PUTNA / ROMÂNIA — atracţii turistice; excursii opţionale; unde/cum ne distrăm? unde mâncăm?

Fotografie populară / PUTNA [17 voturi]
7 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2021

Chilia lui Daniil Sihastrul – concretul din legendă

18 decembrie: ✝) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; Sâmbăta dinaintea Naşterii Domnului (Calendar creștin ortodox) Până la căderea serii văd chilia de piatră... La dreapta stă tâmpla în care sunt înfipți brazii deși, și pe un pripor se vede chilia. E săpată într-o peșteră, pe care lovituri răbdătoare de ciocan au lărgit-o și potrivit-o. E mai mult un paraclis în munte, cu ferești și altar; ba odată ea a avut și zugrăveli, ale căror urme tot se mai văd [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2017

Casă tradițională țărănească din Putna. Chilia lui Daniil Sihastru

Peregrinările noastre pe meleagurile Bucovinei ne-au purtat pașii și prin comuna Putna, bineînțeles cu scopul declarat de a vizita Mănăstirea Putna, dar și pentru a vedea alte obiective interesante din zonă. Ne-am gândit că ar fi interesant să vedem un muzeu etnografic specific zonei. N-a fost să fie așa, însă ce-am văzut a fost egal cu un muzeu. Ne-am zis că pentru a căpăta informații despre așa ceva, cel mai indicat ar fi la Primărie, bănuind că au un birou care [...] — citește
25 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2023

Mănăstirea Putna, Muzeul acesteia și Chilia lui Daniil Sihastru: Fereastră în Trecutul și Spiritualitatea Moldovei Medievale

Ieri vă spuneam despre cazarea mea la Pensiunea Vale Humor Residence și despre cât de bine m-am simțit acolo (vezi impresii). De fapt, ne-am simțit, că și Adriana a fost cu mine. Și, in extenso, cu două luni îninte și @adso s-a simțit corespunzător în locație, așa după cum a mărturisit, singur și de bună voie. Faza este că, oricât de bine te-ai simți într-un loc, parcă vrei și un pic de mișcare, plimbări prin locurile de interes, bellevue sau mai știu eu ce. Am [...] — citește
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2021

Mănăstirea Sihăstria Putnei – mănăstirea din poiană

Zona Putnei ocupă un loc important în geografia sacră a țării noastre concentrând o viață religioasă, culturală și artistică deosebită. Un document ștefanian consemnează faptul că în ținutul Sucevei existau pe vremea domnului Alexandru cel Bun „cincizeci de biserici cu popii lor” , astfel textul întărind scriptic dovezile arheologice ale efervescenței vieții religioase în această regiune. De obicei mănăstirile, dar și bisericile au cunoscut etape succesive de [...] — citește
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2021

La Șemineu, în buza Putnei

Ce bucurie am simțit când am ajuns din nou pe meleaguri putnene, la 30 de ani distanță de la precedenta călătorie! Am vizitat Mănăstirea Putna (vezi impresii) și interesantul muzeul din incinta monahală, precum și alt ansamblu monastic din zonă. Orele amiezii erau trecute bine și foamea ne înghiontea nerăbdătoare. Am oprit într-un loc rustic pe care îl observasem pe drumul spre mănăstirea vizitată, chiar pe malul râului Putna care se scurgea alert între maluri verzi. [...] — citește

Afișate [1 - 5] din total 5 rubrici DE CĂLĂTORIE PUTNA [ROMÂNIA]