Dansul Zulu, o sărbătoare a trupului

TIPĂREȘTE

Cu cât petreci mai mult timp în incinta unei comunități care se dezlănțuie într-o armonie cu cerul, aici, în inima Tribului Zulu, cu atât mai mult te scufunzi într-un ocean de impresii din care va trebui să selectezi puncte de interes pentru cei ce doresc să știe mai multe despre diversitatea lumii. De fapt, trebuie să citești istoricul clipei într-o continuă asimetrie a normalului pe care noi, cei din lumea civilizată, l-am ridicat la rang de lege.

Dansul Zulu, din aula nouă, unde vom avea o ultimă reprezentație de cultură locală, ne duce în lumea nu mai puțin exotică a bucuriei de a trăi, de fapt, o celebrare a trupului, a spiritelor pământului și a forței pe care războinicii tribului trebuie să o transmită celor din jur. Lipsesc din nou, elementele ludice, de apropiere între fete și băieți, cu toate că mișcările trupurilor îți dau impresia că adună mari dorințe.

Dacă doar femeile și bărbații necăsătoriți au voie să danseze, cuplurile celor căsătoriți poartă o bandă împodobită pe cap și stau de-o parte susținând partitura tinerilor, cu mențiunea că femeile au corpul acoperit cu fuste din piele de vacă, lungi până la genunchi și o vestă roșie sau neagră, plină de mărgele. Femeile gravide se disting printr-un brâu de iarbă plin de mărgele în jurul abdomenului.

Fetele logodite își lasă părul lung peste pieptul acoperit, ca semn de respect pentru viitoarele rude, pe când cele tinere poartă o fustă scurtă din iarbă, împodobită cu mărgele, un fel de pantaloni scurți din piele, părul scurt și pieptul acoperit doar parțial. Atunci când le privești, ai senzația de perfecțiune a priveliștii, de fapt, o simbioză dintre pielea, trupul, fața, ochii lor sălbatici și îmbrăcămintea naturală ce le scoate mult în valoare formele.

Bărbații suprind prin câteva artificii moștenite tot de la strămoșii lor: poartă câte o legătură din fire de la coada vacii, la brațe și sub genunchi, pentru a le supra-dimensiona anvergura, shorturi strânse pe corp, din piele de capră. Mai au sandale sumare, câte un șorț din piele de vițel ce atârnă până la genunchi, o mantie de animal sălbatic pe umeri și șolduri, spre deosebire de Șeful de Trib, care poartă pielea de jaguar, cea mai celebrată vietate din zonă. Veșmintele bărbaților degajă mai degrabă determinare și forță, mai ales că sunt așezate pe niște trupuri atletice, cu proeminențe musculoase la mâini și la picioare. Pentru ca mesajul lor să fie mai explicit, imitațiile armelor mânuite simplu dar cu pricepere, este un număr separat din spectacol, un artificiu menit să dea fiori privitorilor.

Parada dansurilor Zulu, cu denumiri clare, pe care ni le înșiră Thaide (Invunulo, Igoma sau Indlamu) acoperă istoria tribului angajat în minerit, războaie cu triburile vecine și lupta continuă cu supraviețuirea, dar și cu mici intermitențe lirice, mai degrabă aluzive decât explicite. Pe ritmul vioi al tobelor, fetele și băieții Zulu, apar separat, în linie sau în cerc, cu o varietate de culori, mișcări ritmate sau cu ruperi de ritm, presărate cu vreo câteva elemente acrobatice, care îți fură ochiul și inima. La o privire mai amplă, deduci din mișcările lor mertamorfoza adierilor de vânt, salturile tigrilor, cruzimea leilor, suplețea antilopelor, eleganța căprioarelor sau agerimea hienelor. Succesiunea scenelor, farmecul personal al dansatorilor, dialogul mimetic cu audiența și dorința lor de a-și exacerba locul lor în patrimoniul spiritului african, te atrag încet într-un carusel amețitor.

Doar lovitura zebrei te mai aduce la realitate, un element acrobatic demn de un spetacol K1, care te face să tresari și să nu-ți dorești prea mult apropierea de oamenii acestui trib ce oscilează, cel puțin la dans, între vivacitate și explozie.

Oftezi dar și zâmbești ușurat, după un spectacol viguros și fără dubluri ce te transpune într-un teritoriu cu legi nescrise, în care viața și moartea apar sau apun, odată cu soarele.

---

VIZUALIZĂRI: 953 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI