Incă o tură prin Bulgărica

TIPĂREȘTE

Anul acesta ne-am hotarât brusc că nu mai vrem să petrecem de 8 Martie la un restaurant, după cum ne era obiceiul, ci mai bine să plecăm pentru 2 zile. Dar unde? Păi tot pe la frații bulgari pentru că încă mai avem pe listă destule de văzut la ei, la distanțe rezonabile față de casa noastră, bucurându-ne de un trafic super lejer, care nu e de ici-colea. Am ales Bozhentsi de pe lista noastră cu sate tradiționale bulgărești de văzut, dar pentru că din tot ce am citit despre sat ne-am dat seama că este destul de mic, am convenit că trebuie să mai facem ceva în cele 2 zile pe care le aveam la dispoziție. Așa că am hotărât să fie Mănăstirea Dryanovo și Peștera Bacho Kiro la dus, pentru că erau în drumul nostru și Muzeul Etnografic de la Etar și Veliko Târnovo la întors, pentru că nu trecem niciodată pe lângă el fără să oprim măcar puțin.

Am plecat la 7 de acasă iar la 10 eram la Mănăstirea Dryanovo, după aproape 200 de km. Drumul dus-întors de aproape 500 de km a fost ușor și lejer. La dus am trecut foarte repede pe pod, în sfârșit finalizat, și la fel prin vamă. Din nou era să ne păcălim și să ne așezăm la coada destul de mare (până pe pod), la care erau așezate tiruri dar și câteva mașini mici, care ne-au derutat.

După ce am trecut de vamă, 2 persoane, câte una pe fiecare culoar care era deschis, ne-a direcționat către achiziționarea vignietei, care se ia din nou de la biroul din vamă. Am dat 15 leva și am mai oprit în giratoriul de unde luasem până atunci vignieta, ca să schimbăm niște leva. Curs de schimb mai slab decât la ultima vizită, 100 de EUR = 192 leva sau 100 RON = 40 leva. Apoi am urmat E85 pe ruta Ruse-Byala-Veliko Tarnovo, am mai oprit o dată la Rompetrolul de după Veliko, și după el, din șoseaua principală am avut indicator pentru mănăstire și peșteră, primele noastre obiective.

Vremea a fost închisă în week-end-ul nostru, dar am fost mulțumiți că nu a plouat, ci am avut parte de o burniță fină mai toată ziua sâmbătă, care însă nu ne-a încurcat, în sensul că nu ne-a ținut în casă, iar duminică a fost doar innourat în primele ore ale zilei după care a fost destul de frumos.

Mănăstirea Dryanovo, primul nostru obiectiv, este practic un complex. Are o parcare generoasă care a costat 1 leva pentru care am primit bon fiscal. Cred că bulgarii ne-au luat-o înainte și la capitolul acesta. Ați primit bon fiscal la vreo parcare prin România, neluând în calcul orașele? Dar cred că nici acolo nu primim decât hartiile acelea care nu știu cât sunt de fiscalizate și câte ajung să fie contabilizate. În fine...

În zona parcării, așezate circular sunt magazine de suveniruri dar și Mehana (restaurante tradiționale bulgărești). Printr-un gang am intrat în curtea mănăstirii, destul de mare, unde sunt expuse tot felul de obiecte tradiționale bulgărești și chiar dacă totul în jur pare vechi, zona este conservată foarte bine iar natura încununează totul acolo. Aleea largă este pietruită și te duce la biserica mică și foarte veche, care se spune că a ars de 3 ori și tot de atâtea ori a fost refăcută, iar în dreapta sunt din nou magazine de suveniruri și produse naturiste dar și altă curte frumos îngrijită și decorată, unde sunt chiliile. Mănăstirea Dryanovo are hramul Sf Arhanghel Mihail și se află la 5 km de localitatea Dryanovo, ea însăși un obiectiv care merită o vizită pentru patrimoniul cultural pe care îl deține, dar și a naturii deosebite.

Din curtea mânăstirii printr-un gang am ieșit pe un pod de lemn care traversează râul Dryanovska și drumul ne-a dus către peșteră. Practic, aici am avut 2 obiective în unul, distanța dintre mănăstire și peșteră fiind mică. După ce am traversat podul am văzut un mic parc de aventură în dreapta, un monument în stânga, pe care se vede de departe 1876-1976, ceea ce ne-a dat de ințeles că a fost ridicat în cinstea eroilor revoltei bulgare, iar în față o terasă care cred că este foarte frumoasă vara. Drumul ne-a dus spre peșteră și mi s-a părut că iar ne dau clasă bulgarii. Alei pietruite, destul de largi cu balustrade și vegetație multă, băncuțe din loc în loc pentru popas și reculegere, dar și restaurante așezate strategic mai sus, la care ajungi urcând niște scări, de unde ai o panoramă frumoasă asupra zonei. Începuseră să iasă florile de pădure și zona era plină de brebenei și micșunele înflorite. Natura a fost darnică în zona mănăstirii până la peșteră și împrejurimi. Până la peșteră am mers de-a lungul apei unde am văzut și 2 cascade, una mai micuță și una mai mare, chiar în dreptul podului pe care l-am traversat peste râul Andaka ca să ajungem la peșteră.

Peștera Bacho Kiro este una naturală și prima electrificată din Bulgaria, galeriile și sălile fiind formate de râul care curge în zonă, Andaka. Chiar la intrare este un panou cu informații despre peșteră, inclusiv programul de vizitare. Se poate vizita tot timpul anului, primăvara-toamna de la 9 la 18 iar iarna de la 10 la 16. Temperatura este constantă în peșteră, în jur de 13 grade și este ușor de mers prin ea. Se spune că este una dintre cele mai vechi peșteri din Bulgaria unde s-au găsit primele semne de viață din zona balcanică.

Tariful de intrare în peșteră este diferit în funcție de sezon, de grup și de traseu. Poți merge pe 2 trasee în peșteră, unul scurt (de 25 de minute) și unul lung (de 60 de minute). În cazul nostru intrarea a fost 3 leva și am avut acces doar pe traseul scurt, cel lung fiind închis la momentul vizitei noastre. Nouă ne-a fost suficient ca să ne facem o idee. Traseul scurt îți ocupă maxim 30 de minute dus-întors, în funcție de ritmul pe care ți-l propui, dar poți să-l străbați și în 10. Pe lângă stalactite și stalagmite, sunt câteva camere (purgatoriul, sala de foc...), piesa de rezistență fiind sala de bal, aflată la capătul traseului scurt. Am mai văzut monezi peste tot, lipite în stâncă sau aruncate pur și simplu pe jos, dar și lilieci, care atârnau nemișcați pe pereții peșterii, pe care inițial i-am crezut morți, puși pentru decor acolo, dar când cineva i-a atins s-au mișcat și ne-am dat seama că sunt cât se poate de vii.

De la peșteră sunt eco-poteci care te duc în Bozhentsi (4 km) și cred că sunt trasee cu panorame frumoase asupra zonei, dar nu prea văd cum să faci dacă ai ajuns cu mașina și vrei să mergi pe jos pe eco-potecile astea.

Am stat cam 3 ore în zonă, mi-a plăcut mănăstirea de la Dryanovo și Peștera Bacho Kiro, dar mai mult mi-a plăcut drumul de la mănăstire la peșteră și mirosul de primăvară din acea zi.

Am ieșit din nou în E85 iar peste 20 de km, după Tsinga, am luat-o câtre Bozhentsi, pe un drum de 8 km foarte frumos.

Bozhentsi (Bojenți, cu accent pe ți, mi-a pronunțat apăsat o doamnă de la un magazin de ceramică), este un sat tradițional bulgăresc, pierdut între munți, cu o istorie de peste 600 de ani și nici un metru de asfalt. Numele îi vine de la nobila Bozhana care s-a așezat aici cu frații și fiiii ei după ce capitala Târnovo a fost cucerită de turci. Cele aprox 100 de case care mai sunt în sat au între 100 și 200 de ani. Pentru că în 1964 Bozhentsi a fost proclamat rezervatie istorico- arhitecturală, oamenii au rămas să trăiască aici, astfel că multe case sunt locuite.

Chiar la intrarea în sat este o parcare cu plată, amenajată foarte bine și dacă nu ai cazare trebuie să lași mașina acolo, accesul în sat fiind pietonal. Noi am trecut cu mașinile și imediat cum am intrat am lăsat pe stânga un magazin de ceramică și suveniruri, pe dreapta punctul info și imediat am ajuns în centrul satului. Vorbim de 1-200 de m. Casa noastră a fost chiar acolo în centru, pe o străduță la încă vreo 50 de m. După ce ne-am cazat și am mâncat cu toate că nu așa ne fusese planul (dar mirosea de la mehana aia numai a bunătătăți), ne-am plimbat prin sat vreo 3 ore, suficiente încât să-l străbatem pe tot, chiar de 2 ori și să bem și-o bere în centrul satului.

Am ajuns și la punctul info din centrul satului și am intrat ca să vedem ce mai putem face. N-a fost chip să ne înțelegem, pentru că cele două doamne de acolo știau doar bulgara, iar când ne-au spus că știu și germana am adus și noi specialistul nostru, dar doamnele știau germana așa cum știau și engleza, adică aproape deloc. Tot ce am înțeles din 2-3 cuvinte și multe gesticulări a fost că sunt 6 case muzeu care se pot vizita în Bozhentsi, dar că ele urmau să plece în Gabrovo pentru că li se termina programul, însă ne așteptau a doua zi dimineața ca să ne conducă la fiecare din cele 6 case. Circuitul ar fi durat aprox o oră și costa 6 leva de persoană, câte una pentru fiecare casă. Ne-a încântat pe moment dar după aceea ne-am răzgândit pentru că plimbându-ne prin sat, am ajuns să-i dăm roată de 2-3 ori, am trecut pe lângă casele acelea care erau inscripționate (3 școli, cea veche, cea nouă, școala din curtea bisericii, casa muzeu Baba Raina, Casa muzeu Doncho Popov, unul dintre negustorii bogați și foarte șmecheri ai satului și un atelier vechi în care probabil se făceau demonstrații). Le-am văzut pe dinafară și așa cum am văzut într-un pliant pe care l-am luat de la punctul info, înăuntru erau expuse câteva obiecte tradiționale, așa cum am văzut peste tot de altfel. Și la restaurantul casei în care am fost noi cazați, și prin curte, prin toate curțile din sat, într-o altă mehana din centru, cea de lângă pod unde am intrat să bem o bere și am considerat că este suficient și mai bine a doua zi vedem altceva. În plus ce am fi înțeles noi din ce ne-ar fi prezentat doamnele acelea în bulgară? Pentru că și pliantele pe care le aveau erau tot în bulgară. În schimb la intrarea în centru este un calculator de unde poți afla informații care erau și în engleză, cu un meniu prietenos și cam tot ce vă spun în articol de acolo m-am inspirat.

Am citit niște impresii ale cuiva de acum vreo 3-4 ani de unde am înțeles că la vremea aceea erau 2 case de vizitat, tot cu câte o leva fiecare. Prețul a rămas același, dar casele au ajuns la 6 semn că bulgarii fac ce trebuie în materie de turism.

Sunt matinală și îmi place să mă plimb dimineața singură. Până se scoală lumea eu fac un tur și îmi place la nebunie. Micul dejun la Strannopriemnicata Guest House se ia la ora 9 ceea ce pentru mine a fost excelent. Puțin peste 7 eram pe ulițele satului și am intrat când pe una când pe alta și practic am mai mers o dată prin toate locurile prin care fusesem și cu o seară în urmă. Am ajuns din nou la biserică, singurul obiectiv al satului în afară de cele 100 de case tradiționale, foarte bine conservate și apoi în pădure, unde un indicator căzut îmi spunea că de acolo începe Drumul Roman.

Din acest panou am aflat că sunt două trasee care pornesc din Bozhentsi și trec prin zone împădurite foarte frumoase. Pentru amatorii de drumeții unul este Roman Road, are 8 km și te scoate la cetatea de la Grădiste, lângă Gabrovo, iar celălat este vechiul drum către Tryavna, tot prin pădure care durează aprox 2 ore. Ele sunt diametral opuse. Drumul către Tryavna începe pe dealul unde este biserica (este o potecă prin pădure care are un indicator) iar Drumul Roman este pe dealul opus. În plimbările noastre am ajuns și la unul și la altul dar nu am făcut decât o plimbare pe ele, nu le-am finalizat.

După micul dejun cu plăcintele tradiționale bulgărești, ne-am făcut bagajele și am plecat către Etar ca să vedem Muzeul etnografic. Sunt 21 de km de la Bozhentsi până acolo, Etar fiind imediat după Gabrovo de care eram foarte aproape.

Complexul de Etnografie şi Arhitectură Etar este un muzeu al satului bulgar, întins pe 7 ha, primul deschis în aer liber în Bulgaria și mi-a fost ușor să-i rețin data nașterii pentru că are aceeași vârstă cu mine. Mi s-a părut mai slăbuț decât ale noastre, dar foarte bine întreținut și cu toate casele deschise în comparație cu Muzeul Satului din București, de ex, pe care le-am găsit închise (pe absolut toate), la ultima vizită, anul trecut. Complexul se desfășoară de-a lungul unui râu și a unei străzi principale și după ce am admirat mozaicul de la intrare, am avut parte de o plimbare foarte plăcută, trecând pe 2 poduri, printre case tradiționale bulgărești, restaurante cu produse tradiționale, mori, vâltori, ateliere meșteșugărești unde aveau loc demonstrații și am avut posibilitatea să observăm cum se fac lucrurile și de a vorbi cu meșterii dar și să cumpărăm dacă voiam ceva. Am văzut o expoziție unde am aflat din nou despre obiceiurile naționale străvechi, biserica, am băut bragă, ne-am delectat în magazinul cu ierburi, am băut apă din fântâna veche a satului, iar unii au mâncat tradiționala plăcintă (banitsa) bulgărească.

Intrarea La Muzeul satului a fost 5 leva de persoană iar parcarea 2 leva pentru care am primit de asemenea bon fiscal. După vreo 2 ore de bântuit prin sat (nu vă ia mai mult), ne-am grăbit spre marea noastră slăbiciunea de la bulgari, orășelul Veliko Târnovo.

La Veliko Târnovo, am fost de multe ori, este mereu pe listă, măcar pentru o oprire de masă și așa am făcut și acum. Am sunat de vineri din București ca să facem rezervare pentru masa de prânz (ora 14) la Shtastliveca (știu că e complicat, se citește Șciatliveța, e mai bine, nu?), pentru că eram 19 persoane și eram convinși că nu o să găsim locuri. Ne-a rezervat Teodora, puțin surprinsă de numărul de persoane și ne-a spus că ne așteaptă doar până la 14,15. La Veliko am mâncat în foarte multe locuri de-a lungul timpului, dar la Shtastliveca revenim întotdeauna cu drag. Ne place decorul din restaurant, mesele impecabil aranjate și priveliștea superbă spre râul Yantra, Monumentul Asanilor dar și spre casele așezate pe verticală.

Am ajuns în timp util, am savurat o ciorbă de miel, apoi o salată tradițională, soțul, miel cu legume iar desertul, singurul în dreptul căruia scria: „merită să așteptați”, s-a numit „Mort după ciocolată” și a meritat toții banii. Masa asta de la care ne-am ridicat absolut ghiftuiți a costat 45 de leva. Nicăieri n-am fi mâncat în România la fel, de banii ăștia, la un restaurant de genul acesta.

Pentru că aveam timp, am făcut o plimbare pe jos până în partea istorică a orașului, am mers pe Stambolov, strada pe care se află Rashev, hotelul unde am petrecut un revelion de neuitat, am ajuns până la cetate și ne-am întors pe la Biserica Sf Nicolae, închizând cercul la terasa de la Cafe Stratilat, unde ne oprim absolut întotdeauna pentru o cafea bună. După aproape 4 ore petrecute într-un orășel de care nu ne mai săturăm, aproape de 18 ne-am îndreptat către mașini și ne-am mai oprit doar la vamă, drumul făcându-l aproape în întregime pe întuneric.

În excursia asta am făcut și un pic de shopping. De la Mănăstirea Dryanovo ne-am luat niște bocanci scofâlciți (ghivece de grădină), din ceramică, foarte haios realizați și o gâscă tot din ceramica lor, care se întinde să bea apă și are un loc foarte potrivit în grădina noastră. De la Bozhentsi am luat niște căni, tot ghivece, foarte colorate și frumos pictate. Fiecare piesă era aprox 9-10 leva, dar le-am luat cu 7-8. Iar de la Veliko, ne-am luat pantaloni de trening (28-32 leva) sau treninguri (75 leva), de la Flair, magazin pe care nu-l ratăm în drumurile noastre. Și nelipsitul Black Ram, whysky-ul bulgăresc, despre care soțul zice că este bun (14 leva sticla de 1 kg).

Chiar dacă destinațiile turistice despre care am scris în acest articol cred că au rubrici distincte pe AFA, eu am vrut să vă dau doar o idee despre ce puteți face în 2 zile pline, la aprox 200 de km de București. Și să vă spun că orice ati alege veți fi câștigători.

---

VIZUALIZĂRI: 3481 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI