Fundu Moldovei – nicidecum la „fund”

TIPĂREȘTE

Pentru vacanța în Bucovina am ales o localitate excelent poziționată în mijlocul unei zone cu potențial turistic uriaș – Fundu Moldovei. Ne-am cazat într-un loc excelent - Conac Luisenthal (vezi impresii). De la sfârșitul anului 2018 localitatea Fundu Moldovei a fost desemnată „stațiune turistică de interes local” .

Situată la doar 13 km distanță de orașul Câmpulung Moldovenesc comuna Fundu Moldovei se întinde ca o râmă pe circa 16 km lungime de-a lungul râului Moldova. Numele oarecum amuzant în zilele noastre se pare că are legătură cu izvoarele râului Moldova, satul aflându-se poziționat spre locul de unde pornesc apele Moldovei; altă variantă explicativă este legată de amplasarea geografică a așezării care este printre ultimele în drumul spre Maramureș, peste munți.

Locuitorii s-au ocupat din vechime cu păstoritul și creșterea animalelor, exploatarea lemnului, meșteșuguri casnice și în epoca modernă, minerit. În anul 1805 coloniști germani sosesc în zona Pojorâtei pentru a lucra în mina de cupru, iar la câțiva ani distanță sosesc alți coloniști de origine maghiară și se construiesc peste 100 de case standard între satele Pojorâta și Fundu Moldovei – noua așezare minieră capătă numele Luisenthal după numele principesei Maria Luise, viitoare soție a lui Napoleon Bonaparte. Inițial exploatările urmăreau descoperirea de aur, dar s-a dovedit că minereul de cupru e mult mai bogat și profitabil. Industriașul care a exploatat bogățiile subsolului, pionierul mineritului în Bucovina, a fost Anton Manz (de.wikipedia.org/wiki/Ant ... z_von_Mariensee). După 20 de ani zăcămintele se cam epuizează și minele din zonă se închid, dar comunitatea bine închegată de străini, care se înțelegeau bine cu localnicii, au rămas pe loc. După 100 de ani de la colonizare, în 1908, în Luisenthal trăiau 650 de germani.

Alt moment important din viața localității a avut loc în perioada interbelică, atunci când profesorul Dimitrie Gusti și echipa sa efectuează timp de 3 luni (iunie – august 1928) cea de-a patra campanie de cercetare monografică. Acțiunea a dus la îmbunătățirea vieții cultural-spirituală a satului, la asigurarea asistenței medicale și întemeierea unei biblioteci. Azi, școala gimnazială din sat poartă numele marelui sociolog.

Noi am fost cazați în apropierea portalului de lemn frumos sculptat care marchează intrarea în sat. În vreo două zile, ba pe seară, ba la amiază, ne facem siesta plimbându-ne puțin prin sat. Descoperim mai întîi calea ferată care a funcționat odată între Pojorâta și Fundu Moldovei, ca o ramificație ca drumului de fier construit la începutul secolului al XX-lea între Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. În 1906 compania Bukowinaer Lokalbahnen dă în folosință cei puțin peste 6 km lungime ai căii ferate. Vedem în preajma pensiunii calea ferată, nefuncțională de peste 10 ani, iar mai în aval pe râul Moldova ne atrage atenția podul feroviar cu piloni vechi de peste un secol.

Vom merge și în centrul satului unde se află Primăria, o clădire aspectuoasă cu trăsături de cabană montană și ceas în turlă. În fața instituției administrative e amplasată borna ce marchează traseul turistic Via Transilvanica. Nu foarte departe, peste râu, se văd urmele exploatărilor miniere cuprifere, și anume halda de steril Dealul Negru, care are de fapt o culoare gălbuie.

Ne oprim câteva minute la un izvor cu apă rece foarte căutat de localnici. Aspectul rustic al locului e dat de foișor, jgheaburile de lemn și troița ridicată pe trunchiul unui bătrân copac. Nu lipsește cana de băut apă pentru călători, deși pandemia ne cam provoacă gânduri.

Traversăm râul și mergem vreo 200 m până la Muzeul satului „Anton Andronicescu” pe care îl găsim închis, din păcate. Casa-muzeu datează din 1901 și e construită din bârne de lemn pe o temelie de piatră și cu acoperiș de șindrilă. Specificul eminamente etnografic al colecției muzeale se pare că poate fi observat în bogăția de exponate din interior (crainou.ro/2016/03/31/muz ... -fundu-moldovei). Privim cu nesaț peste gardul cu acoperiș din șindrilă în curtea casei cu fântână.

În apropierea muzeului se află monumentul eroilor comunei căzuți în cele două războaie mondiale, alături de o troiță mai veche din lemn. În zare, pe fundalul dealurilor, se văd turlele albe ale bisericii „Sf. Dumitru” . În satul Colacu, aparținător comunei Fundu Moldovei, se află o frumoasă bisericuță de lemn datând de pe la 1800 și având hramul „Sf. Nicolae” .

Concluzii. Adevărată vatră etnofolclorică bucovineană, satul s-a dezvoltat în mai multe etape, astăzi îndreptându-se spre valorificarea potențialului natural și turistic. În satele comunei găsim colțuri rurale autentice, cu imagini încremenite în timp, care produc amintiri în sufletul turiștilor. Mi-a plăcut zona, am vizitat multe obiective, mi-au mai rămas, voi reveni.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 6480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI