Dallol, o experiență extraterestră

TIPĂREȘTE

Urma iar o zi grea, dar foarte interesantă, cu multe provocări. În această zi urma să atingem ambele obiective turistice, obiective ce ne-au atras în această zonă. Urma să explorăm zona extraterestră Dallol din Depresiunea Danakil, apoi să urcăm pe buza vulcanului activ Erta Ale.

Din acest motiv aveam iar trezirea dis de dimineață și anume la ora 5,30. Norocul nostru a fost că am lăsat unul pe altul să ne punem ceasul și astfel am putut dormi până la 6 dimineața. Ne-am trezit și în maxim 45 de minute eram deja gata de drum.

Am pornit la drum, nu înainte de a trece pe la postul de poliție din sat, de unde ne-am luat paznicul și anume un soldat înarmat cu Kalashnikov. Parcă erau chiar doi, dar nici nu mai țin bine minte. Oricum am așteptat ceva după ei, până s-au trezit și s-au echipat.

V-am povestit anterior, că eram în regiunea tribului Afar, unde băștinașii nu sunt prea prietenoși cu turiștii, ba chiar din contră. Dacă în restul Ethiopiei chiar se bucură să faci o poză cu ei, aici nu stau deloc la poza și chiar dădeau cu pietre după noi. Toate pozele pe care le avem aici cu ei sunt furate! =))

Am pornit la drum păziți bine! Se pare că aici la granița cu Eritreea au fost ceva incidente, așa că paza bună trece primejdia rea. Am părăsit șoseaua asfaltată și am intrat pe un drum de pământ. Nu peste multă vreme am dat de o bucată, de câțiva kilometri, asfaltată ca-n palmă. Apoi iar am coborât pe drumul de pământ, apoi iar pe șoseaua asfaltată ca-n palmă. Un adevărat roller coaster. Dar de ce așa? Ei bine se construiește în această zonă o șosea de viteză. Constructorii sunt chinezii. Nu am înțeles logica de ce această șosea nu este continuă, ci doar bucăți de kilometri. Hai să explic mai clar: era șosea de nota 10 preț de câțiva kilometri, apoi drum de pământ, iar șosea impecabilă, iar șosea de pământ și tot așa aproximativ 120 de kilometri cât am avut de mers până în satul Hamed Ela.

Toate astea înt-o regiune vulcanică, unde este plin de roci vulcanice neregulate. Mă gândeam oare cât de greu a fost pentru chinezi, să curețe locul și să facă terasamentul pentru viitoarea șosea? Nici nu vă dați seama în ce condiții neprielnice se lucra! Cu toate acestea se lucra din plin, pe diverse porțiuni ale șoselei. Această șosea este de o importanță capitală pentru Ethiopia, urmând să facă legătura provinciei Tigray cu importantul port din Dijbuti.

După vreo două ore de mers ne-am oprit într-o poieniță (hahah de unde poienițe în aceste locuri neprielnice vieții?) pentru a lua micul dejun pe botul mașinii. Am ciugulit câte ceva, am făcut câteva poze și apoi ne-am continuat alergarea.

Să vorbesc un pic și de locuitorii acestei zone aride și anume membrii tribului Afar. Aceștia sunt musulmani și sunt foarte reticenți. Nu agreează vizitele, nu agreează străinii. Au o piele negricioasă și sunt mai apropiați de somalezi, decât de etiopieni. Hainele lor sunt foarte vesele, foarte colorate. Viața lor este foarte dură. Au colibe construite din pietre și trăiesc efectiv pe pietrele vulcanice. Au pe lângă casa lor ceva capre, dar chiar nu-mi dau seama ce ar putea mânca acestea. Printre pietre dacă apare timid, câte un smoc de iarbă uscată. Trăiesc efectiv într-o sărăcie greu de neimaginat. Pentru a supraviețui scot calupuri de sare cu foarte mare efort, iar apoi acestea sunt transportate cu o caravana de cămile la oraș, la Mekele, pentru comercializare. Nu cred că mai trebuie să precizez, că muncesc enorm pentru foarte puțin. Probabil și condițiile astea grele de viață i-au înrăit. Sau poate or fi alți factori istorici ori religioși, nu știu!

Dar să povestesc un pic și de regiunea Danakil! Aceasta este considerată locul cel mai fierbinte de pe Terra și asta nu pentru că ar fi chiar temperatura cea mai ridicată, ci din pricina temperaturii medii anuale, de peste 30 de grade Celsius, cu un vârf de aproximativ 50 grade Celsius. Când am fost noi erau „numai” 45 grade la umbră!!!

Dar cum s-a format Danakil? Ei bine Danakil face parte din Triunghiul Afar, o depresiune geologică din partea îndepărtată a nord-estului Etiopiei, unde trei plăci tectonice încetinesc divergența. Zona este foarte mare - 124 mile pe 31 mile - și a fost odată parte a Mării Roșii. De-a lungul timpului, erupțiile vulcanice au aruncat suficientă lavă pentru a închide în cele din urmă o mare interioară, care s-a evaporat în climatul arid.

Observatorul Pământului de la NASA Goddard Space Flight Center prezice că, deoarece pământul se scufundă încet, într-o zi se va umple din nou cu apă oceanică. Totuși, asta ar putea fi peste milioane de ani.

Depresiune Danakil se află la aproximativ 120 de metri sub nivelul marii, iar punctul maxim de atarcție este zona Dallol o zonă absolut extraterestră. Nu mai vezi așa ceva pe pământ, ci doar în filme despre planete îndepărtate.

După mai bine de trei ore și jumatate de mers cu Jeepurile prin deșert, am ajuns la prima localitate și singura văzută în zonă și anume Hamed Ela. Aici era un sat Afar. Nu mai păreau așa războinici, în schimb cât am stat acolo nu am văzut absolut nicio femeie, pesemne erau încuiate în casă, mă rog în colibă! Ne-am aprovizonat cu apă rece și ne-am continuat drumul spre Dalol.

Spre Dallol am mers pe pământ, de fapt pe un strat gros de sare, dedesubt aflându-se lacul Karum. După aproximativ o oră am ajuns la Dallol. Am parcat mașinile și ne-am pregătit de drum. Două lucruri erau absolut esențiale, apa și ceva de pus pe cap. Norocul meu cu o doamnă din grup, care cu multă bunăvoință mi-a dat o eșarfă să o pun pe cap si pe umeri. Soarele ardea foarte tare, v-am spus că la umbră erau nu mai puțin de 45 de grade Celsius, va dați seama cum era la soare? M-aș fi ars îngrozitor fără acea eșarfă, drept pentru care-i mulțumesc din nou.

Șoferii și soldații au rămas la baza muntelui, iar noi am fost preluați de un ghid local, un băștinaș. Am urcat un deal, preț de vreo jumătate de oră, pe o căldură toridă. Fiind o căldură uscată, nu o resimțeam atât de tare. Dacă te hidratai corespunzător totul era ok. Cu toate acestea, nu toți au reușit să urce dealul până la Dallol.

După urcuș a apărut și Dallol-ul, în toată splendoarea lui. Aici am dat de un areal de culori vii, cumva nepământene, nemaiîntâlnite în mod natural însoțite de un miros de sulf. Dallol este de fapt un mini vulcan, iar pe buza lui sunt părți în care pământul fierbe la propriu. Totul este ireal, te simți pe altă planetă. La propriu.

Accesul în această zonă se face doar însoțit de acest ghid Afar. Acesta calcă cu mare băgare de seamă, pe câmpul colorat. Dacă ești nechibzuit și o iei de capul tău, o poți păti foarte rău. Aciditatea este foarte ridicată, iar izvoarele au aproape 100 grade Celsius, te poți arde foarte lesne sau chiar te poți ridica la îngeri. De aceea am mers cu precauție, doar pe urmele ghidului ad hoc.

Dar să spun ceva și de ce am simțit în acea zonă. Ei bine mă bucuram că am trăit-o și pe-asta. Am călcat într-o zonă nepământeană. Efectiv mă simțeam ca pe Marte. O sa vedeți poze cât de obosit și de deshidratat eram. Mai se adăuga mirosul greu de sulf, dar și precauția excesivă.

Dar de unde coloritul acesta ireal? Amestecul de galben, portocaliu, roșu, albastru și verde se datorează ploii și apei de mare de pe coastele din apropiere, care se infiltrează în lacurile sulfurice și sunt încălzite de magmă. Pe măsură ce sarea din mare reacționează cu mineralele din magmă, aceste culori orbitoare încep să apară. Pe măsură ce căldura evaporă apa, pe tot pământul se dezvoltă depozite colorate asemănătoare crustei, care se amestecă mistic cu lacurile turcoaz mai reci din depresiune.

Cele mai fierbinți bazine sunt cele mai acide, iar acolo sulful și sarea creează o nuanța galbenă neon, iar în bazinele mai reci cu dantelă de cupru au o culoare turcoaz!

Crusta de sare pe care pășeam era delicată, fragilă și instabilă! Efectiv o striveam sub picioare. La fiecare pas erai cumva neliniștit. Se rupea ceva sub tine și nu aveai nicicum să-ți dai seama dacă nu te duci cu totul la fund. Asta mă gândeam în special eu la tonajul meu.

Nu am petrecut mai mult de jumătate de oră în acest areal extraterestru. Se spune că aici vin doar trei tipuri de oameni: turiștii aventurieri, căutătorii de sare și savanții. Savanții ca să cerceteze dacă poate exista viață în acest loc.

Am coborât de pe deal sfârșit! Un coleg era în mașină la răcoare. Plătise un șofer să pornească mașina si implicit aerul condiționat. Offf, altă viață Titan Ice!!!

După aceasta am mai oprit la niște chei destul de interesante, apoi la un loc unde s-a săpat în sare o micuță copcă, special pentru o baie de sare. Era ceva interesant, da la lipsa de apă din zonă, nu ne ardea o baie într-un lac sărat, fără a putea să faci apoi un duș.

Următorul popas era în satul Hamed Ela, pentru prânz. Aici am fost primiți foarte bine de localnici. Am fost invitați într-o colibă mai mare unde am mâncat produse preparate de bucătarul nostru. După masă m-am întins pe un pat și am ațipit. Colegii mei au tâiat-o pâș, pâș si m-au lăsat acolo. În glumă firește. M-a sculat rapid un afar, cred că-i era frică să nu-i rămân pe cap. Chiar nu m-ar fi tentat deloc, o asemenea experiență.

După toate acestea, ne-am continuat drumul spre următoarea atracție a zilei și anume vulcanul activ Erta Ale, dar despre acesta o să vorbesc în episodul următor.

P. S. Am uitat să vă spun că la locul unde am mâncat prânzul în ziua precedentă, ni s-a alăturat un spaniol. Acesta a pornit într-o excursie solitară prin Ethiopia. Nu știu cum a apărut și nici cum a dispărut, cert este ca a stat câteva zile alături de noi. Era un tip super ok!

Pot spune că am fost pe Marte?

am trait o experintă de neuitat, ceva unic.

---

VIZUALIZĂRI: 592 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI