ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.11.2015
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Targu-Jiu
    ÎNSCRIS: 08.07.14
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    NOV-2015
    DURATA: 2 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    95.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 9 MIN

    Obiective turistice în Deva și împrejurimi - partea I

    TIPĂREȘTE

    Deși am vizitat câteva dintre cele mai reprezentative obiective turistice din județul Hunedoara, cele din Deva ”ne-au scăpat”. Așadar, dorind să facem o ieșire undeva nu foarte departe de casă, am decis că a venit momentul să mergem la Deva.

    Am profitat de faptul că începând cu data de 2 noiembrie Defileul Jiului a fost redat circulației auto (deși lucrările de reabilitare nu au fost finalizate) și am plecat din Târgu-Jiu la ora 8 (până la 1 noiembrie Defileul Jiului a fost închis în intervalul orar 07.00-19.00, cu o pauză de o oră la prânz). Cu excepția porțiunii de drum menționată mai sus, pe care am întâlnit 5 semafoare, iar segmentele de drum reabilitat alternează cu cele cu gropi, carosabilul a fost foarte bun. În Deva am ajuns abia la ora 15.00, în acest răstimp am vizitat câteva obiective turistice. Pe acestea le voi descrie pe scurt mai jos, precum și alte obiective vizitate în acest weekend.

    Mânăstirea Prislop

    Deși visitaserăm această mânăstire în urmă cu 5-6 ani, atunci când nu i se făcea atâta publicitate, ne-am hotărât să mergem din nou.

    De la Hațeg am virat la stânga, pe DJ 687 A, am trecut prin Silvașu de Jos și Silvașu de Sus și după câțiva kilometri am ajuns în parcarea amenajată de la mânăstire. Pe tot acest traseu sunt foarte multe indicatoare către mânăstire, dar și multe pensiuni și florării care vindeau doar flori la ghivece. Sfat: nu vă grăbiți să cumpărați flori de la primele florării întâlnite în drum, puteți să cumpărați aceleași flori la prețuri mult mai mici de la următoarele.

    Întrucât urmează să scriu un review despre acestă mânăstire, acum mă voi rezuma la a spune doar că am găsit loc de parcare cu ușurință, se lucrează la amenajarea a încă 2 zone de parcare; la mormântul părintelui Arsenie Boca am avut în față aproximativ 30 de persoane și nu am așteptat mai mult de 15 minute.

    Castelul Corvinilor (Corvineștilor sau Huniazilor)

    De la Mânăstirea Prislop ne-am îndreptat către municipiul Hunedoara pe DJ 687 A, cu scopul de a vizita castelul. Spre surprinderea mea drumul a fost destul de bun și am avut parte și de peisaje frumoase.

    La castel am ajuns destul de ușor având setate coordonatele GPS (N 45.749098; E 22.888351), dar oricum nu am fi greșit drumul pentru că sunt suficiente indicatoare către acesta. În apropierea castelului se efectuau lucrări de reabilitare a infrastructurii de gaze, fiind interzis accesul către parcarea acestuia. În apropiere există o parcare cu plată unde se percep doar tarife pentru o zi (7,5 lei). Să sperăm că lucrările menționate anterior nu vor dura foarte mult pentru că nu sunt multe posibilități de a parca mașina în afara parcării cu plată amintită mai sus.

    După ce am făcut câteva poze de pe podul care face legătura între parcare și castel, ne-am continuat drumul către poarta intrare în acesta. La intrare, surpriză: un anunț indica faptul că din cauza unei producții cinematografice, în perioada 04.11 – 22.11.2015 nu se pot vizita 5 spații: Turnul Capistrano, Turnul Vechi de Poartă, Turnul Alb, Etajul Palatului Administrativ, Bucătăria Nobiliară, Galeria Neboisa, anunț însoțit de scuzele de rigoare. Deoarece mai vizitaserăm castelul în urmă cu 5-6 ani și având în vedere faptul că se puteau vizita decât o parte din spațiile castelului, am renunțat la ideea de a mai vizita castelul acum.

    Lacul Cinciș

    Următorul obiectiv turistic pe care l-am vizat înainte de a ajunge în Deva a fost Lacul Cinciș. Din Hunedoara am mers pe DJ 687 E și am parcurs 15 km până la lac, iar primul punct de oprire a fost la Motelul Cinciș, acesta fiind și primul care ne-a ieșit în cale. Aici este un punct de belvedere de unde am admirat lacul și împrejurimile sale. Tot de aici am făcut și primele fotografii. Din acest punct am observat o unitate de cazare impunătoare, situată destul de aproape de lac și ne-am îndreptat către ea. După mai puțin de 1 km am observat un indicator către Pensiunea Belvedere. Întrucât indicatorul este amplasat într-o mică parcare, am lăsat mașina aici pentru a ne deplasa pe jos către pensiune. În parcare se mai găsește și un panou informativ pe care am citit câteva informații despre Lacul Cinciș.

    Acesta este un lac de acumulare creat artificial între anii 1962-1964, prin inundarea a 5 cătune și 3 biserici. Acest demers a avut dublu scop: asigurarea necesarului de apă pentru Combinatul Siderurgic de la Hunedoara și amenajarea unei zone de agrement.

    Lacul este foarte mare, având o lungime de 4,8 km, o lățime medie de 1,8 km și adâncimea medie de 30 m (adâncimea maximă este de 48 m), fiind supranumit Marea Hunedorenilor. Temperatura medie a apei este de 18 grade, fapt ce favorizează practicarea înotului. Alte posibilități de petrecere a timpului liber sunt pescuitul, sporturile nautice și vizitarea obiectivelor turistice din zonă.

    Pentru a ajunge la Pensiunea Belvedere se coboară aproximativ 200 m pe un drum abrupt. Aici am găsit un bărbat și o femeie, cărora le-am cerut permisiunea să mă lase să cobor (aproximativ 15 m) până la lac pentru a face câteva fotografii, lucru care s-a și întâmplat. Pensiunea (atât cât am văzut din ea) mi-a plăcut, are o poziție foarte bună și oferă o priveliște minunată asupra lacului, are plajă proprie amenajată cu nisip, piscină și pare a fi curată. Căutările pe internet mi-au întărit convingerea că este o pensiune unde merită să te cazezi. Există și un review pe AFA despre această pensiune scris de @danaro.

    DEVA

    Deva este o așezare foarte veche, fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1269, dar descoperirile arheologice arată că teritoriul orașului a fost locuit încă din epoca pietrei șlefuite.

    În Deva am ajuns în jurul orei 15.00 și am mers direct la Casa Alexander House, locul nostru de cazare în cele două zile petrecute aici. După îndeplinirea formalităților de cazare și o binemeritată odihnă de aproximativ o oră, am plecat să explorăm orașul, primul obiectiv aflat în atenția noastră fiind:

    Cetatea Deva

    Odată ajuns în Deva nu ai cum să nu zărești cetatea, aceasta fiind ”cocoțată” pe dealul ultimei ramificații a Munților Poiana Ruscă.

    Deoarece au fost scrise suficient de multe rânduri referitoare la istoricul cetății, voi aminti doar că a fost construită în secolul al XIII-lea, pe un con vulcanic, la altitudinea de 360 m, fiind câteva secole la rând un fort fără puncte de slăbiciune, care a jucat un rol strategic în apărarea Transilvaniei.

    Accesul către cetate se poate face în 2 moduri. Cei care au timp la dispoziție și vor să facă o plimbare de o oră, pot alege să urce lin pe drumul pavat și să admire panorama ce li se înfățișează în fața ochilor. Cei care nu au mult timp la dispoziție sau sunt mai comozi pot urca cu telecabina.

    De la Casa Alexander House până la cetate am parcurs distanța de aproximativ 2,5 km cu mașina. Odată ajunși în parcarea de la poalele Dealului Cetății, în drumul nostru spre telecabină am întâlnit 15 statui-bust, din care 4 ale unor antrenori renumiți (Marta și Bela Karolyi, Octavian Bellu și Mariana Bitang) și 11 ale unor gimnaste de top (Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Lavinia Agache, Daniela Silivaș, Monica Roșu, Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru, Lavinia Miloșovici, Gina Gogean și Daniela Sofronie), aliniate pe marginea parcării, în dreptul sălii de sport olimpice unde s-au format marile campioane ale României. Ne-am îndreptat spre telecabină, dar înainte de a cumpăra biletele (costul unui bilet este 10 lei/adult, 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari) o doamnă care făcea parte din personalul de pază de aici ne-a avertizat că nu se poate vizita cetatea întrucât se efectuează lucrări de restaurare (pe site-ul cetății scrie că acest proces va fi... finalizat la începutul anului 2015). În aceste condiții am renunțat să mai urcăm cu telecabina, lăsând cetatea pe lista de așteptare până la o viitoare vizită în Deva sau în zonă.

    În apropierea cetății mai sunt 2 obiective care permit petrecerea timpului liber într-un mod plăcut, patinoarul și Aqualandul. Aceste obiective nu au fost în atenția noastră și nu pot spune mai multe despre ele.

    Castelul Magna Curia sau Castelul Bethlen este situat la poalele Dealului Cetății. Castelul a fost construit în secolul XVI-lea și în prezent găzduiește Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Este cea mai veche clădire de patrimoniu din Deva și este foarte bine conservată. În fața castelului sun amplasate busturile celor 3 conducători ai Răscoalei din 1784 - Horea, Cloșca și Crișan. La ora sosirii noastre muzeul era închis, programul de vizitare fiind următorul: marți-duminică între orele 09.00-17.00 (program de iarnă), în timp ce vara intervalul orar de vizitare este 10.00-18.00, în aceleași zile.

    Plimbându-ne prin Parcul Cetății am întâlnit și statuia poetului Mihai Eminescu.

    Statuia pedestră a lui Decebal este dispusă la intrarea în Parcul Cetății: Pe soclul statuii sunt 3 basoreliefuri, unul înfățișează Lupoaica cu Romulus și Remus, altul îi înfățișează pe Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu, iar cel de-al treilea reprezintă o luptă daco-romană.

    Un alt obiectiv turistic în Deva este Casa memorială doctor Petru Groza sau ”casa fără acoperiș”, cum mai este numită de unii localnici. Casa este situată la intrarea sudică în Parcul Cetății.

    Catedrala Sfântul Nicolae este situată pe strada Avram Iancu și a fost ridicată în anul 1861, la inițiativa mitropolitului Ardealului, Andrei Șaguna. Catedrala este o constructive impunătoare, în interior sunt icoane din secolul al XVII-lea, iar cele trei clopote sunt confecționate din material de război. La intrarea în catedrală este o placă din marmură pe care este gravat un mesaj informativ din care am reținut că în acestă catedrală la 7 noiembrie 1918 s-a înfăptuit ”Consiliul Național Român și Garda Națională Română”, iar la data de 27 noiembrie 1918 s-a făcut alegerea delegaților pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.

    Piața Victoriei

    În această piață am ajuns seara pentru a putea admira Fântâna arteziană muzicală care oferă un spectacol frumos în fiecare seară în intervalul orar 21.30-22.00. Tot aici este amplasată și statuia ecvestră a lui Decebal, așezată pe un soclu cu o înălțime de aproximativ 2 metri. Întrucât evenimentele nefericite din clubul Colectiv erau de dată recentă, la ora ajungerii noastre în piață erau aproximativ 40-50 de persoane care protestau, iar în fața statuii lui Decebal erau aprinse mai multe lumânări în memoria victimelor care au pierit în acel incendiu.

    Piața Arras

    Este o piață de mici dimensiuni renovată de curând cu bani europeni, care găzduiește un părculeț în care atrage atenția o statuie care reprezintă un grup de trei gimnaste.

    În finalul acestei prime părți a impresiilor despre Deva, aș dori să remarc infrastructura rutieră, faptul că în acest oraș se circulă fluent, în ciuda unor lucrări care se efectuează în oraș, precum și faptul că sunt numeroase locuri de parcare amenajate.

    Întrucât în partea a doua nu voi mai face referiri la municipiul Deva, voi concluziona acum: nouă ne-a plăcut orașul și recomand vizitarea acestuia, sunt suficiente obiective turistice în oraș și în împrejurimi care merită să fie vizitate.

    Vacanțe frumoase tuturor!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de costy69* in 19.11.15 22:08:15
    Validat / Publicat: 20.11.15 00:40:59
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în DEVA.

    VIZUALIZĂRI: 47027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P08 Lacul Cinciș - fotografie realizată de la Pensiunea Belvedere
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 32 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [20.11.15 07:56:46]
    »

    Împreună cu continuarea sa, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    costy69*AUTOR REVIEW
    [20.11.15 08:34:35]
    »

    @webmaster: Multumesc!

    Dan&Ema
    [20.11.15 09:13:15]
    »

    Deva, jud HD, si in fapt toata Tara Hategului este foarte ofertanta in obiective turistice ce merita vizitate. Si eu am fost anul acesta de 2 ori si voi reveni cu drag.

    Felicitari pentru articolul bine documentat si prezentat

    Mitica49
    [20.11.15 15:45:44]
    »

    Bun articolul. Se pare că noi am avut mai mult noroc, în septembrie că am reușit să vizităn Cetatea (vezi "Cu „SĂNDEL” prin țărișoară(4) "). Poate vei avea noroc cu altă ocazie. Succes!

    costy69*AUTOR REVIEW
    [20.11.15 19:26:10]
    »

    @Dan&Ema - Mulțumesc pentru vizită și pentru cuvintele frumoase.

    Așa e, în această zonă sunt multe obiective turistice și nu ai cum să te plictisești. Să nu uităm nici de faptul că în HD există 3 stațiuni unde se poate schia.

    Numai bine.

    costy69*AUTOR REVIEW
    [20.11.15 19:33:13]
    »

    @Mitica49 - Bună seara!

    Mulțumesc pentru aprecieri.

    Probabil că data viitoare vom avea noroc.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    costy69*, Dan&Ema, Mitica49
    Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Deva și împrejurimi:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.089878797531128 sec
    ecranul dvs: 1 x 1