ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.09.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 06.08.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    AUG-2010
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii
    1 AD. + 1 COPII -- v: 13.8

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 8 MIN

    Putna, sfantul locas stramosesc al Marelui Stefan, care mi-a placut cel mai mult

    Ilustrație video-muzicală
    Sara pe deal- Tudor Gheorghe
    TIPĂREȘTE

    27 de ani am trait pe Sos. Stefan Cel Mare din Bucuresti. Cat am fost copila nu prea am realizat cine si ce reprezenta numele acestei mari artere bucurestene. Dar cand am ajuns la scoala si am inceput sa invat istoria neamului romanesc, odata si cu trecerea timpului, am citit, invatat si ascultat multe despre acest de seama inaintas al poporului meu dar am vazut si atatea filme istorice ce se faceau in acele vremuri. Si de atunci am inteles din ce in ce mai bine de fapt cine a fost Stefan cel Mare…si m-am tot mandrit ca locuiam pe o strada ce avea acest nume sonor, atat de important si vibrant pentru noi toti, romanii…

    Deci marele Stefan, domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 este si va fi mereu marea mea “feblete” sau slabiciune spuneti-o cum doriti fiecare…dar nu numai pentru ca am locuit pe o strada ce-i poarta si acum numele. Pentru mine marele voevod Stefan cel Mare este figura cea mai proeminenta in istoria romanilor, nu numai pentru faptele sale de vitejie in reusitele sale de a le face mai mereu in ciuda si a-i tine pe otomani departe de Tara Moldovei; dar, foarte important este ca acest om mare la sfat dar atat de mic la stat, (masura doar 158 cm, din spusele istoricilor; deci, vedeti si voi ca nu inaltimea il face pe un om MARE, ci realizarile sale din cursul vietii si ceea ce lasa posteritatii) este personalitatea si domnitorul cu cele mai multe manastiri si biserici ctitorite in timpul domniei sale, conform legendelor, cate una in cinstea fiecarei batalii castigate cu turcii…si n-au fost deloc putine, precum stiti si voi. Dar asa spun legendele, nu si istoricii…

    Tocmai pentru aceste acte de mare vitejie, poporul l-a numit pe Stefan, desprins din marele neam al Musatinilor, fiu al voevodului Bogdan al II-lea, atat “Cel Bun” pt. faptele sale de milostenie si iertare a celor ce greseau; l-au numit “Mare” pt. iscusinta sa cu care a condus si a aparat tara Moldovei cu dreptate si onoare, dar l-au mai numit si “Cel Sfant” pentru luptele sale de aparare a intregii crestinatati cat si pentru nr. mare de biserici si manastiri pe care le-a zidit si inzestrat cu cele mai frumoase si monumentale daruri pentru slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor.

    Am fost si eu binecuvantata, dupa aproape o viata de dorinte si asteptari, sa vizitez pentru prima oara, una dintre cele mai minunate parti ale Romaniei, unica noastra Bucovina. Nicaieri in aceasta tara atat de frumoasa, nu sunt adunate, pe un spatiu atat de restrans, mai multe biserici si manastiri de o rara frumusete si unicitate, pe acele pamanturi verzi, cuibarite printre culmi blande strajuite de munti si pasuni intinse, ca in nordul Moldovei. Cele mai multe dintre aceste locuri sfinte au vechimi de peste sute de ani si stau marturie a existentei si continuitatii neamului romanesc ca si a crestinatatii poporului roman.

    In circuitul prin Bucovina am vizitat multe manastiri dar aici vreau sa scriu cate ceva despre cea mai importanta ctitorie ridicata de Marele Stefan cel Sfant. Mie mi-a placut cel mai mult…si anume voi scrie despre Manastirea Putna.

    Legenda spune ca acest locas sfant a fost ridicat de Stefan Voda dupa cucerirea cetatii Chilia, pe locul unde ar fi cazut o sageata trasa din arcul domnitorului…intre anii 1466-1469 si terminata la 1481.

    Manastirea Putna este situata intr-un loc extrem de pitoresc, intre Obcinele Bucovinei, mai precis intre Suceava si Radauti, pe raul Putna, imprejmuita de dealuri impadurite si de privelisti salbatice…dar si de multa, multa liniste… Este cea mai reprezentativa ctitorie a marelui voevod, cu atat mai mult ca aici este si locul de odihna vesnica al marelui voevod dar si al catorva membrii ai familiei domnitorului.

    Manastirea a fost partasa la o serie de evenimente de-a lungul existentei sale: a fost incendiata si refacuta de Stefan Cel Mare; a fost pradata de nenumarate ori, ruinata de cutremure…Dar de fiecare data, prin dorinta, credinta si multa dragoste fata de Dumnezeu, aceasta manastire a renascut si a capatat aspectul atat de frumos si de perfect pe care acum il vedeam si eu…printre altii…

    Cand am ajuns acolo, m-au incercat emotii greu de stavilit. Imi dorisem demult sa ajung aici si acum, cand eram, parca nu-mi venea sa cred. Parca asteptam sa-l vad pe domnitorul Stefan invitandu-ma sa-i trec pragul casei sale crestine... Si nu mi-a trebuit mult ca imaginatia mea sa-si inceapa jocul ei printre acele locuri...

    Am ramas profund impresionata de maretia locasului sfant; zidurile groase de aparare, cu cele 2 turnuri de o parte si de alta, si cu Turnul Tezaurului dar si cu cladirile chiliilor, inconjoara cu blandete dar si cu strasnicie biserica, protejand-o de restul locului. Intr-o parte este si o frumoasa fantana. De cum am intrat, am fost cuprinsa de o mare liniste sufleteasca, cu toate ca erau multi vizitatori ce paseau pe acolo. Locasul sfant poarta hramul Adormirea Maicii Domnului si sunt convinsa ca si acest lucru ii confera atata pace interioara si atata liniste…

    Am intrat in complexul manastirii printr-un arc boltit al turnului vestic, printr-o usa din lemn ce ar fi avut inaltimea domnitorului (asa ni s-a spus) deci nu mai inalta de 160 cm. Turnul acesta are parter si etaj pe a carui fatada am vazut stand sus semeata, stema Moldovei din acele vremuri. Iar mai jos este pictura cu Adormirea Maicii Domnului. Turnul acesta mai poarta denumirea si de “Turnul Eminescu” deoarece poetul, impreuna cu Ioan Slavici, a innoptat aici la etaj, cu prilejul Marii Serbari de la Putna. De altfel, in marea curte a complexului am vazut un bust al Luceafarului poeziei romanesti, dar este si un medalion cu acesta si Ioan Slavici, pe un perete exterior al manastirii. Chiar voi atasa o poza cu inscriptia de pe acel medalion…

    Biserica este cu totul si cu totul deosebita – parerea mea. Este formata din 3 parti si cu o mare turla, formata din 2 etaje, diferita de modelul traditional si cu coloane rasucite. La exterior cladirea sfanta este incinsa cu un mare brau rasucit in torsada care simbolizeaza Sfanta Treime, stalpul crestinatatii. Am mai vazut acelasi model de brau rasucit si la Manastirea Dragomirna.

    Manastirea Putna cu toate ca poarta stilul de constructie moldoveneasca tipica sec. 15 si 16, ea are si multe particularitati arhitecturale si decorative tipice bisericilor din sec. 17. Am costatat ca peretii exteriori nu mai au fatadele netede din timpurile anterioare, ci aici am vazut doua randuri de arcade neslefuite care o inconjoara; cele mici sunt deasupra braului sub forma de franghie din piatra iar cele inalte sunt dedesubtul ei. Acelasi motiv l-am vazut si in ornamentatiile interioare. Intregul complex manastiresc este imbratisat de un covor verde si de multe flori atat de frumoase si bine ingrijite…

    Biserica originala a trecut prin multe transformari de-a lungul veacurilor, prin incendii, navaliri si ocupatii straine, ca si prin cutremure. Dar toate acestea nu au putut intrerupe aici desfasurarea vietii monahale si credinta in Dumnezeu.

    Ce vizitam noi astazi este o reconstruire a vechiului asezamant sfant, aici punandu-si amprenta de-a lungul timpului, atat imperiul habsburgic dar si multi alti pictori si arhitecti ai acelor vremuri dar si din vremurile contemporane.

    Arhitectura bisericii poarta trasaturile epocii: plan trilobat, braul de care am pomenit mai sus, pilastrii, ca si ferestrele in stil gotic. Aici apare pentru prima data in Moldova pridvorul inchis.

    Intrarea in biserica am vazut ca se face prin doua usi laterale. Prima incapere, cum intri, este nepictata si foarte luminoasa, cu un mic loc de unde se pot cumpara lumanari, icoane si alte obiecte bisericesti. Apoi se intra practic in marea biserica, unde se afla de o parte si de alta mai multe morminte. Mormantul domnitorului Stefan cel Mare si Sfant aflat in gropnita, sub un baldachin de marmura alba, o creatie divina a genului, este acoperit cu o piatra pe care este o frunza de stejar daltuita. Aceasta aminteste de copilaria voevodului la Borzesti. Iar lespezile de pe celelalte morminte sunt impodobite cu litere majuscule, cu vrejul meandric, cu pasari ciugulind, ce amintesc de imaginea “Pomului Vietii” sau au un repertoriu ornamental complicat, de influenta baroca apuseana. Un mormant important este si cel al sotiei a doua a domnitorului, Maria de Mangop.

    Interiorul bisericii este unic. M-a lasat practic fara grai. Nu am putut decat sa ingan un “Doamne, ce frumoasa este!... ” dupa care am tot privit atat in sus, spre cupola inalta, cat si de o parte si de alta a zidurilor pictate atat de dumnezeiesc si de sfant. Dar si ajunsa la altar m-am minunat de perfectiunea si maretia lui; totul impodobit in foita de aur, icoane sfinte, inramate de acest metal atat de pretios, aurul.

    Pictura bisericii m-a impresionat prin frumusetea si coloritul sau viu. Pictura murala originala a fost refacuta de curand, de prin 2001, de catre Mihail si Gavril Morosan, fii bucovineni inzestrati cu harul lor divin in ale picturii. Si astfel prin pensula lor dumnezeiesc maistrita, au fost repictati peretii interiori cu frumoase chipuri si scene biblice, compozitii pe fondul foitei de aur. Mi-a placut de asemenea si portretul marelui domnitor ca si cel al lui Daniil Sihastru, o mare personalitate monahala din timpul marelui Stefan voda. Caractaresticile noii picturi din manastirea Putna sunt in stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, ca de altfel si compozitiile inedite, ce fac din aceasta biserica una dintre cele mai reusite opere de arta manastireasca.

    Manastirea Putna a fost de-a lungul secolelor, un important centru cultural si artistic, nu numai religios. Aici au functionat diferite scoli si s-au creat si numeroase obiecte de arta. In incinta sa este si un muzeu pe care l-am vizitat si unde am vazut multe obiecte vechi de cult, am vazut broderii, printre care cea mai importanta este broderia in marime naturala a acoperamantului de mormant al Mariei de Mangop si alte tesaturi din acele timpuri dar sunt si manuscrise foarte valoroase, ca si obiecte de argintarie, cruci, icoane si potire si piese atat de frumoase sculptate in lemn.

    Ajuns aici, tu, calator in fuga ta zilnica prin salasul nebanuit si chinuit al vietii, nu se poate ca odata cu uimirea ta in fata acestei frumuseti perfecte a ceea ce ochii tai vad si cunosc, nu se poate ca si inima ta sa nu vibreze la atata maretie si liniste dumnezeiasca…Si cu siguranta ca de aici, din aceste locuri in care Stefan Cel Mare si Sfant si-a pus amprenta sa inconfundabila asupra crestinatatii neamului, tu, calator grabit, te vei aseza tacut undeva, intr-un colt mai intunecat, macar pentru cateva clipe si te vei ruga la bunul Dumnezeu. Si ii vei multumi cum se cuvine pentru tot ceea ce ai dar si pentru ca ai reusit sa fi atunci acolo…Si vei pleca apoi mai impacat cu tine insuti si cu lumea inconjuratoare, vei incerca sa fi mai bun si mai iertator…Pentru ca acesta a fost si unul din mesajele marelui voevod…sa fim crestini, sa iubim si sa iertam…

    Si v-am povestit toate acestea, pentru ca pentru atat de putin timp din Marea Eternitate, si eu AmFostAcolo!!!

    Cu mult drag pentru voi,

    Ileana

    PS poze voi incarca maine dimineata... cu ingaduinta voastra pt. care va multumesc pt. intelegere...


    [fb]
    ---
    Trimis de ileanaxperta* in 07.09.10 22:53:20
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 3904 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Poarta mare de intrare pe domeniul de la Putna
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7400 PMA (din 14 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    13 ecouri scrise, până acum

    creivean
    [07.09.10 22:56:29]
    »

    Ce lecţie de istorie a neamului românesc. Ai aprecierea mea deplină. Mulţumesc.

    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [07.09.10 23:08:03]
    »

    @creivean, iti multumesc pt. apreciere, din inima mea de romanca ce il pretuieste nespus pe Marele Stefan. Nici nu am apucat sa citesc bine sa vad daca nu am gresit pe undeva...vreo litera ceva, ca tu repede....cu aprecierea. Inca o data, iti multumesc si o noapte linistita si zile frumoase tie si tuturor!!!

    magdalena
    [07.09.10 23:15:24]
    »

    Chiar imi pare rau ca nu pot ajunge si aici, desi sunt in Bucovina la cca 70 de km de Putna!!!

    Chiar ca este o lectie de istorie...

    dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [08.09.10 00:38:19]
    »

    Fericita tu, Doamne, si implinita, draga Ileana, ca ai avut parte de asa circuit in inima Bucovinei si nu oriunde... la Manastirea Putna.

    Impresionant review-ul tau, foarte amplu si util, o adevarata lectie de istorie.

    Nu pot decat sa te felicit din tot sufletul pentru faptul ca AiAjunsAcolo si ai putut sa ne impartasesti si noua cu sensibilitatea-ti caracteristica un strop din

    atata maretie si liniste dumnezeiasca…

    (daca-mi permiti sa te citez) ce AiIntalnitAcolo

    Felicitari si votul nr. 3 cu noroc sa fie !

    Si sa ne mai incanti cu review-uri o mie

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    pepsi70ro
    [08.09.10 07:11:57]
    »

    un review pe cat de interesant pe atat de asteptat, greu te mai lasi convinsa sa scrii, dar cand o faci acest lucru devine eveniment. Felicitari!

    georgiana
    [08.09.10 08:06:39]
    »

    Superbbbbbbbbb,eu aici am vazut pentru prima ora lalele negre!

    Sper sa am norocul sa ajung si eu aici ,cat de curand,deoarece se apropie perioada de la a merge la Pojorata!

    webmaster13
    [08.09.10 08:10:45]
    »

    Sper sa placa melodia atasata!

    Vine cu un SB binemeritat !

    cosminp
    [08.09.10 08:47:04]
    »

    ileana, felicitari pentru cele povestite noua despre Stefan, domn cel mare. +vot

    Sanziana
    [08.09.10 09:23:02]
    »

    Ilenuta, Ilenuta, pai sa nu te penalizez eu cu 400 de PMA? Ca nu ai stiut sa faci un ocol si via Radauti?

    Felicitari pentru lectia de istorie, mi-a placut ca este scrisa cu patos, din suflet, nu e monoton firul de istorie

    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [08.09.10 12:01:31]
    »

    Dragii mei, va multumesc din suflet atat pt. cuvintele voastre de apreciere, cat mai ales ca-mi sunteti atat de aproape de sufletul meu! Of! bunii mei prieteni...va multumesc nespus pt. tot...

    @sanziana, m-am gandit la tine, mai ales ca am si innoptat o seara la periferia Radautiului, la pensiunea Monte Carlo si-i spuneam fiicei mele ca suntem atat de aproape de tine si nu avem posibilitatea de a ne vedea...Dar poate ca intelegi cum este treaba cand esti cu grupul organizat, strict si nu ai cum sa faci si ce-ti doresti tu neaparat la un moment dat. Asta este unul dintre "riscurile de grup"...intelegi tu cu siguranta.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    alinutzza140*
    [08.09.10 15:41:33]
    »

    O adevarata lectie de istorie, ca sa ma alatur si eu predecesorilor mei. Foarte frumos ati scris. Imi doresc sa vad si eu aceasta manastire dar nu am reusit inca sa ajung acolo, desi am fost de multe ori prin zona.

    trandafir 1970*
    [09.09.10 00:50:03]
    »

    Mi-am amintit ca aceleasi sentimente le-am trait si eu anul trecut cand am vazut Putna! Eram emotionata si as fi vrut sa merg in varful picioarelor, sa nu-i deranjez pe restauratorii care lucrau de zor sa reinvie picturile manastirii...

    Chiar, au terminat lucrarile?

    Un buchet de voturi trandafirii, dar ti-as da o gradina, pentru emotia retraita odata cu citirea review-ului!

    serbangrasu*
    [05.01.11 03:24:55]
    »

    felicitari ileana... nu am cuvinte

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    alinutzza140*, chelie_d, cosminp, dananecula, georgiana, ileanaxperta*, magdalena, serbangrasu*, trandafir 1970*
    Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Putna:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059310913085938 sec
    ecranul dvs: 1 x 1