Bojentsi, un sat ca o poveste cu parfum medieval

TIPĂREȘTE

Dacă Veliko Târnovo şi Arbanassi au fost stabilite clar, de-acasă, ca obiective precise, nu acelaşi lucru pot spune şi în ceea ce priveşte Bojentsi, care a apărut aşa ca o variantă de rezervă, la sugestia unuia dintre prietenii noştri, alternativă la faptul că luni dimineaţa nu puteam vizita mănăstirea Celor Patruzeci de Sfinţi Mucenici, lunea fiind o zi cu un program special la muzee. Mai târziu m-am uitat pe AFA să văd ce recenzii găsesc despre Bojentsi şi am văzut că l-au descris câţiva colegi, dintre care, cel mai recent @Testosu’.

Aşadar, cum vremea se anunţa însorită şi nefiresc de caldă pentru ultima zi de noiembrie, o plimbare în aer liber era cea mai nimerită formă de a ne lăsa mângâiaţi de soarele unei toamne târzii. Am luat-o pe drumul spre Gabrovo parcurgând cam 20 de km, după care virăm la dreapta pe un drum îngust dar destul de bun prin pădure şi printre dealuri, trecem de câteva complexe turistice şi după opt kilometri intrăm în Bojentsi care ne-a întâmpinat cu o parcare bine amenajată (contra cost, 2 leva), un ghişeu cu informaţii turistice pe care le-am primit bucuroşi, semn că nu era un loc oarecare.

Îndreptându-ne către centrul satului am înţeles că Bojentsi e un loc în care timpul pare să fi încremenit în loc acum câteva sute de ani, arhitectura tradiţională a satului bulgar, unitară îţi creează impresia că te-ai întors în timp, însă te trezeşti repede din reverie când mai zăreşti discret vreun capac de canalizare, antene parabolice, camere de supraveghere instalate stradal care nicidecum nu te duc cu gândul la vreun kitsch. Astăzi, într-o atmosferă de calm şi seninătate, satul Bojentsi creează iluzia că viaţa s-a oprit în loc, noroc cu magazinele de suveniruri ale căror mărfuri ieşite în stradă şi mehanele cu panourile afişând preţuri şi feluri de mâncare ce nu te lasă să te îndepărtezi de realitate.

Bojentsi este o mică localitate care nu mai depăşeşte 100 de case de acest gen ce, astăzi, nu sunt mai vechi de 250 ani, iar în privinţa numărului de locuitori, acesta e şi mai modest, fiind locuit în permanenţă de doar patruzeci de persoane. Din mijlocul satului care se prezintă ca o piaţă unde se întâlnesc cele mai multe mehana (restaurante tradiţionale), prăvălii cu mărfuri atizanale, pornesc două alei pietruite principale spre care sunt semnalizate prin indicatoare casele cele mai însemnate spre care turiştii pot accede în voie. Trebuie să spun că piatra este cel mai important material de construcţie din zonă din care sunt realizate drumurile satului, dar, nota de specificitate a satului este dată de acoperişurile placate cu solzi (felii) din piatră obţinute manual prin spargerea acesteia. Pot spune că ar putea fi denumit cu uşurinţă „satul cu acoperişuri din piatră”. Mai înainte de toate mie mi s-a părut un loc romantic unde te poţi plimba în voie pe străzi ca într-un muzeu, de fapt Bojentsi ar fi putut cu succes să fie denumit muzeul satului bulgar în aer liber. Arhitectura satului Bojentsi este deschisă şi îndreptată către străzi, prezentând case cu verande şi nu mai mult de două niveluri. Primul este format în mare parte din spaţii de uz gospodăresc, comercial, grajduri de animale, spaţii de depozitare, beciuri şi magazine. O scară exterioară duce până la o sală de zi din care se intra separat într-o sală de oaspeţi, urmată de o intrare în bucătărie şi dormitor. Marile şeminee dispuse pe colţ sunt tipice pentru această regiune.

Bojentsi este un sat cu o istorie mai lungă de 600 ani care a început, se pare, odată cu căderea Veliko Târnovo în mâinile dominaţiei otomane, adică după 1393. O femeie de origine boierească, pe nume Bojana, şi-a luat fiii şi fraţii din calea năvălitorilor turci şi s-a stabilit împreună cu familia sa numeroasă pe aceste plaiuri împădurite. Ei au format satul al cărei nume a fost împrumutat de la femeia de sorginte nobilă şi ai cărei urmaşi au populat aşezarea. Localitatea s-a dezvoltat şi a căpătat dimensiuni mai mari datorită poziţiei sale ocupate în apropiere de vechiul drum roman Nicopolis ad Istrum - Augusta Traiana – Constantinopol ce a permis oamenilor de la sat să călătorească mai uşor şi să practice comerţul, satul devenind un important nod comercial în timpul Renaşterii Naţionale spre mijlocul secolului al 18-lea. El era recunoscut în zonă pentru producţia de piele şi blană, lână, ceară de albine şi miere, precum şi pentru atelierele de manufactură a poduselor ceramice, textile, fier forjat, cuţite, produse de patiserie. Obiectele originale din cele mai multe case cu acest specific ce au rezistat până în prezent sunt acum expuse în cele două mici muzee-casă “Doncho Popa", "Baba Rayna"care se pot vizita, dealtfel localnicii fiind foarte fericiţi să ofere explicaţii legate de satul lor de care sunt atât de mândri.

Satul Bojentsi a fost declarat rezervaţie arhitecturală istorică şi se află, din 1964, în patrimoniul UNESCO pentru casele sale considerate a fi adevărate monumente culturale, bine conservate şi întreţinute, dealtfel în zilele noastre existând o interdicţie clară cu privire la construcţia unei clădiri care nu se potriveşte stilului satului (în mod special acoperişul din piatră).

Până aproape de după-amiază ne-am plimbat pe uliţele şi aleile pavate cu piatră ale satului, înguste, unele foarte înguste cât potecile de munte: prima dată ne-am înscris din piaţă în dreapta, reveniţi apoi în acelaşi loc am luat-o în stânga dând, de fapt, ocol satului pe coline printre casele pe care le priveam admirativ, uimiţi fiind, parcă, de fiecare dintre acestea. La un moment dat am zărit şi indicatorul ce ne arăta că puteam ajunge la Tryavna pe un drum de două ore pe jos, prin pădure.

Cele mai importante clădiri din sat sunt biserica şi şcoala. Biserica satului cu hramul Sfântului Ilie a fost ridicată în anul 1835, iar locuitorilor influenţi ai satului li s-a permis să construiască un turn-clopotniţă, lucru care era, de obicei, strict interzis de către autorităţile otomane. Este un exemplu remarcabil de stil al Renaşterii Naţionale Bulgare (căruia în Veliko Târnovo îi este dedicat un întreg muzeu), oferind un naos şi un pronaos monumentale pentru biserica unui sat, zidurile de piatră masive şi arcadele sunt tipice stilului deja consacrat din Bojentsi. Fosta şcoală din localitate, edificată în 1872, situată aproape de intrarea în sat era o clădire impunătaore pe două niveluri cu o sală mare şi o bibliotecă la parter şi scări exterioare care duc la sălile de clasă de la nivelul al doilea. Astăzi ea a fost transformată în muzeu.

În plimbările noastre prin sat ne-am întâlnit cu zeci de pisici, pot spune nu numai arătoase, multe dintre ele părând a fi de rasă, dar şi prietenoase, căci unele ne-au însoţit bucăţi întregi de drum. De asemenea, florile târzii de toamnă de pe lângă orice casă atrăgeau toate privirile, iar la streşinile caselor încă mai atârnau ciorchini de struguri care, parcă, ne îmbiau să-i culegem. Cum timpul trecuse ca nebunul, foamea ne-a determinat să alegem o mehana din centru, ”Retro Restaurant” unde să ne-o potolim. Înăuntru, am întâlnit acelaşi stil rustic tradiţional de decor, de bun gust.

Cum frumuseţea satului Bojentsi a depăşit demult graniţele sale, e imposibil ca acesta să nu placă şi să nu impresioneze, mai ales, când e vorba de autenticitate, aşa că dacă paşii vă poartă cumva prin zonă, nu-l ocoliţi, el emană atâta parfum medieval, că sigur nu veţi regreta! Îl recomand cu foarte multă căldură, mai cu seamă că multe dintre acesta case minunate oferă locuri de cazare şi mehane la preţuri OK!

---

VIZUALIZĂRI: 6502 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI