Arhitectură tradițională românească: „Casa cu blazoane” – Chiojdu (jud. Buzău)

TIPĂREȘTE

Chiar dacă pătura de nea acoperă dealurile și gerul mușcă cu asprime copacii fără frunze plecăm la drum spre plaiuri prahovean, cu extinderi buzoiene. E poate una din cele mai geroase dimineți din această iarnă, mercurul termometrului coborând binișor sub -10 grade Celsius. Chiciura și zăpada desenează forme incredibil de frumoase pe câmpurile din afara Bucureștiului. Ne îndreptăm cu veselie către un monument istoric restaurat, valoros exponent al arhitecturii țărănești din zona submontană: așa-numita Casa cu blazoane din Chiojdu. De vreo 2-3 ani tot încerc să ajung la Chiojdu și iată că momentul a sosit tocmai acum.

Poziționare și acces. Drumul nu este unul foarte greu și nici distanța nu este una foarte mară față de Capitală. Peisajele din Subcarpații de Curbură sunt superbe în orice anotimp. DN 1 ne poartă rapid până la Ploiești, apoi DN 1A preia traseul și ne conduce prin depresiune către Vălenii de Munte. Continuăm la ieșire din oraș spre dreapta pe DJ 102B până la Nucșoara, de unde ne desprindem spre stânga pe DJ 102L spre Valea Plopului, Starchiojd și Chiojdu, în final. Drept punct de orientare căutați Primăria Chiojdu și școala din localitate.

Din punct de vedere geografic străbatem depresiunea Vălenii de Munte urmând valea râului Teleajen, apoi pătrundem în depresiunea Drajna-Chiojdu, împresurată de munții Buzăului și Culmea Priporului. Șoseaua se prezintă în condiții acceptabile, cu ușoare denivelări în zonele expuse alunecărilor de teren. La dus am urmat drumul județean prin Starchiojd „atacând” mai întâi serpentinele de la Valea Plopului (dezăpezite total), apoi pe cele de la granița județelor Prahova cu Buzău (parțial acoperite cu zăpadă, destul de periculoase pe timp de iarnă). Pentru a evita urcarea pe această porțiune, la întoarcere am ales să urmăm DJ 102L spre Calvini și să virăm dreapta pe DJ 102B spre Zeletin, revenind astfel direct la Nucșoara – practic am ocolit culmea de peste 800 m a Priporului.

Repere istorice zonale. Așezări omenești au luat ființă pe aceste plaiuri propice pomiculturii și creșterii animalelor din vremuri străvechi. De altfel, prin această depresiune se efectua una din trecerile peste Carpați, spre Transilvania (la Tabla Buții se afla granița). Starchiojdul se pare că a constituit centrul politic al unei formațiuni prestatale românești, una din acele „țări” care existau în perioada Evului Mediu timpuriu. Cercetările arheologice au scos la lumină urmele unor cetăți dacice în zona Drajna-Starchiojd.

O particularitate, care l-a făcut pe istoricul Nicolae Iorga să numească zona un alt „Câmpulung” al Munteniei, este prezența moșnenilor, țărani liberi împropietăriți scriptic la începutul veacului al XV-lea pe pământurile deținute de generații. Moșnenii, adunați în spițe de neam, stăpâneau suprafețe mari de teren, munți, păduri și livezi. Moștenirile se transmiteau în cadrul aceleași așezări pentru ca averea să nu fie risipită. În sat s-au stabilit și ardeleni veniți de peste munți, acei „ungureni” refugiați din motive religioase, economice sau militare. Transferurile de proprietate funciară prin moșteniri, căsătorie și cumpărare au condus cu timpul la ridicarea unei pături de moșneni înstăriți care s-au detașat în rândul consătenilor și prin locuința construită – este probabil și cazul „Casei cu blazoane”.

Marele Dicționar Geografic al României, volumul 2 din 1899, redă legenda întemeierii satelor din zonă: Aceasta comună e una din cele mai vechi ale județului începutul ei se poate pune cu certitudine în timpul Tătarilor, ceea s-ar putea proba cu multe numiri tătărești aflate pe teritoriul ei, precum și cu multe ruine atribuite tot lor. Circulă următoarea tradiție printre locuitori: În timpii de de-mult s-a fost stabilit aci un Tătar cu doi fii a1 săi coprinzând o mare întindere de pământ, pe care a împărțit-o în urmă între dânsul și feciorii săi. În locul unde a rămas tatăl s-a fondat comuna Bătrâna; unde s-a stabilit feciorul cel mare, s-a fondat com. Star-Chiojdul (Chiojdul-Mare), ambele azi în jud. Prahova; iar feciorul cel mic a fondat comuna Chiojdul-Mic, sau Chiojdul-din-Bîsca. Această tradiție e identică la cîteși trele comune, care și în urmă au fost mult timp reunite, și numai certele dintre moșneni, care nu s-au terminat nici astăzi, le-au separat.

Savantul Nicolae Iorga a umblat pe aceste meleaguri căutând o inscripție de pe Dealul Corbului, unde „se pomenesc tătarii”, fapt ce ar fi confirmat legenda. Însoțit de un grup de săteni a ajuns la locul unde un copil rătăcit a găsit într-o adâncitură, față în față, două pietre cu litere pe ele. Însă ce să vezi la Piatra Corbului? Suprafețe plane, mușcate și pișcate de ploi, cu crăpături simetrice, cu săpături naturale și unghiuri. Așa e și în adâncitura unde ploaia singură a săpat capricioasele zigzaguri.

Vizita la „Casa cu blazoane” – ianuarie 2019

Pentru a vedea monumentul arhitectonic ar fi bine să sunați în prealabil și să vă programați vizita, găsiți numerele de telefon pe Internet. Așa am procedat și noi, stabilind ziua de sfârșit de săptămână și orele aproximative; am mai revenit cu un telefon la ieșirea din Vălenii de Munte. Coborând cu grijă serpentinele de deasupra satului avem timp să ne aruncăm o privire de ansamblu și asupra vechii așezări moșnenești.

Vom parca autoturismul în fața școlii din localitate care poartă numele cunoscutului istoric Constantin Giurescu, născut într-o familie de moșneni în 1875 la Chiojdu. În fața școlii se află monumentul eroilor căzuți în Primul Război Mondial – o coloană de piatră cu un vultur în vârf. Vis-a-vis se află o clădire mai nouă, Primăria comunei buzoiene Chiojdu. Pe lângă școală se deschide o uliță asfaltată în capătul căreia, la circa 100 m, zărim deja casa-monument. Nu intrați cu mașina fiindcă nu există prea mult spațiu în fața porții și blocați ulița.

Istoricul casei moșnenești. Se pare că prima etapă de ridicare a locuinței a avut loc undeva în cursul veacului al XVII, fără a se cunoaște proprietarii. La sfârșitul secolului al XVIII-lea intră în posesia familiei Izbășoiu, nou venită în sat din localitatea Bătrâni probabil. În a doua jumătate a anilor 1800 găsim în documente proprietar pe un anume Oprea Izbășoiu, ajuns un personaj cu dare de mână: deținea pământ în mai multe sate din zonă, era proprietar al casei cu blazoane și a gospodăriei înconjurătoare, avea avere și în bani (poseda monede turcești, austriece, rusești), împrumuta bani.

Familia Izbășoiu deține peste 100 de ani proprietatea, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial o vinde, casa schimbând mai mulți proprietari. În 2004 un om de bine, originar din localitate, cumpără casa care deja era în stare de degradare accentuată. Nu reușește să restaureze bijuteria arhitectonică și o vinde Uniunii Arhitecților din România (dar rămâne drept ghid), instituție care accesează fonduri europene și printr-un proiect desfășurat între 2009-2015 reușește să aducă la lumină casa-monument. Astăzi, „Casa cu blazoane” este un adevărat centru cultural, gazdă pentru evenimente specifice și magnific exemplar de artă țărănească submontană.

„Casa cu blazoane” se vizitează gratuit, cel puțin până la încheierea perioadei de sustenabilitate a proiectului european (până în iunie 2020). Am primit bilete cu titlu gratuit, personalizate cu imaginea casei (despre care se spune că a constituit sursa de inspirație pentru matrița bancnotei de 10 lei). În principiu, programul de funcționare este zilnic între 10.00-17.00 (cu programare telefonică), iar duminica între 10.00-16.00.

Descriere „Casa cu blazoane”. Situată pe un tăpșan de unde se deschide o panoramă asupra satului și împrejurimilor, casa albă aproape că se contopește cu peisajul hibernal. Admirăm construcția robustă, bine fixată în teren, cu foișor, ferestre cu decorațiuni, blazoane exterioare și acoperiș țuguiat de șindrilă. Forma construcție este cea rezultată în urma refacerii din 1823, moment în care au apărut și frumoasele stucaturi ornamentale. Refacerea este menționată într-o inscripție amplasată deasupra ușii de acces în casă: „Leat 1823 Iun 28”. Foișorul e împodobit pe cele trei laturi cu 9 blazoane, câte 3 pe fiecare latură – de aici și numele actual de „Casa cu blazoane”. De formă circulară, blazoanele reprezintă motive vegetale/florale (pomul vieții?), exemplarul central de pe parapetul foișorul înfățișând vulturul bicefal. Dintre elementele de lemn datând ante 1800 au fost restaurate coloanele de lemn ale foișorului și grinda fruntară, decorate cu frumoase incizii simbolice.

Pentru a ajunge în casa propriu-zisă trebuie să urcăm o serie de trepte spre foișor și abia apoi pătrundem în tindă, un hol lung și îngust, decorat cu stucaturi pe tavan și în jurul ușilor. Corpuri de iluminat care reproduce lămpile cu gaz luminează spațiile, o scoarță predominant roșie împodobește un perete. Interiorul e împărțit în cinci camere, intrăm prima dată în dreapta într-un gen de camera de zi. Mobilierul și obiectele de decor au fost donate de locuitorii din zonă, încercându-se astfel să se refacă spațiile de locuit din secolul al XIX-lea. Ferestre cu tâmplărie de lemn, dublă, acoperite parțial de perdeluțe albe, sparg peretele gros pe două laturi; nișe adânci sunt decorate cu vase de lut. O oglindă cu ancadrament frumos de lemn, o ladă de zestre pictată, un cuier, o canapea-divan, o măsuță (pe care se află caietul de impresii), o scoarță pe jos – sunt lucrurile care însuflețesc camera de zi.

Pe partea stângă se află dormitoarele, primul fiind de dimensiuni mai mari, probabil aparținând părinților. Patru ferestre generoase luminează eficient interiorul, stucaturile ornamentale au un efect vizual puternic. Mobilierul e format dintr-un pat cu tăblii sculptate din lemn, un dulap pentru haine, ladă de zestre, țesături cu o cromatică vie. Al doilea dormitor e mai mic, îngust, dedicat probabil copiilor; este mobilat cu pat, un corp de depozitare închis și un dulap cu oglindă. Între camere a existat o sobă comună, eliminată în cadrul procesului de restaurare.

În capătul tindei se află sacnasiul, o încăpere poligonală adăugată la refacerea casei din 1823. Acest spațiu de inspirație orientală se pare că era la modă în acea epocă și constituia un loc ideal pentru socializare sau pentru a savura o cafea și o gustare. Decorațiunile cu motive vegetale și stucatura circulară din mijlocul încăperii sunt superbe.

Prin cea de-a cincea încăpere, de mici dimensiuni, s-a realizat accesul către mansardă, unde se află două spații de cazare cu baie comună. De asemenea, la parter se află o mică bucătărie și o sală de protocol.

Am coborât și în pivnița casei pentru a vizita o expoziție cu caracter etnografic; am depășit poarta-grilaj (grinzi originale) și am traversat un gârlici în pantă (un hol de legătură) până în fața unei uși duble de lemn care avea un ingenios sistem de deschidere cu zimți. În sală se află mai multe rafturi cu exponate și panouri cu fragmente din stucaturile originale. Am văzut o meliță de cânepă și piepteni de melițat și scărmănat, obiecte casnice de lemn (cofe, coveți, linguri, butoiașe), piese de la războiul de țesut, obiecte de fier (încuietori, foarfece, talangă).

Complexul cultural „Casa cu blazoane” mai cuprinde un amfiteatru în aer liber (utilizat pe parcursul verii) și clădire multifuncțională. Aceasta din urmă găzduiește un punct de informare, un mic amfiteatru dotat cu videoproiector (pentru 50-60 persoane) și un spațiu pentru expoziții și ateliere culturale. Pe unul din pereții sălii de expoziție este pictată harta localității Chiojdu, iar în zona de la subsol se află panouri expoziționale reunite sub titlul „Evoluția repertoriului de modele al habitatului moșnenesc din Muntenia”. La etaj, mansarda de fapt, se află alte patru spații de cazare și baia comună.

Concluzii. Peisajele submontane din zona de graniță a județelor Prahova și Buzău, depresiunea Vălenii de Munte și Drajna-Chiojdu sunt minunate. Vă recomand să faceți incursiuni în acest areal geografic, se află la doar 120 km distanță de București și aveți ce vedea. „Casa cu blazoane” este un exemplu de arhitectură populară monumentală, cu trăsături caracteristice zonei subcarpatice, restaurat exemplar cu respectarea tehnicilor de altădată (nisip, var, câlți, lemn, șindrilă). Vizita la obiectivul de la Chiojdu mi-a adus aminte de Casa de târgoveț „Hagi Prodan” din Ploiești pe care am admirat-o vara trecută (vezi impresii), între cele două case-monument existând o mulțime de similitudini. Vă invit să vizitați gratuit complexul cultural din Chiojdu, cei interesați vor fi încântați de peisaje și arhitectură.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1748 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI