Biserica evanghelică fortificată Valea Viilor

TIPĂREȘTE

Cât pe ce să uit de Biserica Evanghelică din Valea Viilor, nici acum nu-nțeleg cum, noroc că ne-a amintit gazda noastră de la Reveria Guesthouse! Aflându-se cumva la o margine de teritoriu propus pentru explorare în acea zi turistică, am decis să începem cu ea.

Am străbătut așadar cei 13-14 km până-n Mediaș, de unde am fost direcționați la un moment dat în stânga, pe drumul de Sibiu, impecabil asfaltat. Am traversat și localitatea Târnava, iar în Copșa Mică am cotit-o iar stânga, pe un drum secundar destul de bunișor. Ne-a întâmpinat nu după multă vreme un superb lan, în care grâul se pârguia alene în bătaia vântului, smălțuit cu sute de maci roșii ca focul; n-am rezistat tentației de a ne opri un pic și a ne plimba palmele peste corolele sângerii, deopotrivă cu fluturii și albinele... La capătul lanului, nu departe, stăteau de strajă dulci coline, pe jumătate împădurite!... Splendid tablou!

Ne-am continuat drumul, n-am avut vreme să ne plictisim, sunt doar 4 km până în Valea Viilor (zis și Wurmloch, în graiul sașilor). Satul ne-a întâmpinat cu două șiruri de case văruite în culori pastelate, cu frunțile acoperișurilor teșite, cu ochii ferestrelor larg deschiși. Chiar în mijlocul localității, pe un tăpșan ușor supraînălțat, se află vechea Biserică Evanghelică Fortificată, e greu s-o ratezi, doar dacă mergi cu ochii închiși, cele două turle te atrag cu un magnetism căruia nu poți să-i reziști! Și nici nu trebuie, biserica e o mică bijuterie, iar de aproape 20 de ani aparține patrimoniului UNESCO!

În imediata ei apropiere se află o parcare amenajată, dovadă că turismul este una din preocupările principale ale comunității. Și într-adevăr, îndreptându-ne spre intrarea în cetate, am constatat că nu eram singurii doritori s-o cucerim, doi austrieci sunaseră deja la numărul de telefon afișat pe poartă și ne-au informat că nu aveam de așteptat mai mult de 5 minute. Ca idee, biserica se poate vizita zilnic, mai puțin duminica și în cursul altor sărbătoari religioase, de la 9 la 12 și de la 14 la 17. Până a sosit tanti cu cheia, ne-am făcut de lucru prin zonă, am fotografiat mica troiță dedicată eroilor satului, precum și silueta masivă a turnului cu ceas din spatele vechilor ziduri.

N-a trebuit să așteptăm cred nici 5 minute, doamna ne-a invitat înăuntru cu amabilitate. În partea stângă e amenajat un mic muzeu cu obiecte tradiționale săsești și tot de acolo se cumpără biletele de intrare - 8 ron bucata. Am remarcat curtea acoperită cu iarbă, precum și un cireș cu fructe aproape coapte lângă vechea fântână, pe al cărei capac erau câteva ghivece cu flori. Zidurile delimitează o incintă de formă ovală, sunt înalte (6-7 m), au nișe semicirculare din loc în loc (în unele sunt plantate băncuțe, în altele ruinele unor vechi mașinării agricole) și un drum de strajă la care se ajunge cu ajutorul unor scări de lemn, plantate din loc în loc. Desupra, acoperiș de șindrilă.

Desigur că biserica era cea care ne atrăgea cel mai tare și am pătruns prin intrarea de pe una din laturile navei, deasupra căreia era afișat mare semnul de „fotografiatul interzis”; s-o credeți voi! Înăuntru era o răcoare plăcută și ne-a trebuit câteva minute să ne obișnuim ochii cu semi-întunericul și să începem a observa detalii. Interiorul mi s-a părut simplu și sobru, așa cum sunt majoritatea bisericilor evanghelice. Spre deosebire de alte locuri însă, tăbliile balcoanelor sunt vopsite în gri-albăstrui, fără nicio altă decorațiune. Băncile și pupitrele de lemn sunt dintre cele mai simple, singurele care atrag atenția ar fi bolta tavanului, casetată într-o rețea ce imită fagurele de miere, precum și zona altarului.

Biserica din Valea Viilor a fost ridicată în cel mai pur stil gotic, prin sec. al XV-lea, pe locul unei basilici romanice, ale cărei ruine se pare că încă există sub podeaua sacristiei. Din motive strict militare, un secol mai târziu i s-a adăugat un nivel superior pe toată suprafața sa, prevăzut cu drum de strajă și guri de tragere; în plus, corul a fost supraînălțat suplimentar, chiar binișor, devenind aproape la fel de mare ca turnul pătrat din capătul opus. Întreaga Incintă a fost mai apoi închisă cu ziduri groase de apărare, precum și cu 4 bastioane, dispuse în cele 4 puncte cardinale.

Se păstrează încă multe din elementele originale, cel mai vechi fiind hersa de deasupra portalului nordic, ce provine din anul 1525. Superbul altar, avându-l pe Iisus răstignit în centru și ochiul triunghiular al Trinității deasupra, a fost executat în 1779 de către Stephan Folberth, un celebru meșter al vremii din Sighișoara. Amvonul vine și el de pe la 1746, iar orga, de proveniență elvețiană, e chiar mai veche, din 1709; spre deosebire de majoritatea instrumentelor de acest fel din celelalte biserici evanghelice, la Valea Viilor organistul stă cu fața la altar, nu cu spatele! Cristelnița de piatră e și ea foarte veche, se vede cu ochiul liber.

... Mă mâncau palmele, normal, nu era nimeni prin preajmă care să mă certe, așa că am îndrăznit și am „furat” vreo câteva imagini. Se pare că le-am dat curaj și austriecilor, căci l-am surprins pe unul din ei făcând același lucru și mi-am dat seama că ne feream aiurea unii de alții, deci am dat să mă retrag spre ieșire. Taman atunci a apărut și doamna custode, să ne indice o mică despărțitură în partea din spate a bisericii, pe unde ne-a spus că putem să urcăm la nivelul superior, ăla construit în scop de apărare, în „cetatea de deasupra bisericii”.

Zis și făcut! Pornirăm a ne cocoța pe scara în formă de melc, cu trepte de piatră tocită pe alocuri - cu austriecii după noi! Nu mai știu exact, dar cred că pe ultimii metri pietrele s-or gătat și-au fost înlocuite cu una sau două scări normale de lemn. Mă rog, „normal” e un fel a spune... Pentru cei care n-au mai urcat în vechile biserici fortificate, aceste scări sunt destul de solide, dar înclinația lor e aproape verticală! Nu e chiar o bagatelă să le urci, drept îi că ai nevoie și de mâinile amândouă, că de picioare nu mai încape vorba! ; un pic mai complicat e însă la coborâre, recomandabil ar fi s-o faci cu spatele spre scară. Nu-i greu, nu-i nici ușor, ideea e să nu te grăbești și să-ți calculezi corect fiecare pas! Și încă ceva: gândiți-vă că dacă eu pot...

Am ajuns chiar sub schelăria complicată de lemn a acoperișului și am fluierat de uimire (deși nu era prima dată când vedeam așa ceva) ! Chiar și eu, paralelă cum sunt cu tehnica, mă minunez de fiecare dată, intuind geniul nativ al acestor oameni! Poți să te plimbi de jur împrejur pe o platformă de lemn și poți trage cu ochiul afară, prin fantele tăiate în zidărie, folosite cândva pentru a spiona dușmanul și a-l întâmpina cum merita. Doamna custode ne spusese că tot acest nivel comunică printr-un mic coridor cu turnul cu ceas, dar totuși e mai sigur să-l accesăm pe acesta din exterior.

Coborârăm așadar cu grijă, dădurăm un ocol bisericii pe lângă zidul de incintă, așa, ca să ne luăm avânt pentru următoarea ascensiune, despre care doamna custode ne-a asigurat că-i mai ușoară decât prima. He, he, aș crede că nu s-a mai cocoțat de mult dumneaei pe 'colo-șa, asta ca să mă exprim elegant! Urcușul începe tot cu trepte spiralate de piatră, iar nivelurile superioare sunt unite între ele prin 3 sau 4 scări de lemn, asemănătoare cu celelalte. Diferența majoră e că data asta ajungi pe platforma de sus, într-un soi de foișor, unde stau atârnate cele 3 clopote de mărimi și vechimi diferite și de unde priveliștile ce ți se înfățișează merită tot efortul și emoțiile acumulate! Nu pot să vă descriu în cuvinte ce sentiment te încearcă acolo, sus, cu vântul jucându-ți-se în plete, cu acoperișurile cărămizii aliniate frumos dedesubt, egal simțindu-te cu dealurile și cu păsările-n zbor!

Nu ne-a tulburat nimeni (pe austrieci îi pierdusem pe undeva pe drum), am admirat împrejurimile, am studiat inscripțiile de pe clopote până le-am învățat pe de rost, apoi am luat calea înapoi. Jos am dat nas în nas cu câțiva francezi ce se codeau să urce, probabil nu erau la prima experiență de acest gen, știau ei ce-i așteaptă :). Noi i-am încurajat, dar n-am habar ce-au decis în final...

Tanti custode ne-a îndrumat către un mic spațiu amenajat unde te puteai spăla pe mâini, dotat cu săpun lichid și o rolă de șervețele de hârtie; mi-a plăcut chestia asta. Am aruncat o privire și prin micul muzeu, am mulțumit gazdei noastre ospitaliere și am plecat cu inimile ușoare și spiritele un pic mai bogate către alte și alte descoperiri...

---

VIZUALIZĂRI: 1505 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI