La pas prin Sebeş

TIPĂREȘTE

În luna august am făcut o miniexcursie prin ţară. Am avut două motive. Primul, să-mi revăd cât nu e prea târziu o verişoară de 92 de ani care trăieşte pe lângă Sebeş-Alba. Rămânând singură şi fără putere şi-a dat casa în viajer (cred că juridic se spune uzufruct viager) unor oameni cu frică de Dumnezeu care o îngrijesc bine. Al doilea motiv a fost că se împlinea un an de la obţinerea unui premiu săptămânal Afa din 2015, - un weekend la o pensiune/ hotel din ţară, - premiu pe care nu apucasem să-l valorific.

Am ales ca sejur două nopţi laTimişoara pe care o văzusem o singură dată ca elevă acum 65 de ani (nu e greşeală de printare, sunt 65 de ani) cu ocazia unei practici de producţie la o fabrică de vopsele. De verişoară ce să spun? Curată, bine îngrijită, Am stat de vorbă câte în lună şi în stele, s-a bucurat de ce-i dusesem, după care a aţipit brusc. Când s-a trezit după vreo jumătate de oră, nu mai era limpede, nu ne mai cunoştea. Am plecat cu inima strânsă dându-mi seama că timpul biologic nu lucrează în favoarea nimănui.

Şi pentru că soţul îşi făcuse porţia de condus în acea zi, ˝am tras˝ la hotel Turn din Sebeş unde aveam reţinută o cameră După ce am mâncat şi ne-am odihnit puţin, am ieşit să cunoaştem oraşul.

Sebeşul este un burg înfiinţat de coloniştii saşi veniţi de pe Rin în sec. XII, mai précis la 1150 după un istoriograf german de mai târziu. Oraşul începuse să se dezvolte, s-a construit o biserică de piatră, când marea invazie mongolă din 1242 l-a ras de pe faţa pământului. În perioada de linişte care a urmat, locuitorii l-au refăcut reconstruind şi vechea bazilică romană pe locul în care astăzi este ansamblul fortificat al bisericii evanghelice. Ca mijloc de apărare au început să se ridice ziduri care încă din sec. XIV înconjurau ca o cochilie întregul oraş. Cetatea este de fapt un zid de apărare de 1.7 km din care se mai păstrează porţiuni chiar în inima oraşului. În acest zid s-au făcut creneluri şi guri de foc şi au fost construite opt turnuri din care se mai păstrează patru: turnul octagonal, turnul studentului, cel semicircular şi al cizmarului.

Astăzi urmele zidului sunt pereţi ai unor case iar la hotelul Turn unde am înnoptat, grădina-terasă la care am mâncat este mărginită de un zid medieval.

Sebeşul a fost primul oraş din Transilvania înconjurat complet de ziduri dar din păcate acestea nu au rezistat invaziei otomane. Atunci, în 1438 un elev a opus rezistenţă turcilor rămânând ca un erou în memoria sebeşenilor. La următoarea acţiune de consolidare finanţată de Matei Corvin şi succesorii, au fost construite barbacane şi 7-8 turnuri de apărare, unul fiind numit turnul studentului în amintirea eroului.

Un al doilea val de colonişti saşi au venit în Sebeş în a doua jumătate a sec. XVIII compensând scăderea dramatică a populaţiei în urma epidemiei de ciumă din 1738. Din cauza emigrării saşilor populaţia oraşului a scăzut după 1990. Ulltimul recensământ a numărat doar 27000 locuitori din care numai 80 de familii de saşi, oameni bătrâni care n-au vrut s-o ia d´a capo în Germania. Deşi acum majoritari sunt românii, (85%) tăbliţele bilingve ale străzilor şi inscripţiile în litere gotice de pe clădiri, atestă că Sebeşul a rămas un oraş săsesc.

Am ieşit din hotel şi am străbătut artera principală bul. Lucian Blaga. Peste drum am văzut firma hotelului de tradiţie Karlhof. Intrarea pe bulevard era barată de un camion pus dea curmezişul din cauza căruia nu am putut intra cu maşina în parcarea hotelului. Circulaţia era oprită pentru că a doua zi începeau Zilele oraşului Sebeş. Se construiau podiumuri pentru orhestre, spaţii pentru circ, o platformă pentru carting, se amenajau terase pe carosabil, tarabe, era multă agitaţie. Pe bulevard clădirile au un în general un singur etaj şi au fost construite prin anii 1900. Probabil fuseseră ale unor comercianţi sau meşteşugari sasi (în Sebeş au fost 19 bresle organizate).

La nr 8 pe aceeaşi stradă este intrarea la hotelul Leul de Aur, primul han din Sebeş construit în 1417. Intrarea e marcată de o boltă cu pasaj, înăuntru căreia sunt magazine, o galerie şi este expusă o caleaşcă de la începutul secolului trecut. Am ajuns în faţa unei clădiri impunătoare în care funcţionează o şcoală şi pe care o tăbliţă comemorativă aminteşte că acolo s-a născut Karl Filtsch muzician si pianist celebru. În faţa clădirii se află bustul lui M Eminescu. Am trecut prin faţa monumentului dedicat academicianului Dorin Pavel, originar din Sebeş, părintele hidroenergeticii româneşti şi am depăşit poarta de intrare în ansamblul fortificat evenghelic.

În zidurile fortificate în arcade semicirculare s-au aflat din sec. XVII Halele Breslelor în care se făcea reclamă şi se desfăcea marfa meseriaşilor. Am vizitat Ansamblul fortificat al bisericii evanghelice din Mulbach (Sebeş), monumental şi impresionant prin austeritatea construcţiei. Ansamblul este compus din biserică, capela Sf. Iacob (1382), casa parohială şi ziduri de apărare. După ce a fost distrusă de tătari prima biserică, ea a fost refăcută de călugării meşteri cistercieni care construiseră abaţia de la Cârţa încă din 1200. Aceştia au impus stilul gotic timpuriu. În sec. XIV s-a ridicat corul bisericii. Corul are dimensiuni impresionante. (L28m, l14m, H15m) şi este unul din cele mai valoroase din ţările din Est. Altarul poliptic (din panouri articulate)cu scrin din perioada renascentistă este înalt de 13m şi lat de 6m. Biserica din Sebeş a servit ca model în construcţia Bisericii Negre din Braşov. Sub presiunea ameninţării otomane în sec. XV au fost ridicate ziduri de apărare odată cu cele ale oraşului. Prima orgă construită în 1760 a funcţionat 130 de ani după care a fost înlocuită cu alta aflată în naos. În exterior sunt contraforturi pe care sunt aşezate mici statui de sfinţi sculptaţi în maniera evului mediu timpuriu. Este una din cele mai mari biserici evanghelice din ţară şi cel mai important edificiu din Sebeş

Am ajuns în parcul primăriei în care o placă memorială fixată pe un soclu de beton amintea sacrificiul ostaşilor români în al doilea război mondial. Primăria funcţionează într-o clădire monumentală.

Alături este muzeul Ioan Raica care se află într-una din cele mai vechi construcţii din oraş, se pare că din sec. XV, numită casa Zappolya pentru că acolo în 1540 a murit regele maghiar Ioan Zappolya. Casa Bidner este decorată cu basoreliefuri reprezentând piramidele, templul lui Iisis, o caravană în deşert, Ea a fost ridicată de Franz Bidner care a trăit 20 de ani în Africa călătorind şi făcând afaceri în Egipt. Regret că nu am ajuns la biserica franciscană construită de călugării dominicani în sec. XIII.

Am revenit la hotel dar nu înainte de a pătrunde pe strada Cetăţii. Este o străduţă îngustă, pavată, flancată de clădiri vechi. Aici totul respiră a ev mediu. Pur şi simplu rămăşiţele unui zid de cetate desparte două gospodării iar din Turnul Cizmarului a rămas numai baza palepipedică. Mai departe am ajuns la Turnul Semicircular în vârful căruia stă scris anul 1634 şi care a fost refăcut de clubul Rotary şi transformat în club. Personal nu-mi place imixtiunea dintre vechi şi comercial dar poate n-am asimilat eu suficient economia de piaţă.

Am trecut podul peste Sebeşul înspumat în cartierul românesc cu blocuri din anii 1965-1970 construite în perioada de prosperitate a oraşului, am admirat biserica parohiei ortodoxe (1818, stil baroc) şi biserica greco catolică

A doua zi dimineaţa am asistat la deschiderea sărbătorii Zilelor oraşului. În tot oraşul erau panouri cu programul festivităţilor. Se anunţaseră concerte de muzică live cu solişti cunoscuţi, expoziţii, muzică populară, lansare de carte, dansuri populare, parade ale portului popular, muzică clasică, concursuri pentru toate vârstele şi toate gusturile. Deschiderea festivă avea loc în parcul primăriei unde s-au adunat câteva sute de oameni. Discursuri, muzică, baloane multicolore, era o atmosferă de bună dispoziţie generală departe de oraşul auster pe care-l văzusem cu o zi înainte. Mi-au rămas în memorie câţiva tineri îmbrăcaţi în costume săseşti care voiau să arate că deşi acum oraşul este românesc ei nu şi-au pierdut identitatea; deasemeni dăruirea şi bucuria unor adolescenţi care dansau ca nişte fluturaşi lipsiţi de griji. În ochii lor mijea prima dragoste, - pur şi simplu m-au emoţionat-cine nu mă crede să se uite la poze! .

Am început reviewul cu portretul unei bătrâne doamne la apusul vieţii şi l-am terminat cu fiorul pe care îl au tinerii la prima dragoste. Între aceste tablouri stau zidurile strecurate în inima oraşului cu 7-800 ani în urmă.

-Va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 1882 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI