Cu sufletul la gură, prin savană

TIPĂREȘTE

Întotdeauna am crezut că însemnările noastre prin lume pot deveni niște depozitare al destinelor popoarelor, niște halte între generații, niște locuri de unde ne putem lua energia pentru a începe noi aventuri dar și pentru a putea privi spre viitor. Acum, la a treia expediție africană, văd cum călătoria într-o lume relativ nouă poate deschide culoare pline de speranțe și idei spre comunitatea din care provii, dar, mai ales, poate descoperi că inimile oamenilor bat la fel.

Mă trezec din nou în murmurul scăzut al gusturilor exotice. Cum și mesele copioase trebuie să aibă un sfârșit, apar noi grupulețe de turiști cu aer nordic, parcă răsăriți de nicăieri, ce se cuibăresc nerăbdători la mesele noastre. Un ospătar îmi spune că sunt cei cazați la cabanele safari din apopiere, cu regim full-board, cam la 110 USD pe zi, regim ce include incursiuni prin savana și căteva ospețe în aer liber.

În timp ce părăseam faimoasa terasă unde oamenii și animalele se priveau de la distanță, parcurgând un ritual inegal al hrănirii, parcă știind că viața este un bun dat temporar, m-au surprins câteva secvențe diferite ale ipostazelor omului pe pământ. Pe de-o parte, un arab își înălța copilul spre cer, invocându-l cu ochii plini de lumină pe Allah, iar un american cam de vârsta a treia stătea în fața unei măsuțe pline de utilități ale unui om ce vizitează savana. Americanul aștepta zâmbitor fără să aibă vreun client, de fiecare dată când mă opream să-i văd piesele de termos, lichidele răcoritoare, aparatele de făcut ceai instant sau măștile pentru țânțari. Nu departe, în fața unui portbagaj deschis, două perechi de tineri ce vorbeau italiana, dansau liberi și fericiți în ritmul muzicii venite de la vreun casetofon. Până la urmă, chiar dacă Creatorul a folosit același tipar pentru toți, marea diversitate a omenirii rămâne un bun câștigat chiar și aici, în inima savanei.

Ca la un semn, toți turiștii urcă sincron în vehiculul safari, la sfârșitul ultimelor secunde de pauză și, în scurt timp, ultimele două ore de magie și neprevăzut își delurează actorii ieșiți din culisele pline de arbuști, lacuri și păduri. Ian ne vorbește de organigrama internă a turmelor de animale, cu masculul suprem, femela dominantă și ranguri intermediare pe care le vedeam în vigoare doar la om. Ca și când s-ar fi dorit să argumenteze cele spuse de ghid, un cuplu uriaș de elefanți ne privesc liniștiți de la câteva sute de metri dpărtare. După un moment de reflecție, o iau drept spre mașina noastră plină de oameni nerăbdători să-și facă o colecție de amintiri de neuitat. Atunci, Ian ne face semn să nu mișcăm fiindcă cei doi vor dori să traverseze drumul. Ca și în cazul rinocerilor, Ian avertizează mașinile din față să staționeze preț de câteva minute pentru a nu-și pune viața în pericol.

Doar că scena se derulează mult mai lent. După câteva priviri repetate, imensul Mascul Alfa înaintează spre șosea și se oprește în față câtorva mașini din care zăresc și copii. Mai aproape, și mai aproape, moment în care Ian ne spune că ar putea răsturna cu trompa primele automobile și că s-ar putea să coboare pentru o intervenție de urgență.

După ce Goliat se apropie de parbrizul primilor turiști nefericiți, care au semnat pe cont propriu că nu vor răspunde alții pentru ei, vedem fețele încremenite ale celor ce-și pot lăsa ultimele amintiri în mijlocul savanei. Sunt convinș că mai toți jură că nu vor mai călca prin savană de capul lor.

Dacă elefanții citesc gândurile omului, așa cum ne spune Ian, atunci poate fi explicată reacția surpinzătoare a animalului, care, renunțând la intenția inițială, se întoarce spre femela aflată încă pe spațiul verde, și-i încuviințează, parcă din priviri, trecerea.

Toți respirăm ușurați iar eu mă grăbsc sa-l felicit pe Ian. Doar că, la câteva minute, după ce vedem zeci de zebre nedumerite, două hiene inconștiente de statutul lor și un leopard ce ne privește de la înălțimea unui pom, constatăm că elefanții nu și-au încheiat reprezentația. În depărtare, zărim o turmă de vreo doăzeci de uriași mărșăluind ca și când ar trebui să ajungă la celălalt capăt al savanei pentru o chestiune de viață și de moarte. Recunosc, un peisaj pe care îl mai văzusem fară a-l înțelege pe deplin.

-Da, este o chestiune de viață și de moarte, își începe Ian una dintre cele mai fermecătoare povești din savana africană.

---

VIZUALIZĂRI: 416 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI