Cheile Vârghișului, frumuseți nebănuite

TIPĂREȘTE

În această vară toridă am hotărât să fac schimb de locuință cu fata mea ce stă la Brașov. Am profitat de faptul că este plecată în vacanță cu familia ei în Muntenegru. Am stat acolo șapte zile, timp suficient pentru mai multe excursii. Zona era cunoscută de mine dar la indicația fetei am bifat și alte locuri încă noi. Una dintre destinații a fost Cheile Vârghișului. Mulțumesc colegilor de pe AFA, crismis și Marius 72 pentru informații, au fost de un real folos.

Astfel într-o zi de sâmbătă am pornit spre Baraolt pe drumul DJ 131B care este în lucru pe o mare porțiune. Nu am știut și Google maps ne-a trimis pe acesta din urmă. La întoarcere pentru că am vrut să vedem și Castelul Kálnoky am trecut prin Micloșoara și am ales alt drum, mult mai bun, DJ 131 care are doar o mică porțiune în lucru.

Am plecat de dimineață și am ajuns acolo în jurul orei 9:45. Din satul Vârghiș sunt 10 kilometri până în zona de campare, drum asfaltat aproape în totalitate, drum îngust pentru o singură mașină dar, din loc în loc, cu alveole semnalizate. La sfârșit este cam un kilometru drum neasfaltat dar se merge cu mașina fără probleme. În parcarea de la intrarea în chei erau și mașinile celor cazați în corturi, am găsit loc suficient de parcare fiind dimineață. La întoarcere parcarea era aproape plină. Am plătit 25 de lei și am plecat spre intrare pe poteca ce duce spre chei. Aici un ranger ne-a încasat 20 lei pentru două persoane în contul Asociației Speologice “Lumea Pierdută” din Baraolt.

La început drumul este mai larg, se aude clipocitul Pârâului Vârghiș, am mers circa 15 minute și am ajuns în zona împădurită la căsuța celor ce acordă primul ajutor, era încuiată. La întoarcere erau acolo doi salvamontiști cu o mașină ce puteau acorda un prim ajutor în caz de nevoie.

Apare și primul pod de lemn și bineînțeles primele indicatoare și panouri explicative. Pe un panou am găsit câteva informații despre Chei.

Munţii Perşani situați în partea sud-vestică a Carpaţilor Orientali, fac legătura între Carpații Meridionali şi cei Orientali. În zona nordică a lor este situat şi defileul Vârghişului.

Cheile Vârghişului reprezintă una dintre cele mai interesante rezervaţii naturale, cu fenomene exocarstice şi endocarstice spectaculoase. Adâncirea cheilor lungi de 4 km a avut loc în mai multe etape, ca urmare a activității corozivo-erozivă a apelor pârâului Vârghiş asupra masivului de calcar. Peşterile s-au format în paralel cu acest proces, dovadă fiind diferitele nivele de peşteri şi terase. Pe lângă peşterile fosile aflate la altitudini de 5,20,40 şi respectiv 70 – 120 m deasupra talvegiului actual pot fi observate şi diverse forme geomorfologice exocarstice, cum ar fi crestele şi piramidele de stâncă, terase, taluzuri, grohotişuri şi lapiezuri. Un fenomen natural demn de remarcat în Cheile Vârghişului este cursul subteran de 1,5 km a râului, materializat sub forma mai multor peşteri active, aflate în formare şi în prezent. În chei au fost cartate şi descrise 122 de peşteri, cea mai cunoscută dintre ele fiind Peştera Mare de la Mereşti (Peştera Orbán Balázs). Lungimea totală a galeriilor peşterii este de 1.527 metri.

De aici am început să mergem prin frumoasele chei. Era dimineață și eram singuri pe acolo, a fost așa de bine pentru că am văzut ce înseamnă aglomerația la întoarcere. În porțiunile mai dificile, inclusiv pe punți unde era limitare la două persoane se aștepta destul. În rest cheile sunt ușor de abordat, singurul inconvenient a fost că plouase în acea noapte, era noroi pe anumite porțiuni și se aluneca pe pietre sau pe lemn, a trebuit atenție mărită. Am avut încălțăminte adecvată, bocanci, nu au fost probleme.

Pe drum am trecut pe 8 punți și un pod la început, citisem la crismis și am început să le număr. O să povestesc pas cu pas ce am văzut acolo.

După primul pod, impropriu am să îi spun Puntea 1, am mers pe lângă apa Vârghișului până la o porțiune cu stânci în trepte, le-am urcat și am pozat de sus Puntea 2. Drumul trece și pe lângă o căsuță și ajunge la Puntea 3 unde este un indicator spre Peștera Merești și scări metalice cu balustrade, noi, solide, pentru a urca la ea. Peștera este mare dar nu se vizitează, are un gard metalic și sunt anunțuri ce informează despre colonia de lilieci de acolo. Am fost singuri și am admirat natura în tihnă, am urcat și coborât scările fară să fim deranjați de alți turiști.

De aici am ajuns destul de repede la un Podeț și un indicator ce ducea spre Peștera Șura Cailor aflată de malul celălalt a Pârâului Vârghiș. Este totul bine pus la punct, scări de lemn pentru coborâre și urcare. Peștera este mult mai mică decât prima dar ideea de a mai vedea și altceva ne-a împins până acolo. Am revenit în traseu și am ajuns la o porțiune de urcare amenajată cu lanțuri, nu era mult de urcat dar pentru noi au fost binevenite, pietrele fiind umede și alunecoase. Am ajuns și la o porțiune cu un Podeț de lemn de-a lungul apei, destul de lung dar solid, și apoi am ajuns la Puntea 5. Intrarea pe punte a fost destul de dificilă, char dacă în partea ei de intrare era și un cablu pentru susținere. Drumul a continuat destul de lejer, am trecut și de celelalte patru punți, am coborât și pe lângă apă, pietre multe și mari, ce bine că am avut bocanci...

După ce am trecut de ultima punte am avut o porțiune mai dificilă, iar au fost cabluri, umezeală pe jos, dar ne-am descurcat. Am ajuns la capătul Cheilor la o Poieniță, punct de orientare, cu o căsuță de lemn cu indicații pe ea. Am trecut de ea și am ajuns la un Popas frumos și primitor unde erau bănci și mese pentru odihnă. Am stat aici circa 30 de minute, odihnă binemeritată după cele două ore și jumătate parcuse pe traseu. Am mâncat câte un sandviș, soțul a băut o cafea, 7 lei, erau și răcoritoare, clătite și cam atât.

Întoarcerea am făcut-o mai lejer, circa o oră și jumătate, nu am mai pozat, nu am mai văzut nicio peșteră dar am avut și timpi de așteptare pe traseu din cauza turiștilor. Erau de toate vârstele, unii cu sugari în brațe, alții mai tomnatici ca noi.

Cheile mi-au plăcut mult, am făcut și o binevenită mișcare lejeră în aer ozonat, am ascultat păsărelele și susurul apei, am admirat fluturii, florile, verdele pădurii și spectaculoasele stânci, am văzut și peșteri, a fost o plimbare reușită pentru inimă și trup. Mergeți acolo și nu veți regreta!

Cadru natural deosebit, merită cu prisosință...

Plimbare ușoară de maxim două ore pe sens, vizitare chei și două peșteri, bine amenajat drumul până la ele. De evitat sâmbăta și duminica sau mers acolo cât mai devreme. Sunt indicați bocanci mai ales dacă a plouat înainte, cum plouase când am fost noi...

---

VIZUALIZĂRI: 2339 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI