Drumul cu maşina de la Bucureşti la Albena – august 2023

TIPĂREȘTE

Alegerea traseului de urmat pentru a ajunge în Albena cu ocazia minivacanţei de Sfânta Maria a fost şi de această dată una dificilă şi nu din cauză că nu am fi ştiut drumul, ci pentru că am căutat varianta optimă de a evita pe cât posibil aglomeraţia absolut previzibilă din punctele de trecere a frontierei în aceste zile de sărbătoare. La fel ca noi, mulţi compatrioţi invadează cu ocazia sărbătorilor legale şi religioase ţara vecină, atraşi de preţurile mai avantajoase şi de serviciile all inclusive încă mai bune ca pe litoralul românesc.

Prin eliminare, singurele variante rămase de analizat au fost cea clasică prin Giurgiu – Ruse şi cea prin Negru Vodă, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

În urmă cu patru ani, tot de Sfânta Maria şi dorind să ajungem tot la Albena, am ales, în premieră pentru noi, varianta prin Negru Vodă, mai lungă ca număr de kilometri decât cea prin Giurgiu, dar având avantajul multor kilometri parcurşi pe autostrada Soarelui, aproape două sute. S-a dovedit o alegere cu ghinion pentru noi, deoarece am pierdut tot avantajul de timp după ce am fost implicaţi într-un accident la noi pe autostradă şi ne-am ales şi cu maşina lovită urât din spate în timp ce stăteam blocaţi în trafic pe banda de viteză (ce glumă bună :D) de pe A2, urmat de declaraţii, poliţie, tot tacâmul ☹. În plus, am prins şi o mare aglomeraţie în vama foarte mică de la Negru Vodă. Fără să fiu prea superstiţioasă din fire, am abandonat destul de repede ideea, mai ales după ce am văzut de pe geam cum începea deja să se aglomereze drumul spre mare şi asta vineri dimineaţă când abia se lumina.

Împreună cu soţul am decis că vom merge prin Giurgiu – Ruse – Ţar Kaloyan – Razgrad – Shumen – Varna – Constantin şi Elena – Nisipurile de Aur – Kranevo – Albena, indiferent de riscuri. La Giurgiu măcar vama este mult mai mare şi ştiam că, dacă se doreşte, se pot deschide şi şase porţi pentru fluidizarea traficului. S-a dovedit o alegere inspirată. La dus am trecut în fix 16 minute. La întoarcere a fost mult mai aglomerat, am pierdut o oră până să ajungem la giratoriul dinainte de vamă, apoi a mers foarte repede, bulgarii binevoind într-un târziu să deschidă cinci porţi.

Am plecat din faţa blocului la ora 07.10 şi am ajuns în Albena la 11.45, cu o singură pauză, forţat prea lungă, pentru alimentare la OMV în Ruse. Distanţa parcursă a fost de 294 kilometri, iar timpul... cam lung.

Drumul de la Bucureşti la Giurgiu a fost cel cunoscut, drum european, bun în cea mai mare partea sa. Voi menţiona doar o deviere după ieşirea din Jilava şi înainte de intrarea în 1 Decembrie, surprinzător de bine realizată, pe două benzi şi asfaltată impecabil, care nu ne-a întârziat prea mult. Intrarea în vamă este, în sfârşit, mai simplă şi mai logică, după cum constatasem şi de la precedentele vizite, fără să se mai aglomereze inutil oraşul Giurgiu.

Am plătit taxa de pod în sumă de 15 lei pentru autoturism la unul din cele patru ghişee deschise şi ne-am continuat drumul pe Podul Prieteniei către Bulgaria. Podul se prezenta într-o stare mai bună pe partea românească, dar nici partea bulgărească, mai degradată, nu era de speriat. Nu i-am înţeles şi nici nu i-am crezut pe cei care tot ne speriau cu ştiri alarmiste privind o posibilă închidere a podului de către bulgari pentru reparaţii în plin sezon şi realitatea mi-a confirmat că am avut dreptate.

La controlul documentelor era ceva mai aglomerat decât la plata taxei de pod, dar a mers surprinzător de repede, bulgarii deschizând şi a cincea poartă. În plus, timpii de aşteptare au fost mult reduşi prin faptul că documentele, cărţile de identitate şi certificatul de înmatriculare al maşinii, au fost verificate doar vizual, fără a mai fi scanate.

M-am bucurat să constat că am trecut ambele vămi în fix 16 minute??? , un timp perfect şi nesperat de bun în acele zile de sărbătoare.

Vinieta bulgărească o achiziţionasem deja online în seara dinaintea plecării de pe saitul oficial bgtoll.bg, la preţul de 13 leva pentru 7 zile, acoperitoare pentru cele cinci zile de vacanţă, plata cu card Revolut, astfel că ne-am continuat drumul scăpaţi de această grijă. Alţii, mai comozi sau mai puţin informaţi, au rămas să aglomereze vama, parcând care încotro, haotic, pentru cumpărarea vinietei bulgăreşti.

Am făcut o singură oprire la OMV în Ruse pentru alimentare şi alte necesităţi. Nu a fost cea mai bună idee ☹. La plecare, m-am grăbit şi am zis că nu are rost să mai pierd timpul prin benzinării, având şi suficientă autonomie să ajung chiar până la destinaţie. Nu am pierdut timpul în România, dar l-am pierdut în Bulgaria, deci, nicio afacere :D. La OMV era plin de conaţionali, aglomeraţie la case, mulţi dorind să şi mănânce una alta pe acolo, alţii voiau să plătească în lei carburantul şi restul cumpărăturilor şi erau nemulţumiţi când erau refuzaţi, de parcă în România ar fi putut plăti benzina în leva :D, de exemplu, aglomeraţie mare şi la toalete, în final, mult timp pierdut aiurea cu această oprire extrem de neinspirată în contextul respectiv. Preţul benzinei era la fel ca la noi. Pe viitor, nu mi-aş mai pierde timpul oprind acolo, ci aş merge eventual până la OMV-ul de pe autostrada spre Varna.

Tronsonul Ruse – Ţar Kaloyan – Razgrad – Shumen este un drum rapid, în mare parte cu trei benzi, una fiind alocată alternativ fiecărui sens de mers, de obicei celor aflaţi în urcare. S-a prezentat mai bine faţă de jumătatea lui mai, la plecarea în Turcia, când era mai degradat şi cu ceva gropi. Am constatat că fusese reparat între timp printr-o asfaltare parţială, în fapt, petice mari, dar bine făcute.

La Struyno am intrat pe autostrada A2 Sofia – Varna şi am mai recuperat din timpul pierdut circulând cu o viteză superioară şi profitând de traficul lejer spre Varna.

Ca de fiecare dată, am traversat Varna prin centru, câteva semafoare, dar nimic deosebit, nu prea ai unde să greşeşti. Ajunşi la Catedrală, am virat stânga spre staţiunile aflate la nord de Varna.

Am trecut pe lângă Constantin şi Elena, apoi pe la periferia Nisipurilor de Aur, am fost miraţi de absenţa radarului veşnic din Kranevo :D şi am ajuns în Albena.

Am folosit Waze tot drumul, dar nu pentru indicaţiile GPS, deoarece noi ştiam drumul şi cu ochii închişi după atâtea şi atâtea vizite la bulgari şi oricum nu intenţionam să urmăm indicaţiile stupide ale acestuia care ne-ar fi băgat prin toate coclaurile, ci pentru camere şi poliţie.

După experienţa traversării Bulgariei din mai - iunie spre şi dinspre Turcia, şi de această dată, pe un traseu mai scurt şi puţin diferit, mi s-a reconfirmat impresia că drumurile bulgăreşti sunt împânzite de camere pentru vinietă, dar şi de viteză, precum şi de maşini cu bg. toll, pentru verificarea vinietei, semnalizate eronat de către compatrioţi ca fiind maşini de poliţie, însă intenţia este de apreciat. Maşinile adevărate de poliţie au fost mult mai puţine ca în alte dăţi.

Subiectul nu este nou, preţurile nu au fost modificate în ultimii ani, însă am constatat o simplificare a accesului în diferitele zone faţă de vizita precedentă.

Procedura este foarte simplă. La bariera de la intrarea în zona albastră (cost 10 BGN/zi) se ia un tichet pe care este trecut numărul de înmatriculare al vehiculului precum şi ziua şi ora intrării. La intrarea în zona verde (cost 20 BGN/zi), bariera se ridică automat fără alte formalităţi. Primele 30 minute sunt gratuite.

Cine nu doreşte să plătească pentru o zi de parcare în plus trebuie să aibă grijă să părăsească staţiunea înainte de ora la care a intrat.

În ziua plecării, după ce am făcut check out, am solicitat recepţionerei să plătesc şi parcarea pentru a scăpa de o grijă, prezentând tichetul primit la intrare. Pentru patru zile de parcare în zona verde datoram 80 leva, achitaţi cu card bancar. Aveam la dispoziţie mai mult de o oră şi jumătate pentru a părăsi staţiunea.

Am adus maşina până în faţa recepţiei pentru a încărca bagajele şi apoi am pornit la drum. Am încetinit în dreptul barierei de la ieşirea din zona verde, bariera s-a ridicat automat după ce mi-a afişat numărul de înmatriculare şi mesajul că datoram 0 BGN, situaţia repetându-se întocmai şi la ieşirea din zona albastră.

La întoarcere am urmat acelaşi traseu ca la venire, cu o mică deviere prin Varna şi o pauză de vreo oră şi patruzeci de minute. Drumul a fost puţin mai aglomerat şi am întâlnit mai multe echipaje de poliţie ca la dus.

Surpriza, care de fapt era destul de previzibilă :D, ne aştepta la Ruse, când ne-am trezit deodată într-o mare coadă de maşini oprite şi care înaintau cu greu la aproximativ un kilometru şi jumătate de sensul giratoriu de la intrarea în vama bulgară. Din proprie experienţă, ştiam că se poate şi mai rău şi chiar mult mai rău, însă a fost un risc asumat. Toată „distracţia” ne-a costat exact o oră ☹ până când bulgarii au binevoit să deschidă mai multe porţi şi am început şi noi să ne mişcăm mai cu spor.

Am plătit 2 euro taxa de pod, taxa se putea plăti şi cu leva sau card bancar, chitanţă nu am mai primit de data asta, am traversat podul şi am ajuns la controlul de frontieră. Multe maşini, dar şi românii au deschis mai multe porţi, astfel că am terminat destul de repede. Ne-au fost cerute doar cărţile de identitate, verificate doar vizual, nu scanate şi gata am trecut. Este foarte posibil ca aceia care au venit după noi, cu siguranţă mult mai mulţi, să fi profitat de fluidizarea trecerii frontierei. Fiecare cu bafta lui.

Drumul de întoarcere l-am parcurs în aproape cinci ore, cam mult pentru cei 296 kilometri, însă acceptabil ţinând cont de aglomeraţia previzibilă de la finalul minivacanţei de Sfânta Maria.

Traseul ales a fost bun şi destul de rapid, deci, îl recomand.

---

VIZUALIZĂRI: 1805 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI