Vacanța în Kyustendil / BULGARIA - impresii, păreri, recomandări

Afișate impresii [1 - 2]
La pas prin zona Kiustendil
  • OCTOMBRIE, 2020
  • de: Aurici [08.01.21]
  • RECOMANDĂ

Piramidele de pământ din Stob – un fel de Râpa Roșie a noastră

Una din recomandările Valentinei, gazda noastră din Borovets, când planurile noastre cu Musala s-au dus pe apa sâmbetei (vezi impresii), a fost să vedem piramidele de pământ de la Stob. Se aflau la 80 de km distanță iar noi ne învârtim ca să vedem una-alta pe o rază de 50-70 de km față de locul în care ne așezăm. Dacă distanța este mai mare ne mutăm cortul. 80 de km depășea puțin zona de confort, dar nesemnificativ, așa că ne-am prelungit sejurul cu încă o noapte [...] — vezi review [+43 poze]
Tihiat Kut Complex [Slokoshtitsa] 3
  • AUGUST, 2015
  • de: msnd [20.09.15]

Mult mai bine decât mă așteptam – Tihiat Kut Complex

În momentul în care ne-am decis ca drumul spre Întâlnirea AFA 2015 bis, din Macedonia, să îl facem cu mașina, am hotărât că acesta trebuie parcurs în două etape. Mi s-a părut mai avantajos ca a doua etapă să fie ceva mai scurtă, pentru a ajunge la o oră rezonabilă la destinație și, ca urmare, am căutat o cazare intermediară, undeva dincolo de Sofia. Așa am ajuns, cu ajutorul site-ului de rezervări la Tihiat Kut Complex, undeva în apropierea orașului Kjustendil. Acesta [...] — vezi review [+31 poze]
  • Ai fost și tu acolo? SCRIE IMPRESII
    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.70236206054688 sec
    ecranul dvs: 1 x 1