ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.10.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2023
DURATA: 8 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Circuit de opt zile, netematic, prin țară

TIPĂREȘTE

În luna septembrie am făcut o excursie de 8 zile cu autoturismul prin țară, văzând unele obiective pentru prima dată, revăzând altele după mai mulți ani, trecând prin Mălaia din județul Vâlcea, Avrig în Sibiu, Pârscov în Buzău și Potlogi în Dâmbovița, zone și obiective turistice total diferite. Am precizat aceste repere pentru că în primele trei am avut și cazare. Am fost cazați 2 nopți în Mălaia, 2 nopți în Avrig și 3 nopți în Pârscov lângă Buzău.

M-am hotărât să scriu acest review pentru că în luna iulie am stat o săptămână în Brașov, vezi impresii, în care zilnic am văzut câte ceva dar nu am reușit să scriu despre ele. Sigur nu voi scrie despre tot ce am văzut acolo nici în acest circuit, despre multe obiective turistice s-a scris chiar de curând. Poate voi puncta despre unele în care au apărut elemente noi.

Prima zi

Am mers de la Pitești prin Râmnicu Vâlcea, Brezoi până la Mălaia, unde am stat două zile. Pe drum am oprit la Lacul și Barajul Mălaia așezate în anii 1970 între Munții Căpățânii și Munții Lotrului. Un peisaj spectaculos!!

După cazare am făcut o plimbare până la Cascada Scorușu, circa 8 kilometri cu mașina, apoi circa 45 de minute în urcuș continuu pe malul Râului Bucureasa Mare, pe o potecă marcată cu Punct roșu. Înaltă, grandioasă, spectaculoasă este una dintre cele mai înalte cascade din țară. Coborârea la mașină am făcut-o în circa 30 de minute.

Ziua a doua

A fost dedicată unei plimbări mai lungi. Am mers mai întâi la Peștera Laptelui, numită așa datorită culorii albe dată de „laptele de var” ce-i acoperă pereții, circa 8,5 kilometri cu mașina urmat de un urcuș greu marcat cu Punct albastru de circa 20 de minute, la coborâre doar 10 minute. Urcușul este abrupt, alunecos, dacă ploua chiar cu o zi inainte nu am fi putut urca. Am văzut apoi Sediul Hidrocentrala Lotru Ciunget, Uzina „Dorin Pavel” numită așa în memoria marelui savant, academician Dorin Pavel, „Părintele hidroenergeticii româneşti” . Deosebită, spectaculoasă este Aleea către intrarea în subteran, flancată de imense tuia, cred că din anii 1970 de la construcția hidocentralei. Am mers pe Cheile Latoriței, chei sălbatice, înalte, cu vegetație bogată, pe lângă Piscinele Naturale „La Lespezi” până la Cascada „Apa Spânzurată” , circa 15 kilometri, pe Drumul județean DJ701D, îngust și accidentat. Înaltă de 35 de metri se vede bine din drum. Până la Barajul și Lacul Petrimanu mai era circa un kilometru dar am hotărât să ne întoarcem la pensiune.

În acea zonă nu este semnal telefonic și nici internet.

Ziua a treia

Am plecat spre Avrig, următoarea destinație, unde aveam cazare 2 nopți, dar am oprit după circa 2,5 kilometri la Mănăstirea Mălaia. Este o mănăstire de maici cu o biserică mare, Biserica Înălţarea Sfintei Cruci, un Arhondaric, cu 25 de Chilii și, în curtea ei, cu o impresionantă Cruce metalică. De aici am mers cam 7,5 kilometri până la ultimele case din sat, la Indicatorul CRUCEA BRĂTIENILOR și în continuare circa 30 de minute urcuș continuu, pe un drum forestier, pe marcaj Bandă albastră, printr-o pădure de fagi foarte bătrână dar frumoasă până la Crucea și Fântâna Brătienilor. Crucea, cioplită în gresie masivă, îi comemorează pe părinții lui Vintilă Brătianu, Ion C. Brătianu și Pia Brătianu. Am coborât în circa 20 de minute și ne-am continuat drumul până la Avrig.

După cazare am mers 16 kilometri la Castelul de Lut din Valea Zânelor, Porumbacu de Sus construit din materiale naturale. Interiorul nu se vizitează dar se pot admira plantele și florile deosebite și se poate urca în Turnul Castelului de unde se vede întreg domeniul. Lângă el, Parcul tematic „Povestea Calendarului” are 12 Căsuțe și o poveste pentru fiecare lună. Este în construcție o clădire administrativă și pentru expoziții care va fi gata anul viitor. Am revenit la Avrig și am mers cam 9 kilometri la Brambura Parc cunoscut prin Casa Răsturnată și Punctul Zoo cu un blând și simpatic pui de alpaca, născut și crescut acolo, apoi am mers la pensiunea unde eram cazați.

Ziua a patra

Am plecat dimineața într-un tur al orașului Avrig. Am trecut pe la Bustul lui Gheorghe Lazăr, iluministul ardelean fondator în anul 1818 al învățământului în limba română și am mers la Biserica Duminica Floriilor în curtea căreia se află Mormântul lui Gheorghe Lazăr și o Troiță de lemn ridicată în memoria ostașilor români din Avrig căzuți în războaiele de eliberare. Am văzut apoi Biserica Evanghelică Fortificată, i-am văzut interiorul și am mers la Palatul Brukenthal, reședința de vară a lui Samuel von Brukenthal guvernator al Transilvaniei la sfârșitul secolului 18, construit în primii ani 1780 după modelul palatului Schönbrunn din Viena. Este un ansamblu format dintr-un Parc, un Hotel-restaurant, fosta Oranjerie, seră renumită în Europa anilor 1800 – 1900 și clădirea Palatului. Sunt amenajate două expoziții, Bunuri săsești din Transilvania și Colecție de haine și arme medievale.

De aici am mers la Cârța, circa 22 de kilometri, la Mănăstirea Cisterciană din care se păstrează doar Altarul și Corul din Biserică, păcat că restul este ruinat….

Am continuat plimbarea mergând 10 kilometri la Cârțișoara, la Muzeul Etnografic "Badea Cârțan". Este amenajat în locuința unui grof maghiar în curtea căruia a fost strămutată Casa Natală a lui Gheorghe Cârțan (Badea Cârțan) , contrast puternic între cele două locuințe. Custodele Muzeului ne-a însoțit în turul muzeului dându-ne foarte multe informații despre viața și munca lui Badea Cârțan.

A urmat întoarcerea la Avrig, circa 20 de kilometri.

Ziua a cincea

Am plecat spre Pârscov, Buzău ultima noastră gazdă pentru 3 nopți din acest circuit. Pe drum am oprit la Lacul și Barajul Siriu, baraj de pământ aflat pe Râul Buzău ce unește doi munți, Masivele Siriu și Podu Calului, spectaculos, impresionant peisaj!!

Am mers apoi la Muzeul chihlimbarului din Colți amenajat în 1980 în cinci săli dintr-o clădire în stilul arhitectonic specific zonei. În trei săli sunt expuse pepite de chihlimbar de diferite culori și dimensiuni, bijuterii, unelte folosite în activitățile de prospectare, extragere și prelucrare a chihlimbarului. La parter Sala „Grota de la Nucu-Bozioru” găzduiește o „Fotoexpoziție” despre un monument unic în sud-estul Europei, vom merge și acolo. Ghida ne-a povestit despre nuanțele chihlimbarului, culoarea neagră-verzuie, unică și specifică zonei Buzăului.

De aici am mers circa 5 kilometri pe Drumul Comunal DC71, drum acceptabil, până la Complexul rupestru de la Aluniș așezat întru-un cadru natural deosebit și format din trei mici Chilii și o Bisericuță cu Naosul și Altarul săpate în stâncă, iar Pridvorul și Clopotnița o clădire din lemn. Am revenit la Colți apoi am mers cam 7 kilometri pe Drumul Comunal DC78 până la capătul Satului Ulmet, drum greu, la o mică Parcare și un Indicator BABELE ULMET 500 metri, apoi mers pe potecă și scări de lemn pe marcaj Punct albastru, care nu mai era punct dar era albastru. Se văd Trovanții din pădure, mai mari ca cei de la Costești, Vâlcea, mai cunoscuți fiind Balena, Delfinul și cel mai mare dintre ei Coloana.

Am mers în continuare circa 45 kilometri, o oră și jumătate de rulaj pe un drum cu porțiuni asfaltate dar și cu hârtoape prin Bozioru, Berca până la Pârscov unde ne-am cazat.

Ziua a șasea

A fost destinată Vulcanilor Noroioși, dar mai întâi am văzut Mănăstirea Ciolanu aflată la 15 kilometri, drum asfaltat. O mănăstire veche cu două biserici, Biserica Veche, Biserica Mare și un Altar de Vară. În apropiere, la 4 kilometri, pe unul din vărfurile Dealului Ciolacu, se află Schitul Cetățuia ce oferă o panoramă deosebită.

De aici am mers la Vulcanii Noroioși, Pâclele circa 26 kilometri pe drumuri asfaltate, apoi 3 kilometri pe drum neasfaltat dar bun, urmat de un urcuș de 200 – 300 de metri la Pâclele Mici. Sunt spectaculoase prin multitudinea de vulcani activi ce erup, unii chiar continuu. La 3 kilometri se află Pâclele Mari, mai întinse și foarte ondulate, peisaj deosebit cu canioane și abrupturi dar cu mai puțini vulcani activi.

Ziua a șaptea

Am văzut Țara Luanei, țara miticului Rege Luana, care ar fi domnit cândva peste munţii şi văile din zona actualei Comunei Bozioru din județul Buzău.

Luana poate fi văzută pe 3 Trasee tematice „Drumul Luanei cu plecarea din Satul Nucu, noi am mers pe Circuitul 3 prin Poiana Cozanei – Fundu Peșterii – Chilia lui Dionisie Torcătorul – Bisericuța lui Iosif – Nucu.

Am mers pe cam 35 kilometri pe Drumul Național DN 10 până la Pătârlagele, de aici 22 de kilometri pe Drumuri Comunale până la Parcarea și Panou Turistic din Satul Nucu, ultimii 300 – 400 de metri în coborâre abruptă prin sat printre hârtoape. La întoarcere am văzut multe mașini parcate în Sat, pe marginea drumului, înainte de coborâre.

Am mers pe jos 20 de minute pe un drum forestier marcat cu Punct albastru până la Poiana Cozanei la o Troiță și imediat Indicatoare pentru Schiturile Rupestre Bozioru. Pe poteca ce merge înainte am mers la Grota Fundul Peșterii, Nucu, cea mai veche aşezare rupestră, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului, cu peste 200 de simboluri, figuri sau obiecte zgâriate pe pereţi. Pe poteca ce ocolește prin partea stângă imensa stâncă pe care este desenată o săgeată albastră, nu prea vizibilă, apare marcajul Punct albastru și scările ce urcă la Chilia lui Dionisie Torcătorul, pustnic ce se ocupa cu torsul și țesutul lânii. Poteca ne-a dus mai departe la Biserica lui Iosif, un templu paleocreștin, o spune peștele, simbolul paleocreștinismului gravat deasupra intrării. Apar și marcajele Triunghi albastru și Bandă roșie, ultima porțiune de drum fiind mai abruptă. Mersesem circa o oră și un sfert, așa că ne-am întors fiindu-ne necesară încă o oră pentru a ajunge la mașina din parcare.

Ziua a opta

Am revenit la Pitești prin Ploiești, Potlogi, Corbii Mari. Am ocolit puțin pentru a vedea Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi. Numele spune multe, eu spun doar că Ansamblul cuprinde Palatul lui Constantin, fiul cel mare al Domnitorului, Poarta cu „Casa de Bilete” , Cuhnia, locul unde erau preparate mâncărurile, Droșcăria, incinta în care se ţineau trăsurile și celelalte vehicule de transport, Casa slujitorilor. Există și un Parc-Grădină cu un mic „Heleșteu” și, într-o curte separată, Biserica Sf. Dumitru, ctitorie a lui Brâncoveanu.

În Interior unele camere sunt amenajate și mobilate ca odinioară, în altele sunt expuse obiecte din acea perioadă, multe dintre ele au aparținut Voievodului.

A fost un circuit deosebit, nu prea lung, am parcurs circa 900 de kilometri, nu prea obositor dar plăcut, am văzut multe lucruri noi, deosebite, un circuit pe care îl recomand amatorilor de drumeții, recomand fără ezitare toate obiectivele despre care am vorbit mai sus. Circuitul se poate face și în mai multe etape sau cuplate cu alte frumuseți, cele despre care am vorbit fiind de top. Mergeți acolo, nu veți regreta!!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 13.10.23 19:24:07
Validat / Publicat: 13.10.23 20:17:49

VIZUALIZĂRI: 517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Cascada Scoruș Mălaia, deosebită...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[13.10.23 20:01:48]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Circuite prin România, PRIN şi PENTRU ROMÂNIA - #DESCOPERĂ ROMÂNIA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă România]

Pușcașu Marin
[13.10.23 21:03:20]
»

@mprofeanu: Frumoase zile de septembrie ați prins. Locuri deosebit de frumoase vizitate. Zona Buzăului mă cam bântuie și pe mine de ceva timp. Din ce citesc, înțeleg că nu te plictisești o săptămână în zonă. Senzația mea este c-ați vrut să vă” încărcați” pentru iarna ce va să vină.

Și să treceți pe lângă Ploiești fără să vizitați Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi. Pfff, ce ghid ați fi avut. Gratis . Poate data viitoare.

Michi
[14.10.23 07:58:09]
»

@mprofeanu: Foarte interesant tipul acesta de excursii în care te plimbi prin toată ţara. Eu am avut falsa impresie că într-o viaţă de om am străbătut-o în lung şi în lat dar înafară de Avrig cu palatul Bruckental, Cârţa şi Cârţişoara cu mănăstirea Cisterciană, barajul Siriu, muzeul chihlimbarului de la Colţi, vulcanii noroiosi şi mănăstirea Ciolanu cât şi ansamblul brancovenesc de la Potlogi vizitat mai recent, nici nu am auzit de locurile de care ai pomenit. Le notez pentru viaţa următoare.

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[14.10.23 09:16:33]
»

@ghisor: Mea Culpa! Nu am avut ghid bun și nici gratis! ???? Poate altă dată!

Am citit pe AFA câte ceva din ce vroiam să vedem ca repere mai mari sau despre altele pe care nu le știam. L-am citit pe Aze pentru zona Mălaia și Avrig, pe alții pentru Buzău. Am ratat această mănăstire, ctitorie a lui Vlad Țepes, m-am documentat apoi pe net...

Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[14.10.23 09:23:03]
»

@Michi: Ați văzut destule locuri minunate, cele mai importante. Zona Mălaia, cazarea a fost oferită cadou de copiii noștri pentru sărbătorirea a 43 de ani de la căsătorie, voi scrie un articol despre restaurantul din Pitești ce ne-a reunit pe toți. Nu aveam de gând să mergem în zonă, dar a meritat. Vremea a ținut cu noi și am prins un timp nemaipomenit pentru 12-14 septembrie când am fost acolo.

Mulțumesc frumos pentru ecou!

AZE
[14.10.23 10:31:20]
»

Ați făcut un circuit frumos și în cele opt zile ați avut ocazia să vedeți/revedeți multe dintre frumusețile țării noastre.

Asemenea circuite netematice prin țară îm face și mie plăcere să fac atunci când am timpul necesar. În acest an m-am rezumat la câteva minicircuite de durata unui weekend (și în 2,5 zile se pot vedea destul de multe)

Am încă multe locuri de văzut în țara noastră (pete albe pe harta personală așa cum îmi place să le numesc)

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[14.10.23 10:42:16]
»

@AZE: Știu că ai fost în câteva minicircuite anul acesta, inclusiv în zona limitrofă a județului Argeș. Mă tentează și pe mine zona Odorhei dar și zona Covasna, am fost acolo de mai multe ori acum mulți ani când mergeam la Tușnad la băi. Între timp au apărut parcuri tematice în zona Odorhei, vreau să văd și Biserica Fortificată Dârjiu, ea și Câlnic sunt cele nevăzute de mine din toate 7 înscrise în UNESCO.

Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!

Yolanda
[22.10.23 15:34:41]
»

@mprofeanu: frumos circuit! Unele obiective le-am vazut, altele nu.

Iti urmez sfatul de a scrie RW -uri, macar despre hotelurile unde am stat si asta pentru ca vreau sa particip la Marea Adunare AFA din martie viitor, unde sper sa ne vedem.

Azi am postat primul rw de anul acesta... sper sa fie bine, mi-am cam iesit din mâna...

Ne mai adunam in Pitesti?

Toate bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[22.10.23 19:04:45]
»

@Yolanda: Ohh! Ce bine îmi pare dacă vei scrie măcar articole despre cazare! Sunt importante pentru cei ce vor să meargă acolo. Am văzut pe FB că ai fost în atâtea locuri anul acesta, ai avea multe de scris!

Cât despre mini întâlnirea AFA pentru cei din Pitești, pot spune fără echivoc "Mănânci calule ovăz?! ", aș veni cu mare plăcere. ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionyde
[23.10.23 10:10:14]
»

Ar fi interesant cand mai sunt circuite in Romania sau alte tari facuta si o mini harta cu punctarea locurilor vizitate.

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[23.10.23 10:20:54]
»

@ionyde: Nu m-am gândit, o puteam face eu cu un print screen. Altă dată așa o să procedez.

raluca banuPHONE
[24.01.24 10:17:20]
»

Un circuit extraordinar si neobisnuit, legand Avrigul de Vulcanii Noroioși. 🙂

Big like!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[24.01.24 11:57:37]
»

@raluca banu: Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou! Am vrut să punctez anumite obiective nevăzute de mine. În această vară am stat la fata mea la Brașov o săptămână și atunci mi-a venit ideea de a vizita zonele limitrofe.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, ionyde, Michi, mprofeanu, Pușcașu Marin, raluca banu, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂCircuite prin România:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.086119890213013 sec
    ecranul dvs: 1 x 1