Descifrând o parte din secretele vechiului Mediaș...

TIPĂREȘTE

Am ajuns în Mediaș în urmă cu vreo 4 ani, într-o primă zi de Crăciun, când cerul plumburiu contrasta năucitor cu zidurile colorate ale caselor din zona veche a orașului. Evident că nu se putea vizita nimic, nici măcar cârciumile nu erau deschise, ne-am plimbat pur și simplu pe străzile pustii, încercând să descoperim cât mai multe din semnele masonice despre care citisem. De atunci mi-am tot dorit să revin cândva în Mediaș, să aprofundez căutarea și iată că excursia românească de vara asta ne-a oferit prilejul!

Întorși dinspre Valea Viilor, după ce vizitaserăm frumoasa biserică fortificată inclusă în patrimoniul UNESCO, am trecut în goana cailor-putere pe lângă Muzeul Herman Oberth, fizician celebru ale cărui cercetări au contribuit decisiv la realizarea primei rachete spațiale de mari dimensiuni din lume. Nu ne-am oprit totuși, poate cu altă ocazie. Nici la Muzeul Gazelor Naturale nu ne-am oprit, pe moment nu ni s-a părut o prioritate turistică (deși am înțeles ulterior că ar fi foarte interesant, deci promitem ca altădată să nu-l mai ratăm!).

Am lăsat mașina undeva, în spatele Primăriei, pe o străduță, la umbra unor copaci și am pornit în explorare. Spre deosebire de data trecută, acum vremea era numai bună de colindat, nu foarte cald, soarele ne zâmbea de pe cerul punctat doar pe ici, pe colo, cu câteva scame albe de nori. Am traversat piața mărginită pe o latură de Primărie, pe alta de Hotel Central, ambele clădiri urâte, cu aspect comunist; mi-a plăcut însă părculețul dinspre centrul vechi, având în capăt o troiță din lemn frumos sculptat și în centru o fântână arteziană, pe marginea căreia se jucau câțiva copii. Am traversat către orașul vechi și am înaintat pe o stradă acoperită cu piatră cubică, printre frumoase case vechi reabilitate, multe adăpostind magazinașe și chiar un mic hotel (Select), despre care am înțeles că are recenzii bune.

În numai câteva minute am ajuns în inima orașului, o inimă destul de mare, cât suprafața Pieții Regele Ferdinand I, acoperită în întregime cu un parc superb de forma unui trapez, încins de o stradă cu locuri de parcare (cu plată) pe margine și apoi de un șir de clădiri vechi, cu fațade colorate divers, împodobite care mai de care cu tot felul de ornamente. Ne-am zgâit și noi la ele cu uimire și încântare, mă simțeam de parcă asistam la o expoziție de ancadramente de uși și de ferestre! Mă înnebunesc după uși/porți și ferestre frumos decorate, pe unde mă duc le „vânez” cu bucurie, mă pot lăuda cu o colecție impresionantă de astfel de fotografii (cred că v-ați dat seama deja).

Acolo, în piața asta, sunt câteva dintre cele mai reprezentative clădiri ale Mediașului, puse în evidență de o reabilitare eficientă, „ca la carte”. E Casa Rosenauer, ridicată în 1621, suferind mai apoi transformări ce au îmbrăcat-o în straiul baroc în care o admirăm și noi; se spune că sub ea există un adevărat labirint de pivnițe și tuneluri ce duc până sub măruntaiele bisericii fortificate Sf. Margareta. Și se mai spune că interioarele casei sunt și ele demne de o poveste cu prinți și prințese; din păcate, nu-s deschise publicului larg, casa fiind azi sediul unei firme.

E și Casa Schuster-Dutz, o altă frumusețe barocă, ridicată în 1783-84 de către farmacistul Schuster, ferestrele de la parter fiind dublate de un grilaj din fier forjat, cu superbe motive florale, unul dintre cele mai frumoase ornamente de acest gen ce mi-a fost dat să întâlnesc! Până la începutul sec. 20, la parterul acestei case a funcționat farmacia „Ochiul Domnului”, iar unul dintre urmașii farmacistului-ctitor a fost umoristul și poetul sas Gustav Schuster-Dutz, care s-a născut și a trăit în această casă.

În aproiere avem și frumoasa clădire bleu-albastră, construită pe la jumătatea sec. 18 tot în stil baroc, cunoscută sub numele de Casa Guggenberger sau Școala Piariștilor, după numele unui cunoscut ordin de călugări ce au contribuit la răspândirea învățământului religios și laic în Transilvania. După reabilitarea din anul 2012, aici funcționează Școala Montessori.

În colțul opus al pieții există și Casa Schuller, atestată documentar în 1588, când aparținea primarului din acel timp și de la care și-a împrumutat și numele. În acest an, se pare că aici s-a reunit Dieta, sub conducerea principelui Sigismund Bathory. Dar renovările recente au găsit indicii clare cum că această casă ar fi mult mai veche, probabil una dintre cele mai vechi din oraș! Multă vreme a funcționat drept han și berărie, iar în ultimii ani a fost atribuită Forumului Democrat al Germanilor, căpătând deci valențe culturale. Intrarea boltită este străjuită de doi lei de piatră, care se odihnesc pe pilaștrii încastrați în zid; ceea ce admirăm noi azi reprezintă niște copii, originalele sunt păstrate în Biserica Sf. Margareta.

... Și încă multe alte case de acest gen mai există în Mediaș, cred că e chiar genul de loc în care fiecare piatră are povestea ei... Am identificat și micuțul hotel Traube; citisem despre delicioasa ciorbă cu tarhon pe care o servește restaurantul său, dar era încă prea devreme pentru asemenea gânduri!...

Am ieșit din piață și ne-am continuat plimbarea în direcția turnului bisericii. Ne-a făcut cu ochiul o librărie, însă înăuntru cam 90% din publicații erau în limba germană:(. Am reușit totuși să găsim o carte în română despre bisericile fortificate din Ardeal, precum și o broșură cu câteva legende legate de aceste biserici.

Traversarăm deci micul coridor boltit ce ne-a condus în incinta „castelului”, așa cum este numit ansamblul format din Biserica Sf. Margareta și sistemul de fortificații ce o înconjoară. Înainte de asta ne-am „adăpat la izvorul cunoașterii”, citirăm adică povestea pe scurt afișată pe un panou informativ, chiar lângă intrare. Biserica, împreună cu turnul său, a fost înălțată, în forma actuală, în sec. 15, pe locul alteia, fiind una dintre cele mai vechi din țară. Cum un secol mai târziu Mediașul a primit titulatura de oraș, s-a dispus supraînălțarea turnului cu încă 3 niveluri (s-a dorit a rivaliza cu cel al Bisericii Sf. Ștefan din Viena), adăugarea unui acoperiș îmbrăcat în olane colorate, precum și a 4 turnulețe în colțuri, asta însemnând că orașul avea drept de judecată. Chestia cu înălțatul turnului a fost și bună, și rea. Bună, că astfel a devenit un punct mai bun de observare a împrejurimilor (din acest motiv, mai era numit și Turnul Trompeților, după oșteanul ce stătea permanent de veghe și trebuia să sufle din trompetă la ivirea dușmanului; alarmele false erau aspru pedepsite, inclusiv cu aruncarea din turn a bietului om aflat în eroare!). Rea, că s-a îngreunat în exces, terenul pe care a fost construit s-a tasat și turnul a început să se încline; consolidările efectuate la înc. sec. 20 au stopat deocamdată acest fenomen, dar turnul și-a păstrat totuși o abatere de axă de peste 2 metri, asemănătoare cu a celebrului turn din Pisa!

Tot prin sec. 15 a fost fortificată incinta bisericii, cu ziduri înalte și groase, precum și cu 5 turnuri de apărare, dintre care azi se păstrează turnul-clopotniță (pe sub care se pătrunde în „castel”) și Turnul Mariei, folosit cândva drept capelă în care se țineau slujbele în timpul epidemiilor.

Am pătruns în interiorul bisericii, la intrare ne-a întâmpinat un nene care tăia bilete (7 ron), tot de la el am cumpărat și un pliant (1 ron). Deasemenea, era afișat destul de vizibil semnul de „fotografiatul interzis”, de aceea la început am făcut poze mai cu fereală, strecurându-mă în afara razei vizuale a domnului de la intrare, dar la un moment dat l-am auzit dându-i mână liberă unui alt turist, așa că n-am mai avut nicio jenă.

Biserica e una dintre cele mai mari și mai frumoase din Ardeal, construită tot în stil gotic, desigur. Pereții prezintă bogate urme de pictură interioară, descoperită cu ocazia ultimelor lucrări de reabilitare. Am putut admira superbul altar poliptic, unul dintre cele 4 din Transilvania (alături de cele din bisericile de la Sebeș, Prejmer și Biertan), dintre care acesta, de la Mediaș, e considerat de specialiști cel mai frumos. Am admirat cristelnița de bronz, orga veche și prețioasă, precum și o bogată colecție de covoare anatoliene, dăruite bisericii de către enoriași, după moda vremii medievale (mai văzusem așa ceva în Biserica Neagră, în Brașov, dar pe alea n-am avut voie să le pozez).

Biserica Sf. Margareta a fost martoră multor evenimente, dintre care două ar fi notabile: în 1476, aici a fost închis, pentru câteva zile, domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș, după un conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin; și tot aici principele Stefan Bathory a fost ales rege al Poloniei.

La ieșire, am dat ocol incintei pietruite, așa cum făcusem și data trecută, dar nu ne-am mai oprit cu minuțiozitate în fața fiecărei clădiri încorporate în zidul de incintă, căci n-a fost greu să le recunoaștem: fosta primărie, casa natală a revoluționarului sas pro-român Stephan Ludwig Roth, Turnul Mariei, fosta (și actuala) școală germană. Mi-a atras atenția semnul soarelui, frumos înglobat într-un desen complicat, pe o ușă metalică... Și o boltă de trandafiri mici, roz...

În imediata vecinătate a „castelului” am întâlnit o altă clădire-emblemă a Mediașului, cea ce adăpostește Liceul Teoretic Stephan Ludwig Roth. Școala a fost înființată în 1604, însă construcția actuală datează de la începutul secolului trecut și se pare că păstrează pe și între zidurile sale multe secrete încă neelucidate! Clădirea prezintă multiple similitudini cu Templul lui Solomon, puternic simbol mason, precum și multe elemente de decor ce amintesc de acest ordin. Pe câteva din cele exterioare le-am putut descoperi și noi, sub forma unor imagini amprentate în diverse locuri pe ziduri: balanța, bufnița, gemenii, compasul și echerul. Există și un frumos ornament din fier forjat ce închipuie ciorchinii de struguri și mâna care îi păzește - însuși simbolul Mediașului, cunoscut încă din vechime drept important centru viticol.

Ne-am continuat plimbarea, cumva la întâmplare, cuprinși deja de farmecul și atmosfera pașnică a acestui orășel. Am întâlnit încă multe alte case frumoase, una și una aș putea spune, îmi amintesc că tot traversam de pe o parte pe alta să le admir mai îndeaproape, să le păstrez în memoria retinei și mai ales a camerei mele foto! Casa Honterus e o pensiune ce se laudă cu „cea mai bună cazare din Mediaș”, arată bine, am înțeles că are și un restaurant bun, aș încerca-o pentru altădată... Am întâlnit și Casa memorială St. L. Roth, n-am vizitat-o, am intrat doar în gangul decorat cu bustul marelui umanist; m-au încântat foarte tare grilajele ferestrelor, o adevărată dantelărie de fier forjat.

Pe măsură ce ne depărtam de centru, strada devenea tot mai liniștită. În capătul ei am dat de un turn alb, impecabil renovat, Turnul Porții Steingasser, „construit între 1494-1534 pentru apărarea uneia din cele 3 porți principale ale orașului, denumit după Ulița Pietruită-Steingasse, restaurat în 1745 în urma avariilor provocate în 1705 de asediul curuților” - după cum am putut citi pe plăcuța informativă. Trebuie să recunosc - cred că-i prima dată când aud de curuții ăștia; nașpa neam trebuie să fi fost!...

...Acesta a fost momentul când a trebuit să mă smulg din transă și să deschid harta de pe telefon, căci n-aveam habar încotro ar fi mai potrivit s-o luăm (pe Tati îl pierdusem deja printr-un magazin cu electronice). Dacă traversam pe sub bolta turnului alb, am fi ieșit din zona veche; mai interesant părea s-o cotim în dreapta, către Bastionul Cuțitarilor (wow!). Ceea ce n-am pregetat să facem. Pe bastionul ăsta l-am găsit curând, dar nu ne-a impresionat prea tare - un mic turn circular de cărămidă. Din acest punct pornește Strada După Zid, care - după cum îi spune și numele - urmărește conturul vechilor ziduri de apărare ale orașului (în prezent parțial restaurate). Pe partea cealaltă a străzii sunt câteva blocuri cu 4 etaje - nimic special ca arhitectură, dar extraordinar decorate cu tot felul de plante; probabil, din punctul ăsta de vedere, cele mai frumoase blocuri pe care le-am întâlnit!

Înglobate în structura zidului întâlnirăm și biserica catolică (intrarea e pe partea cealaltă, din interiorul centrului vechi), precum și Turnul Rotarilor, frumos renovat și el. Am aflat că cetatea Mediașului a fost fortificată în etape succesive, în sec. 15-18. Zidurile înalte de peste 7 metri și groase de 80 cm totalizau 2,36 km, fiind prevăzute cu drum de strajă și găuri de tragere pe 3 direcții; 3 porți principale și 4 secundare asigurau pătrunderea în oraș. Deasemenea, din loc în loc au fost plantate 19 turnuri și bastioane, fiecare purtând numele breslei ce-l ridicase și care avea datoria de a-l apăra; 6 se mai păstrează până în zilele noastre, restul au fost demolate la începutul sec. 20 pentru fluidizarea traficului.

Intrarăm din nou în cetate pe lângă Turnul Fierarilor; de-acum foamea începuse să ne zgândăre, intenționam doar s-o păcălim un pic, să ne păstrăm pentru delicioasele bucate pregătite de gazdele noastre de la Reveria Guesthouse. Îmi rămăsese gândul la ciorba cu tarhon despre care citisem și ne-am fixat ca azimut Restaurantul Hotelului Traube, dar până acolo am mai căscat gurile în stânga și în dreapta, am mai descoperit câteva superbe porți semicirculare din lemn sculptat cu alte însemne specifice orașului: trandafiri sau razele soarelui.

Am găsit o masă la umbră, pe terasa restaurantului (cu vedere la spectacolul străzii). Berea a fost rece și bună (bietul șofer! în cazul lui, apa), iar ciorba cu tarhon bestială! Tati a luat ceva pui cu lămâie și capere - gustos și acela. Am văzut în meniu „papanași fierți cu dulceață și smântână” și-am salivat instantaneu; de obicei nu mă omor cu dulciurile, dar nu mai gustasem de mult așa ceva. Am comandat o porție pe care am șeruit-o amândoi - foarte, foarte bun! Recomand restaurantul ăsta, deși probabil că există multe astfel de locuri notabile în Mediaș.

Mai aveam chestii pe ordinea de zi, așa că ne-am considerat satisfăcuți deocamdată cu experiența vizitării Mediașului și am hotărât s-o finalizăm aici. În drum spre locul unde ne lăsaserăm mașina, am întâlnit o agenție de turism. Două din geamurile ei erau acoperite cu un soi de postere, ambele susținând invitația de a cunoaște acest frumos oraș transilvan: unul prezenta „Locuri care fac Mediașul special” (și de multe dintre ele v-am povestit și eu azi), celălalt „Oameni care fac Mediașul special” (Herman Oberth, St. L. Roth, Michael Weiss, Ludovic Spiess etc). Un mai bun rezumat al zilei nici că se putea!...

---

VIZUALIZĂRI: 2695 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI