Emotii si tristete la Memorialul din Sighet

TIPĂREȘTE

Scriu aceste impresii intr-o sfanta zi de duminica pentru ca nu pot vorbi despre Sighet decat cu lacrimi in ochi si cu evlavia cu care m-as apropia de o icoana.

Memorialul din Sighet e unul din acele locuri care valoreaza mai mult decat toate lectiile de istorie din scoala. Desi am trait comunismul pe viu in copilarie, mi-au ramas in minte doar franturi disparate despre acea perioada si oarecum indulcite de magia copilariei care face sa ramana in memorie doar lucrurile frumoase. Vizita la Sighet mi-a trezit totusi amintiri despre orele umilitoare in care stateam la rand la paine pentru a cumpara o paine neagra pe care oricum nu o puteam manca. Doar coaja putea fi mancata, miezul era un bot gretos care se lipea de dinti. Mi-am amintit duminicile pierdute in care eram chemati la scoala, echipati in pionieri, ca sa aducem omagiu tovarasului. Mi-am amintit si magazinele cu rafturi aproape goale unde nu gaseam decat dulceata, compot, conserve de peste, munti intregi de conserve si tacam de pui (Petreusii, cum erau cunoscuti pe vremea aceea-pui care de obicei aveau 4 capete si 10 labe). Mi-am amintit si avertizarile parintilor care ne spuneau sa nu povestim nimic din ce se vorbeste in casa, habar nu aveam de ce.

Dar ce am vazut la Sighet, m-a ingrozit de-a dreptul. E incredibil ceea ce poate face omul semenilor sai. M-am oprit cu sfiala in fata unei harti insemnata cu cruci care marca locurile unde au murit cei care s-au opus comunismului. Am trecut pe rand prin holurile pline de nume si imagini ale celor care si-au dat viata pentru crezul lor. Este coplesitor. Siruri intregi de imagini, de chipuri de oameni care au trecut prin suferintele inchisorii. Mi-a fost greu sa imi retin lacrimile pe masura ce treceam prin camerele unde se aflau diverse marturii si urme ale celor care au trecut pe acolo: cler, laici, mame si sotii, oameni de cultura fara numar au fost persecutati pentru crezul lor in valorile acestui neam.

Am citit cu groaza diversele chinuri prin care treceau detinutii, erau insirate pe pagini intregi chinurile cele mai umilitoare si pedepse inimaginabile pentru un om normal. Una dintre ele era dezbracarea detinutului si dupa acea I se punea pe cap si spate un sac in care se baga o pisica salbatica. Cat de barbar trebuie sa fii sa faci asa ceva, cat de neom…

Un alt loc inspaimantator era “NEAGRA”, o celula fara fereastra sau gura de aerisire in care detinutul era tinut in intuneric, legat in lanturi, jos pe piatra rece.

Am privit cu duiosie lucrusoarele iesite din mana celor care au fost acolo: mici cruci facute din os, ciorapi carpiti de zeci de ori incat erau numai petice, fragmente de scrisori.

Am stat acolo cam doua ore, dar pentru a vedea si a absorbi tot ce eeste acolo ti-ar trebui o zi intreaga.

Neaparat mergeti la Sighet daca aveti ocazia, daca nu, faceti-va drum acolo.

Trebuie sa ne cunoastem istoria, altfel ne pierdem identitatea.

Sper ca imaginile atasate sunt sugestive. Am ales in loc de descriere scurte fragmente si versuri ale celor care au fost in inchisoare.

Exista si un site (fericiticeiprigoniti.net) cu marturiile lor, la fel de cutremurator.

---

VIZUALIZĂRI: 1290 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI