O zi prin Dobrogea

TIPĂREȘTE

Am ales special sa vizitez Dobrogea acum, toamna tarziu, asteptandu-ma la peisajul selenar care m-ar fi putut face sa regret, in alt anotimp, ca n-am fost intr- o zona mai inverzita.

Cel mai pregnant pentru zona asta mi s-au parut apele si parcurile eoliene.

De la intrarea in judetul Tulcea, venind dinspre Bucuresti, am si vazut eolienele, cu sutele grupate, cum se roteau constant, clipind periodic, iar mai tarziu am avut ocazia sa trecem la zece metri de cea mai apropiata de drum, distanta care parea foarte mica, la inaltimea pe care aceasta o avea. N-as fi avut curaj sa cobor din masina, ma ingrozesc lucrurile prea mari, apele si inaltimile, dar nici nu era permis, dupa cum anuntau indicatoarele din zona.

In drumurile prin Dobrogea, am trecut prin localitati foarte neingrijite, unele deprimante, cum ar fi Nicolae Balcescu, prin altele ti-era drag sa privesti spre marginea soselei ingrijite si cu vegetatie, cum a fost Baia.

In prima zi am tinut sa iesim cu barca in Delta, in ciuda frigului si a vantului, amplificat de curenti in larg dar si de viteza barcii cu motor.

Am vazut foarte putine pasari, firesc la timpul asta, trei-patru pelicani intarziati, lisite, mai multe lebede, cormorani negri, doi-trei starci si o pereche de rate!

Dar, foarte vioaie si vigilente, nu puteam sa ne apropiem nici la 100 de metri, de cum apaream de dupa vreun cot, ele isi si luau zborul, ceea ce insemna ca nu erau bolnave, ca nu erau deloc inghetate si ca urmau sa plece.

Vegetatia era mai intarziata decat pe uscat, trestia era verde, frunzele nuferilor erau verzi si ele si doar usor incretite de frig, iar salciile aveau toate frunzele si nu pareau afectate de frig.

Ne opream cand si cand sa facem poze si atunci parea ca palcurile de nuferi si cele cu trestie se deplasau catre noi.

Ne mai intalneam cu alte barci cu turisti, la fel de infofoliti ca si noi si atunci barcagii se indepartau pe cat era posibil, incetineau, ca sa nu faca valuri si se salutau. Alte barci erau incarcate cu saci sau cu alte lucruri din gospodarii; In Delta, canalele cu apa sant drumurile localnicilor, iar barcile, mijloacele lor de transport.

Ne miram cand dadeam in cele mai neasteptate locuri peste pescari, care se cunosteau cu ghidul nostru, asa cum se intampla intr-o localitate mica, si se intrebau reciproc:" cum merge? "

Pescari erau cam peste tot de-a lungul malurilor, cam la 50 metri unul de altul, veniti cu corturi, cu masini, cu umbrele de soare, unii in pantaloni scurti si tricou, bucurandu-se de soare chiar daca afara erau cateva grade peste zero.

Pe canale ieseau din apa bête noduroase, dispuse prea intentionat, ca sa fie intamplatoare: pescarii pusesera semne in locurile unde lasasera plasele de pescuit.

Bine ca excursia n-a durat trei ore, cum era prevazut, cand ne-am dat jos din barca aveam si vocea rebegita de frig, desi nu vorbisem.

Ne-am dezmortit o jumatate de ora la pensiune vezi impresii, ne-am revizuit imbracamintea si-am plecat sa vizitam cetati antice.

Prima la care am fost a fost cetatea Enisala sau Heracleea. Era pe varful unui deal, in localitatea cu acelasi nume, si drumul pana acolo era perfect refacut, dar nu ni s-a permis accesul decat pana la baza dealului cu masina.

Deja sensibilizate de frigul indurat in Delta, nu prea ne-am bucurat de plimbarea prin vantul taios si nu ne venea nici sa scoatem aparatul sa facem poze. Mai sa nu observam lacul Razim (Razelm) din departare, la circa 400-500 metri, parea un fel de relief gri, uniform si fara altitudini si care se unea cu orizontul intr-o ceata misterioasa. Doar cateva mici valuri care se spargeau in spuma alba ne-au intarit convingerea ca ceea ce vedem este apa si nu pamant.

Cetatea, dezamagitoare. Doar zidurile inconjuratoare, si acelea refacute in mare parte, iar in interiorul lor-nimic, decat iarba.

Am zis ca urmatoarea cetate vizitata sa fie cetatea Orgame, care era foarte aproape de cetatea Enisala. Am intrat repede pe drumul care ducea DOAR la ea, dupa cum ne-am dat seama dupa bornele kilometrice, care ne instiintau riguros cati kilometri mai avem pana la cetate. Un drum minutios amenajat, avea si indicatoare de curba, de denivelari... S-a oprit asfaltul la 50 metri in fata unei cladiri de forma unei anexe gospodaresti intr-o zona rurala, cladire careia nu I-am dat atentie. Ceva mai in fata era un indicator care ne instiinta ca am ajuns la cetatea Orgame, care insa nu se vedea, asa ca am inaintat pe drumul care s-a aventurat in stufaris si balarii, de cu greu am reusit sa intorc masina, din 4-5 manevre.

Iesind din stufaris, ne-am dus sa mai citim odata indicatorul si sa intelegem unde este cetatea... Cladirea era cheia, avea o placuta pe care se explica denumirea proiectului- "punerea in valoare a cetatii Orgame", realizata cu fonduri europene.

Nu era normal intai sa expuna cetatea, s-o scoata din balarii, sa refaca zidurile- ceea ce oricum se face la reabilitarea acestor monumente istorice, care ajung sa fie 95% constructii de data recenta, si apoi sa faca drumul si apoi casuta?

Am plecat de acolo furioase ca irosisem 40 min din timpul acelei zile, timp in care puteam sa vizitam altceva.

Am plecat spre cetatea Histria, gandind, fara s-o spunem, ca vom fi si acolo dezamagite.

Era un autocar cu turisti in spatiul foarte generos de parcare, dar care delimita prin gard cetatea si nu puteai ajunge direct, cum te asteptai. Pana ne-am dumirit pe unde sa accesam vizitarea, paznicii s-au pus la locurile lor, unul intr-o baraca din fata unei cladiri si alti doi, pe aleea din fata cladirii.

Am fost informate de doamna din ghereta din fata ca, daca vrem sa vizitam muzeul (asa am aflat despre cladirea din fata ca e muzeu), sa incepem cu el, deoarece vrea sa plece mai devreme acasa! Era ora 14 si 45.

Nu sant fan muzee, ca sa ma exprim bland, dar am zis ca, daca tot ajunsesem pana acolo, de ce nu?

Am avut o surpriza de proportii, de cum am pasit inauntru. Totul mi-a facut o impresie extraordinara si m-am revigorat instantaneu; Spatiul era bine gandit, cu peretii, in mare parte, si plafonul in intregime, din geamuri, ceea ce facea sa fie scaldat in lumina;

Gresia de pe jos si suportii de expunere a unor piese aveau o cromatica comuna cu a exponatelor.

Vestigiile, alcatuite din bucati de mamura provenite din cladiri si din monumente- ornamentate sau inscriptionate- si din vase antice, erau nu doar istorie, ci erau si frumoase in sine, dar erau si foarte bine gandit expuse.

Am fost incantata de fiecare exponat si-mi pare rau ca nu ma pricep deloc, ca sa definesc mai bine ceea ce am vazut acolo.

Si, peste toate, am simtit mandrie ca aceste lucruri frumoase au fost descoperite acolo, ca in tara mea a fost candva aceasta cetate, Histria, cu coloane si monumente din marmura frumos lucrata, cu oameni care s-au folosit de acele vase frumoase...

Am iesit din muzeu si ne-am indreptat spre cetate, pe langa sferturile de coloane din marmura aliniate pe poteca care ducea intr-acolo si insotite doar de o haita de caini ai muzeului.

Aproape de cetate era o pancarta aproape decolorata in care se identificau 11 zone de interes in cetate, dar firesc era ca in interiorul cetatii sa fie cate o placuta in zonele respective care sa informeze despre asta- dar nu era.

De cum am pasit peste lespezile de marmura ingropate in pamant la poarta din spate, am auzit vuiet de valuri si ne-am indreptat spre spatele cetatii; Zidurile cetatii se intindeau pana la trei -patru metri de marginea prapastiei care se ridica deasupra lacului Sinoe. Era greu sa rezist mai mult de trei-patru minute pe mal: in zare, nici nu se vedea marginea lacului, vantul sufla cu putere si valurile se spargeau cu furie si zgomot de cele cateva stanci de la poalele prapastiei; umbra mea se profila lunga peste valuri in lumina inserarii.

M-am intors spre cetate, calcand peste bucati de marmura ornamentate, groase cat mana unui copil si lungi de 20 cm, ingropate in pamant; un vas de lut, cu diametrul de peste un metru, era un sfert ingropat in pamant si arheologii nu se mai obosisera sa-l scoata, la atata abundenta de alte vestigii.

Cetatea e foarte intinsa si cu zone foarte frumoase si ar fi nevoie de cel putin o ora ca s-o cercetezi doar pe ea.

Se facuse ora 16 si tineam sa vizitam si Cheile Dobrogei. Am ajuns pe la 16 si 45.

Nu ne-a ramas decat sa le parcurgem usor cu masina, oprind cand si cand pentru fotografii; Stancile sant de forme foarte bine definite, de parca cineva le-ar fi prelucrat. De aproape se vede ca roca e moale si in stanca si-au facut pasarile cuiburi. Unele stanci seamanau cu zidurile in semicercuri ale unei cetati, alta stanca parea un turn izolat, umplut cu pamant, alta parea o semiluna cu cornul infipt in pamant...

Aceste stanci, cu forme interesante si culori galben spre gri, se intind pe maxim doi km, nu zece, cum citisem undeva.

Fiind seara, doua turme de oi cu talangi coborau stancile, desi pasunatul e interzis in zona; Pe malul opus erau ridicate cateva corturi tiganeti si ardea un rug iar alaturi erau insirate turisme si camioane; n-am aflat ce eveniment era.

La intoarcere spre Mahmudia, iesind din Cheile Dobrogei, am avut o surpriza neplacuta cu drumul, care ne-a sters o parte din bucuria acumulata peste zi;

Era atat de prost incat nu puteam merge cu mai mult de 5 km pe ora, iar a doua zi am constatat ca pierdusem numarul din fata si sparsesem scutul, care, impins de vant, se tara pe asfalt, facand zgomot puternic la viteza mare.

A doua zi, intorcandu-ne spre casa, n-am rezistat sa nu trecem prin Constanta, sa ne plimbam pe faleza... Pentru o astfel de plimbare, as face oricand 4-5 ore cu masina, sa vad si sa aud valurile spargandu-se de mal pe o vreme rece si cu vant. Cazinoul, si parasit, e o bijuterie a acelui loc.

---

VIZUALIZĂRI: 2777 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI