cât mai bine ce pot din clădire, aș mai fi încercat pe lateral, deși am văzut anunțul cu câine rău, dar în cele din urmă am renunțat, auzind niște lătrături mai serioase.

Castelul Kendeffy, este construit în 1782, de familia Kendeffy, o familie de nobili, deveniți foarte bogați la vremea respectivă. În anul 1948, castelul este naționalizat, iar din 1982, prin administrația județului Hunedoara transformat în hotel. Nu știu cât a durat asta, de vreme ce azi este închis.

Castelul este construit în stil gotic de contele Elek Kendeffy, iar în secolul XIX, Árpád Kendeffy mai adaugă niște clădiri, extinzând castelul și transformându-l în stil neogotic, prin turnul înalt, vizibil de departe, chiar și de la baraj, balustrada cu creneluri, ferestrele arcuite, etc. Tot el s-a ocupat și de amenajarea parcului în stil englezesc, unde se spune că erau foarte mulți arbori, specii rare.

Mi-a părut tare rău că nu se poate vizita, nu știu motivul abandonării... dar este mare păcat.

Ne-am uitat pe indicatorul de peste drum, care arăta distanțele spre alte câteva obiective interesante, dar cumva ne scăzuse apetitul, așa că ne-am întors cu gândul să oprim puțin la baraj. Și n-am făcut rău pentru că peisajul este deosebit, norișorii albi pufoși se oglindeau perfect în luciul apei, iar castelul se vede atât de frumos de aici...

Cum era doar ora prânzului, ne-am gândit că e prea devreme să ne întoarcem la Deva, acolo unde aveam cazarea la Pensiunea President, așa că ne-am zis ce-ar fi să mergem la Prislop, la mânăstire. Ne uităm pe hartă, sunt în jur de 16 km, hai să mergem zic... Așa că ne-am pornit la drum, un drum frumos, prin păduri, pe dealuri și văi, am trecut prin Silvașu de Jos apoi Silvașu de Sus ajungând într-un cadru natural absolut spectaculos la mânăstire. Era duminică iar drumul, cam cu 2-3 km înainte, era plin de mașini parcate și de teama de a nu găsi loc mai aproape, am pornit-o și noi pe jos. Vremea era frumoasă, nici un nor amenințător acum pe cer, doar câțiva din cei pufoși, admiram verdele pădurii, florile și cântecul păsărilor.

Despre această mânăstire se spune că este situată într-una din cele mai frumoase, pitorești regiuni ale țării - și le dau dreptate. De la Hațeg, mergem spre miazăzi, prin depresiunea Hațegului, care se întinde până la poalele Muntelui Retezat.

Mânăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul, de la Prislop, este așezată într-o poiană, la o altitudine de cca 600 m și este înconjurată de dealuri ce coboară în pante domoale până chiar în dreptul mânăstirii.

Cel care a ctitorit mânăstirea este Sfântul Nicodim, în a doua jumătate a secolului XIV, cu ajutorul domnitorului Mircea Cel Bătrân. Cea de-a doua persoană responsabilă de ctitorire este Domnița Zamfira, fiica domnitorului Moise Vodă Basarab, care a venit aici auzind de puterile tămăduitoare ale izvorului de lângă mânăstire și s-a vindecat de bolile de care suferea. Drept răsplată, a restaurat biserica mânăstirii între anii 1564-1580.

Unul dintre stareții mânăstirii a fost Ioan de la Prislop, care timp de 20 de ani a fost și Mitropolitul Transilvaniei.

În secolul XVIII mânăstirea este greco-catolică.

Abia în 1948, preoții greco-catolici sunt arestați și mânăstirea devine ortodoxă.

Din noiembrie 1948, starețul mânăstirii devine părintele Arsenie Boca adus de la Sâmbăta, iar lăcașul devine o mânăstire de măicuțe. Arsenie Boca rămâne duhovnic aici până în 1959, timp în care transformă uimitor biserica, sculptând chiar el personal catapeteasma, iar pentru toate astea e considerat cel de-al treilea ctitor al mânăstirii. În 1959 comuniștii îl duc la București sub domiciliu forțat, apoi în 1989 moare la Sinaia și este înmormântat la Prislop.

Astăzi știm că mânăstirea este foarte vizitată, există mereu oameni care caută alinare, vin în pelerinaj de departe, în special la mormântul lui Arsenie Boca.

Noi am ajuns în apropierea mânăstirii, știam asta pentru că deja începeau tarabele cu tot felul de souveniruri și cu obiecte bisericești-lumânări, iconițe, cruciulițe, etc.

Poarta grandioasă de lemn, sculptată, este deosebit de frumoasă, pătrundem, ne strecurăm și noi printre șirurile de oameni, tineri deopotrivă, cu copii sau oameni în vârstă.

Frumoase sunt clădirile albe în stil brâncovenesc, multe floricele, alei amenajate cu multă grijă, copaci înfloriți, brazi și pini, iar iarba verde însoțește aleile.

Din 1991 s-a înființat aici Seminariul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina cu o durată de școlarizare de 5 ani; multe dintre măicuțe și eleve, continuă un meșteșug frumos, cel al picturii icoanelor pe sticlă.

După anii 90, s-au refăcut și reconstruit biserica, dar și clădirile pentru stăreție, chilii și cămine, ce se regăsesc în partea de răsărit a mânăstirii.

Am fost și noi la mormântul celui considerat Sfântul Ardealului, am stat cca 20 minute la coadă, se înaintează destul de ușor, asta pentru că nu poți sta mai mult de 2-3 minute acolo. Nu este permis să faci poze în apropiere, lumea este decentă și în general respectă asta.

Ne-am simțit tare bine sufletește trecând pe acolo și m-am bucurat că am ales să mergem.

Plecând de la mânăstire ni s-a făcut și foame, așa că am oprit la un popas, Restaurant La Pavel, o locație foarte plăcută situată între localitățile Silvașu de Sus și Silvașu de Jos.

Sunt foarte multe mese afară, meniul este bogat, puteți servi și păstrăvi Vlad Țepeș, probabil pentru că erau trași în țeapă :)), care se rumeneau frumos la grătar mirosind fantastic.

Soțul meu a luat o ciorbă de burtă și ceafă de porc la grătar, iar eu am optat doar pentru piept de pui la grătar cu cartofi pai și salată de varză, de care uitase băiatul cu comanda. Nici nu-l condamn, erau foarte mulți clienți, iar ei, toți niște băieți tineri erau un pic depășiți de situație. Am văzut că mulți s-au ridicat de la mese nemaiputând aștepta, nici măcar nu li se luase comanda. Per total recomand totuși locul, noi am avut mai mult noroc, iar mâncarea a fost foarte gustoasă. În plus am băut și câte o cafea, apoi am făcut cale întoarsă spre Deva, locul cazării noastre.

Cu mențiunea că noi am „spicuit” doar câteva dintre obiectivele din țara Hațegului, vă invit și pe voi, este un loc liniștit și de trecut la musai de văzut!

Webmaster, o rugăminte:

https://youtu. be/-XX-mYz8mBA

Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 1576 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI