Drumeție la cabana Suru

TIPĂREȘTE

Un orășean, plin de fițe și figuri, face o excursie în munții Făgăraș. Ajunge la o stână şi se întâlnește cu un cioban. Acesta stătea molcom cu mana în falcă și privea la mioarele lui. Orășeanul dă să intre în vorbă:

- Mda... avem brânză... notează: www.branzădeoaie.ro

De și orășean dar fără fițe și figuri (cum descrie bancul de la început) nu m-am dus să cumpăr brânză de oaie, nici să-mi bat joc de ciobanul găsit în drum ci să vizitez un loc drag mie, zona cabanei Suru și locul de cazare în sine mult schimbat în bine de-alungul anilor. Am întrerupt descrierea tip serial al unei excursii în Apuseni cu ocazia minivacanței de 1 Mai deoarece doresc să vin cu câteva informații proaspete privind condițiile de drum și de cazare la Cabana Suru județul Sibiu aflată la altitudinea de 1450 m înălțime deasupra mării și în apropierea potecii de creastă din Munții Făgăraș cei mai înalți din România. Consider că informațiile pot fi foarte utile în perioda imediat următoare așa ca nu doresc să întârziu cu descrierea unității.

Sfârșit de secol 19, început de secol 20: Munții Făgăraș sînt frecventați și îndrăgiți de tot mai mulți turiști Asociația Carpatină Transilvană (1880-1945) construiește tot mai multe cabane în apropierea crestelor de munte. După cabanele Bâlea, Bârcaciu, Negoiu a venit și rândul Cabanei Suru. Bineînțeles că înainte să fie construită Cabana Suru cunoscută de mine și de alți iubitori de munte de vârsta mea în 1940 de câtre o asociație numită Turing Club România (înființată în 1926) a existat una mai mică construită pe vremea Asociației Carpatine Transilvane. Nemaifăcând față numărului de turiști a trebuit neapărat mărită sau construită una nouă. Ceea ce s-a și întâmplat, cabana cea nouă avea o capacitate de cazare de 140 turiști. Complexul era format din cabana nouă (sală de mese mare, bucătărie, terasă acoperită de unde se vedea muntele Suru, un dormitor comun la parter, restul de dormitoare la etaj) cabana veche (cu alte locuri de cazare suplimentare), terasă neacoperită cu bănci, mese, loc de grătar, foc de tabără, loc de amplasat corturile, toalete exterioare (a fos mai greu iarna), grajduri unde stăteau măgarii care cărau alimentele și alte obiecte necesare funcționării cabanei și bucătăriei) Pentru iluminare a existat în trecut o microhidrocentrală amplasată pe una din părăurile care curgeau dinspre muntele Suru, pe urma un generator.

În 1996 înainte de revelion au fost cazați în jur de 100 turiști. Bucătăria era suprasolicitată, mai exact coșul de fum, de aici și până la un incendiu devastator nu era prea mult, nu ajutau nici cele 25 de stingătoare (pe care le-am văzut aruncate pe acolo) nici cei 100 turiști+personalul. Pur și simplu focarul era prea mare/materialul combustibil prea mult (chiar și pereții exteriori erau dați cu un fel de ulei) pentru a putea fi stins. Așa că următoarea vară am găsit dezastrul acolo, acoperișul de tablă prăbușit peste resturi. Specific faptul că a ars și prima cea mai veche cabană Suru (construită de Asociația Carpatină) care a fost aproape lipită de cea nouă.

Renașterea cabanei a fost prea lentă după părerea mea, a început timid cu reamenajarea grajdului, amenajând priciuri în interior și o masă plus băncile aferente în fața acestuia. Optimismul primilor proprietari a scăzut repede, astfel atât ideea cât și încăperea a fost abandonată ajuns aproape în paragină din nou. După o oarecare pauză locul a ajuns pe mâna altor proprietari și încet, chiar foarte încet a început oarecum să se dezvolte cabana, clădirea inițială primind pe rând adăugiri mai întâi o terasă deschisă dar acoperită, pe urmă închisă, mansardă pe post de dormitor, altă terasă deschisă pe urmă închisă și izolată, un corp nou de clădire, dormitoare suplimentare, băi și toalete interioare, centrală termică, așa după mai mulți proprietari schimbați o pot numi însfârșit o cabană confortabilă de munte.

La vârsta de 10 ani am făcut botezul muntelui, atunci am văzut prima oară cabana. Botezul muntelui după mine este ziua în care faci prima drumeție de munte mai lungă de câteva ore, un urcuș susținut, pur și simplu ca să simți după aia că ai fost pe munte. Pe timpul lui Ceaușescu era mereu plin vara la Suru, de multe ori amplasam cortul deoarece nu mai găseam locuri înăuntru. De câteva ori m-am cazat și în interior, în ultima perioadă erau și ceva șobolani, șoareci pe acolo. În perioada comunismului nu se găseau alimente în orașe, se stătea la coadă la orice. La cabane găseai tot ce doreai chiar dacă la un preț mai mare. Un sejur pe acolo începea întotdeauna cu un rom, pe urmă un ceai, o ciorbă, un fel doi delicios cu carne, bere, eventual mici, gatar, și se putea servi în continuare dacă aveai bani, nimic nu era la porție, cartelă. Seara de regulă era distracție, muzică, dans, jocuri de cabană, nimeni nu butona, nu existau telefoane pe atunci. A doua zi de regulă se pleca mai departe pe creastă în drumeție sau înapoi acasă. Am avut 5 cazări în acest loc (2 interior, 3 în cort lângă cabană)

A urmat incendiul din 1996. Cu vreo doi ani după aceea urma să dorm în grajd într-o lună de mai. Cabanierul și ajutorul era extraordinar de entuziasmat și avea planuri mari de viitor. Confortul era minim totuși ne-au dat un ceai din partea casei (acest obicei era și la cabana veche) În 2000 decembrie am făcut 9 ore pe un traseu care normal durează 3 ore din cauza zăpezii. Ajuns acolo era în paragină tot, totuși am găsit o sobă în care am reușit să facem focul din resturi uscate găsite și lemne de afară scoase de sub zăpadă. Am resuscitat un topor fara coada. Am supraviețuit de și afară erau minus 10 grade. În următorii ani am avut câteva vizite de o zi sau tranzit în drum spre creastă iar ultima oară am dormit sub un acoperiș albastru. Ceea ce am găsit în prezent consider că trebuie descris pe AFA, oricum cabanele de pe munții Făgăraș nu sînt prea multe, se pot număra pe o mână.

Un articol despre asociatoa carpatina transilvana aici

Fiind cazat privat in ultimul weekend la poalele muntelui în apropiere de Sebeșul de Jos am hotârât că este timpul ca băiatul acum în vârstă de 10 ani să facă și el botezul muntelui. Deoarece locul de unde începe ascensiunea este departe am luat căruța de Logan și ne-am deplasat 12 km și am folosit pe rând DC59, DJ105G, DC58 până am traversat satul Sebeșul de Sus și am parcat lângă pensiunea La Cascadă chiar lângă o cascadă unde am și făcut baie imediat după ce am coborât de pe munte.

Traseul marcat cu triunghi roșu de aici începe conform indicator durează 3,5 ore, noi am făcut 4 deoarece botezul muntelui al băiatului a necesitat ceva pauze. Traseul începe cu un urcuș susținut pe Muchia Moașei, înainte să intrăm în pădure (deoarece tot traseul se face la umbră un avantaj foarte prețios pe timp de vară) am făcut o scurtă pauză observând panorama Sebeșului de Sus și Valea Oltului.

Traseul continuă în umbră totală, într-o pădure de fag care mai sus face loc molidului. Pe alocuri se va ieși în câte o poiană observând zona de vest de la Creasta Făgărașului , observând foarte bine Vârful Tătaru. Consumând apa din dotare abia am așteptat să dau de primul izvor aflat la o oră de la începutul traseului. Traseul nu este extrem dar este lung, nu ar fi neapărat nevoie de bocanci de munte se poate folosi și încălțăminte de sport. Ceva de ploaie este binevenit, vremea se poate schimba brusc în această zonă. Semnal de telefon există pe tot traseul.

Ne-am întâlnit într-o poiană și cu nea Ghiță ciobanul plus ajutorul lui plus încă vreo 10 câini care făceau gălăgie în jurul nostru și arătau colții. Nea Ghiță fugea către noi și înjura câinii cum putea el mai bine. După noi au urmat doi bicicliști, au fost nevoiți să se dea si ei jos din cauza câinilor. Pe urmă ne-au depășit. Unul din ei mai în vârstă avea bicicleta electrică, ajută la urcuș dar trebuie să și pedaleze. Nu cunosc marca dar din baterie s-au consumat doar 20%, zice că dacă nu pedala, bateria se epuiza la 1/3 din drumul până la Suru. Pe urmă a venit un nene cu un KTM, nu cu bicicletă ci cu un motor foarte supărat, cred că a deranjat toți urșii din zonă. Undeva la 2/3 din drum am observat ceva neplăcut, urme de defrișări masive, drumul făcut pentru utilaje s-a amenajat dinspre Valea Moașei Avrigului. Tot acolo ne întâlnim cu un alt traseu venind din această direcție dinspre Avrig (cruce roșie + triunghi albastru) și Poiana Florilor. De aici mai sînt 1 oră de mers, poteca devine oarecum puțin periculoasă în zona numită La balustrade. Aici ne-a surprins o avalanșă mică în 2000 atunci când am făcut 9 ore pănă la cabană.

Însfârșit ajunși acolo am găsit o cabană complet schimbată plăcută ochiului. Acoperișul a devenit din albastru roșu iar peretele lemn lăcuit. Pe terasă mușcate în ghiveci și jardiniere. Am fost plăcut impresionat. De și au fost mulți turiști am fost și noi întâmpinați cu un bineațivenit. Proprietarul este de fapt o proprietară și face tot posibilul ca cei care vizitează acest loc să rămână cu amintiri plăcute.

Imprejurimea cabanei este cam la fel cum a fost. Indicatoarele spre toate zonele de interes sînt bine întreținute. Am arătat fostele cabane Suru băiatului. I-am prezentat tot, adică unde a fost sala de mese, dormitorul, terasa, bucătăria, pivnița, cabana veche, l-a interesat mult. Dar și leagănul pus la dispoziția turiștilor pe care s-a dat aproape o oră (tineretul ăsta nu mai simte oboseala?) Tot în zona fostei cabane sînt izvoarele și chiuvete exterioare funcționale pentru turiștii de o zi sau cei cu cortul.

În fața cabanei găsim două zone cu bânci și mese, acolo ne-am instalat și noi pentru a servi masa. Se intră într-o terasă acoperită prima dată și pe urmă în sala de mese interioară. Tot aici se dă și comandă la masă, nu există un meniu se comunică verbal tot, la bucătărie era proprietara și încă un ajutor. Dincolo de bucătărie am observat cămara și o pădure de cârnați agățat la uscat. Sala de mese interioară este frumos amenajată, există vreo 6 mese lungi cu băncile aferente. Pe rafturi se găsesc tot felul de jocuri de cabană, șah, remi, table și altele. Pereții sînt decorați cu fotografii montane. De aici se urcă într-un fel de mansardă de unde la stânga și la dreapta există câte două dormitoare cu câte 5 paturi mari deci un fel de priciuri cu capacitate de 10-15 persoane/cameră destul de spartan amenajat. La parter cu intrare tot dinspre sala de mese este o altă cameră cu 4 paturi ceva mai frumos amenajată și ceva locuri de depozitare. În fine cea mai frumoasă cameră se află în corpul nou al clădirii tot cu 4 paturi. Să zicem că capacitatea toatală este undeva la 30 persoane (cu mult sub vechea cabană Suru care a ars) dar e bine și așa rău nu mai e ca la grajd cum am beneficiat în trecut.

Ceva de punctat foarte pozitiv sînt băile și toaletele interioare, amenajate. Este de neprețuit un duș cald la munte imediat după multe ore de escaladare pe creastă. Și cred că și la toaletă este mai bine înăuntru atunci când afară sînt multe grade cu minus.

Prețurile de cazare sînt 35 ron/adult/noapte indiferent de cameră, 30 ron copil 6-12 ani/noapte, copil 0-6 ani gratuit.

Dacă se vine cu cortul se va plăti 15 ron, băiatul a tot întrebat de ce acești bani dați? I-am explicat că cei care se cazează lângă cabană pot folosi apa curentă, veceul, sala de mese și mai ales să fugă în cabană atunci când vine Moș Martin în vizită, cu asta i-am închis gura are un respect față de urs...

Ceaiul nu mai este de mult din partea casei dar costă doar 3 ron, este foarte bun, și se poate servi și câte două cești/peroana ceea ce am și făcut.

Am ales o ciorbă de legume cu carne, prețul a fost 15 ron. M-au întrebat unde doresc să mănânc, categoric afară. Am primit o farfurie țărănească, o oală plină (din care umpli de 2 ori farfuria) smântână, ardei iute, pâine. Până la urmă cu toată foamea care aveam în noi a rămas ciorbă in oala. Am tot dat câte ceva și la mascota cabanei o cățelușă albă simpatică, până am observat că proprietara a rugat câțiva turiști servind la o altă masă să nu mai dea la câine nimic. După servirea mesei nici vorbă de felul doi care costa de altfel 20 ron (diferite feluri de exemplu carne de pui sau porc cu cartofi natur sau piure cu salată și pâine, mămăligă cu brânză și smântână, sau alte feluri, am întrebat proprietara este dispusă să pregătească și altceva în funcție de ce materie primă/alimente are în cămară, și ce nevoi/buget are turistul). Tot 20 ron costă o carafă (1 litru) de vin sau 0,5 litri de spirtuoase, țuică de exemplu. Romul, berea 8 ron, sucurile 0,5 l tot la 8 ron, cafea la 5 ron. a și să nu uit că turistul poate servi și alimentele personale în cabană in sala de mese dacă a plătit cazare.

Alimentarea cu curent electric se realizează cu ajutorul unui panou solar de dimensiuni medii, și un generator (atunci când panoul nu mai face față) Să nu se gândească turiștii că vor avea prize la discreție, de fapt fiecare să își aducă pentru încărcat telefoane și dispozitive baterii externe încărcător solar (deoarece și bateriile externe trebuie încărcate o dată) Curentul produs acolo este pentru ceva mult mai suprem, alimentarea frigiderului, (altfel nu se mai poate servi masa, se strică toată mâncarea.) pompa centralei termice și iluminatului (12 V pt iluminat și 220V pt pompă)

Proprietarii (foștii sau actualii) au construit un funicular dinspre Valea Moașei Avrigului, foarte util pentru urcarea alimentelor, materialelor. Cablul este pus în mișcare cu ajutorul unui motor diesel de epocă (bănuiesc că va face și ceva gălăgie) iar cablurile de susținere sînt legate de copaci. În orice caz eu nu m-aș urca în cușca aia în care se cară proviziile.

Despre cabana si traseu se mai pot obtine informatii aici: carpati.org/ghid_montan/m ... cabana_suru-217, pe FB

Obiectivul principal rămâne cucerirea vârfului Suru 2283 m, de la cabană și până acolo cca 3 ore de mers până la Fruntea Moașei, Căldarea Găvanul, Șaua Surului, Capul Surului (primul vârf, Surul are 2 vârfuri) Nu mai știu de câte ori am fost pe vârf, nu le-am numărat. În căldarea Găvanul îl putem întâlni pe Ghiță ciobanul vara cu toți câinii din dotare (au în medie cam 10 patrupezi, este nevoie pentru alungarea ursului) Despre varful Suru aici

De la Șaua Surului putem face o drumeție peste Vârful Budislavu până la Lacul Avrig un lac glaciar superb. Spre vest pe creastă putem vizita vârfurile mai mici unul din aceste vârfuri se numește Tătarul.

De la Cabana Suru putem coborâ pe o altă potecă marcată cu bulină roșie acesta de conduce tot în sat Sebeșul de Sus doar că nu pe muchie ci în vale. Pe acest traseu putem vizita una din cele mai frumoase cascade din zonă Cascadele Sebeșului deoarece sînt două cu o înălțime de 16-20m.

De la cabană se văd împrejurimile apropiate adică Valea Moașei un loc foarte recomandat pentru campare, Valea Oltului, și chiar Sibiul la o distanță de peste 40 km. Seaara pe o vreme bună se pot observa luminile satelor din jur și luminile Sibiului.

Recomand Cabana Suru pentru iubitorii de munte (să nu uităm că nu se poate urca decât pe jos sau cu bicicleta/motorul)

rog WM să atașeze clipul găsit, mulțumesc.

https://www.youtube.com/watch?v=h1qA7TRSfrw

---

VIZUALIZĂRI: 5537 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI