,,Memorialul Durerii” din Sighetu Marmatiei

TIPĂREȘTE

Dupa amiaza am ajuns in Sighetu Marmatiei, unde exista cateva obiective de vizitat, cum ar fi: Memorialul victimelor comunismului, Muzeul satului, Muzeul de istorie si arheologie, Muzeul de etnografie si Casa Memorială Elie Wiesel.

Cum majoritatea inchid la ora 17, iar noi am ajuns in jurul orei 16, ne-am gandit sa ne plimbam prin centru, locul unde este amplasat„cuiul” , nu al lui Pepelea, ci cuiul in care se agata harta Romaniei, un simbol al orasului.

Acesta are circa 3 m inaltime si se gaseste pe strada Corneliu Coposu, mesajul scris la baza fiind haios: „Deoarce se spune ca aici se agata harta in cui, ei bine, aceasta este cuiul cu pricina” .

Tot pe aceasta strada, la cativa metri distanta, se afla Memorialul victimelor comunismului si al Rezistentei. Inca era deschis, ultima intrare fiind la 16,30, prin urmare am hotarat rapid sa-l vizitam. Acesta este un muzeu amenajat intr-o fosta inchisoare politica, un fel de Auschwitz pentru intelectualii romani, in perioada comunista.

La intrare este scris motto-ul: „Si veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi” , iar vocea Anei Blandiana, cea care a dat nastere acestui muzeu, rasuna in boxe. In Sala hartilor sunt afisate harti cu locatiile penitenciarelor si lagarelor de munca fortata din Romania, precum si a locurilor de executie si a gropilor comune.

Am simtit o apasare pe toata durata vizitei, cu atat ma mult cu cat, la orice pas, in orice directie ai fi intors capul, totul era autentic si totul„vorbea” despre ororile petrecute intre peretii inchisorii. Pe culoare sunt expuse portretele victimelor comunismului si aproape in fiecare sala sau celula, peretii sunt acoperiti cu panouri documentare. Celulele, transformate astazi in sali de muzeu, sunt distribuite pe trei nivele, unele dintre ele fiind pastrate intacte, pentru autenticitate: cele in care au murit Iuliu Maniu si Gh. I. Bratianu, precum si incaperile de pedeapsa. Celula neagra este o incapere fara lumina, cu o pereche de catuse, prinse de pardoseala.

Am aflat, desi pentru noi care am trait in comunism nu e o noutate, ce se intampla cu detinutii, izolati in celule umede, intunecate, tinuti in frig si infometati, batuti pe spate si la talpi cu bastoanele renumite de cauciuc, arsi la talpi in timpul anchetelor sau carora li se aplicau socuri electrice.

Aici a fost incarcerat timp de 15 ani si Corneliu Coposu, la vremea aceea, secretar al lui Iuliu Maniu, care, dupa Revolutia din 1989 a fost senator in Parlamentul Romaniei.

Cei care mureau, erau aruncati in gropi anonime, in Cimitirul Saracilor, aflat la marginea orasului Sighetul Marmatiei. Operatiunea se efectua in secret, pe timpul noptii, nu li se intocmeau acte de deces si familiile nu aflau despre moartea lor.

Fiecare incapere este rezervata unei expozitii tematice: Canalului Dunare – Marea Neagra, demolarii unor cladiri de patrimoniu pe timpul regimului comunist, strategiei distrugerii religiei. In celula care prezinta familiile persecutate de regimul comunist, am constatat ca majoritatea dintre ei apartineau clasei intelectuale din Romania interbelica, fiind invatatori, medici, avocati, guvernatori.

Impresionanta este si expozitia referitoare la deportarea romanilor, peste 44000 de persoane din zona de vest a tarii (Banat si Mehedinti) fiind deportate in Campia Baragan, in data de 18 iunie 1951. Oamenii au incercat sa-si refaca viata aici, abia dupa 5 ani fiind lasati sa se intoarca acasa.

Asteptam cu nerabdare sa ies in curtea interioara, sperand sa scap de presiunea creata de spatiile inchise incarcate de istoria trista, insa povestea continua cumva si aici. Spatiul de Reculegere si Rugaciune, este un altar amenajat pentru ca vizitatorii sa aprinda o lumanare pentru sufletele celor ce au suferit aici. Impresionant este insa culoarul din marmura neagra creat pana la altar, pe care sunt inscriptionatele numele tuturor victimelor care au murit in inchisori, lagare si datorita deportarilor comuniste.

In cea de-a doua curte exista o sculptura denumita Cortegiul sacrificatilor, ce reprezinta 18 persoane care se indreapta spre un zid care le inchide orizontul, simbolizand viata furata de comunism, a catorva milioane de oameni.

Trist, dar adevarat, as spune, menirea unui astfel de muzeu este de a ne reaminti ca si aceste momente fac parte din istoria noastra si de a nu uita ca toti cei care au sfarsit tragic in inchisorile comuniste au dorit ca noi sa traim in libertate si sa ne putem exprima optiunea liber.

---

VIZUALIZĂRI: 816 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI