ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.07.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile
Familie
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Câmpulung Moldovenesc – un oraș depresionar

TIPĂREȘTE

Un alt oraș bucovinean pe care l-am „gustat” puțin în această vară a fost Câmpulung Moldovenesc; și aici am simțit un gust ușor „amărui” în privința centrului orașului dar poate că timpul nu a fost îndeajuns de lung pentru „a simți urbea” . Istoria acestei așezări întinse de-a lungul râului Moldova reclamă mai multă promovare și grijă pentru valori. Concentrare a unor obști sătești libere, apoi centru politic al Voievodatului Câmpulung, loc unde „descălecătorii” Dragoș și Bogdan I pun bazele Moldovei medievale așezarea Câmpulungului e consemnată scriptic pe la începutul anilor 1400 în vremea lui Alexandru cel Bun.

Orașul e traversat de șoseaua DN17 ceea ce conduce la un disconfort din mai multe puncte de vedere, traficul e aglomerat de obicei (am tranzitat orașul de trei ori în cursul acestei vacanțe). Periferia e mult mai aerisită, vegetație abundentă, case drăguțe, curți spațioase. Relieful depresiunii intramontane de la poalele Rarăului a impus dispunerea liniară a orașului pe talvegul văii râului Moldova.

Felinare șubrede, de modă veche, cu petrol aruncă chiorâș puțină lumină: altfel sunt dese în strada mare, ce se deschide acum, cu prăvălii impunătoare și pavagiu bun. Biserica cea nouă, de zid cu multe turnuri și turnulețe, a Românilor, într-o grădină publică, e o clădire ca pentru un oraș mare. Tot așa și frumosul Otel Comunal, unde jos e cârciumă, cafenea și restaurant, în care pirotesc lucruri și oameni, Nemți și Evrei. E descrierea făcută de istoricul Nicolae Iorga orășelului de munte la începutul secolului al XX-lea.

Ce am văzut noi prin oraș după ce am parcat autoturismul gratuit pe str. Dimitrie Cantemir? În primul rând bustul lui Mihai Eminescu (sculptor Ion Lucian Murnu, 1975), apoi pietonalul care duce spre Primărie și micul parc de lângă spațiul dedicat plimbărilor per-pedes (dotat și cu loc de joacă pentru copii). În părculeț, la umbra unor copaci bătrâni, descoperim „Fântâna Sirenelor” , o frumoasă compoziție din bronz care înfățișează trei sirene care înconjoară o reprezentare feminină a „Abundenței” . Fântâna arteziană a fost inaugurată în 1898 cu ocazia celebrării a 50 de ani de domnie a împăratului Franz Joseph.

Vis-a-vis de Casa de Cultură vedem ansamblul statuar Dragoș Vodă și Zimbrul, operă a sculptorului Ion Jalea (1978). Statuia de dimensiuni impresionante ne uimește prin monumentalitate, dar și prin „culoarea” sa. La câțiva pași distanță de Primăria municipiului găsim alt monument: haiducul Nițucă Hălăuceanu (sculptor Ion Maftei, gresie de Vama, 2012). Legenda ne vorbește de un haiduc care ucide un balaur ce sălășluia la poalele Rarăului și întemeiază așezarea Câmpulungului (vezi mai multe informații aici: reteaualiterara.ning.com/ ... mit-i-realitate).

Tot în arealul central vedem biserica „Sf. Nicolae” (ro.wikipedia.org/wiki/Bis ... ung_Moldovenesc), important edificiu religios construit la sfârșitul veacului al XIX-lea. Arhitectural biserica arată foarte bine, clopotnița e și ea interesantă și se integrează bine în peisaj. În curtea bisericii a fost dezvelit acum doi ani bustul teologului Vasile Gheorghiu, profesor de valoare, membru al Academiei Române și sprijinitor al Unirii Bucovinei cu patria mumă (doxologia.ro/omagierea-pa ... alitatea-natala).

Ne-am continuat plimbarea pe Calea Bucovinei (drumul național) până în dreptul Palatului comunal (fosta Primărie), o clădire de patrimoniu construită în 1886. În zonă se află un front de clădiri vechi, cu spații comerciale la parter, multe ridicate în vremea Imperiului austriac. Deasupra tuturor se înalță blocul hotelului Zimbru, un hotel de circuit, cea mai înaltă clădire din oraș. Lângă fosta Primărie se află sinagoga Hevra Sas, lăcaș de cult ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil neoclasic cu accente maure. Tot pe Calea Bucovinei se află Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (ttps://ro.wikipedia.org/w ... ung_Moldovenesc) și Biserica romano-catolică „Înălțarea Domnului” (ro.wikipedia.org/wiki/Bis ... ung_Moldovenesc).

Un obiectiv important din Câmpulung Moldovenesc este Muzeul „Arta Lemnului” (muzeulartalemnului.ro). Găzduit de clădirea fostei Prefecturi a județului Câmpulung, muzeul se numără printre cele mai vechi din țară și a fost redeschis în primăvara acestui an după un proces de restaurare, ocazie cu care s-au serbat și cei 85 de ani de la înființare. Nu îmi propusesem să vizitez acest muzeu, astfel că a rămas pe listă pentru o vizită ulterioară.

În concluzie, orașul Câmpulung Moldovenesc beneficiază de un aport arhitectural vechi, de un muzeu valoros, de diverse lăcașuri de cult și câteva monumente importante. Totuși nu pot spune că m-a atras în mod special centrul orașului în ciuda peisajelor încântătoare din preajma așezării.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 31.07.21 20:33:16
Validat / Publicat: 31.07.21 21:23:08
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CÂMPULUNG MOLDOVENESC

VIZUALIZĂRI: 4222 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Efigie pe peretele Palatului comunal.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster [31.07.21 21:57:25] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

liviu49 [01.08.21 09:09:29] »

Din pacate de Campulung Moldovenesc nu ma leaga prea multe amintiri de la drumurile prin Bucovina. Mereu a fost un loc de traversare spre alte directii. In 2009 am trecut de 4 ori prin Campulung Moldovenesc, fara sa oprim o data. La fel anul trecut cand am mers spre Transrarau, sau spre Ciocanesti. Am traversat, dar nu am oprit sa vizitam nimic. De fapt singurele opriri au fost in excursii mai vechi la hotelul Zimbru pentru a lua masa de pranz, in drum spre alte locuri. Orasul mi s-a parut atragator, mai ales pentru plecarea in drumetii montane in imprejurimi (Rarau sau Giumalau).

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [01.08.21 17:59:24] »

@liviu49: Se spune că orașul Câmpulung Moldovenesc este doar o urbe de tranzit datorită poziționării sale de-a lungul șoselei naționale pe axa Vatra Dornei - Suceava; aceeași părere o au probabil și autoritățile locale. Chiar hotelul Zimbrul cu cele circa 100 de camere ale sale era gândit ca un hotel de circuit pentru grupurile care efectuau excursii Bucovina-Maramureș.

Acestă situație de „oraș de tranzit” , investițiile minore și insuficienta promovare conduc la pierderea turiștilor. Mai mult de 2 ore (poate ceva mai mult din cauza Muzeului „Arta Lemnului” ) nu ai ce face în străvechea așezare - părerea mea. Există într-adevăr posibilitatea utilizării orașului drept punct de plecare în drumeții, dar...

De sus orașul arată bine, Mama Natură și-a făcut datoria: youtube

Mulțumesc pentru ecou! Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Lucien [06.08.21 06:38:37] »

Da, Câmpulung Moldovenesc este un mic oraș-târg, dar este reprezentativ și emblematic pentru Bucovina. Să tragi o concluzie în privința potențialului turistic al acestuia și impresiile să devină MiniGhid numai pe baza unor obiective nevizitate în fugă din centrul orașului, mi se pare o mare nedreptate care i se face orașului. Nu sunt locuitor al Câmpulungului Moldovenesc, dar l-am vizitat de nenumărate ori.

La succinta listă din Wikipedia (ro.wikipedia.org/wiki/C%C ... ung_Moldovenesc) privind obiectivele istorice și turistice (completată cu câteva linkuri spre videoclipuri) listă care desigur cuprinde și obiectivele enumerate în aceste impresii:

Biserica romano-catolică Înălțarea Domnului – construită în 1815 ca biserică romano-catolică. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 31A, în centrul orașului.

Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului – biserică de lemn construită în perioada 1855-1858 ca biserică ortodoxă. Se află pe Strada Vasile Cârlova, în cartierul Capu Satului. : youtube

Biserica Sfântul Dumitru – construită în 1883 ca biserică greco-catolică de comunitatea ruteană și folosită în prezent ca biserică ortodoxă. Se află pe Strada Ion Ștefureac nr. 7, în centrul orașului.

Biserica Sfântul Nicolae – construită în perioada 1887-1896 ca biserică ortodoxă, pe locul unei biserici de lemn din 1698. Se află pe Calea Bucovinei nr. 24, în centrul orașului.

Biserica Adormirea Maicii Domnului – construită în 1913 ca biserică ortodoxă. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 8, în centrul orașului.

Biserica Izvorul Tămăduirii – construită în perioada 2001-2009 ca biserică ortodoxă, ctitorită de Alexandru Șandru-Alboi și de preotul Teodor Giosan. Se află pe Strada Izvorul Alb, în cartierul Capu Satului.

youtube

Fosta prefectură a județului Câmpulung, azi Muzeul „Arta Lemnului” – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05515), construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 10, în centrul orașului. : youtube

Fosta primărie, azi spații comerciale – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05512), construită în 1896. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 2, în centrul orașului.

Școala Generală nr. 3 „Bogdan Vodă” – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05517), construită în secolul al XIX-lea. Se află pe Calea Bucovinei nr. 26, în centrul orașului.

Școala Generală nr. 2 „George Voevidca” – clădire cu valoare arhitecturală, construită în 1937. Se află pe Calea Bucovinei nr. 206, în cartierul Capu Satului.

Colegiul Național „Dragoș Vodă” – clădire cu valoare arhitecturală, construită în perioada 1919-1934. Se află pe Strada Liceului nr. 1, în centrul orașului.

Poșta – clădire cu valoare arhitecturală. Se află pe Calea Bucovinei nr. 33, în centrul orașului.

Banca Comercială Română – clădire monument istoric (coduri de clasificare SV-II-m-B-05513 și SV-II-m-B-05514), construită în 1940. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 6-8, în centrul orașului.

Spitalul de Psihiatrie – clădire cu valoare arhitecturală, construită în perioada 1885-1889. Se află pe Strada Trandafirilor nr. 2, în centrul orașului.

Gara Câmpulung Moldovenesc – clădire cu valoare arhitecturală. Se află pe Strada Gării nr. 8, în centrul orașului.

Gara Câmpulung Est – clădire cu valoare arhitecturală, construită în 1888. Se află pe Calea Bucovinei, în cartierul Capu Satului.

Muzeul Etnografic „Ioan Grămadă” – gospodărie tradițională din Câmpulung Moldovenesc, organizată ca muzeu. Se află pe Strada Vornic Grigore Sabie nr. 19, în cartierul Capu Satului. Serial de 7 episoade care începe cu acesta: youtube

Casa „Grămadă Gheorghe” – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05511), construită în 1817. Se află pe Strada Ciprian Porumbescu nr. 28.

Casa Lateș – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05516), construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 15.

Casa de lemn „Petru Crăcană” – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05510), construită la începutul secolului al XIX-lea. Se află pe Strada Cerbului nr. 1.

Casa de lemn „Gheorghe Mnesciuc” – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05508), construită la mijlocul secolului al XIX-lea.

Vila Silvia – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05518), construită în secolul al XIX-lea. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 53.

Casa „Vila Coca” – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05509), construită la începutul secolului al XX-lea. Se află pe Calea Bucovinei nr. 48.

Casă de lemn – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05519), construită în secolul al XIX-lea. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 108.

Casă de lemn – clădire monument istoric (cod de clasificare SV-II-m-B-05520), construită în secolul al XIX-lea. Se află pe Calea Transilvaniei nr. 140.

Sinagoga veche – lăcaș de cult evreiesc construit în 1873. Se află pe Strada Dimitrie Cantemir nr. 20, în centrul orașului.

Templul Havre Gah – lăcaș de cult evreiesc construit în 1894. Se află pe Strada Arboroasa nr. 1, în centrul orașului.

Monumentul statuar „Dragoș Vodă și Zimbrul” – realizat de sculptorul Ion Jalea și dezvelit în 1978 în Piața Arboroasa, lângă Casa de Cultură, în centrul orașului.

Bustul lui Mihai Eminescu – realizat de sculptorul Ion Lucian Murnu în 1975 și amplasat în 2001 la intersecția dintre Strada Dimitrie Cantemir și Calea Bucovinei, în centrul orașului.

voi enumera și altele, fără a epuiza subiectul:

- uimitorul Muzeu al lingurilor de lemn (tot în zona centrală a orașului): https://www.youtube.com/watch?v=2spBrARUwa4

- vestitul și vechiul Colegiu Național Militar Ștefan cel Mare: https://www.youtube.com/watch?v=Giz5VHm5rA0

- Rezervația naturală Cheile Moara Dracului: https://www.youtube.com/watch?v=-F7kcAqoL-c și https://www.youtube.com/watch?v=lTzTKtpw_TM

- Rezervația naturală Piatra Buhii (în completare la statuia lui Hălăuceanu... sau invers): https://www.youtube.com/watch?v=EpQgcva1zoo

- Telegondola Rarău: https://www.youtube.com/watch?v=CHmlrbmhtgc

- Festivalul internațional al tradițiilor bucuvinene - „Întâlniri bucovinene” : https://www.youtube.com/watch?v=dXdx3rwrWa0 și https://www.youtube.com/watch?v=rxwIOB2FXrk

- Festivalurile tradiționale „Drumul Lemnului” și „Târgul lăptarilor” : https://www.youtube.com/watch?v=0qRbvs0kbog și https://www.youtube.com/watch?v=Rt2pGrNq-es

- Festivalul de film

- Festivaluri ale tradițiilor de Anul nou (exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=6zuBSQ0zViA), din care unele obiceiuri unice, proprii Bucovinei, de exemplu dansul bungherilor: https://www.youtube.com/watch?v=4x560oiJ58Q și https://www.youtube.com/watch?v=LB3cUR2fwIg

- Expoziții de animale din Bucovina: https://www.youtube.com/watch?v=qWVl77swcWk, Ciobănescul românesc de Bucovina: https://www.youtube.com/watch?v=bt7EhCwDmOc

- Corala Academica-Bucovina: https://www.youtube.com/watch?v=mWQYRWomBKM și https://www.youtube.com/watch?v=FQse9OK-wnI

- Corala bărbătească Bucovina: https://www.youtube.com/watch?v=X2smwc9vKnA

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [06.08.21 10:12:54] »

@Lucien: Mulțumesc pentru ecou. Sunt părerile mele personale combinate cu descrieri succinte ale obiectivelor văzute în centrul orașului - nu mă poate obliga nimeni să îmi placă ceva ce nu îmi place. Nu mi-am propus să vizitez exhaustiv tot ce se putea în Câmpulung Moldovenesc și nu am negat frumusețile naturale ale zonei. Fiecare turist este liber să aleagă ce dorește să viziteze în funcție de timpul disponibil și aria personală de interes. Oricum nu am acordat o „notă slabă” orașului, notele reflectând strict situația din centrul urbei așa cum am perceput-o eu.

În ceea ce privește acordarea statutului de Mini-ghid AFA au mai fost discuții pe această temă (s-or fi săturat webii/admin de dat explicații) - există criterii de acordare, nu a fost alegerea mea.

Vă invit să postați un articol cuprinzător în care să descrieți obiectivele enumerate în ecou, mai ales că ați vizitat mai pe îndelete orașul.

Numai bine!

P. S. Mai am de postat impresii despre un orășel bucovinean care, de asemenea, nu mi-a inspirat nimic deosebit ????

Lucien [06.08.21 13:24:53] »

@tata123: Mulțumesc că nu v-ați supărat pentru intervenția mea puțin... abruptă. Admir foarte mult prezentările Dvs. De exemplu mi-a plăcut și a fost ghid pentru mine celălalt Câmpulung (cel Muscel) comparabil (după părerea mea) ca relevanță turistică cu acesta (Moldovenescul). Ideea mea este că doar un localnic ar putea sintetiza cum trebuie potențialul turistic al zonei în care locuiește.

Deci au mai rămas încă un oraș bucovinean... așa, mai anost... pe care să-l prezentați. În Bucovina ar fi frumos și interesant de corelat creuzetul multinațional cu partea turistică. Tradiția imperială și urmele acesteia contribuie mult la farmecul acestei regiuni. Ar mai fi atâtea de spus și despre bucătăria bucovineană. Dar e dificil pentru cineva neavizat, străin de aceste locuri și de aceea nici eu nu am comentat.

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [06.08.21 18:05:17] »

@Lucien: Chiar dacă cele trei orașe din județul Suceava nu m-au încântat atât de mult, nu pot spune că nu le voi mai vizita/tranzita din nou anii ce vor urma sau că voi exclude obiectivele turistice din acele orașe de pe lista „de văzut” . Vreau să vizitez în viitor Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică din Vatra Dornei sau Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți.

E greu să scrii un articol turistic care să fie pe placul tuturor, fiecare om apreciază un loc/obiectiv/monument după propria scară de valori și arie de interes. Unii spun că nu localnicii ar trebui să-și descrie orașul fiindcă ar fi părtinitori, alții nu sunt de acord cu descrierile de restaurante sau biserici/mănăstiri, unora le plac descrierile mai „tehnice” , alții preferă articolele siropoase. Doar cunoașteți expresia: „Câte bordeie, atâtea obiceie!” . Mă bucur că cel puțin o parte din materialele postate v-au plăcut și v-au fost utile. Perfect ar fi dacă fiecare cititor preocupat de obiectivul/locul prezentat într-un articol postat pe AmFostAcolo ar găsi o informație importantă/interesantă în acel text.

Mulțumesc pentru aprecieri! Să fim sănătoși și să călătorim în locuri cât mai frumoase pentru fiecare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
liviu49, Lucien, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Câmpulung-Moldovenesc și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047223091125488 sec
    ecranul dvs: 1 x 1