Muzeul Satului – reintilanire dupa 12 ani

TIPĂREȘTE

Muuulte “rauri de cerneala” au curs in descrierile si povestile Muzeul Satului din Bucuresti. Informatii complete, foarte bogate, despre orice coltisor al acestuia. Nu vreau sa fiu repetitiva, dar acum, ca am gasit cateva clipe de ragaz, nu ma pot abtine sa nu scriu si eu despre acest colt de rai, fara nicio indoiala locul meu preferat din capitala. In cei patru ani petrecuti in Bucuresti, vizitam Muzeul Satului ori de cate ori aveam chef. Si... aveam chef foarte des. L-am descoperit inca din anul intai de facultate, cand faptul ca locuiam in Agronomie imi “usura” foarte mult plimbarile si cimentarea unei relatii de dragoste care va dura pe vesnicie... Caci a fost dragoste la prima vedere. De atunci am mers foarte des. Ii stiam pe de rost casele si “ulitele”, copacii si florile, bancile si poienile... Petreceam dupa amiezi intregi acolo, singura sau cu prieteni. Nu m-am saturat niciodata de acest parc deosebit in aer liber. Stiu ca pasiunea mea pentru folclor a contribuit mult la acest lucru. Insa Muzeul Satului Dimitrie Gusti nu are cum sa nu-ti placa.

Asa incat, afland ca voi petrece cateva zile in capitala, nu am ezitat niciun moment: trebuia sa pun piciorul, macar si pentru cateva minutele, in acest locsor drag sufletului meu. Am crezut ca nu va fi posibil in cele din urma. Insa, in ciuda ploii maruntele care cadea fara incetare, am reusit sa scoatem o ora din buzunar, inainte de plimbarea pe Herastrau, si sa-mi retraiesc o parte din trecut... A fost oarecum o plimbare in timp, in stilul lui Proust, desi la mine functioneaza cel mai mult mirosurile in acest sens. Minunat!

Am intrat prin Herastrau, pe poarta grea, de lemn, si dupa ce am platit cei 6 lei de persoana. Era imposibil sa nu-mi amintesc de anecdota pe care n-am s-o uit niciodata. In anul trei am avut un coleg neamt, student in Anglia, care invata romana in cadrul unui program de doctorat. Ne-am imprietenit si, in scurt timp, l-am molipsit cu plimbarile mele prin muzeu. Intr-o buna zi primeste vizita unui prieten englez. Unde sa-l ducem? La Muzeul Satului, bineinteles. Nu mai stiu in ziua de azi, parca n-am vazut diferente de pret la intrare, insa atunci pretul biletului pentru straini era cu mult mai mare decat pentru noi, romanii. Ridicol, dar adevarat; ca cele doua monezi din Cuba, una pentru straini si alta pentru autohtoni. Noi eram studenti, deci plateam putintel, insa acum era si englezul cu noi. Asa ca, fara sa ne intelegem in prealabil, amicul meu, cu gandul de a economisi bani, imi zice la intrare: “You pay”. Am crezut ca e o gluma proasta, mai ales ca nu aveam bani pentru trei bilete (fie ele si de studenti) si nici capatana nu m-a dus prea mult, e adevarat, eu gandindu-ma ca vor sa intre fara sa plateasca. Asa ca mi-am platit biletul meu, nu fara emotii, in vreme ce ei se uitau pe pereti... Doamna de la ghiseu m-a intrebat daca baietii sunt cu mine, eu, rosie ca racul, zic ca nu, si dau sa intru. Ei dupa mine. Doamna iese din ghiseu si incepe sa strige la ei. Ce rusine am tras... Dup-aia mi-a explicat amicul care era ideea. Si eu, care credeam ca vor sa intre fara sa plateasca... Imi venea sa intru in pamant de rusine.

Senzatia de praspat si bine pe care o traiam intodeauna m-a cuprins imediat ce am trecut de poarta de intrare. Am “plutit” vreme de o ora.

Moara de vant din Tulcea ne-a intampinat pe stanga, batuta de vanturi si ploi, dar falnica si mai frumoasa decat toate morile lui Don Quijote la un loc. Haideti, stiu ca pe alocuri voi fi subiectiva, insa mai stiu si ca veti intelege starea mea :)

Am admirat de la distanta si barca enorma din lemn, cu lacul Herastrau in spate. Loc mai grozav nici ca se putea pentru a o aseza.

Era 18h fara ceva cand am intrat, si nici nu am fi avut timp sa vizitam toate casele, insa oricum nu s-ar fi putut, pentru ca... erau inchise. Singura deschisa era gospodaria din comuna/satul Jurilova (Tulcea), inconfundabila dupa albastrul turcoaz al ferestrelor si gardului... Doamna de acolo ne-a explicat ca se lucreaza in doua ture, dar ca dupa amiaza (incepand cu ora 17h) multe case sunt inchise. Iar multe altele nu se pot vizita in niciun moment al zilei. Mare pacat. Macar primavara si vara ar fi bine ca acestea sa fie deschise toata ziua pentru ca publicul sa le poata vizita. Iar cele care au nevoie sa fie restaurate, reconditionate... sa se redeschida cat mai curand!!

Intotdeauna mi-a placut partea practica a stramosilor nostri, care-si ridicau casele in functie de zona in care locuiau. In acest caz, acoperis de stuf, pentru ca, evident, se foloseau materialele care abundau in zona respectiva. Iar acel albastru, desi strident, intodeauna mi-a atras atentia in mod agreabil. Doar marea trebuia plasmuita si-n gospodariile dobrogene! In interior nu am facut decat o poza, pana sa ni se spuna ca nu avem voie. Nu ma surprind prea mult decorurile rustice, pentru ca mi-au fost mereu apropiate. Si aici am o ulcica doua, o strachina in care mananc fasolea, si chiar o lampa de gaz de-a bunicilor mei, identica cu cele care se vindeau cu 50 euro bucata saptamana trecuta in Pedraza: click aici. Insa mereu mi-a fost drag sa admir simplitatea odailor de odinioara, peretii varuiti in alb, podelele care trosnesc sub picioarele noastre, macatele tesute si cearsafurile crosetate cu migala de catre gospodine... Am o legatura stransa si deosebita cu aceste lucruri, pentru ca am crescut cu un razboi de tesut cand eram mica, obiect ce ocupa intregul spatiu dintre pat si fereastra, in micuta camera unde dormeam eu, sora mea si bunica, asa incat faceam adevarate acrobatii pentru a putea iesi pe usa. Nu va mai vorbesc de alte obiecte inca foarte actuale in gospodariile romanesti, precum albia/copaia de rufe sau testul in care mama inca imi face cea mai grozava paine din lume.

In anexele gospodariei din Tulcea am vazut si alte obiecte tipice zonei, precum o plasa de pescuit sau butoaie de lemn unde se pastra vinisorul podgoriilor dobrogene :)

Am mai vazut si alte butoaie, enorme, langa hanul “La bariera” din Valenii de Munte. Storcatorul de struguri nu-mi e nici el necunoscut, pentru ca ai mei inca il folosesc la tara, acum pe curent, insa cand eram mica, ce mai trageam la manivela, in aroma de must proaspat care curgea siroaie...

Gospodaria Ostrov din Constanta avea si ea aceeasi tocarie albastra, insa fara formele geometrice ale vecinei din Tulcea, si parca ceva mai putin farmec. Acoperis de tigla, “netuguiat”, pentru ca taranii constanteni sufereau mai putin zapezile din zonele de munte...

Bordeiele din Draghiceni, judetul Olt, precum si cel din Castranova, jud. Dolj (imi amintesc pentru ca am facut poza :)), impresioneaza. Jumatate din constructie se afla in pamant, si sunt acoperite de paie. Micile ferestre, menite sa lase lumina soarelui sa intre in odai, se afla la nivelul solului. Am putut cobori (acolo nu era niciun responsabil), si masuta rotunda si joasa, cu trei picioare, mi-a adus aminte de masuta pe care mancam noi cand eram mici. Ne facea tataie scaunele pe masura, si mamaie turna direct pe masa o mamaliga aurie si arzinte, pe care o taia cu ata alba... Uff, radacinile le ducem intodeauna cu noi...

Pe aleile parcului nu lipsesc nici bancutele frumos sculptate in lemn, unde-ti poti trage sufletul putin (n-a fost cazul), nici crucile din lemn sau piatra care ne aduc aminte de cei care nu mai sunt... Din loc in loc, cate o pitoreasca capita de fan, care ne duce imediat cu gandul la pajistile insorite ale tarisoarei noastre. Si chiar si o troita. Ce mi-a placut mai putin au fost niste masinute de copii asezate pe ici pe colo, si care nu stiu ce voiau sa reprezinte. Lipsa de inspiratie a responsabililor parcului?? :)

Casa din Maramu’ ne-a intampinat cu frumoasa-i poarta – cum altfel? – si multa iarba. Constructia este foarte interesanta si se sprijina pe trunchiul unui copac gros, in casa propriu zisa ajungandu-se, de fapt, dupa ce urci in prealabil scarile din lemn aflate pe un lateral al acesteia. Un afis cu “obiectiv in conservare” ne-a impiedicat trecerea/urcarea la etaj. La “parter” am descoperit si o sanie din lemn si mi s-a facut un dor nebun de sanius... in plina luna lui florar!

Casa din localitatea Sarbova, jud. Timis, are clare influente vestice, iar poarta pastreaza acelasi stil, fiind din piatra si de culoare caramizie. Un alt element care mi-a trezit aduceri aminte a fost inscriptia cu anul constructiei acesteia si numele (am presupus) stapanului (Ion Avram). Si in zona mea se facea acest lucru cand eram eu mica.

Intr-o poienita unde acum ani de zile am fi scos apa din put sa ne racorim (chiar era un put acolo), ne-am facut poze (eu, Roth si tata) drept Pacala si Fata mosului si-a babei... Mi-au placut acele decoruri, pe care le gasesti oriunde in Europa (cu tematica locului, evident) si de care nu-mi aduceam aminte.

Gospodaria din Salciua, Judetul Alba, aducea aminte oarecum de bordeiele oltenesti, ca si dimensiuni (micute ambele case) si acoperis de paie, desi aceasta tuguiat (tipic zonei de munte, batuta de numeroase ploi si zapezi). Si, in vreme ce ultimele erau ingropate in pamant, casa transilvana era “cocotata” pe doua randuri de pietre, care constituiau, de fapt, fundatia, si lasau loc si de pivnita.

Cum am ajuns la intrarea principala de pe Kiselef, am si facut cale intoarsa, insa pe alta alee, pentru ca se apropia ora intalnirii din Herastrau. Drept pentru care nu am intrat sa vedem exponatele cu vanzare de care-mi aduceam aminte... Am gasit, totusi, magnetii aferenti, la o “taraba” in aer liber, langa frumoasa bisericuta maramureseana din Dragomiresti. Cate spectacole am mai dat, cand faceam parte din grupul folcloric studentesc Doina, langa aceasta biserica... Cat de drag imi era sa revin aici, cat mai des cu putinta, imbracata in mandre straie populare – din Oas, Oltenia sau Moldova, nu conta – si dand viata acestui colt de rai... Cu cat drag imi puneam pe cap coronita de flori (chiar daca de plastic si panza) sau basmelele colorate, si cu cata veselie chiuiam si ne lasam invartite de baietii nostri, in entuziasmul grupurilor de englezi, marocani, francezi sau de mai stiu eu ce natie...

Am vazut ca biserica era imprejmuita de faruri care o lumineaza noaptea si mi-ar fi placut s-o vad la inserat...

Am trecut si pe langa cealalta bisericuta, adusa din judetul Gorj daca nu ma insel, tot din lemn, innegrit de timp, ca, de fapt, toate bisericile vechi...

Casa din comuna/satul Sant, judetul Bistrita Nasaud, era “suspendata” si ea, si culoarea albastruie de la baza atragea atentia. Mi-a placut curtea verde si plina de flori, una dintre cele mai ingrijite dintre toate.

Gospodaria din Stefanesti, judetul Arges, desi nu printre cele mai aratoase sau spectaculoase, mi-a facut sa-mi tresara inima, evident. Ma si vedeam in satul meu, de pe Vlasca, unde abia astept sa ma intorc... Sub acareturile aferente se vedea o droaga/sareta/caruta, mai pitoreasca si mult mai frumoasa decat ceea ce vedem, totusi, in zilele noastre, pe drumurile de tara (si nu numai).

Am vazut si cateva gaini si cocosi prin zona aceea, si ne-am pozat langa un tufis de iasomie, una din florile mele preferate si de care mi-e atata dor aici...

Si, c-o floare de iasomie la ureche, in amintirea vremurilor demult trecute :), si ca sa intregim turul prin toata tara, am vazut si cateva gospodarii moldovenesti, varuite pe dinafara si cu pridvor de lemn multe dintre ele: Naruja, din judetul Vrancea, Curteni (Vaslui), Nereju Mic (Vrancea), Casa Piatra Soimului din judetul Neamt, o casuta simpla si frumoasa, inconjurata de mult verde, sau cea din localitatea Mastacan din acelasi judet. De fapt, Neamtul era unul dintre cele mai reprezentate judete din muzeu: veti mai vedea in fotografii inca una, micuta dar tare pitoreasca (cred ca din Rapciuni), “asezata” pe pietre si cu flori in pridvor.

Asa-i ca ora noastra a fost lunga?

Reintalnirea cu cea mai mare dragoste bucuresteana a mea mi-a alinat dorul pentru o bucata de timp. Ani de zile, de aici, am “trimis” straini care-mi cereau sfatul in ceea ce priveste obiective turistice bucurestene, sa fie surprinsi si sa se relaxeze in aceasta gura de rai mioritica. Imi cer scuze ca nu v-am prezentat toate casele; oricum, nu asta era scopul principal al acestor impresii. Pentru cei care nu cunoasteti Muzeul Satului (Cami, cat mai rad cand imi aduc aminte ca pentru tine era “prima oara” :)), nu mai stati pe ganduri!! Va asteapta cu portile deschise (la figurat)...

---

VIZUALIZĂRI: 2719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI