GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biserica Evanghelică din Sebeş-Alba
În luna mai am fost pe porţiunea dintre Obârşia Lotrului şi Sebeş a Transalpinei (vezi impresii). După ce am străbătut acest drum spectaculos am oprit în Sebeş pentru a mâncă şi a vizita acest oraş.
Am fost de foarte multe ori în Sebeş (locul meu de baştină, Zlatna, se află la 50 de kilometri), dar niciodată nu m-am oprit pentru a vizita ceva, doar în trecere sau când eram copil (junior) jucam un meci de fotbal la Sebeş şi apoi plecam acasă.
Ştiam că sunt locuri minunate în acest oraş, Râpa Roşie Cetatea Oraşului, Biserica Evanghelică, dar când colegul @bogumil (noi doi suntem foşti conjudeţeni) a scris un articol excelent despre Biserica Evanghelică de aici mi-am zis că şi eu trebuie să văd această biserică.
Sebeşul este al doilea oraş ca mărime din judeţ (după Alba Iulia), se află situat pe Valea Sebeşului, este un important nod rutier, pe aici trec DN1 şi DN7. Lângă Sebeş se află localitatea Lancrăm unde s-a născut scriitorul Lucian Blaga. Principalele obiective turistice ale oraşului sunt : Cetatea Oraşului, Râpa Roşie, Biserica Evanghelică, Capela Sfântul Jacob, Biserica Sf. Bartolomeu, Halele Breslelor.
Aşadar am ajuns în Sebeş, am parcat maşina şi am pornit spre Biserica Evanghelică. Până să ajungem aici, am admirat parcul central al oraşului. Acest parc este îngrijit, cu multe flori, banci, o fântână arteziană şi un gazon impecabil. După parc am admirat clădirea primăriei oraşului o clădire impunătoare.
Am ajuns şi la Biserica Evanghelică, aceasta se poate vizita de marţi până sâmbătă între 10-13 şi 15-17, duminica între 15-17, lunea este închis. În timpul slujbelor, vizitarea bisercii este iterzisă. Am pătruns în curtea bisercii, aici o echipă de muncitori ridicau nişte schele pentru a face reparaţii la partea exterioară a bisercii. Biserica este construită din blocuri de piatra. Ne-am îndreptat spre poarta de intrare în biserică, aici am plătit taxa de intrare care este în valoare de 6 lei de persoană. Deşi la intrare este pus semnul care interzice fotografiatul în interior, doamna de la bilete ne-a spus că putem face poze.
Istoria acestei biserici începe prin secolul XII când saşii din zonă îşi construiesc aici o bazilică romanică, compusă din trei nave având o lugime de 43 de metri. Acestă primă biserică, în cea mai mare parte a fost distrusă de un incendiu, apoi de invazia mongolilor. Reconstrucţia a durat mult, iar prin secolul al XIV stilul contrucţiei s-a schimbat trecând în cel gotic. În anul 1523 în urma unui cutremur un stâlp de lângă altar s-a prăbuşit deleriorând tavanul. Odată cu reparaţia lui a avut loc şi o înălţare a construcţiei. Ultimele modificări aduse construcţiei acestei bisercii au survenit între anii 1960-1964 odată cu lucrările de restaurare a bisercii.
Intrarea în biserică se face pe o parte laterală. După ce am intrat, privirea s-a îndreptat spre altarul acesteia, care este unul dintre cele mai mari altare din Transilvania având dimensiunile de 13 metri înălţime şi 6 metri lăţime, acesta fiind compus din mai multe panouri. În mijlocul scrinului se află o statuie a Maicii Domnului, aceasta este o copie a celei originale. Stauia originală a fost distrusă de către generalul Kornis, care era guvernatorul Transilvaniei, dar acesta având remuşcări a pus un sculptor să facă o altă statuie, aceasta se găseşte şi astăzi în biserică. După ce am văzut altarul am căutat cu privirea orga, nelipsită în bisericile catolice. Acesta a fost construită de către Johannes Hahn. Orga este amplasată în corul bisericii, acesta având o înălţime de 23 de metri. La exterior corul este ornamentat cu multe sculpturi. Tavanul biserici este arcuit în stil gotic şi este susţinut de nişte stâlpi gigantici. Ferestrele biserici au nişte vitralii viu colorate. În biserică se află o aşa numită „piatră a penitenţei” – acesta este o lespede de piatra ce are sculptate în relief nişte feţe suferinde. În partea din spate şi laterală se află o mulţime de statui reprezentând sfinţi. Pe pereţi biserici sunt drapele reprezentând probabil vechi steme ale oraşului Sebeş.
Afară era o zi călduroasă, dar în biserică stăpână era răcoarea, aşa că ne-am aşezat pe una din bancile acesteia şi am admirat de aici frumusetea bisericii. Din interiorul bisericii se urcă în turnul acesteia, dar accesul turiştilor nu este permis. Turnul bisercii a fost construit între 1662 şi 1664 şi are o înălţime de 44 de metri. În vărful acestuia se află o cupolă formată dintr-un turn central mai mare şi patru turnuri mai mici amplasate în colţurile acestuia. Tot în turn se află un ceas cu patru cadrane care funcţionează şi astazi.
Pe partea laterală a bisercii se află Capela Sfântului Iacob, acesta este o construcţie în stil gotic ridicată în anul 1420. Nu se poate vizita.
Mulţumesc colegului @bogumil pentru că a scris despre acestă biserică, pentru că altfel nu cred că opream vreo dată în Sebeş pentru a vizita această biserică.
Vă doresc concedii plăcute.
Trimis de zlatna in 11.07.16 09:36:06
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@zlatna - Biserica Evanghelică este unul din obiectivele istorice ale Sebeșului pe lângă care treceau zilnic sute de autovehicule până la deschiderea autostrăzii. Considerat mereu un oraș de tranzit puțini se opreau să viziteze vestigiile trecutului din orașul întemeiat de sași pe cursul râului Sebeș. Azi când traficul auto s-a redus pe această rută (E81) poate că cei ce se informează și vor să vadă câteva locuri drăguțe o pot face în tihnă, fără a fi perturbați de aglomerație, zgomot și poluare.
Ar mai fi de menționat fortificațiile orașului (fragmente de ziduri și turnuri: Studentului, Cizmarilor, Octogonal și Semicircular), precum și Muzeul Municipal „Ioan Raica” prezentat pe sait tot de @bogumil (vezi impresii). Parcul Arini e un punct verde important pe harta orașului (deși am înțeles că nu mai e ce a fost odată). Interesante mi s-au părut fotografiile cu apeductul din preajma parcului, apeduct construit în 1894 pentru a alimenta hidrocentrala ce asigura energie electrică orașului.
@zlatna - Felicitari pentru curajul de a opri si de a vizita biserica! Trebuie sa recunosc, ca in drumurile mele (e adevarat cu camionul de cele mai multe ori) de multe ori am admirat biserica (de care nu stiam ca este evanghelica), o asemanam si comparam cu Biserica Neagra, dar treceam mai departe. Nu am oprit niciodata, cel putin sa vad pe dinafara, de pe loc, cum arata. Norocul meu ca altii nu au trecut, ca mine in viteza si au reusit sa viziteze biserica.
Numai bine si calatorii placute!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2020 Sebeș, un oraș cu potențial istoric abandonat — scris în 04.10.20 de DoiCalatori din BUZăU - nu recomandă
- Jul.2018 O scurtă plimbare prin Şugag — scris în 07.08.18 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Sebeș - portretul unui oraș — scris în 27.01.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2017 Doua ore in Sebes (Muhlbach) — scris în 16.02.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2016 La pas prin Sebeş — scris în 24.10.16 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Tartaria - clasa zero pregatitoare.. — scris în 01.10.15 de sed din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Complexul Turistic Salonti - Draşov — scris în 12.04.16 de bogumil din ORADEA - RECOMANDĂ