Când pe-o parte, când pe alta (II)

TIPĂREȘTE

Când pe-o parte, când pe alta (II)

Așa cum spuneam într-un review precedent, anterior și mai de dinainte, am programat un circuit prin țară. El urma să fie cam așa - două puncte - București - Gârda de Sus - Rarău (cu ce-i pe acolo) - Durău (tot cu ce are el pe acolo) - Lepșa - Bucharest (pentru străini, București pentru noi).

Ajunși cu (chiu cu vai) bine la Gârda, am vizitat ce veți găsi în reviewul anterior (și de mai dinainte). Când să o tăiem spre alte zări - recte Rarău - apare Busu pe sticlă și zice că vin furtuni, averse, descărcări electronice și altele, plus - pe alocuri - grenadă... grindină, am vrut să spun!

Pentru că abia scăpasem, la o zi distanță, de nenorocirea de la Abrud - Câmpeni, plus ce ne-a prins sus, la Poiana Călineasa, am zis pas... bun pas, parol și ne-am returnat la domiciliul propriu și personal.

Stând cu un ochi pe vreme și cu alt ochi pe mouse, am constatat că de prin 15 a lu’ august s-ar putea pleca pentru tura a doua, dar prin Lepșa - Durău - Rarău. Ei bine, cum sunt cam cu curu’ (așa a zis Alexandru Graur că se spune “cur, nici fund nici altcumva” ), fiind deci cu el în două luntri, am schimbat traseul, și anume București - Pitești - Bran - Brașov - Lepșa.

Bun, am luat deci colbul în copite și dă-i … Autoștrasse Pitești - bună, liberă, fără probleme (încluzând aici și pe bezmeticii care, probabil nu se treziseră încă). Și a început zona frumoasă, de munte, cu verdeață și dealuri - la început. Mai făcusem porțiunea Rucăr - Bran (fără Stan!), când ne tot duceam pe valea Șimonului, și uitasem cât de frumoasă este zona. Păcat că atât de frumosul centru al Câmpulungului era distrus - în lucru, cică! Apoi … serpentine … ca la balamuc, dar frumos, frumos!

Ei, dă după Târgu Secuiesc încolo … tot raliu în coastă! Și în coasta muntelui, și într-a mea, de la atâta sucit de covid … pardon, de covrig (adică volan). Serpentine într-o veselie, noroc că n-am nimerit tiruri! Dar frumooooos, frumos!

Dar Dumnezeu e bun și după 6 ore am ajuns la Lepșa. Ne-am cazat tot la Hotel Trezor - e și un review pe undeva - dar … n-a mai fost camera la fel! Făcusem rezervare, am ajuns pe la 14,30 dar camera nu era gata încă din lipsă de personal (accelerat, rapid, intercity) … etc.

Am nimerit o cameră mai mică, a trebuit să facem ceva mutări pentru a încăpea și trolerul alături de noi, în șifonier doar un umeraș, în baie o sticluță gen “tot într-unul” și un aspect de vechi hotel comunist. Mizerie și mucegai în baie, mascat pe alocuri de o spoială de vopsea, o scurgere în cabina de duș ca vai de mama dânșii/dumneaei și un miros ce te obliga să ții ușa de la baie închisă. Bine, am ținut-o așa. Wifi... doar la recepție, în lobby bar. Dar... merge, la 100 ron pe noapte.

Călărețului îi stă bine cu drumul deci, la drum! Era târziu pentru Cheile Tișiței, așa că am pornit către unul dintre obiectivele turistice din Lepșa - Mânăstirea Lepșa.

De oriunde ai veni - de la cazare vorbesc - tot pe drumul spre Soveja trebuie să o iei. Bine... a rămas doar direcția Soveja, că drumul, nu înțeleg din ce motiv, se tot deteriorează până se oprește în niște boscheți! Drumul 2L... probabil L vine de la lost.

Drumul până la mânăstire, de vreo 2 km, e plăcut, asfaltat și... prin soare! Pe partea stângă, cum mergi spre Mânăstire, pe malul unui râu anemic, un camping fără sfârșit! Care cu cortul, care cu rulota, care cu autorulota, care cu un cort turcesc... plin, pe zeci de metri!

“La un semn, deschisă-i calea și s-apropie de” ... mânăstire și puiutea. În fața Mânăstirii este o parcare destul de mare, pentru cei veniți cu mașina. Întrăm pe poartă și o lungă alee mărginită de pomi ne duce către intrare. Mânăstirea nu e mare dar plină de flori și multe băncuțe unde te poți relaxa. La mânăstire nu este cazare pentru pelerini.

Ieșind din Lepșa și mergând către Focșani, o pancardă pusă chiar în dreptul intrării (pe care nu ai cum să o vezi, la 50 km/oră!) te îndrumă către Cascada Putnei. Parchezi unde și cum poți pe drumeagul îngust și te pregătești să plătești 3 lei pentru intrare. Bine, asta în cazul în care ar fi cineva acolo, la căbănuță, ca să ți-i ia! Nu vă faceți iluzii, nu există WC, pădurea să trăiască...

Ceva mai ușurați (dacă „folosiți” pădurea) :D coborâți pe niște trepte înalte, mărginite - ce bine - de o balabustă... balustradă vreau să zic, ce vă duce pe marginea cascadei. Destul de spectaculoasă, mult mai spectaculoasă când volumul de apă e mai mare, cascada nu pare a fi cine știe ce. Dar, în plimbare - cam 3 km din Lepșa - ar merge.

Ne-am continuat plimbarea prin Lepșa și - după ce am trecut de micul târg cu produse locale - am ajuns la o troiță unde un drum pietruit, ce merge spre munte, te îndeamnă la drumeție. Pe el, puzderie de case, căsuțe, vile, vilișoare, toate frumoase și cu gust. Am mers noi ce am mers și am ajuns, după vreo 2-3 km la Bârlogul Urșilor. Nu, nu al celor cu patru picioare și blană (bine, “blănoși” sunt destui și cu două picioare :D). Ne-am întors la hotel, pregătindu-ne pentru drumul de a doua zi: Cheile Tișiței.

Anul trecut ne-am dus pe nor și ne-am întors pe ploaie. Anul ăsta... boerie! Din partea vremii, că traseul era mult schimbat, în unele locuri aproape că nu l-am mai recunoscut! Micile cutremure, dar mai ales ploile și furtunile din ultimele luni au făcut schimbări dramatice pe traseu! Prima schimbare, la km 2,6 - la marele bolovan - coborârea mult mai abruptă, multe pietre căzute care trebuie ocolite sau pe care trebuie să te cațări, iar scara... au înlocuit treptele subțiri cu altele, puse parcă mai fără cap! Au tăiat niște stâlpișori în două, i-au curățat bine (ca să poți aluneca mai ușor, mai ales dacă sunt umede) și i-au fixat pe partea lată, lăsând partea rotunjită drept treaptă!! Ca la noi... Au mai reparat la podețe, le-au mai pus balustrade, dar pe traseu tot nu au asigurat nici măcar vechile puncte mai sensibile în privința siguranței!

Sunt multe porțiuni unde poteca - și așa îngustă - este în pantă, cu rupturi, dificultăți accentuate și de pietricelele care cad continuu din perete (în porțiunile stâncoase, bineînțeles, porțiuni care sunt destul de dese). Prin alte părți am văzut cu toții - se mai pune un lanț, un cablu, o funie, ceva, pentru siguranța celor care trec!

La toate aceste locuri dificile s-au mai adăugat și altele, unde viitura fie a îngustat și mai mult poteca, fie a prăbușit pietre mai mari sau mai mici. Atenție la porțiunile unde se trece pe sub/pe lângă stânci, am văzut pietre care aproape stăteau să cadă! Treceți cât mai pe lângă perete și cât mai repede! De ce cât mai pe lângă perete? Pentru că sunt multe porțiuni în surplombă, înclinate în afară, deci pietrele vor cade drept, în timp ce noi stăm mai la adăpost.

Am scris și într-un review anterior, nu sunt un panicard ci doar foarte prudent! Am văzut făcând traseul persoane de tot felul, de toate vârstele și care nu păreau foarte pregătite. Au făcut traseul și nu s-a întâmplat nimic. Dar trebuie abordat cu prudență și seriozitate. Nu există semnal pentru telefon deci...

Anul acesta am mers alături de o doamnă în vârstă de 75 de ani, care abia se mișca, dar a făcut tot traseul! Însă pericolul există, erau și așa puncte dificile, de anul acesta au apărut și altele - cred că sunt vreo 4-5 locuri care peste 2-3 ani vor deveni practic imposibil de trecut, deci de continuat traseul!

Dar Cheile merită făcute nu o dată, ci de mai multe ori! Pădurea, cascadele mai mari sau mai mici, pereții, deosebiți ca structură - felii-felii - asta probabil datorită faptului că la formarea lor au fost multe mișcări tectonice, cutremure, care nu au lăsat bieții munți să se așeze și ei ca lumea, mai compacți - toate aste ne invită să le mai vizităm o dată! Iar porțiunile prin pădure... pozele - de care am cam abuzat la postare - nu arată suficient frumusețea traseului!

Traseul, până la tunelul mare, are 7,5 km marcați cu stegulețe fixate pe niște bețe. Cu roșu - pentru km, cu alb - pentru 500 de metri. Ca durată... nici nu se pune, pentru că fiecare merge - și se oprește - așa cum dorește. Iar dacă nimeriți prin septembrie, când se coc alunele... timpul se va dubla, pentru că uneori poteca este străjuită de aluni.

În Lepșa sunt multe pensiuni - pentru cazare, un restaurant - pe șosea și unul la Hotel Tresor, și două sau trei magazinașe de unde te poți aproviziona cu de toate.

Băi frate... când e să nu fie, nu e! Nu pregăteam pentru a continua traseul stabilit - Lepșa - Durău - Rarău, când, ce să vezi? Deja vu! Apare Busu pe sticlă și zice că vin furtuni, averse, descărcări electronice și altele, plus - pe alocuri - grenadă... grindină, am vrut să spun! “Dupe” ce i-am urat lui Busu cele de cuviință - nu că ar aranja el vremea, ci că ne-o anunță :D - am intrat pe net și dă-i și caută despre vreme. Rău! Busu avea dreptate, vremea era - din nou - pe cod portocaliu spre roșu! Roșu, și eu, de supărare: iar ratăm munții anul ăsta!

Dalas... da’ la-s că avem o excursie Bucovina, Maramureș și Transilvania și ne scoatem pârlita … pârleala, adică!

Vă doresc multă sănătate și multe și frumoase sejururi!

O zonă superbă, cu câteva obiective interesante de vizitat și bine dotată din punct de vedere turistic.

Poate distracție nu, dar toată zona predispune la relaxare. Liniște, aer curat, oameni de treabă.

---

VIZUALIZĂRI: 231 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI